egipt

Un pasager a încercat să pătrundă în cabina piloţilor şi a atacat membrii echipajului

Un bărbat neidentificat a încercat să pătrundă în cabina piloţilor unui avion EgyptAir care zbura pe ruta Oman-Egipt, atacând membrii echipajului, a anunţat marţi compania aeriană, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Un nou mega-oraş pe harta lumii. Două state pun la bătaie 10 miliarde de dolari pentru a-l construi

Arabia Saudită şi Egipt au încheiat un acord pentru a crea un fond comun de 10 miliarde de dolari, menit să finanţeze dezvoltarea unui mega-oraş în sudul Egiptului, în peninsula Sinai, potrivit CNBC, notează zf.ro

Cel puţin 15 persoane au murit în urma unui accident feroviar produs în Egipt

Cel puţin 15 persoane au murit, miercuri, în nordul Egiptului, în urma unei coliziuni între un tren de pasageri şi un tren care transporta marfă, arată un comunicat al Ministerului Sănătăţii, relatează site-ul postului Al Jazeera.

Zeci de persoane, condamnate la moarte în Egipt pentru activităţi teroriste

Un tribunal din Egipt a condamnat la moarte, joi, 21 de persoane găsite vinovate de planificare de atentate şi deţinere de armament, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Zeci de militanţi islamişti au murit în confruntări cu serviciile secrete egiptene

Serviciile de securitate egiptene au eliminat 53 de militanţi islamişti în cursul unei ample operaţiuni antiteroriste în regiunea Sinai, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Forţele de securitate din Egipt au ucis zece militanţi terorişti şi au arestat 400 de suspecţi

Forţele egiptene de securitate au omorât zece militanţi terorişti şi au arestat alţi 400 de suspecţi, inclusiv persoane de altă naţionalitate, în urma unui schimb de focuri izbucnit ca parte din operaţiunea desfăşurată în regiunea Sinai, a anunţat, marţi, armata, informează site-ul agenţiei Reuters.

Abdel Fattah al-Sissi a anunţat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Egiptului

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi va candida pentru un al doilea mandat în fruntea ţării, la scrutinul prezidenţial din luna martie 2018, pe care cel mai probabil îl va câştiga, informează agenţia de ştiri Reuters.

Un balon cu aer cald, la bordul căruia se aflau mai mulţi turişti, s-a prăbuşit în Egipt. În 2013 a avut loc un incident asemănător

Un balon cu aer cald, la bordul căruia se aflau mai mulţi turişti, s-a prăbuşit în apropiere de oraşul antic Luxor din Egipt, în urma incidentului o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 12 au fost rănite, relatează agenţia de ştiri MENA, citată de Reuters.

Egiptul va prelungi starea de urgenţă pentru încă trei luni

Autorităţile de la Cairo vor prelungi starea de urgenţă din Egipt pentru încă trei luni cu scopul de a combate mijloacele de finanţare a terorismului şi a pericolelor reprezentate de acesta, a relatat, marţi, agenţia de presă Mena, citată de site-ul Reuters.

Mohamed Morsi, aflat deja în detenţie, condamnat în primă instanţă la încă trei ani de închisoare

Un tribunal din Cairo l-a condamnat sâmbătă pe fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi şi alte 19 persoane la câte trei ani de închisoare, pentru insultarea structurilor judiciare, informează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump condamnă atacul terorist islamist care a vizat o biserică de rit copt din Egipt / Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar Stat Islamic a revendicat atacul

Preşedintele american Donald Trump a condamnat vineri, în cadrul unei convorbiri cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi, atacul terorist islamist care a vizat o biserică de rit copt din apropiere de Cairo, în urma căruia cel puţin 11 persoane au fost ucise, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Putin şi al-Sisi semnează un acord pentru construirea primei centrale nucleare din Egipt

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit luni cu omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, la Cairo, pentru a discuta despre construirea primei centrale nucleare în Egipt şi tensiunile din Orientul Mijlociu, intensificate recent, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Preşedintele Egiptului şi liderul Autorităţii Palestiniene vor discuta despre situaţia Ierusalimului

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi şi liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, se vor întâlni, luni, la Cairo pentru a discuta despre decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Egiptului îl avertizează pe Trump să nu complice situaţia din Orientul Mijlociu, după decizia SUA de a muta ambasada din Israel la Ierusalim / Erdogan: Demersul lui Trump este „ilegal” / Reacţia dură a Iranului

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi i-a transmis omologului său american Donald Trump să nu complice situaţia din Orientul Mijlociu, după ce Trump l-a sunat pentru a discuta despre decizia de a muta ambasada SUA în Israel la Ierusalim, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mubarak: Israelul a propus în 2010 mutarea unor comunităţi palestiniene în nordul Egiptului – BBC

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a propus Egiptului în anul 2010 mutarea unor comunităţi palestiniene în regiunea Sinai, situată în nordul Egiptului, a confirmat fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, citat de BBC.

Avioane de luptă ale armatei au lovit poziţii ocupate de terorişti, după masacrul din Egipt/ Bilanţul a ajuns la 305 morţi; Atacatorii aveau steagul reţelei Stat Islamic

Forţele aeriene egiptene au lansat, sâmbătă, atacuri asupra poziţiilor ocupate de teroriştii care au comis atacul de la moscheea din Sinai, soldat cu moartea a 305 oameni, a anunţat Armata Egiptului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters. Potrivit autorităţilor egiptene, atacul ar fi fost comis de un grup de 25-30 de indivizi care aveau asupra lor steagurile reţelei teroriste Stat Islamic. Atacatorii au provocat o explozie, iar apoi au deschis focul asupra credincioşilor adunaţi la rugăciunea de vineri la moscheea Al Rawdah, din localitatea Bir Al Abed, la vest de oraşul El Arish.

Masacrul de la moscheea din regiunea Sinai. Preşedintele Egiptului promite să răzbune atacul terorist comis vineri, soldat cu peste 235 de morţi

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, a declarat că va răzbuna atacul comis vineri într-o moschee din regiunea Sinai, soldat cu peste 235 de morţi şi 125 de răniţi, avertizând că va Armata va răspunde ”în forţă”, relatează site-ul postului France 24.

ATENTAT sângeros la o moschee din Egipt: cel puţin 235 de morţi şi zeci de răniţi. Bilanţ în creştere

Un atac cu bombă şi un schimb de focuri comise de presupuşi militanţi ai reţelei Stat Islamic s-au soldat cu moartea a cel puţin 235 de persoane şi rănirea altor zeci .

Ministrului pentru Mediul de Afaceri: Schimburile comerciale România-Egipt vor ajunge la un miliard de dolari pe termen scurt

În cadrul vizitei în Egipt a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, s-a convenit un plan de acţiuni pentru atingerea pe termen scurt a nivelului de 1 miliard de dolari al schimburilor comerciale bilaterale, arată un comunicat transmis duminică de minister.

Fără precedent. Motivul pentru care o femeie a decis să divorţeze, după doar două săptămâni: El este femeia în casă. Nu mă lasă să ating nimic şi …

O tânără de 28 de ani din Egipt a cerut divorţul la doar două săptămâni după ce s-a căsătorit cu soţul ei în vârstă de 30 de ani

Românii BLOCAŢI pe aeroport, în Egipt: Avionul cu cei 148 de turişti este programat să plece către Cluj-Napoca, la ora locală 10.00

Cei 148 de turişti blocaţi în Egipt vor decola vineri, la ora locală 10.00, din Hurghada către Cluj-Napoca, informează compania Blue Air.

Români BLOCAŢI pe aeroport | Aproape 170 de turişti sunt nevoiţi să rămână în Egipt după ce o aeronavă Blue Air s-a defectat

Aproape 170 de turişti sunt nevoiţi să rămână o noapte în Egipt după ce aeronava Blue Air care trebuia să decoleze în jurul orei 14 de pe aeroportul din Hurghada şi să ajungă în România s-a defectat, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Ţintea, reprezentantul agenţiei de turism Tez Tour.

Israelul a atacat poziţii din Egipt după un atac cu rachete revendicat de reţeaua Stat Islamic

Aviaţia militară israeliană a efectuat raiduri aeriene în regiunea Sinai, situată în nordul Egiptului, ca ripostă la un atac cu rachete care a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, afirmă surse citate de cotidianul Al-Araby Al-Jadeed şi de site-ul Ynetnews.com.

Şase militari, ucişi într-un atac islamist produs în nordul Egiptului

Şase militari egipteni au fost ucişi, vineri, de indivizi care au deschis focul la un punct de control din Peninsula Sinai, unde sunt active grupuri teroriste, anunţă armata egipteană, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Egiptul a distrus rachetele antitanc din Coreea de Nord şi a dezminţit că armamentul îi era destinat

Ministerul egiptean de Externe a anunţat luni că autorităţile au distrus o încărcătură cu rachete antitanc din Coreea de Nord, interceptată în apropierea coastelor egiptene, şi a respins informaţiile potrivit cărora transportul de armament îi era destinat, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Klaus Iohannis a avut întrevederi, la New York, cu preşedinţii din Estonia şi Egipt

Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu omologii săi din Estonia şi Egipt, marţi, la New York, cu primul discutând despre colaborarea în cadrul UE şi NATO, iar cu al doilea despre combaterea terorismului.

ÎNTÂLNIRE istorică pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Preşedintele egiptean al-Sisi şi premierul israelian Netanyahu au avut prima discuţie publică

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la New York pentru a discuta despre procesul de pace din Orientul Mijlociu, în primele discuţii publice dintre cei doi lideri, a anunţat marţi preşedinţia egipteană, relatează site-ul france24.com.

Motivul pentru care Egiptul ar putea respinge un transport de 63.000 de tone de grâu din România

Egipt, cel mai mare importator de grâu din lume, intenţionează să respingă un transport de 63.000 de tone de grâu din România, aflat în portul Safaga de la Marea Roşie, potrivit unor surse citate de Reuters.

Turist italian, reţinut pentru uciderea unui supervizor de hotel într-o staţiune din Egipt

Un turist italian a fost reţinut în staţiunea turistică Marsa Alam, de la Marea Roşie, sub suspiciunea că ar fi ucis un supervizor al unui hotel ce se afla în construcţie, conform unor surse judiciare, citate de Euronews.

FOTO | Cel puţin 43 de morţi şi peste 100 de răniţi, în urma coliziunii dintre două trenuri în Egipt, în cel mai grav accident feroviar din ultimii zece ani, din această ţară

Bilanţul accidentului feroviar produs vineri după-amiază în nordul Egiptului a ajuns la cel puţin 43 de morţi şi 123 de răniţi, au comunicat oficiali din cadrul Ministerului egiptean al Sănătăţii.

Patru agenţi de poliţie, ucişi într-un atac comis de militanţi Stat Islamic în Egipt

Patru agenţi de poliţie au fost ucişi într-o ambuscadă produsă într-o zonă din regiunea Sinai în care este activă filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic, informează site-ul Ynetnews.com.

Un tribunal egiptean a condamnat 50 de poliţişti la trei ani de închisoare pentru că au făcut grevă

Un tribunal din Egipt a condamnat joi 50 de poliţişti pentru organizarea în luna ianuarie a unei greve împotriva condiţiilor de muncă, conform presei locale, citate de Reuters.

Autorul atacului comis pe o plajă din Egipt voia să devină membru al reţelei teroriste Stat Islamic

Individul care a atacat turişti cu un cuţit, pe 14 iulie, în staţiunea egipteană Hurghada, într-un incident soldat cu trei morţi şi trei răniţi, voia să devină membru al reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate egiptene citate de site-ul agenţiei Reuters.

Autorităţile de la Berlin condamnă dur atacul în urma căruia două turiste germane au murit în Egipt

Oficialii de la Berlin s-au declarat "consternaţi şi furioşi" de atentatul produs într-o staţiune turistică din Egipt, soldat cu decesul a două femei de naţionalitate germană, catalogând incidentul drept un atac deliberat la adresa turiştilor străini, informează agenţia de ştiri Reuters.

Atac în staţiunea egipteană Hurghada: Doi turişti germani au fost ucişi

Doi turişti germani au fost ucişi în atacul comis vineri după-amiază în staţiunea egipteană Hurghada, situată pe litoralul Mării Roşii, anunţă generalul egiptean Mohamed El-Hamzawi, comandantul dispozitivului regional de securitate, potrivit presei germane şi austriece.

Franţa şi Egiptul efectuează exerciţii militare comune în Marea Mediterană şi în Marea Roşie

Nave şi avioane militare din Franţa şi Egipt au lansat, luni, exerciţii comune în Marea Mediterană şi în Marea Roşie, în apele teritoriale egiptene, anunţă armata egipteană, citată de site-ul cotidianului Le Figaro.

Stat Islamic revendică atentatul produs vineri în regiunea Sinai

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul sinucigaş ce a avut loc vineri la un punct de control militar din zona Rafah / El-Barth, în sudul Peninsulei Sinai, în urma căruia au decedat cel puţin 23 militari, informează The Washington Post.

Cel puţin 23 de militari, ucişi în atacuri teroriste în Egipt

Cel puţin 23 militari egipteni au fost ucişi în urma a două atentate şi a unor schimburi de focuri produse vineri în regiunea Sinai, în nordul Egiptului, relatează site-ul israelian Ynetnews.com şi agenţia Reuters.

Ministrul egiptean de Externe acuză Qatarul de producerea ”suferinţei umane” din Siria şi Libia

”Observăm nivelul daunelor şi al suferinţei umane ce a fost asociat cu intervenţii precum ale Qatarului în Siria şi Libia şi preţul mare pe care Egiptul trebuie să-l plătească pentru pierderea vieţilor civililor”, a declarat Sameh Shoukry, ministrul egiptean de Externe, informează CNN News.

Ministrul de Externe al Egiptului şi cel al Rusiei au discutat telefonic despre situaţia din Qatar

Ministrul de Externe al Egiptului, Sameh Shiukry, a discutat telefonic joi cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre conflictul dintre statele arabe şi Qatar, informează Reuters.