brazilia

Preşedintele Lula refuză să „judece” alegerea Qatarului pentru CM şi crede în victoria Braziliei

Preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat că este prea târziu pentru a „judeca” alegerea Qatarului pentru organizarea Cupei Mondiale de Fotbal, care începe duminică şi a mai spus că el crede în victoria reprezentativei ţării sale, potrivit News in France.

Cele mai mari naţiuni cu păduri tropicale formează o alianţă pentru salvarea junglei

Cele mai mari trei naţiuni din lume cu păduri tropicale, Brazilia, Republica Democrată Congo şi Indonezia, au lansat în mod oficial un parteneriat pentru a coopera în domeniul conservării pădurilor, după un deceniu de discuţii privind o alianţă trilaterală, scrie CNN.

Sondaj: Brazilia va cuceri a şasea Cupă Mondială în Qatar

Brazilia este cotată să cucerească pentru a şasea oară Cupa Mondială la turneul care va începe pe 20 noiembrie în Qatar, potrivit unui sondaj Reuters care a prezis ultima oară cu succes cine va fi campioană în 2010.

Hamilton a fost numit cetăţean de onoare al Braziliei înainte de GP Sao Paulo

"Simt cu adevărat că acum sunt unul dintre voi”, a spus britanicul celor prezenţi la ceremonia de investire, citat de formula1.com.

Nelson Piquet îi doreşte moartea noului preşedinte brazilian: Lula la cimitir. Procurorii au deschis anchetă

Procurorii brazilieni au deschis o anchetă care îl priveşte pe triplul campion de Formula 1 Nelson Piquet, după ce acesta a fost filmat urându-i moartea preşedintelui ales, Luiz Inacio Lula da Silva.

Jair Bolsonaro şi-a recunoscut înfrângerea după pierderea alegerilor prezidenţiale

Bolsonaro nu a reuşit anterior să recunoască în mod explicit înfrângerea lui în faţa candidatului Luiz Inácio Lula da Silva la votul prezidenţial.

Ministru: Bolsonaro se va adresa naţiunii şi nu va contesta rezultatul scrutinului prezidenţial

Preşedintele în funcţie al Braziliei, Jair Bolsonaro, un politician de extremă-dreapta, se va adresa naţiunii şi nu va contesta rezultatul scrutinului prezidenţial, câştigat la limită de Luiz Inacio Lula da Silva, un politician de stânga.

Alegerile din Brazilia. Susţinătorii lui Bolsonaro au blocat numeroase drumuri cu camioane

Susţinătorii preşedintelui Jair Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidenţiale din Brazilia, au blocat drumurile din întreaga ţară. Până luni seară, poliţia rutieră federală din Brazilia a raportat 342 de blocaje rutiere în întreaga ţară, potrivit BBC.

Primul discurs al noului preşedinte brazilian. Lula promite să lupte împotriva ilegalităţilor

Luiz Inacio Lula da Silva a devenit noul preşedinte brazilian, după ce a câştigat cursa electorală cu 50,9% din voturi, faţă de 49,1% ale lui Jair Bolsonaro. Lula s-a angajat cu fermitate să oprească exploatările forestiere ilegale, mineritul şi tranzacţiile ilegale cu terenuri, factori din mandatul lui Bolsonaro care au condus la distrugerea accentuată a […]

Lula da Silva se va întâlni cu preşedintele argentinian, Alberto Fernandez

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez merge luni în Brazilia pentru a se întâlni cu preşedintele ales Luiz Inacio Lula da Silva, care duminică l-a învins la limită pe actualul preşedinte Jair Bolsonaro în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

La fel ca şi Trump, Bolsonaro nu admite pierderea alegerilor. Brazilienii se tem de război civil

Bolsonaro preia modelul trumpist. Nu-şi admite înfrângerea şi ar putea contesta rezultatele scrutinului, acuzând că a fost fraudat  Liderul socialist Luiz Inacio Lula da Silva l-a învins pe preşedintele Jair Bolsonaro în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Bolsonaro nu a recunoscut înfrângerea duminică seara şi există posibilitatea să conteste rezultatul, raportează Reuters.  După ce […]

Lula da Silva a devenit preşedintele Braziliei pentru a treia oară

Preşedintele de extremă-dreapta Jair Bolsonaro şi social-democratul Luiz Inácio Lula da Silva au fost foarte apropiaţi la scor după scrutinul prezidenţial din Brazilia. 99% din voturi au fost numărate.

Brazilia votează: confruntare între Bolsonaro şi Lula la prezidenţiale

Alegătorii brazilieni se prezintă duminică la urne într-un scrutin tensionat pentru a opta între realegerea preşedintelui de extremă dreapta Jair Bolsonaro sau revenirea în funcţie a fostului preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, scrie Reuters.

Vorbe grele la televizor între Bolsonaro şi Lula

Cei doi candidaţi în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Brazilia s-au duelat în direct.

Fanii fotbalului sunt de partea lui Bolsonaro: tricoul verde-auriu, implicat în politică

În primul tur, directiva a fost clară: Jair Bolsonaro ordonase trupelor sale să poarte tricoul verde-auriu al echipei naţionale de fotbal Seleçao. Au existat multe controverse cu privire la folosirea „amarelinha” în concursul electoral. Nike, producătorul oficial de echipament, interzisese deja personalizarea tricourilor cu numele candidaţilor, în august. Cu toate acestea, pe 2 octombrie, străzile […]

Potrivit ultimelor sondaje, Bolsonaro va pierde în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Brazilia

Brazilienii vor vota pe 30 octombrie în al doilea şi ultimul tur al alegerilor prezidenţiale. Sondajele sugerează că fostul lider de stânga Luiz Inacio Lula da Silva îl devansează pe rivalul său de extremă dreapta - actualul preşedinte Jair Bolsonaro.

Preşedintele Bolsonaro, plângere la instanţa supremă înainte de turul doi al alegerilor de duminică

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, intenţionează să facă apel la Curtea Supremă în legătură cu o decizie a autorităţii electorale cu doar trei zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, potrivit Reuters.

Fost preşedinte brazilian: „Din cauza lui Bolsonaro, ţara se îndreaptă către o sălbăticie pe care nu am cunoscut-o până acum ”

Aliatul preşedintelui Bolsonaro, Roberto Jefferson, a spus că rezistă arestării „în numele libertăţii, democraţiei şi valorilor familiei”.

Neymar şi alţi fotbalişti celebri îl susţin pe Bolsonaro în cursa electorală

Neymar şi alţi fotbalişti celebri din Brazilia îl susţin pe preşedintele Jair Bolsonaro în cursa electorală în care acesta încearcă să mai obţină un mandat, potrivit Reuters.

Volei feminin: Serbia învinge Brazilia şi păstrează titlul mondial

Serbia va continua să fie campioana mondială în exerciţiu pentru încă patru ani, după ce echipa şi-a apărat cu succes sâmbătă titlul pe care l-au câştigat pentru prima dată în 2018, triumfând la Campionatul Mondial de volei feminin FIVB 2022 de la Apeldoorn, Olanda.

România a urcat o poziţie în clasamentul mondial FIFA

Clasamentului mondial FIFA a suferit ultima modificare înainte de începerea Cupei Mondiale de luna viitoare. Brazilia şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului, iar Spania a coborât sub Italia. Naţionala României a urcat un loc, de pe 54 pe 53.

Alegerile Generale din Brazilia – Primul Tur. Primele rezultate: Jair Bolsonaro şi Lula da Silva se duc în turul doi. Au votat 118,224,165 alegători

REZULTATELE FINALE – Au votat 118,224,165 alegători! Candidaţii prezidenţiali Partidul Muncitorilor- Luiz Inácio Lula da Silva – 48.43%(57,255,683) Partidul Liberal- Jair Bolsonaro – 43.20%(51,070,935) Mişcarea Democrată Braziliană-Simone Tebet-4.16% Partidul Democrat al Muncii –  Ciro Gomes -3.04% Uniunea Braziliei-Soraya Thronicke- 0.51% NOVO 30- Luiz Felipe d’Avila – 0.47% Partidul Laburist brazilian- Kelmon Souza- 0.07% Partidul Comunist Brazilian- […]

Alegeri prezidenţiale tensionate în Brazilia: Lula conduce în sondajele de opinie

Brazilienii au votat duminică în primul tur de scrutin al celor mai tensionate alegeri din ultimele decenii. Stânga Luiz Inacio Lula da Silva are şanse mari să îl învingă pe actualul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro, potrivit sondajelor de opinie citate de Reuters.

Duminică au loc alegeri în Brazilia: Liderul stângii Lula conduce în sondaje în faţa lui Bolsonaro

Liderul stângii braziliene Luiz Inacio Lula da Silva îşi menţine un avans solid în cursa prezidenţială de duminică împotriva preşedintelui în exerciţiu de extremă dreapta Jair Bolsonaro şi este la un pas de o victorie categorică, potrivit unui sondaj de opinie, relatează Reuters.

Alegeri în Brazilia: Neymar îi face campanie lui Bolsonaro pe TikTok

Starul naţionalei de fotbal îi ţine partea liderului Partidului Liberal, care la alegerile de duminică are şansa a doua în cursa pentru a rămâne preşedintele ţării.

Alegeri prezidenţiale în Brazilia: duel la baionetă între Lula şi Bolsonaro. Sondajele indică un câştigător detaşat

Pe 2 octombrie, milioane de brazilieni vor fi chemaţi la vot, ca să-l alegă pe şeful statului. Potrivit sondajelor, fostul preşedinte Lula ar avea un avantaj clar faţă de şeful statului în funcţie, Bolsonaro. Primul poate obţine victoria încă din primul tur, iar cel din urmă dă semne că nu va recunoaşte înfrângerea, după „modelul Trump” în SUA.

Acuzaţii grave făcute de principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din Brazilia

Actualul preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro l-a numit pe rivalul său de stânga, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, şeful unei bande criminale care a încurajat o „cleptocraţie” în timpul celor două mandate din 2003 până în 2010. Lula, care are un avans confortabil înainte de primul tur de scrutin, l-a numit pe Bolsonaro […]

Alegeri prezidenţiale în Brazilia. Lula îşi măreşte avansul faţă de Bolsonaro cu o săptămână înainte de vot

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi-a mărit avansul faţă de actualul preşedinte Jair Bolsonaro la 13 puncte, cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale, potrivit Reuters.

Un depozit s-a prăbuşit în timpul vizitei unor politicieni. Cel puţin nouă oameni au murit

Cel puţin nouă persoane au murit în urma prăbuşirii unui depozit în Brazilia. Incidentul a avut loc în timp ce doi politicieni, candidaţi la alegerile din Brazilia, vizitau unitatea, potrivit Reuters.

COVID: Brazilia aprobă vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârsta de şase luni

Autoritatea naţională de reglementare în domeniul sănătăţii din Brazilia, Anvisa, a aprobat vaccinul COVID-19 produs de Pfizer şi BioNTech pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi patru ani, a anunţat organismul guvernamental într-un comunicat, potrivit Reuters.

Din Brazilia până în Surinam într-un frigider: un pescar naufragiat a supravieţuit 11 zile pe mare

Un pescar naufragiat s-a salvat petrecând 11 zile într-o barcă improvizată.

Doliu în Brazilia: a murit „Omul din groapă”. Ultimul indigen adevărat a trăit izolat timp de 26 de ani

A fost ultimul supravieţuitor al unui grup curat din statul Rondonia, la graniţa cu Bolivia.

Revoluţie în fotbalul brazilian. Marile cluburi europene vor fi afectate de o nouă lege

O nouă lege care permite cluburilor de fotbal din Brazilia să caute investiţii externe atrage sute de milioane de dolari într-o ţară renumită ca fiind cea mai mare sursă de talente din acest sport, o schimbare care ar putea face ca echipele braziliene să rivalizeze cu cele mai bune cluburi din Europa.

Diplomatul german acuzat de crimă în Brazilia va fi eliberat. De ce a luat Curtea Federală această decizie

Consulul german aflat în arest preventiv pentru că şi-ar fi ucis soţul în locuinţa lor din Rio de Janeiro a fost eliberat de un tribunal brazilian, după ce procurorii au ratat termenul limită pentru depunerea acuzaţiilor. Uwe H. a fost acuzat că şi-a ucis soţul belgian la începutul lunii august, după ce poliţiştii chemaţi la […]

Brazilia va expune inima monarhului care a declarat independenţa faţă de Portugalia în 1822

Inima monarhului portughez Dom Pedro I, care a declarat independenţa Braziliei faţă de Portugalia în urmă cu 200 de ani şi a fost numit „împărat” al Braziliei, a sosit luni din Portugalia şi va fi expusă în cadrul festivităţilor de aniversare a independenţei, potrivit Reuters.

Marele Ronaldo şi-a stabilit favorita la Cupa Mondială

Brazilianul Ronaldo (45 de ani), Il Fenomeno, a acordat un interviu, în cadrul unui eveniment promoţional la Sao Paulo, prilej cu care şi-a spus cuvântul despre Campionatul Mondial de fotbal din Qatar (20 noiembrie-18 decembrie).

Un tablou în valoare de circa 50 de milioane de lire sterline, furat prin escrocherie şi ascuns sub pat FOTO VIDEO

Un tablou semnat de remarcabila artista braziliană Tarsila do Amaral, în valoare de 48 de milioane de lire sterline (300 de milioane de reali) a fost găsit în Rio de Janeiro, miercuri, în timpul unei percheziţii, conform publicaţiei locale Globo1.   Opera de artă a fost furată de o bandă de escroci din casa unei […]

Şoc în Brazilia: Leandro Lo, legenda artelor marţiale, a fost ucis într-un club

De 8 ori campion mondial la jiu-jitsu, Leandro Lo s-a ales cu un glonţ, după o ceartă.

Prizonieri timp de 17 ani. O femeie din Brazilia povesteşte calvarul prin care a trecut cu cei doi copii

Soţul femeii a fost arestat. Conform site-ului brazilian de ştiri G1, femeia a afirmat că soţul ei a spus că va părăsi casa doar după ce va fi moartă. Potrivit G1, bărbatul – numit de autorităţi Luiz Antonio Santos Silva – şi soţia sa erau căsătoriţi de 23 de ani. După ce a fost salvată, […]

Brazilia şi Spania raportează primele decese de variola maimuţei din afara Africii în actualul focar

Brazilia a raportat vineri primul deces legat de variola maimuţei în afara continentului african în actualul focar, cu puţin timp înainte ca Spania să confirme în cursul zilei primul deces cunoscut în Europa.