Turcia a reținut un comediant de stand-up pentru presupusa insultă la valorile religioase
Autoritățile din Turcia au reținut, joi, un comediant, după ce acesta ar fi insultat valorile religioase în cadrul unui spectacol de stand-up, potrivit AP.
Spectacolul său a fost vizionat la scară largă online.
A fost reținut pe principalul aeroport din Istanbul
Comediantul a fost reținut pentru interogatoriu pe principalul aeroport din Istanbul. El a fost reținut la întoarcerea dintr-o călătorie în străinătate, a relatat agenția de stat. Reținerea sa a avut loc la câteva zile după ce procurorii au lansat o anchetă privind posibile acuzații de „insultare publică a valorilor religioase”.
Emisiunea comedianului a fost înregistrată luna trecută la Istanbul. Apoi, a fost încărcată pe YouTube, unde a atras milioane de vizualizări în Turcia.
Motivul declanșării anchetei
Un ziar pro-guvernamental a declarat că zeci de telespectatori au fost ofensați de glumele despre religie. Aceștia au depus plângeri împotriva comedianului, ceea ce a dus la declanșarea unei anchete, potrivit sursei citate.
Președintele Recep Tayyip Erdogan și-a consolidat puterea în cele peste două decenii de mandat. Criticii spun că acesta a restrâns constant spațiul libertății de exprimare, acuzând oponenții, inclusiv politicieni și jurnaliști.
Restricțiile s-au extins recent și în cultura populară. Comediantul a devenit cea mai recentă celebritate care se confruntă cu anchete, detenție sau urmărire penală pentru remarci considerate jignitoare.
Și Kanye West a fost criticat de Turcia
Inclusiv rapperul american Kanye West a fost acuzat de Turcia că i-a insultat „valorile constituționale și religioase”.
Oktar Saral, consilierul șef al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, a denunțat concertul artistului din luna mai a acestui an. Saral a numit evenimentul drept o înscenare care „a jignit valorile religioase ale țării”.
El a subliniat în mod special interpretarea cântecului „I Am A God”. Consilierul a afirmat că faptul că zeci de mii de oameni au cântat piesa „constituie o chestiune serioasă care necesită o examinare amănunțită”. De asemenea, el a făcut referire și la „retorică și simboluri” contrare credinței.