Știrile zilei

Nume vehiculate pentru ministere în noul Guvern. Liviu Dragnea: Ne va lua ”o oră-două” să facem structura

PSD şi ALDE au intrat miercuri, după anunţul public privind propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată premier, pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte negocierile interne pentru portofoliile viitorului Cabinet, în ecuaţie apărând nume noi, dar şi permutări între ministere.

Senatorii şi-au ales conducerea. 6 din 12 sunt de la PSD

Senatorii i-au ales pe cei 12 membri ai Biroului Permanent, şase dintre ei fiind social-democraţi, în timp ce ALDE, cu excepţia funcţiei de preşedinte, nu are niciun alt membru în conducre.

Fostul fotbalist clujean Marius Bretan a încetat din viaţă

Marius Bretan, unul dintre cei mai importanţi şi mai valoroşi fotbalişti care au evoluat la Universitatea Cluj şi CFR Cluj, a încetat din viaţă la vârstă de 74 de ani, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Condamnare la închisoare cu suspendare pentru impresarul care a bătut-o pe Alexandra Stan

Marcel Prodan, fostul impresar al Alexandrei Stan, a fost condamnat definitiv la şapte luni de închisoare cu suspendare, pentru bătaia pe care i-a aplicat-o cântăreţei în iunie 2013, şi a fost obligat la plata către aceasta a 25.000 de euro, daune morale.

Călin Popescu Tăriceanu Tăriceanu, reales preşedinte al Senatului

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost reales miercuri preşedinte al Senatului, el fiind candidat unic, în condiţiile în care nicio altă formaţiune nu a făcut nominalizări pentru şefia acestui for.

Primarul Sucevei: Nu vom înfiinţa un serviciu de ridicat maşini; Nu am mania de a vâna maşini

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că nu va înfiinţa un serviciu al Primăriei de ridicat autovehiculele parcate ilegal, arătând că nu are mania de a vâna maşini prin oraş, dar că şoferii care sfidează şi parchează ilegal vor fi amendaţi.

Un microbuz a lovit un grup de oameni într-o piaţă din Beijing: patru oameni au murit şi zeci de răniţi. Autorităţile susţin că nu pare a fi atac similar celor din Europa

Patru persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după ce un mircobuz a lovit un grup de oameni, într-o piaţă din Beijing, anunţă autorităţile chineze, care susţin că nu pare a fi un act intenţionat, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Poliţia din Marea Britanie va bloca accesul la străzile din jurul Palatului Buckingham, în urma atacului din Berlin

Poliţia din Marea Britanie va bloca temporar accesul la străzile din jurul Palatul Buckingham, reşedinţa din Londra a reginei Elisabeta a II-a, pe fondului riscului terorist, după atacul din Berlin, informează Reuters.

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

În zonele de deal şi de munte, cerul va fi variabil la senin, iar la amiază se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale la această dată, informează ANM.

Grupul Jaish al-Fatah, asociat cu Al-Qaida şi cu rebelii sirieni, revendică uciderea ambasadorului rus

Alianţa islamistă Jaish al-Fatah, din care face parte Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida, dar şi grupuri insurgente siriene, a revendicat, miercuri, asasinarea ambasadorului Rusiei în Turcia, Andrei Karlov, relatează ziarul Al-Youm Al-Sabea.

UDMR a semnat un acord de colaborare parlamentară cu coaliţia PSD-ALDE / Liviu Dragnea: UDMR va păstra posturile ocupate de reprezentanţii săi în ministere

UDRM a semnat, miercuri, un acord de colaborare parlamentară cu coaliţia PSD-ALDE, prin care a convenit să sprijine proiectele legislative propuse de Guvern şi să susţină în comun proiectele legislative iniţiate de către parlamentarii PSD-ALDE, respectiv UDMR.

Liviu Dragnea, propus pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Grupul parlamentar PSD l-a propus pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, celelalte grupuri parlamentare nefăcând nicio propunere.

Ce spun liderii PSD din ţară despre propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier / Mihai Chirica PSD Iaşi: O femeie se apleacă cu seriozitate atunci când este pusă să facă o treabă importantă

Liderul PSD Constanţa formaţiune din care care provine Sevil Shhaideh, spune că propunerea acesteia pentru funcţia de premier din partea PSD-ALDE este una potrivită, dar recunoaşte că nominalizarea a fost o surpriză chiar şi pentru organizaţia Constanţa.

Consultări cu reprezentanţii USR la Cotroceni / Nicuşor Dan: Iohannis ne-a spus că va reflecta asupra propunerii de premier PSD-ALDE

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că şeful statului, Klaus Iohannis, le-a transmis că va reflecta asupra propunerii de premier PSD-ALDE.

Sebastian Ghiţă, citat cu mandat de aducere după ce nu s-a prezentat la audieri. Anchetatorii nu exclud varianta ca acesta să nu se mai afle în ţară / Ar fi fost dat în consemn la frontieră

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost citat cu mandat de aducere de procurorii DNA din Ploieşti în dosarul cunoscut sub numele de "Tony Blair" după ce acesta nu s-a prezentat în urma citaţiei trimise de anchetatori, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

PNL a împărţit funcţiile. Cezar Preda, preşedintele Comisiei SIE / Cătălin Predoiu, vicepreşedintele PNL al Camerei Deputaţilor. Mugur Cozmanciuc, secretar

PNL şi-a împărţit în şedinţa de miercuri funcţiile în Camera Deputaţilor, Raluca Turcan fiind aleasă lider de grup, iar Cezar Preda preşedintele Comisiei SIE, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

India devine a şasea cea mai mare economie din lume, înaintea Marii Britanii

Economia Indiei a întrecut-o pe cea din Marea Britanie pentru prima dată în ultimul secol, devenind, astfel, a şasea cea mai mare economie după valoarea Produsului Intern Brut (PIB), după Statele Unite, China, Japonia, Germania şi Franţa, potrivit Foreign Policy.

Liviu Dragnea, întrebat de ce a propus un premier de etnie: Întrebarea e de o mare gravitate

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, miercuri, de ce a propus premier o persoană de etnie, în condiţiile în care în campanie l-a ironizat pe Dacian Cioloş pentru prenumele "Julien", campania PSD subliniind "pericolul" reprezentat de străni, el răspunzând că întrebarea e de o "mare gravitate".

Traian Băsescu: Nu o cunosc pe doamna Shhaideh. Dacă mă întâlnesc cu ea, nu ştiu cine e

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, actual senator, a declarat că nu o cunoaşte pe Sevil Shhaideh, propunerea PSD - ALDE pentru funcţia de premier, precizând că PMP este şi va rămâne în opoziţie. Şi alţi senatori au comentat nominalizarea.

Klaus Iohannis a încheiat consultările cu liberalii după 10 minute / Raluca Turcan despre premierul PSD-ALDE: Arată obsesia de control a lui Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu liberalii pentru desemnarea viitorului premier, din partea PNL participând o delegaţie formată din cinci persoane. Întrevederea a luat sfârşit după aproximativ zece minute.

Nicuşor Dan: ”Shhaideh e din gaşca Mazăre-Constantinescu, a susţinut mutilarea Legii urbanismului”

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că Liviu Dragnea a anunţat o persoană fără anvergura necesară pentru poziţia de premier, Sevil Shhaideh făcând parte din ''gaşca Mazăre-Constantinescu''.

Asasinul ambasadorului rus la Ankara era membru al filialei siriene a reţelei Al-Qaida

Fostul agent de poliţie care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei în Turcia era membru al Frontului al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, afirmă surse citate de site-ul israelian de informaţii militare DEBKAfile.

Kelemen Hunor: „Sevil Shhaideh, o propunere interesantă de premier” / Trebuie să învăţ şi eu să pronunţ numele

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri, că Sevil Shhaideh este o propunere premier "interesantă" de premier, afirmând că aceasta este" un om capabil" şi că în cursul zilei va relua discuţiile cu Liviu Dragnea privind colaborarea parlamentară cu PSD.

(P) Cum să faci faţă listei de Crăciun. Trucuri de utilizat când eşti depăşit de situaţie

A venit luna decembrie şi te-ai trezit brusc la gândul că eşti în pragul Sărbătorilor de iarnă, nedumerit că timpul a trecut rapid, pentru a începe apoi cursa nebunească a pregătirilor pentru Sărbători, adică o cursă contra cronometru pentru cumpărături, cadouri şi toate treburile aferente. Este totuşi cea mai frumoasă şi mai dragă sărbătoare din an, la care se strâng laolaltă familii şi prieteni, asa cum de multe ori nu se întâmplă în timpul anului.

BIOGRAFIE Cine este propunerea de premier făcută de PSD-ALDE. Sevil Shhaideh are mai multe proprietăţi în Siria şi aproximativ 600.000 de lei în conturi

Sevil Shhaideh este propunerea de premier pe care PSD-ALDE a înaintat-o miercuri preşedintelui Klaus Iohannis la consultările de la Palatul Cotroceni, conform anunţului făcut de preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Cinci irakieni, opriţi de poliţişti când încercau să treacă ilegal din Serbia în România

Cinci bărbaţi din Irak au fost prinşi, miercuri, de poliţişti în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în România din Serbia, fără documente de identitate, pe câmp, aceştia fiind predaţi unei echipe de la Serviciul Imigrări Timiş, anunţă IGPF.

Camera Deputaţilor şi-a ales conducerea / Liviu Dragnea, noul preşedinte: Parlamentul, locul unde se stopează abuzul în aplicarea legii

Camera Deputaţilor şi-a ales conducerea. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, el fiind singurul candidat pentru această funcţie.

Pilotul şi compania aeriană, responsabili pentru accidentul aviatic de luna trecută din Columbia

O anchetă a Guvernului bolivian a stabilit că pilotul şi compania aeriană sunt responsabili pentru accidentul aviatic de luna trecută din Columbia, soldat cu decesul a 71 de persoane, inclusiv mai mulţi membri ai echipei braziliene de fotbal Chapecoense, relatează Reuters.

Cod galben de ceaţă valabil în cinci judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, cod galben de ceaţă valabil pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Satu-Mare şi Harghita, atenţionarea fiind valabilă până la ora 11.00

Ministrul german de Interne: Autorităţile studiază mai multe indicii în legătură cu atacul din Berlin

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că autorităţile studiază mai multe piste în legătură cu atacul comis la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi, scrie agenţia de ştiri Reuters.

VIDEO Cinci morţi şi un rănit, în urma prăbuşirii unui avion de transport marfă, în Columbia

Un avion de transport marfă s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din oraşul columbian Puerto Carreno, în urma incidentului au decedat cinci membri ai echipajului, iar un altul a fost rănit, scrie site-ul postului ABC News.

O nouă rundă de consultări la Cotroceni. PSD şi ALDE, primele partide primite de Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat o noua rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament în urma alegerilor din 11 decembrie. PSD şi ALDE se vor prezenta, miercuri, împreună la consultările de la Palatul Cortoceni, Iohannis acceptând acest lucru, deşi iniţial, şeful statului le chemase pe parcursul a două zile diferite.

VIDEO Explozie puternică la o piaţă de artificii din Mexic: cel puţin 29 de morţi şi 72 de persoane rănite

O explozie în lanţ s-a produs, marţi seară, în cea mai cunoscută piaţă de artificii din oraşul Tultepec, situat la 40 de km de capitala Mexicului, ducând la moartea a cel puţin 29 de persoane şi la rănirea a peste 70. Explozia s-a transformat într-un nor de fum uriaş, relatează CNN.

Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatul de la Berlin

Reţeaua teroristă Stat Islamic, care ocupă teritorii în Siria şi Irak, a revendicat, marţi seară, atacul terorist cu camion comis luni seară la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi şi zeci de răniţi.

Băsescu despre poza pentru Udrea: Era bucuroasă că i s-a ridicat controlul, m-a întrebat ce fac

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a explicat marţi că i-a trimis o fotografie Elenei Udrea din plenul Senatului pentru că aceasta, bucuroasă fiind că i s-a ridicat controlul judiciar, l-a întrebat ce face.

Masa de Crăciun. Cât costă acelaşi coş de produse la Mega Image, Billa, Auchan, Carrefour, Cora şi Kaufland

Cora este cea mai ieftină reţea de comerţ modern, în timp ce Mega Image este cea mai scumpă, conform unui calcul Gândul în baza unui coş de cumpărături în care au fost puse aceleaşi alimente care pot fi folosite la masa de Crăciun sau de Anul Nou. Un coş cadou pentru perioada sărbătorilor are cel mai mic preţ la Kaufland. La polul opus se situează Billa, unde un asemenea coş are cel mai mare preţ.

Elisabeta Lipă a trecut în rezervă şi nu va mai reveni la CS Dinamo

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Elisabeta Lipă cu Ministerul Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, iar ministrul Tineretului şi Sportului nu va reveni la CS Dinamo.

Tânărul arestat pentru propagandă ISIS, acuzat de colegul de celulă că încearcă să-l convertească

Colegul de celulă al tânărului din Craiova, acuzat de propagandă ISIS, a cerut să fie mutat motivând că Luigi Boigea încearcă să-l convingă să se convertească la islamism, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Plângerea lui Sebastian Ghiţă privind doctoratul Codruţei Kovesi, clasată de procurori

Procurorii Parchetului General au clasat dosarul deschis ca urmare a autodenunţului făcut de Sebastian Ghiţă, în care acesta susţinea că a participat la măsluirea raportului comisiei de specialitate care a stabilit în 2012 că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat, susţin surse oficiale.

O mamă cu trei copii, loviţi de o maşină, pe o trecere de pietoni din Ghimbav

O femeie şi trei copii au fost loviţi, marţi după-amiaza, pe o trecere de pietoni din localitatea braşoveană Ghimbav, după ce un şofer nu a acordat prioritate pietonilor, femeie şi doi dintre copii ajungând în spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.