Știrile zilei

Henri Paul: Romii repatriaţi sunt cetăţeni români, noţiunea de cetăţean european nu există – VIDEO

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, declară, referindu-se la situaţia romilor repatriaţi în România, că Franţa îi consideră cetăţeni români, întrucât nu recunoaşte criteriul etnic şi a respins argumentul conform căruia aceştia sunt cetăţeni europeni, spunând că această noţiune nu există.

Frunda: O minimă logică juridică ar impune ca Băsescu să refuze promulgarea Legii pensiilor

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că i-ar recomanda preşedintelui Traian Băsescu să promulge Legea pensiilor fiindcă ştie că şeful statului face întotdeauna exact contrariul a ceea ce i se recomandă, însă o minimă logică juridică ar impune să refuze promulgarea.

Oprea: Când eram ministru, mi s-a cerut să numesc în funcţii oameni suspecţi de crimă organizată

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, susţine că atunci când ocupa funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor i "s-a cerut" să numească în "funcţii de răspundere oameni despre care instituţiile statului român au spus că sunt suspecţi de crimă organizată".

Blaga: Cinci poliţişti care au participat la miting purtau arme, iar MAI face demersuri la Parchet

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat, pentru Hotnews, că cinci poliţişti ce au participat la mitingul de vineri au avut arme, astfel că se vor face demersuri la Parchet pentru tragerea la răspundere, precizând, totodată, că Guvernul ia în calcul creşterea salariilor de la începutul anului.

Mii de persoane participă la campania „Let’s do it Romania” – VIDEO

Mii de persoane participă, sâmbătă, la campania "Let s do it, România!", printre acestea numărându-se voluntari, copii din centrele de plasament, sportivi sau deţinuţi.

Cuba anunţă măsuri fără precedent pentru încurajarea activităţilor economice independente

Regimul cubanez a aprobat vineri plata chiriilor în valută şi angajarea de personal în firmele comerciale mici, reforme fără precedent care urmează deciziei de desfiinţare a 500.000 de locuri de muncă în sectorul de stat.

Udrea: Cea mai mare evaziune din turism o fac proprietarii de pensiuni din mediul rural

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, în judeţul Buzău, că cea mai mare evaziune din turism o fac proprietarii de pensiuni din mediul rural, ea precizând că în perioada următoare vor fi declanşate ample controale pentru descurajarea acestui fenomen.

Udrea: Încă este „o dispută” în privinţa numărului turiştilor din această vară de pe litoral

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, în localitatea buzoiană Pietroasele, că încă se poartă "o dispută" în ceea ce priveşte stabilirea numărului turiştilor care au mers în această vară pe litoralul românesc.

Oprea: Cristian Diaconescu este favorit pentru a candida din partea UNPR la Preşedinţia României

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că preşedintele de onoare al partidului, Cristian Diaconescu, este "favorit" pentru a deveni candidatul oficial al formaţiunii la Preşedinţia României, un anunţ în acest sens urmând să fie făcut în luna octombrie.

Congresul UDMR din februarie 2011 va avea loc la Oradea

Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) care s-a întrunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, a decis ca cel de-al zecelea Congres al UDMR, din februarie 2011, să se desfăşoare la Oradea.

Sulfina Barbu: Aspectele semnalate de UDMR vor fi discutate în coaliţie

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că aspectele semnalate de liderul UDMR, Marko Bela, vor fi discutate în coaliţie şi a arătat că UDMR "este un partener loial" şi PDL se bazează pe sprijinul şi implicarea Uniunii în coaliţia de guvernare.

Tabără: Nu e treaba UDMR ce se întâmplă în PDL; UDMR are responsabilitatea guvernărilor cu PSD şi PNL

Ministrul Agriculturii, democrat-liberalul Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că UDMR nu a avut decât de câştigat rămânând alături de PDL şi a arătat că "nu este treaba domnului Marko Bela ce se întâmplă în PDL", respingând astfel criticile liderului UDMR.

Marko: Ştiam că este criză economică, dar nu ştiam că bugetul este atât de jalnic

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că reprezentanţii Uniunii ştiau că intră la guvernare în context de criză economică, adăugând însă că nu cunoşteau faptul "că bugetul este atât de jalnic".

Peste 150 de infracţiuni economice, constatate de Poliţie într-o săptămână

Peste 150 de infracţiuni, dintre care aproximativ 50 de evaziune fiscală, au fost constatate de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, în ultima săptămână, pentru aceste fapte fiind suspectate 147 de persoane.

Hossu: Protestatarii au cerut returnarea legii pensiilor şi intervenţia în demiterea Guvernului Boc

Peste 8.000 de sindicalişti afiliaţi la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa au mers până la porţile Palatului Cotroceni, unde s-a cerut şefului statului returnarea către Parlament a Legii pensiilor şi intervenţia publică a preşedintelui de solicitare a demiterii Guvernului Boc.

Îmbrăcată în blugi şi cu ie, Udrea participă la culesul viei în Pietroasele – FOTO

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, participă, sâmbătă, la culesul strugurilor la Pietroasele, în judeţul Buzău, fiind îmbrăcată în blugi şi cu o ie şi purtând cizme de cauciuc.

Marko despre Congresul UDMR din 2011: Eu sunt pentru schimbare

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că el sprijină ideea schimbării şi a înnoirii conducerii Uniunii la Congresul formaţiunii din februarie 2011, dar numai dacă are "garanţia" că astfel organizaţia "merge înainte".

Marko: Nu suntem în situaţia să spunem că trecem în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că Uniunea nu este în situaţia să spună că trece în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva "chiar în timp scurt", întrucât partenerii de coaliţie sunt "în derivă".

Traficul pe DN 7, blocat între Nădlac şi Arad în urma unui accident, a fost reluat

Traficul pe DN 7, blocat complet, sâmbătă dimineaţă, între vama Nădlac şi municipiul Arad, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal pe şosea, în urma impactului o persoană pierzându-şi viaţa şi alta fiind rănită grav, a fost reluat pe ambele sensuri după cinci ore de la producerea accidentului.

Obama: Trupele americane vor rămâne în Afganistan până la îndeplinirea misiunii

Trupele americane vor rămâne în Afganistan "până la îndeplinirea misiunii", a declarat, vineri, preşedintele Barack Obama, insistând asupra faptului că luna iulie a anului viitor va marca numai începerea retragerii forţelor americane şi internaţionale.

Financial Times: Romii români repatriaţi vor să revină în Franţa, dar sunt traumatizaţi de experienţa expulzării

Romii repatriaţi care au revenit la Petroşani vor să plece înapoi în Franţa, dar sunt şi traumatizaţi de experienţa expulzării, relatează Financial Times în ediţia online, care publică un reportaj realizat în oraşul minier unde copiii îi întâmpină instinctiv pe străini cu salutul "bonjour".

Boc asigură SUA că România sprijină dezvoltarea Coridorului energetic sudic, iar Nabucco e prioritar

România sprijină dezvoltarea Coridorului energetic sudic care va conecta piaţa europeană la rezervele din regiunea Mării Caspice şi Orientului Mijlociu, iar proiectul Nabucco este prioritar pentru partea română în cadrul acestui coridor, a declarat, vineri, la New York, premierul Emil Boc.

Stolojan: Boc este criticat pe nedrept, singura şansă pentru PDL este să sprijine Guvernul

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, la Târgovişte, că premierul Emil Boc este criticat pe nedrept, iar Partidul Democrat Liberal trebuie să sprijine Guvernul, aceasta fiind singură şansa pentru democrat-liberali.

Cezar Preda: Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că premierul Emil Boc "a primit ce a meritat" de la fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, fiind "jignit de un om care a considerat că în Guvern nu e şeful lui premierul".

Obama: Declaraţiile lui Mahmoud Ahmadinejad privind 11 septembrie sunt „şocante”

Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat vineri declaraţiile omologului său iranian, Mahmoud Ahmadinejad, referitoare la atentatele de la 11 septembrie, făcute cu o zi înainte la ONU, calificându-le drept "şocante", "ostile" şi "de neiertat".

Mii de oameni în uniforme, majoritatea poliţişti, au zăpăcit Bucureştiul cu un marş ilegal

Câteva mii de sindicalişti, majoritatea purtând uniforme ale diverselor instituţii ale statului, în principal poliţişti, au trecut în ilegalitate, vineri, participând, în numele disperării cauzate de scăderea nivelului de trai, la un marş neautorizat care a bulversat grav traficul în Capitală.

IGPR: Activitatea poliţiştilor s-a desfăşurat normal, participanţii la miting erau în timpul liber

Activitatea poliţiştilor români s-a desfăşurat în condiţii normale, aceştia intervenind, vineri, la peste o mie de apeluri de urgenţă, iar cei care au participat la protestul din Bucureşti se aflau în timpul liber sau în concediu, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Videanu: Suspendarea preşedintelui, un subiect care nu ne îngrijorează absolut deloc

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, vineri, la Târgovişte, că subiectul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu îi îngrijorează "absolut deloc" pe democrat-liberali, apreciind că "demersul nici nu va fi iniţiat".

Consiliul Fiscal vede nerealistă strategia fiscală pentru încadrarea deficitului sub 3% PIB în 2012

Consiliul Fiscal vede riscuri semnificative privind prognoza de venituri bugetare inclusă în strategia fiscală pentru anii 2011 - 2013, considerând că atingerea ţintei de deficit sub 3% din PIB pentru 2012, termenul limită fixat României de către CE, depinde de estimări care par a fi nerealiste.

FMI a decis ca discuţiile preliminare pentru un nou acord cu România să înceapă în octombrie

Consiliul Director al FMI a decis vineri ca discuţiile preliminare privind încheierea unei noi înţelegeri cu România să înceapă în luna octombrie, odată cu cea de-a şasea evaluare a acordului stand-by aflat în derulare, iar forma de colaborare să fie perfectată la începutul anului viitor.

Leul s-a apreciat, cursul a atins un minim de 4,24 lei/euro

Leul a continuat să se aprecieze în raport cu euro în a doua parte a şedinţei interbancare de vineri, în linie cu regiunea şi pe fondul cererii ridicate din partea sectorului corporate, iar cursul a de schimb a atins un minim de 4,2400 lei/euro.

Hossu le-a spus protestatarilor să plece şi să revină la Cotroceni în 7 octombrie

Bogdan Hossu şi ceilalţi lideri sindicali ai "Cartel Alfa" le-au propus sindicaliştilor care protestează la sediul Preşedinţiei să plece acum şi să revină la Palatul Cotroceni în 7 octombrie, când va fi organizat mitingul de Ziua Muncii Decente, spunându-le că atunci vor fi mult mai mulţi.

Hossu: Preşedintele a transmis că manifestaţia e ilegală, probabil că va veni când vom fi mai mulţi

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a spus, după discuţiile de la Cotroceni, că preşedintele Traian Băsescu a transmis printr-un consilier că nu va veni să discute cu sindicaliştii pentru că el consideră manifestaţia ilegală, apreciind că probabil şeful statului va veni când vor fi mai mulţi.

Lider sindical: Până nu vine preşedintele Traian Băsescu la discuţii, nu plecăm de la Cotoceni

Vicepreşedintele "Cartel Alfa" Toader Paraschiv, care a participat la discuţiile de la Palatul Cotroceni, a declarat că protestul nu va fi încheiat până când preşedintele nu va veni să discute cu ei, precizând că nu vrea să îşi imagineze ce s-ar putea întâmpla dacă şeful statului nu va veni vineri.

Cristian Preda: Cererea de suspendare a preşedintelui s-a banalizat

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că cererea opoziţiei privind suspendarea din funcţie a şefului statului s-a "banalizat", lucru care "fragilizează" sistemul politic şi care arată "lipsa de imaginaţie a opoziţiei".

Liderii sindicali, amendaţi de Jandarmerie pentru marşul spontan până la Palatul Cotroceni

Liderii sindicali ai celor 8.000 de participanţi la marşul spontan până la Palatul Cotroceni, care au permis şi organizat marşul, vor fi amendaţi de Jandarmerie cu între 1.000 şi 10.000 de lei.

PC se alătură demersului de suspendare a şefului statului

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, vineri, la începutul Consiliului Naţional al partidului, că PC a decis să se alăture demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, considerând că şeful statului a încălcat Constituţia.

Revendicările protestatarilor vor fi primite, la Cotroceni, de Gabriel Pişcociu

Revendicările protestatarilor vor fi primite, vineri, la Cotroceni, de către consilierul de stat Gabriel Pişcociu.

Oprescu: Mă bazez pe disciplina şi maturitatea oamenilor care participă la marşul spontan

Primarul general, Sorin Oprescu, a spus că marşul spre Palatul Cotroceni al sindicaliştilor de la Cartel Alfa este unul spontan, că a fost asigurat de liderii sindicali că acţiunea va fi paşnică şi că se bazează pe disciplina şi maturitatea oamenilor care participă la protest.

Blaga: Poliţiştii aveau de respectat nişte reguli, organizatorii marşului spontan vor răspunde legal

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că poliţiştii care participă la protestul sindicatelor aveau de respectat nişte reguli, iar organizatorii marşului spontan vor răspunde legal.