elvetia

Disensiuni între Elveţia şi UE / Administraţia elveţiană renunţă la negocierile pentru participarea la piaţa internă a Uniunii Europene

Preşedintele Elveţiei, Guy Parmelin, a anunţat, miercuri, oprirea negocierilor privind un acord-cadru pentru participarea la piaţa internă a Uniunii Europene, o decizie considerată regretabilă de către Comisia Europeană. După şapte ani de la începerea discuţiilor, Elveţia a anunţat miercuri decizia de retragere din negocieri. „Consiliul Federal elveţian a decis că negocierile cu Uniunea Europeană în […]

Elveţia deschide noi centre de vaccinare în masă în Geneva şi Lausanne

Elveţia a deschis noi centre de vaccinare în masă în Geneva şi Lausanne, informează Reuters.  Un mare centru de vaccinare a fost deschis la Palexpo, din Geneva, un centru de convenţii care găzduieşte în mod normal Salonul Auto Internaţional, anulat anul acesta din cauza pandemiei. „Centrul se deschide astăzi cu o capacitate de 2.000 de […]

Relaxarea măsurilor anti-COVID într-o ţară din Europa. Rata de infectare, similară celor din Italia sau Germania

Începând de luni vor fi din nou posibile organizările de evenimente cu public, activităţile sportive şi culturale, iar restaurantele îşi vor putea redeschide terasele. Anunţul a fost făcut de Consiliul federal într-un comunicat de presă, iar intenţia e de a ajuta economia celor mai afectate sectoare de pandemie.   Ministrul Sănătăţii e de părere că […]

Premieră în România. Iaşi a devenit primul municipiu certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award

Iaşiul a devenit primul municipiu din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award, lansat prima dată în Elveţia sub numele de Energiestadt. Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, iar certificatul de „comunitate sustenabilă în domeniul eficienţei energetice” a fost decernat luni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Iaşi. […]

Femeile din armata elveţiană au dobândit dreptul de a purta lenjerie de damă

Elveţia va permite femeilor din armată să poarte lenjerie de damă, în efortul de a spori numărul recrutărilor, relatează presa locală, citată de BBC.

Julie Pomagalski a murit. Fostă campioană mondială la snowboard a fost surprinsă de avalanşă în Alpii Elveţieni

Julie Pomagalski, fosta campioană mondială de snowboard a Franţei, a fost surprinsă de o avalanşă în Alpii Elveţieni. Sportiva de 40 de ani nu a avut nici o şansă în faţa forţei dezlănţuite a naturii. Alături de ea a decedat schiorul Bruno Putelli şi un salvator montan din Albertville. Toţi trei au fost îngropaţi de […]

Sătui de carantină şi restricţii. Europa, împânzită de proteste, în weekend: Marşul „Uniţi pentru libertate” la Londra

Nu doar românii protestează la adresa restricţiilor impuse în urmă cu un an.  Acestea au avut loc în multe ţări din Europa, printre care Austria, Elveţia şi Finlanda.    În Germania, violenţele au escaladat. Peste 10.000 de oameni au ieşit pe străzi în oraşul Kassel. Forţele de ordine au folosit tunuri cu apă şi gaze […]

Topul celor mai fericite ţări din lume în 2021. Finlanda este din nou pe prima poziţie

Cercetătorii de la Gallup au întocmit şi anul acesta World Happiness Report, un studiu comandat de ONU, pentru a vedea care sunt cele mai fericite naţiuni din lume. Populaţia din 149 de ţări a fost invitată să îşi evalueze propria fericire. În întocmirea clasamentului au fost luaţi în considerare factori precum, sprijinul social, libertatea personală, […]

MAE anunţă noi condiţii pentru intrarea în Elveţia şi Liechtenstein. România va fi inclusă pe lista ţărilor cu grad ridicat de risc

Potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elveţiene, începând cu data de 22 martie 2021, ora 00:00, România va fi inclusă pe lista statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic. Astfel, toate persoanele (cu excepţia copiilor sub 12 ani) care în ultimele 10 zile anterior intrării pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene s-au aflat, pentru mai mult de […]

Elveţienii au aprobat prin referendum interzicerea acoperirii feţei. Măsura a fost sprijinită de partidele de dreapta

„În Elveţia, tradiţia noastră este să-ţi arăţi faţa. Acesta este un semn al libertăţilor noastre de bază „, a spus Walter Wobmann, preşedintele comitetului pentru referendum şi parlamentar al Partidului Popular Elveţian, înainte de vot. Grupurile musulmane au condamnat votul şi au spus că îl vor contesta, relatează Reuters. „Decizia de astăzi deschide răni vechi, […]

COVID-19: Testare masivă gratuită pentru toată lumea. Elveţia anunţă că fiecare cetăţean va primi acasă cinci teste pe lună

Companiile şi şcolile vor trebui să efectueze testele în mod repetat folosind probe de salivă colectate pentru a îmbunătăţi prevenirea şi pentru a detecta focarele mai devreme, se arată în plan. Lucrătorii companiilor care testează frecvent angajaţii ar putea fi scutiţi de cerinţele de carantină, relatează Reuters. Pentru a se asigura că se efectuează mai […]

Elveţia a introdus telemunca pentru Armată

Telemunca este la modă încă din martie 2020, însă nu te-ai fi gândit că poate fi implementată şi în rândul armatei. Armata elveţiană este considerată un stâlp al naţiunii, ceea ce implică o supraveghere a recruţilor destul de drastică. Anul acesta aproximativ 15.000 de tineri şi bărbaţi elveţieni urmau să-şi efectueze „Şcoala de recrutare”. Prioritate […]

Va fi creată o rezervă globală de urgenţă de vaccinuri împotriva Ebola. Cine va avea acces la ea

O rezervă globală de urgenţă de 500.000 de doze de vaccin Ebola va fi creată pentru a răspunde rapid la viitoarele focare, a anunţat marţi (12 ianuarie) Alianţa Gavi Vaccine, un parteneriat între sectoarele public şi privat, care a ajutat la imunizarea a jumătate din copiii lumii împotriva unora dintre cele mai mortale boli, notează […]

O companie auto elveţiană duce numele Picasso pe alte culmi! Prototipul noului hypercar va fi gata în primăvară şi va fi construit integral din fibră de carbon

Atunci când vrei să dai lovitura şi numele tău e şi Picasso, presiunea este uriaşă. Pentru o companie din Elveţia este, mai degrabă, o provocare.  Picasso Automotive a dezvăluit viitoarea maşină a companiei. Un hypercar foarte uşor. Are doar 900 de kilograme, însă 600 dintre acestea sunt reprezentate de motor! Şi apropo de motor: acesta […]

Sute de turişti britanici au fugit din izolare în staţiunile montane elveţiene

Două sute de turişti britanici au fugit din izolare din hotelurile din Elveţia, unde erau carantinaţi ca măsură faţă de apariţia noii tulpini de coronavirus. 420 de turişti din Regatul Unit au fost plasaţi în carantină în staţiunea elveţiană de schi Verbier şi erau obligaţi să stea în camerele de hotel 10 zile . Aproape […]

Elveţia a îngheţat activele financiare ale lui Alexandr Lukaşenko. Şi fiul său, vizat de sancţiuni

Elveţia a îngheţat activele financiare ale preşedintelui Belarusului, Alexander Lukaşenko, în urma acţiunilor de reprimare a protestelor care au avut loc în ţara după alegerile prezidenţiale din 9 august. Lukaşenko a obţinut un nou mandat, dar opoziţia l-a acuzat de fraudarea scrutinului, relatează  Reuters.   Lukaşenko şi fiul său Viktor se numără printre cele 15 […]

Atât de aproape de o calificare în primăvara europeană. CFR pierde dramatic în Elveţia

Au fost însă egalaţi de la punctul cu var, după un fault al lui Bălgrădean, sancţionat cu cartonaş roşu. Golul victoriei elveţiene a venit pe contraatac, în minutele de prelungire. Pentru a se califica în faza următoare a Europa League, CFR Cluj avea nevoie neaparat de o victorie. Young Boys au jucat pragmatic, ţinând cu […]

Pe pârtia de schi, în sezonul de iarnă. Ţările care nu primesc turişti în staţiunile montane, de sărbători

Dacă după ninsoarea de ieri mulţi se visează deja cu schiurile pe pârtie, trebuie totuşi să fim realişti. Va fi greu să pleci în concediul de vis anul acesta, pe pârtiile din Europa. Elveţia rămâne cea mai bună şansă. Ţara cantoanelor va avea anul acesta singurele staţiuni alpine complet deschise pentru turişti. Ţările europene cu […]

Elveţia pune vaccinul pe „hold” şi nu-l autorizează deocamdată. Medicul Cristian Repciuc îţi explică de ce

Ai văzut că Marea Britanie a început vaccinarea pentru COVID. În vreo trei săptămâni, serul de la Pfizer ajunge şi la noi, dar şi în alte state UE. Hai să îţi arăt cum e în Elveţia. Autorităţile de aici nu se grăbesc că autorizeze vaccinul. De ce? Îţi explică doctorul Cristian Repciuc, stabilit în Elveţia. […]

Economia Elveţiei a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 40 de ani. Activitatea comercială şi-a revenit din colapsul cauzat de măsurile de lockdown

Economia elveţiană a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimele patru decenii în condiţiile în care activitatea comercială şi-a revenit din colapsul cauzat de măsurile de lockdown, scrie Bloomberg.

Sindicatul piloţilor din Elveţia ia în calcul reorientarea profesională spre mecanici de locomotivă. Ce ar presupune o astfel de măsură pentru piloţii din România

Sindicatul piloţilor de la Swiss Air, o companie aeriană din Elveţia, ia în calcul reconversia profesională. Acolo, căile ferate sunt pe minus cu 300 de mecanici de locomotivă, iar piloţii de avion ar putea veni să lucreze, măcar o perioadă, pe tren. La noi situaţia e mai gri. Suntem pe minus cu 3.000 de mecanici […]

Autorităţile din Elveţia suspectează că atacul produs într-un magazin este act terorist

Autorităţile din Elveţia suspectează că atacul comis într-un magazin din oraşul Lugano, soldat cu rănirea a două persoane, este un act terorist, informează agenţia Associated Press. O femeie înarmată cu un cuţit a atacat două persoane, marţi seară, într-un magazin din oraşul Lugano, situat în sudul Elveţiei. Cele două victime sunt spitalizate, dar nu prezintă […]

Mircea Bravo îţi spune cum a dat avocatura pe comedie şi cât de profitabil este

Pe Mircea Bravo îl ştii de pe Facebook şi Youtube. Ai râs cel puţin o dată la clipurile cu bunica. Hai să-ţi spun cum a ajuns să fie comendiant. Numele lui adevărat este Mircea Popa, are 33 de ani şi a ales acest drum după ce a ratat la mustaţă intrarea în barou: din 70 […]

21 noiembrie 2002, invitarea României să adere la NATO

Astăzi se împlinesc 18 ani de când, pe 21 noiembrie 2002, în cadrul Summit-ului NATO de la Praga, România era invitată să înceapă convorbirile de aderare. Generalul-maior Cătălin Tomescu, numit în această vară primul comandant al celei mai noi structuri NATO de pe teritoriul României, Corpul Multinaţional Sud-Est, ne spune ce a reprezentat acest moment. […]

Directorul general al OMS a intrat în autoizolare. Mesajul transmis de Tedros Ghebreyesus pe reţelele de socializare

„Am fost identificat ca un contact al unei persoane care a fost testată pozitiv cu #COVID19. Sunt bine şi fără simptome, dar voi rămâne în autoizolare în zilele următoare, în conformitate cu protocoalele OMS şi voi lucra de acasă ”, a spus Tedros într-un tweet. I have been identified as a contact of someone who […]

COMENTARIU Marius Oprea: În Occident, Covid-ul a şters egalitatea în faţa morţii. Nu şi în ţara Mioriţei

Elveţia are o populaţie de aproape 8,7 milioane de locuitori şi a avut peste 6.500 infectări înregistrate vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori (cînd s-a atins un vîrf al îmbolnăvirilor). Noi avem în jur de 5.000, la o populaţie de trei ori mai mare. Spre deosebire de România, în […]

O nouă listă „galbenă”: Scapi de carantină dacă vii din SUA, dar te aşteaptă cel puţin zece zile de carantină dacă te întorci următoarele state

De marţi, scapi de carantină la sosirea în România dacă vii din Statele Unite ale Americii, asta după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista „galbenă” a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.  Acelaşi lucru şi dacă te întorci în ţară din Moldova sau Israel.    În schimb, au fost introduse pe lista […]

Elveţia refuză reanimarea bătrânilor care au COVID

Elveţia a raportat peste  6.500 infectări şi 10 decese numai vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori. Elveţia este pe cale să fie copleşită de vârful pandemiei. Ar putea să nu mai trateze bătrânii care au COVID conform unui document oficial. Documentul întocmit de Academia Elveţiană de Ştiinţe Medicale şi de […]

Se întâmplă şi la campioni mondiali – Spania şi Germania se împiedică în Nations League

Nu doar naţionala României s-a împiedicat în Nations League. Campioanele mondiale, Spania şi Germania, nu au reuşit să câştige ultimele meciuri. Spania era neînvinsă de 15 meciuri, dar Ucraina nu s-a temut şi a făcut surpriza serii în Europa, cu o victorie împotriva ibericilor. În tribunele stadionului din Kiev au avut acces şi un număr […]

Primele rezultate ale referendumului din Elveţia privind renunţarea la pactul care permite libera circulaţie a persoanelor din Uniunea Europeană

Alegătorii elveţieni au respins în mod covârşitor încercarea unui partid de dreapta de a renunţa la pactul care permite libera circulaţie a persoanelor din Uniunea Europeană, potrivit unei proiecţii a rezultatelor publicată de radiodifuzorul SRF, duminică. Partidul Poporului Elveţian (SVP) a convocat un referendum privind acordul cu UE – un vot care a fost considerat […]

Elveţienii resping prin referendum anularea acordului de liberă circulaţie cu UE

Elveţienii au fost chemaţi astăzi la referendum de către autorităţi pentru a decide dacă vor păstrarea acordului de liberă circulaţie cu UE. Până la ora 14, aproape 63% dintre elveţienii au votat pentru păstrarea acestui acord, Elveţia nefiind parte a UE, dar având un acord cu Uniunea de liberă circulaţie. Totuşi, Elveţia trebuie să se […]

Una dintre cele mai bogate ţări de pe glob intră oficial în recesiune: PIB-ul a scăzut cu 8,2%

Economia Elveţiei a scăzut în al doilea trimestru cu 8,2% faţă de primele trei luni ale anului, de vreme ce pandemia de COVID-19 a generat cel mai mare declin din ultimii 40 de ani, potrivit Reuters. După o scădere de 2,5% în T1, Elveţia se confruntă cu cele mai proaste rezultate economice de când au […]

Raiul iubitorilor de dulciuri. A ”nins“ cu ciocolată într-un oraş din Elveţia

Tu ce ai prefera? O ninsoare cu fulgi de zăpadă sau una cu ciocolată? Pe locuitorii unui oraş elveţian nu i-a întrebat nimeni, dar s-au ales cu o ninsoare de ciocolată.    Oamenii au avut parte de un şoc când a început să ningă cu particule dintr-o pudră fină de cacao. Te întrebi cum a […]

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, este cercetat de către procurorii elveţieni

FIFA nu scapă de scandaluri. După ce fostul şef al fotbalului mondial, Sepp Blatter, a fost suspendat în urmă cu aproape 5 ani pentru corupţie, acum Gianni Infantino este ţinta autorităţilor elveţiene. Infantino s-a întâlnit pe ascuns cu Procurorul General al Elveţiei, Michael Lauber, şi ar fi primit de la el detalii confidenţiale despre o […]

Guvernatorul regiunii italiene Lombardia neagă acuzaţiile de fraudă cu echipamentele medicale pentru COVID

Guvernatorul Lombardiei, regiunea italiană lovită cel mai mult de coronavirus, a negat acuzaţiile privind frauda cu echipamente medicale. Acesta este investigat pentru contract de achiziţie de materiale sanitare încheiat cu o companie deţinută de cumnatul său, scrie Swissinfo.ch. Magistraţii îl cercetează pe Attilio Fontana, în vârstă de 68 de ani, membru al partidului de extremă-dreapta […]

Roger Federer nu va mai juca tenis în acest an. Când se va întoarce pe teren

Roger Federer a anunţat că nu va mai juca la vreun turneu în acest an. O accidentare în startul sezonului l-a forţat să se opereze la genunchi, iar elveţianul a decis să facă o pauză mai lungă în contextul sezonului oprit de pandemie.   Federer a participat la Australian Open, când s-a oprit în semifinale […]

Un tigru siberian de la grădina zoologică din Elveţia a omorât o îngrijitoare

O angajată de la grădina zoologică din Zurich, Elveţia a fost omorâtă pe loc de un tigru. Un vizitator a fost martor la tragicul incident şi a alertat echipa de salvare.

Un hotel fără pereţi din Elveţia oferă o experienţă unică iubitorilor de natura

Încet-încet, din ce în ce mai multe ţări au eliminat restricţiile de călătorie şi au anunţat că primesc din nou turişti. Cei care doresc să aibă parte de o experienţă turistică inedită după perioada petrecută în casă ca urmare a pandemiei, pot opta pentru districtul Gonten din Alpii Elveţieni, acolo unde este situat Null Stern […]

Lucrătoarele sexuale din Elveţia îşi reiau activitatea, nu şi sporturile de contact. Kickboxerul Andrei Stoica: „Cum vine asta? Avem contact, dar ne protejăm?” | EXCLUSIV

20.000 de lucrătoare sexuale din Elveţia se vor întoarce la muncă începând cu 6 iunie. Guvernul elveţian a venit şi cu un set de reguli pentru această industrie. Dacă la clădirile de birouri oamenii sunt sfătuiţi să lase toate uşile deschise pentru a nu fi atinse, aici camerele vor fi închise pentru a păstra intimitatea. […]