Știrile zilei

Armistiţiul din estul Ucrainei este „în general” respectat, anunţă Kievul şi separatiştii

Kievul apreciază că este prea devreme să tragă concluzii, după ce armistiţiul convenit joi la Minsk cu separatiştii a intrat în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică în estul Ucrainei, dar monitorizează situaţia împreună cu militarii, a anunţat un oficial, relatează agenţia rusă Tass.

ALERTĂ în Danemarca. Un al doilea ATAC armat a avut loc la Copenhaga. Poliţia daneză anunţă că l-a împuşcat pe presupusul autor al atacurilor – VIDEO

Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga la aproximativ zece ore după primul incident armat, produs sâmbătă după-amiază, şi soldat cu un mort şi trei răniţi, informează CNN. Potrivit presei locale, poliţia daneză a împuşcat mortal, duminică dimineaţa, un bărbat considerat suspect, după ce un alt bărbat a fost împuşcat mortal în urma schimbului de focuri din faţa sinagogii.

ACCIDENT grav în Bacău: Trei tineri au murit şi alţi cinci au fost răniţi după ce două maşini s-au ciocnit

Trei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs în judeţul Bacău, după ce un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, băut, s-a ciocnit cu o maşină la volanul căreia se afla un poliţist de 36 de ani.

Radu Jude: Premiul pentru regie de la Berlin, o distincţie a întregii echipe a filmului „Aferim!” – FOTO

Radu Jude, care a câştigat, sâmbătă seară, Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Berlin, a declarat pentru MEDIAFAX că această distincţie aparţine întregii echipe care a lucrat "din greu, cu multă pasiune şi mult talent" la lungmetrajul "Aferim!".

Băsescu neagă că ar avea firme înregistrate în Panama şi acuză Antena3 şi RTV de campanii mincinoase

Fostul preşedinte Traian Băsescu neagă, într-o postare pe Facebook, că ar avea firme înregistrate în Panama şi critică Antena 3 şi România TV în legătură cu difuzarea unor astfel de informaţii, pe care le consideră parte a unor "campanii mincinoase".

ARMISTIŢIUL de la Minsk: Republicile separatiste Doneţk şi Lugansk au anunţat încetarea focului începând de la miezul nopţii. Poroşenko a ordonat forţelor ucrainene să înceteze focul

Lideri ai autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, au anunţat sâmbătă că rebelii proruşi vor respecta începând de la miezul nopţii armistiţiul convenit joi la Minsk, relatează RIA Novosti. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a ordonat forţelor armate ucrainene să înceteze focul în sud-estul Ucrainei, relatează RIA Novosti.

ATAC ARMAT la Copenhaga: O persoană a fost ucisă şi mai multe rănite. Un caricaturist controversat ar fi fost ţinta atacului. Autorii atentatului sunt în libertate – FOTO

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi trei rănite, sâmbătă după-amiază, în atacul armat asupra centrului cultural Krudttønden din cartierul Østerbro, la Copenhaga, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare, relatează The Copenhagen Post în ediţia electronică.

Filmul „Taxi”, de Jafar Panahi – Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2015

"Taxi", de Jafar Panahi, a primit premiul Ursul de Aur la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 - 15 februarie), care a avut loc sâmbătă seară, la Berlinale Palast, potrivit imaginilor difuzate pe site-ul oficial al evenimentului.

Radu Jude – URSUL DE ARGINT pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 – VIDEO

Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul "Aferim!", la cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 - 15 februarie), care are loc sâmbătă seară, la Berlinale Palast, potrivit imaginilor difuzate pe site-ul oficial al evenimentului.

Nicolae Timofti l-a desemnat pe Chiril Gaburici de la PLDM să formeze Guvernul moldovean

Preşedintele moldovean Nicolae Timofti l-a desemnat sâmbătă printr-un decret pe Chiril Gaburici, propus de către Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), să formeze Guvernul, anunţă preşedinţia pe site.

Poroşenko: Înţelegerea de la Minsk este în MARE PERICOL. Oficial: Oraşul Debalţeve, transformat într-un „nou Stalingrad” la ordinul lui Putin – VIDEO

Petro Poroşenko a avertizat că armistiţiul care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică este în "mare pericol", din cauza confruntărilor armate intense din estul Ucrainei, acuzând Rusia că şi-a "intensificat semnificativ" ofensiva. Un lot de 20 de vehicule blindate britanice de tip Saxon a fost livrat Ucrainei, iar restul de 55 urmează să sosească în ţară în curând, a anunţat secretarul Consiliului Naţional ucrainean pentru Securitate şi Apărare Oleksandr Turcinov.

MOTIVARE: Declaraţiile Elenei Udrea sub control judiciar, indicaţii către Dorin Cocoş

Declaraţiile Elenei Udrea în presă, când era sub control judiciar, constituie indicaţii către martorii şi inculpaţii din dosarul Microsoft, în special către Dorin Cocoş, ea dorind ca acesta să o susţină în denunţul împotriva lui Coldea, reiese din motivarea ICCJ care a decis arestarea deputatei.

Ministerul Transporturilor vrea un model financiar eficient pentru autostrada Comarnic-Braşov. Discuţiile cu constructorii continuă până în aprilie

Statul vrea să găsească un model financiar mai eficient în raport cu bugetul şi să atragă finanţare de la instituţii financiare internaţionale pentru autostrada Comarnic-Braşov, iar discuţiile cu consorţiul selectat vor continua până în aprilie, a anunţat Ministerul Transporturilor (MT).

NATO încearcă, influenţată de SUA, să despartă UE de Rusia, afirmă ambasadorul rus la Alianţă

Alianţa Nord-Atlantică, puternic influenţată de Statele Unite, încearcă să despartă Uniunea Europeană (UE) de Rusia, a apreciat sâmbătă ambasadorul rus la NATO Aleksandr Gruşko, într-un interviu pentru postul de radio Kommersant FM, citat de portalul Sputnik.

INTERVIU – Tudor Giurgiu: Simt o nevoie ca filmul românesc să provoace mai mult impact în societate

Regizorul Tudor Giurgiu, al cărui cel mai recent lungmetraj, "De ce eu?", a fost proiectat în secţiunea Panorama a Festivalului de la Berlin (5 - 15 februarie), a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că simte că este necesar ca filmul românesc să provoace mai mult impact în societate.

Un elicopter fără însemne a pătruns în spaţiul aerian ucrainean, după care s-a întors în Rusia

Un elicopter fără însemne a pătruns în spaţiul aerian ucrainean, în regiunea Lugansk (est), după care s-a întors în Rusia, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al operaţiunii "antiteroriste" din Donbas Andrii Lîsenko, relatează Ukrinform în pagina electronică.

Puşilin: Separatiştii sunt pregătiţi să reacţíoneze dacă Kievul nu respectă înţelegerea de la Minsk

Forţele rebele din estul Ucrainei sunt pregătite să reacţioneze în cazul în care Kievul nu dă curs înţelegerii de la Minsk privind reconcilierea Ucrainei, a declarat sâmbătă Denis Puşilin, reprezentantul Doneţkului în Grupul de contact din care fac parte Kievul, Moscova şi OSCE, scrie Sputnik.

ANI verifică averea senatorului Varujan Vosganian

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi face verificări privind averea senatorului Varujan Vosganian, suspectând că există sume de bani, inclusiv un credit mai vechi, pe care acesta nu le-ar fi trecut în declaraţiile de avere, potrivit unor surse oficiale.

Ambasadorul SUA: Separatiştii proruşi din Ucraina au mai mult armament decât unele state NATO. IMAGINI prin satelit cu sisteme militare RUSEŞTI poziţionate la Debalţeve – FOTO

Separatiştii proruşi din Ucraina au deja mai mult armament decât armatele unor ţări membre NATO, iar Rusia se pregăteşte să trimită şi mai mult, a acuzat vineri ambasadorul american la Kiev Geoffrey Pyatt. Acesta a publicat pe Twitter imagini prin satelit care ar arăta că Rusia s-a alăturat separatiştilor proruşi din estul Ucrainei într-un asalt total asupra armatei ucrainene în timpul rămas până la intrarea în vigoare a armistiţiului agreat joi la Minsk.

Tăriceanu: Un vot favorabil în cazul Vosganian ar fi creat un precedent pentru cenzurarea deciziilor Guvernului

Călin Popescu-Tăriceanu susţine că un vot în favoarea cererii formulate în cazul lui V.Vosganian ar fi creat precedentul ca orice decizie a Guvernului sau altor autorităţi publice să fie cenzurate de procurori,opinând că intervenţia şefului statului arată o continuare a politicii fostului preşedinte

Moscova a depus la ONU un proiect de rezoluţie care aprobă înţelegerea de la Minsk privind Ucraina. ACORDUL intră în vigoare sâmbătă spre duminică, la miezul nopţii

Rusia a depus la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie pentru aprobarea înţelegerii de la Minsk asupra reconcilierii ucrainene şi speră ca textul să fie unanim acceptat, a declarat sâmbătă o sursă de la Ministerul rus de Externe, scrie portalul rus Sputnik.

Ucraina va monitoriza prin satelit retragerea armamentului greu din est

Ucraina va primi toate mijloacele tehnice necesare să monitorizeze implementarea Acordurilor de la Minsk, inclusiv tehnologie prin satelit, a informat ministrul de Externe Pavlo Klimkin Parlamentul, relatează Unian în pagina electronică.

STS: Apelurile la 112, preluate în 3,68 secunde. Localizarea apelanţilor, posibilă în 98% din cazuri

Apelurile la 112 sunt preluate, în medie, în 3,68 secunde, iar localizarea apelanţilor nu este posibilă în doar 2 la sută din cazuri, informează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care administrează, exploatează, întreţine şi dezvoltă Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

Berlinala 2015 – Irina Nistor: „Aferim!”, un film extrem de dur, cu şanse la premiul pentru originalitate

Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat pentru MEDIAFAX că lungmetrajul "Aferim!", de Radu Jude, este "extrem de dur", apreciind că producţia are şanse să obţină trofeul Alfred Bauer (premiul pentru originalitate) la Festivalul de la Berlin, unde este inclus în competiţia oficială.

Poliţia Capitalei caută o femeie de 81 de ani, dispărută de vineri. Care sunt SEMNALMENTELE ei

Poliţia Capitalei caută o femeie de 81 de ani, care a plecat vineri de acasă şi nu a revenit până în prezent, solicitând sprijinul cetăţenilor şi făcând publice semnalmentele acesteia.

Poroşenko l-a avertizat pe Orban la Kiev că va conta pe Ungaria în cazul neaplicării armistiţiului

Kievul contează pe susţinerea Ungariei în convocarea unei sesiuni speciale a Consiliului European, în cazul în care armistiţiul convenit la Minsk nu va fi pus în aplicare în estul Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, a avertizat Poroşenko vineri, după o întâlnire cu Viktor Orban, relatează MTI.

Modificările Codului rutier privind transportul copiilor intră în vigoare sâmbătă. CONDIŢIILE de siguranţă pe care trebuie să le respecte şoferii

O serie de modificări la Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (Codul rutier) privind siguranţa în transportul copiilor intră în vigoare sâmbătă, şoferii care nu le respectă riscând amenzi între 390 şi 487 de lei.

Valentine’s Day: GOOGLE îi invită pe internauţi să experimenteze „un sărut ca niciodată” printr-un logo special – VIDEO

Google marchează Ziua îndrăgostiţilor, sâmbătă, printr-un logo animat special prin care îi invită pe internauţi să experimenteze "un sărut ca niciodată"

ANALIZĂ – Epopeea Vosganian-DIICOT: De la ”Nu e caz de corupţie” în 2013, la “Să se claseze într-o lună” în 2015

Relaţia dintre senatorul Varujan Vosganian şi DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro a evoluat pe parcursul a două episoade, unul în 2013 şi altul în 2015, ambele cu acelaşi deznodământ, respectiv fiind încheiate prin votul Senatului, care a respins solicitările de aviz pentru începerea urmăririi penale.

DOSARUL RETROCEDĂRILOR – Sturdza către Ceteraş despre funcţionari: Când e vorba de şpagă sunt toţi la fel, orice ciolan e bun

Paltin Sturdza discuta cu omul de afaceri buzoian Gheorghe Ceteraş, care era interesat de terenul de peste 43.000 de hectare pe care cel dintâi încerca să îl obţină nelegal, şi îi spunea acestuia, despre funcţionari, că atunci "când e vorba de şpagă sunt toţi la fel" şi "orice ciolan e bun".

VALENTINE’S DAY: De la ritualuri păgâne la scrisori de dragoste şi cereri în căsătorie

Valentine's Day, sărbătoarea occidentală a iubirii împrumutată şi de români, reprezintă o ocazie cu care îndrăgostiţii îşi fac cadouri şi petrec clipe romantice, însă povestea acestei zile a iubirii datează din vremuri îndepărate, căpătând importanţă odată cu trecerea timpului.

Ministrul Educaţiei anunţă că îi va sancţiona pe funcţionarii care au promovat proiectul nesemnat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că funcţionarii din minister care au promovat proiectul privind reducerea a mii de posturi din preuniversitar, pe care susţine că nu l-a semnat, riscă sancţiuni, precizând că nu vor fi reduse peste 4.000 de posturi, dar că se impune normarea personalului.

Şeful OSCE: Nu există militari ruşi în estul Ucrainei

Secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Lamberto Zannier, a declarat vineri că a văzut cetăţeni ruşi în zona de conflict din estul Ucrainei, dar nu şi militari ai armatei ruse, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

ANALIZĂ: Vosganian, 20 de ani parlamentar, 12 ani în PNL, de două ori ministru, două imunităţi păstrate

Varujan Vosganian este parlamentar de peste 20 de ani, membru al PNL de 12 ani, ministru al Economiei în două guverne, cel condus de Călin Popescu Tăriceanu şi cel condus de Victor Ponta, dar şi subiectul a două voturi în plenul Senatului prin care a fost împiedicată cercetarea sa de către DIICOT.

Rudel Obreja, arestat definitiv în dosarul „Gala Bute”

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu, decizia fiind una definitivă.

Peste 15.700 de posturi vacante în ţară. Cele mai multe sunt în Bucureşti, iar cele mai puţine în Bacău

Peste 15.700 de locuri de muncă sunt vacante, cele mai multe fiind în Bucureşti, Cluj, Prahova, Arad şi Argeş, iar cele mai puţine în Bacău, Mehedinţi, Sălaj, Ialomiţa şi Vrancea, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Sturdza îl înregistra pe Ceteraş: Aveţi o sentinţă, e legală, dar mai sunt paşi, că trăim în România

Paltin Sturdza l-a înregistrat pe Gheorghe Ceteraş, cu un ceas şi un reportofon, când au discutat despre terenul obţinut de Sturdza, din care Ceteraş voia 10.000 de hectare, în schimbul intervenţiilor sale: "Aveţi o sentinţă, e legală, aţi câştigat dar de aici mai sunt paşi, că trăim în România".

Contestaţia Elenei Udrea cu privire la arestul preventiv, analizată marţi de instanţa supremă

Judecarea contestaţiei Elenei Udrea împotriva măsurii de arestare preventivă pentru 30 de zile va fi avea loc marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Miron Mitrea, CONDAMNAT DEFINITIV la 2 ani de închisoare cu executare. Mitrea s-a predat la Poliţia Constanţa

Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD. Miron Mitrea s-a predat, vineri după-amiază, la Poliţia Judeţeană Constanţa, iar în jurul orei 18:00 a ajuns la Penitenciarul Poarta Albă.

Senatorul Varujan Vosganian demisionează din PNL

Senatorul Varujan Vosganian, în cazul căruia Senatul a respins solicitarea Parchetului de încuviinţare a începerii urmăririi penale, a anunţat, vineri după-amiază, că demisionează din PNL.