accident

Elicopterul israelian s-a prăbuşit în apropierea unei tabere de vară evreieşti

Elicopterul israelian s-a prăbuşit, luni, în Bucegi, în apropierea unei tabere de vară, în care se aflau 65 de copii, în cadrul American Jewish Joint Distribution Comittee (JDC), relatează Jerusalem Post în ediţia electronică de miercuri.

Cutia neagră a elicopterului prăbuşit în România a fost găsită şi trimisă în Israel – VIDEO

Cutia neagră, găsită în noaptea de marţi spre miercuri la locul accidentului elicopterului israelian în România, a fost transferată în Israel pentru a fi analizată, relatează cotidianul Haaretz, în ediţia electronică de miercuri.

Elicopterul israelian ar fi intrat într-un nor înainte de a se prăbuşi – VIDEO

Elicopterul armatei israeliene ar fi intrat într-un nor înainte de a se prăbuşi luni în România, le-a spus anchetatorilor israelieni căpitanul altui elicopter care zbura împreună cu acesta, relatează Jerusalem Post în ediţia electronică de marţi.

Oprea îşi exprimă „profundul regret” pentru pierderea vieţii celor şapte militari în catastrofa aeriană

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii celor şapte militari aflaţi la bordul elicopterului prăbuşit, luni, în masivul Bucegi şi transmite condoleanţe familiilor îndoliate.

Toţi cei şapte militari de la bordul elicopterului prăbuşit sunt probabil morţi – oficiali israelieni

Toţi cei şapte militari - şase israelieni şi un român - aflaţi la bordul elicopterului care s-a prăbuşit luni în munţii Bucegi şi-au pierdut viaţa, cel mai probabil, în acest accident aerian, au declarat, marţi, oficiali citaţi de site-ul Ynetnews.com.

Avioanele militare israeliene, consemnate la sol după accidentul din România

Forţele aeriene israeliene au decis, marţi, să anuleze toate zborurile de antrenament, după accidentul unui elicopter militar în România, soldat cu şapte morţi, dintre care şase israelieni şi un român, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică.

Elicopterul prăbuşit în România nu prezenta probleme tehnice înaintea zborului

Starea tehnică a elicopterului prăbuşit luni în România era "excelentă", a declarat marţi şeful Statului Major al forţelor aeriene israeliene, Nirmod Shefer, citat de cotidianul Haaretz, în ediţia electronică.

CRONOLOGIE: Accidente în care au fost implicate elicoptere de tipul celui prăbuşit în România – VIDEO

Elicopterele Sikorsky CH-53 (cunoscute ca Yasour în armata israeliană), de tipul celui prăbuşit luni în România, au fost implicate în numeroase accidente soldate cu victime, în pofida succeselor multiple înregistrate de acestea în diverse misiuni, relatează Haaretz, în ediţia electronică.

Dreptul de survol deasupra zonei unde s-a prăbuşit elicopterul nu mai este permis

Dreptul de survol deasupra zonei din Masivul Bugeci unde s-a prăbuşit, luni seară, elicopterul la bordul căruia se aflau şase militari israelieni şi un militar român nu mai este permis, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Echipă israeliană, trimisă în România să investigheze prăbuşirea elicopterului

Comandantul forţelor armate israeliene, generalul Ido Nehushtan, a ordonat crearea unei echipe care va investiga prăbuşirea unui elicopter israelian în România, luni, în timpul unor exerciţii comune, relatează site-ul Ynetnews.com.

Echipele de salvamontişti au ajuns în zona epavei elicopterului prăbuşit în Masivul Bucegi

Echipele de salvamontişti au ajuns, marţi dimineaţă, în zona epavei elicopterului militar israelian prăbuşit în Masivul Bucegi, aeronava fiind împrăştiată pe o suprafaţă de 150 de metri.

Identitatea militarilor israelieni de la bordul elicopterului prăbuşit în România, stabilită

Identitatea celor şase militari israelieni prezenţi la bordul elicopterului prăbuşit luni în România a fost stabilită, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică de marţi.

One Romanian Dead, Ten Injured In Car Crash In Hungary – Foreign Ministry

One Romanian national died and ten were injured in a car accident that occured Monday morning in Hungary, on a road close to the Romanian border, Romanian Foreign Affairs Ministry said Monday.

Un român mort şi zece răniţi într-un accident produs în Ungaria – VIDEO

O persoană a murit şi alte zece au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs în Ungaria, la 30 de kilometri de graniţa cu România, fiind implicate un autocar şi două microbuze cu cetăţeni români.

Douăzeci şi şase de morţi în Afganistan, într-un accident rutier

Douăzeci şi şase de persoane au murit luni, într-un accident rutier petrecut în sudul Afganistanului, în care un autobuz care circula cu viteză s-a rostogolit de mai multe ori, după ce s-a lovit de un limitator de viteză, a anunţat comandantul poliţiei rutiere din provincia Kandahar.

Pilotul unui avion militar canadian care s-a prăbuşit, catapultat în ultimul moment – VIDEO

Un avion de vânătoare F18 al forţelor aeriene canadiene s-a prăbuşit vineri în timpul unui zbor de antrenament, însă pilotul a reuşit să se salveze, a anunţat comandamentul canadian al apărării aeriene nord-americane (NORAD).

Un mort şi 42 de răniţi în urma deraierii unui tren în Elveţia

O persoană a murit şi alte 42 au fost rănite, dintre care 10-12 grav, vineri, după deraierea unui tren turistic în Alpii elveţiei, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Arad: Trei persoane au murit şi o alta a fost rănită într-un accident produs pe DN 79

Trei persoane au murit şi una a fost rănită grav, marţi dimineaţă, pe DN 79, între Arad şi Chişineu-Criş, după ce un camion şi un autoturism s-au ciocnit frontal, traficul fiind restricţionat pe un fir.

Fragmente din cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk, descifrate de experţi polonezi

Experţii polonezi au descifrat noi fragmente de conversaţie înregistrate de cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk la 10 aprilie, într-un accident soldat cu moartea preşedintelui polonez şi a celorlalte 95 de persoane aflate la bord, relatează Radio Polonia în pagina online.

Accidentul feroviar din India, provocat de „neglijenţa administraţiei căilor ferate”

Coliziunea feroviară produsă luni dimineaţă în estul Indiei şi soldată cu mai mult de 60 de victime a fost provocată de neglijenţă şi nu de un sabotaj, a declarat ministrul Protecţiei Civile din Bengalul Occidental.

Doi morţi în SUA, după prăbuşirea unui avion cumpărat din România

Un pilot militar în retragere şi un controlor aerian şi-au pierdut viaţa sâmbătă, după ce avionul în care se aflau, un model Yak-52 cumpărat în 2001 din România, s-a prăbuşit în South Portland, Statele Unite, relatează ziarul local Portland Press Herald, în ediţia electronică de luni.

India: Cel puţin 57 de morţi, în urma unui accident feroviar – VIDEO

Cel puţin 57 de persoane au murit, luni, în urma coliziunii dintre două trenuri, produsă în estul Indiei, iar mulţi pasageri sunt încă blocaţi în vagoanele celor două garnituri.

Cel puţin 28 de morţi într-un accident minier în China

Cel puţin 28 de persoane au murit într-un accident produs într-o mină de cărbune din nord-vestul Chinei, a anunţat duminică agenţia China Nouă, citând surse guvernamentale locale.

Alba: Cinci persoane rănite, după ce un TIR s-a lovit de un microbuz, pe DN 7

Cinci persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în urma unui accident petrecut pe DN 7, în zona localităţii Vinţu de Jos, din judeţul Alba, după ce un TIR s-a ciocnit cu un microbuz.

Un român a murit şi alţi zece au fost răniţi în urma unui accident pe o autostradă din Turcia

Un român a murit şi alţi zece au fost răniţi în urma unui accident produs, sâmbătă, pe o autostradă din Turcia, în care a fost implicat un autocar cu 36 de persoane, a informat Ministerul Afacerilor Externe.

14 morţi, în urma unui accident rutier în Albania

Bilanţul accidentului rutier produs sâmbătă după-amiază în apropiere de Gjegjan, la 160 de kilometri nord de Tirana, a crescut la 14 morţi şi 16 răniţi, a anunţat şeful poliţiei, Hysni Burgaj.

Alba: Circulaţia pe DN 7, blocată în urma unui accident rutier, a fost reluată

Circulaţia pe DN 7, blocată duminică dimineaţă în zona localităţii Vinţu de Jos, din Alba, în urma coliziunii dintre un TIR şi un microbuz, a fost reluată, poliţiştii rutieri încercând, în prezent, să fluidizeze traficul.

Cel puţin 12 morţi într-un accident rutier în Albania

Cel puţin 12 persoane au murit şi alte 12 au fost rănite, între care trei copii grav, sâmbătă după-amiază, într-un accident de autobuz produs la Fushe-Arrez, în apropiere de Gjegjan, la 160 de kilometri nord de Tirana, a anunţat ministrul albanez al Sănătăţii, Petrit Vasili.

Trupa Amadeus, implicată într-un accident pe Autostrada Soarelui

Componentele trupei Amadeus au fost implicate, sâmbătă în jurul orei 9.00, într-un accident în lanţ pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 120, cântăreţele sunt bine, doar una dintre ele fiind uşor rănită la mâna dreaptă.

Joe Perry, chitaristul trupei Aerosmith, implicat într-un accident rutier

Joe Perry a fost implicat, joi, într-un accident rutier, chitaristul trupei americane Aerosmith fiind transportat cu ambulanţa la un spital din statul Massachusetts, după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce aştepta pe motocicleta sa schimbarea culorii la semafor, relatează express.co.uk.

Un motociclist, omorât pe DN1 de un şofer angajat al MAI – VIDEO

Un motociclist de 37 de ani a fost omorât, joi seara, într-un accident pe Drumul Naţional 1 (DN1), provocat de un şofer angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), potrivit stirileprotv.ro.

Pink a căzut de la înălţime în timpul unui concert în Germania – VIDEO

Pink a suferit un accident spectaculos, joi, în timpul unui concert pe care l-a susţinut în oraşul german Nürnberg, cântăreaţa americană căzând de la mare înălţime, din cauza corzilor de siguranţă ce nu au fost bine securizate, informează accesshollywood.com.

Înregistrările avionului polonez prăbuşit la Smolensk sugerează că pilotul era supus presiunilor

Stenogramele extrase din înregistrările cutiilor negre ale avionului prezidenţial polonez prăbuşit la Smolensk sugerează că pilotul era supus presiunilor, informează site-ul postului Radio Polonia.

Ambasadorul român în Chile, criticat în presa locală pentru că nu i-a fost testată alcoolemia

Postul naţional de televiziune chilian, TV Chile, a publicat un material în care se arată că ambasadorului român nu i s-ar fi testat alcoolemia şi nici nu ar fi fost reţinut pentru accidentul pe care l-ar fi provocat conducând pe contrasens.

Patru morţi şi un rănit într-un accident de avion, în nordul SUA

Patru persoane au murit, iar o a cincea a fost rănită, în urma accidentului unui avion bimotor de mici dimensiuni în oraşul Saint Ignace din Michigan (nord-estul Statelor Unite), investigat, în prezent, de autorităţile federale, relatează CNN.

Cel puţin 25 de răniţi în urma coliziunii dintre două trenuri în nordul Poloniei

Cel puţin 25 de persoane au fost rănite marţi în urma coliziunii dintre două trenuri de pasageri, produsă în apropierea oraşului Slupsk, din nordul Poloniei, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

O femeie însărcinată, copilul ei şi alte două persoane, lovite de un camion pe trecerea de pietoni – VIDEO

Patru persoane, între care o femeie însărcinată şi copilul acesteia, au fost lovite marţi de o autobasculantă care, în apropierea complexului Lotus din Oradea, nu a oprit la timp în faţa unei treceri pentru pietoni, cu toate că avea roşu la semafor.

Romanian Ambassador To Chile Involved In Car Crash, One Person Injured

Romania’s Ambassador to Chile, Valentin Florea, was involved in a car crash, said the online Monday edition of Chilean daily La Nacion, according to which the Romanian diplomat was unhurt, but another driver was seriously injured.

Ambasadorul român în Chile, implicat într-un accident rutier soldat cu un rănit

Ambasadorul României în Chile, Valentin Florea, a fost implicat într-un accident rutier, a relatat luni cotidianul chilian La Nacion, în ediţie electronică, precizând că diplomatul român nu a păţit nimic, însă un alt şofer, de 28 de ani, este în stare gravă.

Monica Columbeanu, acuzată că a dat intenţionat cu maşina peste un fotograf – VIDEO

Monica Columbeanu este cercetată de poliţiştii bucureşteni pentru că ar fi lovit cu maşina un fotograf, aflat pe trotuar, în cazul căruia Institutul Naţional de Medicină-Legală a eliberat un certificat pentru 40 de zile de îngrijiri medicale, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.