SUA condiționează reluarea discuțiilor cu Iranul de primirea unui proiect de acord
Delegația americană este pregătită să participe la o nouă rundă de discuții cu Iran vineri, la Geneva, dacă va primi în 48 de ore o propunere clară privind un posibil acord nuclear, relatează publicația Axios citată de Reuters.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat vineri Teheranul că trebuie să ajungă la un acord privind programul său nuclear, în caz contrar urmând să se confrunte cu „lucruri foarte rele”. Trump a dat și un termen limită pentru a se ajunge la un acord, anunțând: „Cred că ar fi suficient timp, 10-15 zile, cam atât maxim”.
Oficialii americani și iranieni s-au întâlnit săptămâna trecută la Geneva, unde cele două părți au ajuns la un acord de principiu asupra unor „linii directoare”, iar ministrul iranian de Externe a anunțat vineri: „Următorul pas pentru mine este să prezint o propunere pentru un potențial acord omologilor mei americani. Cred că în două sau trei zile va fi gata”.