Știrile zilei

Povestea lui André Citroën, industriaşul care a pus bazele unui imperiu auto

Andre-Gustave sau André Citroën s-a născut în 1878 în Paris într-o familie numeroasă, fiind al cincilea copil la părinţi, şi a devenit un industriaş francez cunoscut în lume datorită automobilului care îi poartă numele, scrie Business Magazin.

Raport Oxfam: Ţările bogate au primit doar 1,39% dintre refugiaţii sirieni

Ţările bogate au reinstalat doar o fracţiune dintre cei aproape cinci milioane de refugiaţi provenind din Siria, a anunţat marţi ONG-ul britanic Oxfam într-un raport în care îndeamnă aceste ţări să accepte mai mulţi refugiaţi, relatează AFP online.

Studiu: UE trebuie să renunţe la focusul pe deficitul bugetar şi să se focalizeze pe cheltuieli

Uniunea Europeană ar putea avea o creştere economică mai rapidă dacă ar renunţa la regulile bugetare care dictează focusul pe deficitul bugetar structural şi s-ar focaliza pe cheltuieli şi consum, scrie Bloomberg, potrivit unui studiu al firmei de cercetare Bruegel.

Chestorul Manoloiu, implicat în dosarul Referendumului din 2012, părăseşte MAI

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul prin care Constantin Manoloiu, şeful Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, implicat în Dosarul Referendumul şi apostrofat de fostul preşedinte Traian Băsescu pe această temă, a părăsit Ministerul Afacerilor Interne.

Simona Halep, eliminată în sferturile turneului de la Miami. Românca, învinsă în trei seturi de Timea Bacsinszky

Simona Halep (24 de ani), ocupanta locului cinci în clasamentul WTA, a pierdut, marţi, scor 6-4, 3-6, 2-6, meciul jucat împotriva Timeei Bacsinszky (Elveţia, 20 WTA) şi a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Miami (Florida).

Iohannis a înaintat în grad mai mulţi colonei din cadrul SRI cu prilejul Zilei Serviciului

Preşedintele Klaus Iohannis a înaintat în grad, marţi, cu prilejul Zilei SRI, mai mulţi colonei din cadrul Serviciului, aceştia devenind generali de brigadă cu o stea.

Guvernul discută noi schimbări de prefecţi şi situaţia locuinţelor în clasa I de risc seismic

Guvernul discută în şedinţa de miercuri noi schimbări de prefecţi şi programul pe anul 2016 priind lucrările de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă încadrate în clasa I de risc şi care prezintă pericol public.

Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu

Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată, alături de acesta primind condamnări în acelaşi dosar şi fiul său, în timp ce fratele primarului a fost achitat.

Cum funcţiona reţeaua de influenţă a lui Ghiţă: el îi avertiza pe apropiaţi că sunt interceptaţi. Conducerea Camerei Deputaţilor decide miercuri programul, inclusiv ora votului în cazul său

Conducerea Camerei Deputaţilor va decide în şedinţa de miercuri programul acestui for, inclusiv ora votului în cazul solicitării DNA privindu-l pe deputatul Sebastian Ghiţă, ca urmare a faptului că plenul reunit privind conducerea TVR a fost anunţat pentru ora 10:30.

Iohannis a eliberat-o din funcţie pe Geanina Terceanu, acuzată de mită în dosarul Transferurilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a Geaninei Terceanu, cercetată în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzată că a cerut 220.000 euro mită pentru a da o soluţie de achitare în dosarul Transferurilor.

Un senator PSD demisionează, acuzând politica „de clan mafiot” a organizaţiei din Prahova

Senatorul Daniel Savu şi-a anunţat public marţi demisia din PSD, el arătând că astfel protestează faţă de politica şi mentalitatea de ''clan mafiot'' a unora dintre liderii PSD Prahova, care îşi menţin funcţiile ''prin metode de intimidare şi frică''.

Senat: Taţii care au absolvit cursul de puericultură au 15 zile de concediu paternal în plus

Taţii care deţin atestatul de absolvire a cursului de puericultură vor beneficia de concediu paternal majorat cu 15 zile lucrătoare, în loc de 10, cât prevede actuala legislaţie, potrivit unui proiect de lege adoptat marţi de Senat.

Patru români au murit şi trei au fost răniţi într-un accident produs în Cehia

Patru români au murit şi trei au fost răniţi într-un accident care s-a petrecut marţi pe autostrada D5 (Praga-Nurenberg), în dreptul oraşului Plzen, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Bilanţul atentatelor de la Bruxelles a fost revizuit din nou, fiind de 32 de morţi

Autorităţile belgiene au revizuit din nou bilanţul atentatelor de la Bruxelles, anunţând marţi seară că atacurile s-au soldat cu 32 de morţi, după vehicularea cifrelor de 31 şi 35 de morţi, informează presa belgiană şi franceză.

Bashar al-Assad: Succesele armatei vor accelera soluţionarea conflictului din Siria

Succesele recente ale armatei siriene şi susţinerea militară oferită de Rusia nu vor afecta, ci mai degrabă vor accelera găsirea unei soluţii la conflictul din Siria, afirmă preşedintele Bashar al-Assad într-un interviu acordat agenţiei ruse Sputnik.

Gorghiu, despre înlocuirea lui Tăriceanu de la şefia Senatului: S-au strâns deja voturile necesare. Avem deja în jur de 50 de semnături, mizez şi pe UNPR

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a susţinut, marţi seara, că PNL a strâns deja în jur de 50 de voturi pentru debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului, afirmând că aşteaptă ca UNPR să aibă o poziţie publică miercuri pe această temă şi că mizează pe sprijinul acestui partid.

Jordi Cruyff: Tatăl meu nu a fost doar al familiei, ci al întregii lumi. A fost un model

FC Barcelona a organizat, marţi, un memorial, la sediul clubului, în onoarea celui care a fost Johan Cruyff, la care au participat toţi jucătorii Barcelonei, antrenorul Luis Enrique, dar şi fiul lui Johan, Jordi Cruyff, care a susţinut că familia a realizat că tatăl său a fost o icoană pentru fotbal.

Gorghiu despre TVR: Am anticipat că PSD are alte planuri. Nu vom vota niciodată propunerea PSD

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că s-ar bucura dacă membrii CA al TVR vor propune o persoană care să reprezinte interesele postului public, nu un "om de casă" a lui Liviu Dragnea, precizând că liberalii nu vor vota ''niciodată'' propunerea PSD.

Rudele personalului armatei americane din sudul Turciei, evacuate „din raţiuni de securitate”

Armata Statelor Unite a ordonat, marţi după-amiază, evacuarea din sudul Turciei a rudelor personalului militar american, "din raţiuni de securitate regională".

Putin anunţă că exporturile de armament ale Rusiei au atins 14,5 miliarde de dolari în 2015. Motivele pentru care armamentul rus ar fi atât de popular

Exporturile de armament ale Rusiei au atins 14,5 miliarde de dolari în anul 2015, cu mult faţă de nivelul stabilit, a anunţat marţi preşedintele Vladimir Putin.

Alegerea noului preşedinte-director general al TVR: George Orbean a fost respins. Parlamentul votează miercuri o nouă propunere

Parlamentul a respins, marţi, validarea lui George Orbean, propunerea Consiliului de Administraţie (CA) al TVR pentru funcţia de preşedinte-director general al postului public.

Ministrul Transporturilor: Reabilitarea A2 nu se va face în sezon pentru că „nu suntem ţara lui Dorel”

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a precizat că lucrările de reabilitare pe Autostrada Bucureşti - Constanţa, pe o lungime de 40 de kilometri din tronsonul Drajna - Lehliu, nu se vor face în sezon estival pentru că „nu suntem ţara lui Dorel”.

Un atacator de la Bruxelles a folosit identitatea unui fotbalist pentru a călători prin Europa

Unul dintre atacatorii care au detonat o bombă în staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles, în timpul atentatelor, a furat identitatea lui Ibrahim Maaroufi, fost jucător al lui Inter Milano, pentru a circula prin Europa şi pentru a închiria un apartament.

Iohannis, la bilanţul SRI: Absenţa unei legislaţii privind securitatea rămâne o temă sensibilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la bilanţul Serviciului Român de Informaţii, că lipsa unei legislaţii coerente privind securitatea cibernetică şi naţională rămâne o temă sensibilă, iar reforma nu poate întârzia.

Hellvig: Nu suntem perfecţi, dar suntem performanţi pentru că am prevenit orice atentat în România

Eduard Hellvig, directorul SRI, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce este "performantă", dar nu "perfectă" explicând că este "performantă" pentru că s-a "prevenit orice atentat terorist în România".

Accident de muncă la Timişoara: Un angajat în vârstă de 27 de ani a murit după ce a căzut de pe acoperişul noului mall din oraş

Un tânăr de 27 de ani, angajat al unei firme care efectua lucrări la noul centru comercial aflat în construcţie în Timişoara, a murit, marţi, după ce a căzut de la aproximativ opt metri, poliţiştii începând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa: Este necesară o forţă de apărare a ţărilor baltice de acţiunile Rusiei

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Mării Baltice într-o forţă care să poată apăra ţările baltice în caz de război, afirmă generalul american Philip Breedlove, comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa, în ceea ce este un avertisment adresat Rusiei.

Şeful unui magazin din Arad acuză că i s-a cerut să pună în vânzare carne stricată, spălată cu detergent. Ce spune conducerea lanţului de magazine

Şeful suspendat al unui magazin Profi din centrul municipiului Arad acuză conducerea magazinelor că l-ar fi obligat să vândă carne expirată pe care să o spele cu detergent şi oţet, conducerea lanţului de magazine negând acuzaţiile "absolut şi foarte ferm", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sute de studenţi fumători au ieşit în stradă, în Bucureşti, să protesteze faţă de legea antifumat – VIDEO

Peste 500 de studenţi au protestat, marţi, faţă de legea antifumat, în faţa căminelor din Regie, unde spun că de când a intrat în vigoare actul normativ, s-au dat deja câteva amenzi pentru că fumau în aer liber.

Sindicaliştii din sănătate se întâlnesc, miercuri, cu ministul Patriciu Achimaş – Cadariu -surse

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat şi a Sindicatului Promedica se întâlnesc, miercuri, cu ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş, urmând ca pe 31 martie să picheteze sediul Ministerului Muncii, au declarat surse din rândul sindicaliştilor pentru MEDIAFAX.

Nicolae Manolescu, despre Eugen Simion: „E un tâmpit. Puteţi să daţi pe post chestia asta”

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a lansat un atac la adresa lui Eugen Simion, critic literar şi academician. Reacţia vine în urma criticilor aduse de Eugen Simion, într-un interviu MEDIAFAX.

Nouă alertă de securitate la Washington după găsirea a două obiecte suspecte la sediul Congresului

Perimetrul din jurul clădirii Capitoliului, sediul Congresului SUA, a fost izolat marţi după găsirea a două obiecte suspecte, anunţă autorităţile din Washington.

PNL şi UNPR vor demara procedura de revocare a lui Tăriceanu din fruntea Senatului. Tăriceanu: Nu mă tem de acest demers. PNL e în pierdere de viteză

PNL iniţiază un demers cu UNPR pentru a-l schimba pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, afirmând că liderul de grup a fost mandatat să strângă semnăturile necesare.

Avionul supersonic care va ajunge de la New York la Londra în doar 3 ore şi jumătate

O companie din Colorado vrea să construiască cel mai rapid avion de pasageri din lume, care ar urma să zboare cu o viteză de 2,2 ori mai mare decât cea a sunetului, noul avion putând ajunge de la New York la Londra în numai 3 ore şi jumătate, relatează Gândul.

Kuvée, sticla inteligentă pentru vin care se conectează la Wi-Fi

Kuvée este o sticlă inteligentă pentru vin, care se conectează la Wi-Fi şi dispune de un display pe care afişează informaţii despre băutură, fiind produsă de startup-ul Kuvée din Boston, informează Go4it.

ATENTATELE de la Bruxelles – Avocatul lui Fayçal Cheffou explică motivul eliberării clientului său: Nu este „bărbatul cu pălărie”

Fayçal Cheffou, inculpat pentru asasinat terorist în atacurile de la Bruxelles şi eliberat luni, are un alibi credibil şi nu este "bărbatul cu pălărie" care apare în înregistrările camerelor de supraveghere de pe Aeroportul Bruxelles-Zaventem de dinaintea exploziei, a declarat marţi avocatul său.

Rezoluţie PNL: Liberalii cu probleme în justiţie nu se pot înscrie în alegeri

Partidul Naţional Liberal a adoptat marţi o rezoluţie prin care anunţă că selecţia candidaţilor la alegerile parlamentare din 2016 se va face doar pe baza criteriilor de integritate, impuse în decembrie anul trecut, după valul de proteste de la Colectiv.

Gorghiu: PNL îl va susţine pe George Orbean la şefia TVR. Nu girăm proiectul PSD, „TVR falimentar”

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că PNL va susţine propunerea Guvernului la şefia TVR, pe George Orbean, afirmând că spera ca PSD să nu mai folosească "tertipurile" de săptămâna trecută pentru a nu asigura cvorumul de şedinţă.

Individul care a deturnat avionul de pasageri nu avea asupra sa dispozitive explozive. Autorităţi cipriote: Este un individ cu afecţiuni mentale. Pilortul aeronavei a sărit pe geam – VIDEO

Luarea de ostatici de la bordul avionului deturnat în Republica Cipru s-a încheiat, persoanele sechestrate fiind acum în siguranţă, iar autorul a fost arestat, anunţă Guvernul cipriot-grec.

Vremea va deveni caldă pentru sfârşitul lunii martie. Vremea miercuri şi joi în Bucureşti şi în ţară

Vremea va deveni caldă pentru sfârşitul lunii martie. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade, informează ANM.