alegeri

Băsescu va emite joi decretul de organizare a referendumului

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri seară, la TVR1, că va emite în cursul zilei de joi decretul prin care se va "consfinţi" organizarea referendumului pe tema Parlamentului unicameral şi a reducerii numărului de parlamentari.

Candidatura la Preşedinţie a lui Vadim Tudor, înregistrată miercuri de BEC

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a cărui candidatură la Preşedinţie a fost validată miercuri de BEC, deţine, potrivit declaraţiei de avere depuse la BEC, o casă în Bucureşti şi un autoturism Dacia Logan achiziţionat în anul 2007 şi nu are în proprietate terenuri agricole sau intravilane.

Abdullah Abdullah a obţinut 30,59 la sută la alegerile prezidenţiale afgane

Fostul ministru al Afacerilor Externe Abdullah Abdullah, clasat pe poziţia a doua în primul tur al alegerilor prezidenţiale afgane, a acumulat 30,59 la sută din voturi, a anunţat miercuri Comisia Electorală Independentă (IEC), responsabilă cu anunţarea rezultatelor finale, relatează AFP.

Onţanu va fi exclus din PSD dacă nu revine asupra susţinerii lui Băsescu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a comunicat, marţi, primarului Sectorului 2, Neculai Onţanu, că va fi exclus din PSD dacă nu revine rapid asupra declaraţiei de susţinere a lui Traian Băsescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Traian Băsescu şi-a depus candidatura la Preşedinţie

Traian Băsescu şi-a depus, miercuri, la BEC, candidatura la Preşedinţie pentru un nou mandat, declarând că este "mai emoţionat şi mult mai responsabil" decât prima oară când şi-a depus candidatura pentru această funcţie, în 2004.

Onţanu: Mă alătur celor care îl sprijină pe Băsescu

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, anunţă că se alătură celor care sprijină candiatura lui Traian Băsescu pentru un nou mandat de preşedinte al României.

Geoană a preluat ştafeta de la Iliescu

Liderul PSD Mircea Geoană i-a mulţumit, miercuri, la depunerea candidaturii pentru funcţia supremă în stat, fostului şef de stat, Ion Iliescu, pentru sfatul şi sprijinul "ireproşabile" pe care i le-a acordat, el îndemnând la transferul de ştafetă între Iliescu şi persoana sa, la Preşedinţia României

Sever Voinescu, purtător de cuvânt în campania lui Traian Băsescu

Parlamentarul PDL Sever Voinescu a fost desemnat, miercuri, purtător de cuvânt al candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu, aceasta fiind chiar opţiunea actualului şeful al statului.

Băsescu, prezent la şedinţa Colegiului Director al PDL

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, miercuri dimineaţă, la şedinţa Colegiului Director al PDL, fiind primit cu aplauze de către democrat-liberali.

Talibanii consideră „ridicol” modul de organizare a alegerilor prezidenţiale din Afganistan

Talibanii au afirmat că organizarea alegerilor prezidenţiale afgane a fost "ridicolă" şi falsificată din cauza fraudelor şi a corupţiei, potrivit unui mesaj semnalat de centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste (SITE).

PDL intră în campania prezidenţială cu sloganul „Băsescu pentru România” – surse

Democrat-liberalii au pregătit materialele pentru startul campaniei electorale, pe care este inscripţionat sloganul "Băsescu pentru România", surse din partid declarând, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca un nou slogan oficial să fie scos pe piaţă după primele săptămâni de campanie.

Băsescu: Nu contează numele celui cu care intru în turul doi, câştigătorul sunt eu – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la emisiunea Happy Hour de la ProTV, că nu doreşte să facă pronosticuri privind candidatul cu care ar putea să confrunte în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, spunând că nu contează numele celui care-i va fi adversar, câştigătorul fiind el.

Cum au reuşit cei opt prezidenţiabili să convingă jumătate de Românie să semneze pe listele lor

Însumate, semnăturile de susţinere ale celor opt competitori înscrişi sau în curs de înscriere pentru Cotroceni aproape că egalează cifra electoratului activ - 10 milioane, voturi corect exprimate la alegerile din 2004 -, masa electorală a celor care şi-au păstrat cumpătul şi participă încă la vot, potrivit cotidianului Gândul.

Alegeri Afganistan: „Provocări enorme” pentru organizarea celui de-al doilea tur – ONU

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat marţi anunţul organizării unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale afgane, dar a avertizat că vor exista "provocări enorme" pentru organizarea satisfăcătoare a acestuia.

Alegeri Afganistan: Un al doilea tur este necesar şi va avea loc la 7 noiembrie – VIDEO

Preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai a obţinut 49,67 la sută din voturi la primul tur al alegerilor prezidenţiale afgane, fapt care îl obligă să se confrunte într-un al doilea tur cu principalul său rival Abdullah Abdullah, potrivit rezultatelor oficiale definitive publicate marţi.

Chişinău: Unii dintre organizatorii protestelor din aprilie au fost identificaţi

Unii dintre organizatorii protestelor din 7 aprilie de la Chişinău au fost identificaţi, în timp ce "31 de dosare penale au fost deschise pe numele unor poliţişti", a declarat Procurorul General al R.Moldova, Valeriu Zubco, într-un interviu publicat marţi de Jurnal de Chişinău în ediţia online.

Kelemen şi-a depus candidatura, susţinând eliminarea prevederii că România este stat naţional

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, şi-a depus, marţi, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, el pronunţându-se, cu această ocazie, pentru modificarea Constituţiei în sensul eliminării prevederii potrivit căreia România este stat naţional.

Băsescu îşi depune candidatura miercuri

Preşedintele Traian Băsescu îşi va depune, miercuri, la ora 14.00, candidatura la Biroul Electoral Central, PDL strângând până marţi aproximativ două milioane de semnături pentru susţinerea acestuia la prezidenţiale.

Băsescu: Guvernul Croitoru are 50% şanse să fie învestit

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la RFI, că guvernul Croitoru are 50% şanse să fie învestit şi că nu va face demersuri pentru a chema misiunea de evaluare a FMI în România până nu vede ce se întâmplă cu Cabinetul ce va fi propus în Parlament.

Băsescu: Cred că voi intra cu Antonescu în turul doi, deşi mi-l doresc mai mult pe Geoană adversar

Preşedintele Băsescu a declarat luni, la RFI, că sondajele pe care partidele le dau publicităţii înaintea alegerilor fac parte din manipularea formaţiunilor politice şi că va intra în al doilea tur al prezidenţialelor cu Crin Antonescu, chiar dacă şi l-ar dori mai mult pe Mircea Geoană ca adversar.

Nati Meir a fost reţinut

Nati Meir a fost reţinut, luni seară, de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, pentru înşelarea unor persoane în timpul precampaniei pentru alegeri, după ce a fost prins în flagrant delict, în sediul său de campanie, când oferea bancnote de 500 de euro inscripţionate "specimen".

Boc: Decizia privind perioada în care Guvernul îşi mai continuă activitatea aparţine Parlamentului

Decizia privind perioada în care Guvernul aflat în exerciţiu îşi mai continuă activitatea aparţine Parlamentului, forul legislativ având şi prerogativa de a decide momentul la care noul Cabinet îşi va prelua atribuţiile, a declarat, luni seara, premierul interimar, Emil Boc.

Alegeri Afganistan: Comisia de anchetă ordonă invalidarea unor voturi

Comisia afgană pentru Reclamaţii Electorale (ECC) a ordonat invalidarea buletinelor de vot din 210 secţii de votare, în raportul său publicat luni pe tema fraudelor comise la alegerile prezidenţiale.

Marko: Noi putem influenţa cine e preşedintele României

Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că îndemnul lansat de CNS ca alegătorii din secuime să exprime voturi nevalabile la alegerile prezidenţiale este "o prostie", spunând că maghiarii pot "influenţa" alegerea şefului statului român, dar nu pot decide ca acesta "să nu aibă preşedinte".

Mihail Gorbaciov: Alegerile din Rusia sunt o „farsă”

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a lansat luni un atac împotriva stării democraţiei în Rusia, considerând că alegerile sunt o "farsă" şi că cetăţenii nu mai au "încredere" în ele. "În ochii tuturor, alegerile s-au transformat într-o farsă, cu o profundă lipsă de respect faţă de voturile (alegătorilor)", afirmă el, într-un interviu pentru publicaţia de opoziţie Novaia Gazeta, al cărei coproprietar este.

PDL convoacă miercuri Colegiul Director pentru ultima analiză înaintea campaniei electorale

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat, luni, după şedinţa BPN, că s-a stabilit convocarea unui Colegiu Director, miercuri, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00, pentru o ultimă analiză înaintea începerii campaniei electorale.

Alianţa pentru alegeri corecte va monitoriza prezidenţialele şi referendumul

Alianţa pentru alegeri corecte, formată din ProDemocraţia, Cartel Alfa şi Agenţia de Monitorizare a Presei, intenţionează să monitorizeze alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie şi 6 decembrie, precum şi organizarea referendumului, dacă acesta va avea loc, a anunţat, luni, Cristian Pârvulescu.

Antena 2, Antena 3, B1 TV, Kanal D, OTV, Realitatea TV, TVRM şi TVR vor difuza emisiuni electorale

Antena 2, Antena 3, B1 TV, Kanal D, OTV, Realitatea TV, TVRM Educaţional şi posturile Televiziunii Publice - TVR 1, TVR 3, TVR Info, TVR International - vor difuza emisiuni destinate campaniei pentru alegerea preşedintelui României, potrivit Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Băsescu: Mesajul „România de bun simţ” nu este sloganul de campanie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Prima TV, că mesajul de pe site-ul său "România de bun simţ" nu reprezintă sloganul campaniei sale electorale, însă contracandidaţii săi îl pot lua ca o invitaţie de a avea o campanie de bun simţ.

Fenechiu: Băsescu s-a scăpat că interesul său e ca Blaga să rămână la MAI

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, duminică, la finalul întâlnirii coaliţiei, că şeful statului "s-a scăpat" şi a spus că interesul său este de fapt să-l menţină pe Emil Boc premier şi pe Vasile Blaga la Interne pentru a-i aranaja alegerile.

Nica: Acesta a fost planul de la început al lui Băsescu, Guvernul Boc care să se ocupe de alegeri

Vicepreşedintele PSD Dan Nica a declarat, duminică seară, comentând anunţul făcut de Traian Băsescu potrivit căruia se gândeşte la varianta ca Guvernul Boc să rămână interimar până după prezidenţiale, că în acest lucru a constat de fapt planul iniţial al şefului statului şi al Elenei Udrea.

Geoană: Strategia lui Băsescu a fost de a-l avea până la final pe Boc la butoanele de bani şi putere

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Senat, că posibilitatea menţinerii Guvernul Boc interimar până după prezidenţiale, conform declaraţiei şefului statului, este "cea mai proastă veste "pentru România şi arată "disperarea" şi strategia pentru alegeri a actualului preşedinte.

Crin Antonescu l-a acuzat pe Traian Băsescu că i-a luat sloganul electoral

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a acuzat, duminică, la Cluj-Napoca, pe preşedintele Traian Băsescu că i-a luat sloganul electoral, care este "România bunului simţ".

„Vreau o Românie a bunului simţ! „, slogan pe site-ul lui Băsescu, asemănător celui al lui Antonescu

Preşedintele Traian Băsescu şi-a relansat site-ul de campanie, www.basescu.ro, sloganul de pe frontispiciul paginii centrale fiind "Vreau o Românie a bunului simţ!".

Antonescu: Cred că va trebui umblat la Constituţie şi clarificată problema desemnării premierului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, se pronunţă pentru modificarea Constituţiei, în sensul de a reglementa explicit rolul preşedintelui şi al unei majorităţi parlamentare în desemnarea premierului, pentru evitarea interpretărilor actuale.

„România bunului simţ, Antonescu preşedinte!”, sloganul lui Antonescu la prezidenţiale

Sloganul cu care candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, va intra în campania electorală este "România bunului simţ, Antonescu preşedinte!", au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Marko: Posibilitatea dizolvării Parlamentului există, dar nu şi necesitatea în acest sens

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că posibilitatea dizolvării Parlamentului de către preşedinte, după alegerile prezidenţiale, există, însă nu există şi necesitatea în acest sens.

Alegerea preşedintelui Republicii Moldova va fi amânată

Preşedintele R. Moldova nu va fi ales la 23 octombrie, deoarece până la termenul-limită, care a expirat sâmbătă la ora 24.00, nu a fost înregistrat un număr suficient de candidaţi pentru a lansa procedura de alegere a şefului statului în Parlament, transmite Info-Prim Neo.

Hrebenciuc: Sunt de acord să nu votăm al doilea Guvern şi să intrăm în anticipate

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, sâmbătă, că este de acord ca social-democraţii să nu voteze nici al doilea guvern care va fi propus după cel al lui Lucian Croitoru şi să se ajungă la alegeri anticipate, menţionând că va face o propunere în acest sens, luni, colegilor săi.

Candidatura lui Crin Antonescu pentru prezidenţiale, înregistrată de BEC

Candidatura liderului PNL, Crin Antonescu, pentru alegerile prezidenţiale a fost înregistrată, sâmbătă, de Biroul Electoral Central, care a acceptat şi semnul electoral al candidatului liberal, respectiv săgeata înclinată spre dreapta şi încadrată într-un pătrat, sub care este menţionată sigla PNL.