„Se pare că există posibilitatea să existe chiar o operațiune de invadare a teritoriului venezuelean. Cred cu tărie că este mai bine să căutăm modalități de dialog, poate presiune, inclusiv presiune economică”, a transmis marți suveranul pontif.
De asemenea, Papa Leon care a fost misionar și episcop în Peru a susținut că liderii religioși din statele sud-americane caută metode de calmare a tensiunilor între Statele Unite și Venezuela.
Acesta a mai punctat și că liderii Maduro și Trump au avut o convorbire telefonică, declarând că pozițiile oficiale din SUA se schimbă frecvent.
Tensiunile dintre Statele Unite și Venezuela s-au accentuat pe fondul acuzațiilor formulate de liderul american conform cărora Maduro permite și sprijină transporturile de droguri destinate pieței americane.
Sâmbătă, președintele Trump a transmis: „Către toate companiile aeriene, piloți, traficanți de droguri și persoane, vă rugăm să luați în considerare închiderea în întregime a spațiului aerian de deasupra și din jurul Venezuelei. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme! Președintele Donald J. Trump”, iar duminică a anunțat că a discutat telefonic cu președintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
În paralel, guvernul american crescut prezența militară în regiune, sub pretextul operațiunilor anti-drog, efectuând din septembrie cel puțin 21 de atacuri asupra unor ambarcațiuni suspecte din Caraibe și Pacific, atacuri soldate cu cel puțin 83 de morți.