Președintele Trump ar putea să-și remanieze administrația pe fondul presiunilor generate de războiul din Orientul Mijlociu

Publicat: 04 04. 2026, 15:58
Actualizat: 04 04. 2026, 16:02
United States Vice President JD Vance, foreground, makes remarks as US President Donald J Trump holds a meeting with his Cabinet in the Cabinet Room of the White House in Washington, DC, USA, on Tuesday, December 2, 2025. Pictured from left to right: Kelly Loeffler, Commissioner, US Small Business Administration (SBA); Tulsi Gabbard, Director of National Intelligence (DNI); Lee Zeldin, Director, US Environmental Protection Agency (EPA); US Secretary of Health and Human Services Robert F. Kennedy, Jr; US Secretary of the Interior and Chair, National Energy Council and White House Energy Czar Doug Burgum; US Secretary of State Marco Rubio, The President. US Attorney General Pam Bondi at center left. Credit: Yuri Gripas / Pool via CNP

Analiza unor posibile schimbări de personal din cadrul cabinetului vine ca urmare a efectelor generate de războiul din Orientul Mijlociu, dar și după demiterea recentă a Procurorului General Pam Bondi și a Secretarului pentru Securitate Internă Kristi Noem. 

Conflictul, început la finalul lunii februarie, a generat o creștere a prețului carburanților, ca urmare a blocării Strâmtorii Ormuz de către autoritățile de la Teheran, o prăbușire în sondaje și îngrijorări în rândul republicanilor înaintea alegerilor intermediare din luna noiembrie. 

Surse din administrație susțin că, deși niciun membru al cabinetului nu este în mod cert vizat pentru demitere imediată, mai mulți oficiali sunt considerați vulnerabili, informează Reuters

Printre oficialii vizați de o posibilă demitere se numără Tulsi Gabbard, directorul serviciilor naționale de informații și Howard Lutnick, secretarul pentru Comerț. 

Președintele și-ar fi exprimat nemulțumirea față de activitatea lui Gabbard și ar fi consultat aliați în privința unor posibili înlocuitori.

În privința lui Lutnick, mai mulți apropiați ai președintelui au cerut înlăturarea sa după ce noi documente publicate din dosarul Epstein arată că acesta ar fi avut o relație de apropiere cu infractorul sexual care a încetat din viața în 2019. 

În paralel, președintele se confruntă cu o prăbușire în sondaje. Potrivit ultimului sondaj de opinie realizat de Reuters, doar 36% dintre americani sunt de acord cu activitatea președintelui, iar 60% sunt împotriva războiului din Orientul Mijlociu.