Știrile zilei

Soţii Radu şi Diana Nemeş, cercetaţi în dosarul lui Codruţ Marta, au fost arestaţi în SUA

Soţii Diana şi Radu Nemeş, acuzaţi de fraudă în România, au fost arestaţi marţi de FBI şi vor fi extrădaţi în România, relatează Nisqually Valley News.

Liderul separatist de la Tiraspol se află la Moscova, pentru discuţii privind Transnistria

Liderul separatist Evgheni Şevciuk se află într-o vizită la Moscova, în contextul în care Guvernul rus examinează, joi, într-o reuniune specială, situaţia din regiunea transnistreană, după ce Tiraspolul a cerut Rusiei să examineze posibilitatea anexării Transnistriei la Federaţia Rusă.

Băsescu: Estimăm că se va aproba la Bruxelles etapa a doua de sancţiuni legate de Federaţia Rusă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi dimineaţă, că România estimează că la Consiliul European se va aproba etapa a doua de sancţiuni legate de Rusia, care vizează listarea demnitarilor ruşi, ucraineni şi crimeeni responsabili de anexarea Crimeei la Rusia, inclusiv cu averile lor din Europa.

Berbeceanu: Încă de când am fost arestat şi deţinut ilegal am avut încredere deplină în DNA

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu afirmă că încă de când a fost reţinut şi arestat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că odată aflat adevărul va fi repus în funcţie.

Comandantul marinei ucrainene din Crimeea a fost eliberat – LIVE TEXT, FOTO

Comandantul marinei ucrainene, Serghii Gaiduk, deţinut miercuri de forţele proruse în Crimeea, a fost eliberat în cursul nopţii, a anunţat preşedinţia ucraineană citată de Interfax Ucraina. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, le-a cerut miercuri seara liderilor din Crimeea să-l elibereze pe şeful marinei ucrainene, capturat mai devreme de militanţi proruşi.

GOOGLE marchează echinocţiul de primăvară printr-un logo special

GOOGLE sărbătoreşte, joi, ECHINOCŢIUL DE PRIMĂVARĂ - prima zi de primăvară astronomică - printr-un logo special, cu o animaţie în care un omuleţ udă cu o stropitoare nişte seminţe invizibile, din care cresc flori, ce formează numele motorului de căutare online.

Germania a jucat un rol mai important decât s-a crezut în producerea armelor chimice siriene – presă

Companiile germane au jucat un rol mai important decât s-a crezut până în prezent în producerea armelor chimice siriene, afirmă cotidianul Süddeutsche Zeitung, bazându-se pe un raport al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Rusia a avertizat că presiunile în privinţa Crimeei ar putea influenţa poziţia sa în dosarul iranian

Rusia a avertizat miercuri seara că presiunile europene şi americane în privinţa alipirii Crimeei ar putea influenţa poziţia sa în cadrul discuţiilor pe tema dosarului nuclear iranian.

David Cameron îndeamnă G7 să discute excluderea permanentă a Rusiei din G8

Summitul G7, convocat luni la Haga de către Barack Obama, ar trebui să discute "excluderea permanentă a Rusiei" din G8, a declarat miercuri premierul britanic, David Cameron, în Camera Comunelor.

Şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, reţinut în dosarul lui Constantinescu

Şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, în dosarul în care aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

John McCain: Rusia probabil va viza Republica Moldova. Reacţia SUA şi UE este incredibil de slabă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea viza Republica Moldova şi Letonia după anexarea regiunii ucrainene Crimeea, avertizează senatorul republican american John McCain, conform site-ului Politico.com.

Rasmussen: Anexarea Crimeei este cea mai gravă AMENINŢARE de după Războiul Rece. Intervenţia face parte dintr-o strategie globală a Moscovei

Anexarea Crimeei de către Rusia reprezintă "cea mai gravă" ameninţare la adresa stabilităţii Europei de la sfârşitul Războiului Rece până acum, afirmă Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Şeful Poliţiei Piatra Neamţ a demisionat, după apariţia filmului în care loveşte o minoră

Şeful Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, Cezar Constantin Filip, a demisionat, miercuri seară, după ce a apărut într-un filmuleţ lovind o fată de 14 ani, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliţie.

Ucraina SE RETRAGE din Comunitatea Statelor Independente

Ucraina a decis să nu mai facă parte din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizaţie formată din foste state soviectice.

Mihail Saakaşvili: Rusia vrea să distrugă noile democraţii. Republica Moldova ar putea fi următoarea ţintă

Rusia are obiectivul de a distruge noile democraţii, iar următoarea ţintă ar putea fi Republica Moldova, avertizează fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili.

ANALIZĂ New York Times: Agresiunea Rusiei în Crimeea readuce în atenţie rolul NATO de contrapondere faţă de Moscova

Anexarea Crimeei de către Rusia readuce în atenţie rolul central al NATO de contrapondere faţă de Moscova şi, odată cu aceasta, întrebări despre opţiunile Alianţei Nord-Atlantice şi capacitatea ei de acţiune, comentează ziarul New York Times (NYT) în ediţia electronică.

CRIMEEA în imagini. Cum arată peninsula din componenţa Rusiei – GALERIE FOTO

Anexată de Imperiul rus în 1783, în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, Crimeea a rămas în componenţa Rusiei până în 1954, când a fost transferată Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hruşciov. Crimeea face parte din componenţa Rusiei începând de la semnarea, marţi, a unui acord de către preşedintele rus Vladimir Putin şi noii lideri ai acestei peninsule din sudul Ucrainei.

DNA: Nicuşor Constantinescu, prejudiciu de 30 milioane euro pentru că nu a autorizat centrale eoliene

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a împiedicat controale ale Curţii de Conturi şi a creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis sau prelungit autorizaţii de construire a unor centrale eoliene.

Finanţele menţin limitarea comisioanelor interbancare, deşi a existat un lobby intens contra măsurii

Guvernul vrea în continuare limitarea comisioanelor interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare pentru plăţile la comercianţi, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, chiar după solicitări de reanalizare a nivelurilor sau amânare.

Nicuşor Constantinescu a fost reţinut

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie şi urmează să fie dus în arest. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus această măsură preventivă în urma audierii lui Constantinescu.

Rusia va construi un pod către Crimeea în valoare de trei miliarde de dolari

Rusia va construi un pod între teritoriul său şi Peninsula Crimeea, a anunţat miercuri preşedintele Vladimir Putin, Guvernul estimând valoarea proiectului la suma de trei miliarde de dolari.

Metrorex: Datoria RATB creşte lunar cu două milioane de lei din cauza refuzului de a achita facturile

Metrorex acuză RATB că refuză să achite suma încasată şi nerestituită din martie 2013 pentru călătoriile cu metroul ale pasagerilor care folosesc cardul Activ, iar datoria creşte lunar cu două milioane de lei, în prezent regia având de plătit 21 de milioane de lei.

Şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, ridicat în urma percheziţiilor, adus la DNA

Şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, a fost adus, miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat.

Persoanele fizice vor putea plăti în numerar la cumpărarea de case şi maşini în limita a 10.000 lei

Finanţele au eliminat din proiectul de lege privind plăţile în numerar interdicţia de tranzacţionare a imobilelor şi autovehiculelor cu banii jos şi au introdus un plafon de 10.000 de lei la fiecare cumpărare, la fel ca în cazul tranzacţiilor generale între persoane fizice.

Financial Times: După anexarea Crimeei de către Rusia, oamenii de afaceri ruşi se pregătesc să împartă prada

Cele mai atractive active din Crimeea, printre care hoteluri şi companii de petrol şi gaze, sunt deja controlate de forţe proruse, iar anexarea regiunii ucrainene de către Rusia înseamnă că vor trece sub controlul Moscovei şi al oamenilor de afaceri agreaţi de Kremlin, potrivit Financial Times (FT).

Parţialele pentru parlamentari, desfăşurate odată cu alegerile pentru PE, într-un singur tur. Câştigătorul va fi desemnat după numărul de voturi

Guvernul a decis organizarea de alegeri parţiale, în colegiile cu locuri de parlamentari sau aleşi locali vacante, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, în data de 25 mai, scrutinul pentru locurile vacante urmând să fie organizat într-un singur tur, a anunţat ministrul Eugen Nicolicea.

Mihail Vlasov a fost arestat preventiv. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la un om de afaceri

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta să câştige un dosar de arbritraj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, ridicat de procurori de la locuinţa sa. Nicuşor Constantinescu: Mă tem că voi fi arestat

Percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa şi la locuinţa şefului instituţiei, Nicuşor Constantinescu, într-un dosar instrumentat de DNA. Nicuşor Constantinescu a fost ridicat de procurori de la locuinţa sa, în urma percheziţiilor. Vicepreşedinte CJ Constanţa susţine că procurorii au cerut acte privind eliberarea unor certificate de urbanism. Constantinescu, a declarat, înainte de a intra la Direcţia Naţională Anticorupţie, că se teme că va fi arestat.

EXERCIŢII MILITARE în Marea Neagră, cu nave din România, SUA şi Bulgaria

Distrugătorul USS Truxtun efectuează, miercuri, noi exerciţii militare în Marea Neagră, împreună cu nave din România şi Bulgaria, în contextul crizei din Crimeea, afirmă oficiali din cadrul Forţelor Navale americane.

Ministrul Teodorovici despre fondurile UE şi noul acord la „Mediafax Talks about European Funds”

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, prezintă situaţia absorbţiei fondurilor UE, stadiul Acordului de parteneriat 2014-2020 şi ultimele discuţii avute săptămâna aceasta la Bruxelles cu oficialii CE, la conferinţa "Mediafax Talks about European Funds", care va avea loc vineri.

Dosarul lui Berbeceanu, fabricat după ce acesta a refuzat să facă o numire dorită de Mureşan

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, reiese din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a şefului DIICOT Alba, a lui Muntean şi a unui procuror de la PT Alba.

SUA ar putea să trimită trupe în statele baltice

Statele Unite ar putea să trimită trupe, în cadrul unui sistem prin rotaţie, în statele baltice, pentru a asigura astfel aceste foste republici sovietice, îngrijorate de încorporarea Crimeei în Rusia, a declarat miercuri la Vilnius vicepreşedintele american Joe Biden.

Şeful DIICOT Alba, un alt procuror şi un poliţist,urmăriţi penal în legătură cu dosarul Berbeceanu

Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, un ofiţer de la BCCO Alba şi un procuror de la PT Alba sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe, potrivit DNA.

Cum este consolidat sediul Primăriei Capitalei. Oprescu: Va rezista şi unui cutremur de 9,2 grade – VIDEO, FOTO

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri, că lucrările de consolidare ale vechiului sediu al municipalităţii sunt făcute după o metodă de pionierat în România, iar clădirea va rezista şi unui cutremur de 9,2 grade pe scara Richter.

Iaşi: Băsescu, aplaudat, dar şi huiduit, la ieşirea din hotelul unde s-a întâlnit cu Timofti

Preşedintele Traian Băsescu a fost aşteptat, miercuri, la ieşirea din hotelul din Iaşi unde s-a întâlnit cu omologul său moldovean, de aproximativ 150 de persoane, o parte dintre aceştia aplaudându-l, în timp ce alţii au fluierat şi l-au huiduit.

Dezbatere pe tema închiderii hipermarketurilor în week-end, la comisie în Camera Deputaţilor

Reprezentanţii hipermarketurilor au respins, miercuri, la Comisia de agricultură, ideea închiderii hipermarketurilor în week-end, arătând că ar însemna distrugerea vânzărilor, în timp ce reprezentantul micilor producători a spus că închiderea acestora duminica ar fi o şansă pentru producătorul român.

Aproximativ 600 de sindicalişti au protestat faţă de trecerea Portului Constanţa la consiliul local

Aproximativ 600 de reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare Constanţa au protestat, miercuri, la Ministerul Transporturilor, faţă de trecerea Portului Constanţa la consiliul local, cerând preşedintelui Traian Băsescu o poziţie oficială faţă de această intenţie a Guvernului.

VREMEA joi şi vineri. PROGNOZA METEO în Bucureşti şi în ţară

Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă în următoarele zile, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, şi local în celelalte regiuni.

Imagini cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ care loveşte o fată în sediul instituţiei. IPJ: Facem anchetă. Şeful Poliţiei Române a trimis Corpul de control la Neamţ – VIDEO

Poliţia Neamţ a declanşat o anchetă în cazul şefului Poliţiei Piatra Neamţ, Cezar Constantin Filip, după ce pe Internet a fost postat un filmuleţ în care acesta apare lovind cu palmele şi picioarele o minoră, incidentul având loc în sediul Poliţiei, iar la acesta asistând si un alt ofiţer. Inspectorul general al Poliţiei Române a trimis Corpul de control la IPJ Neamţ pentru verificări în acest caz.

Construcţia mallului Victoria City din Bucureştii Noi, amânată. Cum va arăta noul mall din Capitală – FOTO

Compania Benevo, deţinută de omul de afaceri Michale Topolinski, a amânat pentru vară începerea construcţiei centrului comercial Victoria City şi a adus în funcţia de şef al diviziei de retail pe Burcu Uygurcetin, care a ocupat aceeaşi poziţie în cadrul GTC România.