fran a

Hollande nu exclude un vot în Parlament pe tema unei intervenţii în Siria

Preşedintele François Hollande nu exclude să ceară un vot în Parlament, reclamat cu insistenţă de către opoziţie, cu privire la o angajare franceză în Siria, a anunţat marţi un ministru, sugerând că acest vot ar putea avea loc după cel al Congresului american.

UPDATE: Bashar al-Assad avertizează faţă de riscul unui „război regional” în caz de atacuri străine

Adaugă declaraţii ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Preşedintele Siriei anunţă riscul unui RĂZBOI regional: „Orientul Mijlociu este un butoi cu pulbere, iar focul se apropie astăzi”

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat, luni, faţă de riscul unui "război regional" în caz de acţiune militară occidentală, în timp ce Washington şi Paris susţin necesitatea unui atac asupra regimului sirian acuzat că a utilizat arme chimice.

Guvernul francez a dat publicităţii o notă declasificată privind ATACUL CHIMIC din SIRIA. Principalele puncte ale documentului

O "sinteză naţională declasificată aparţinând serviciilor de informaţii", de nouă pagini, a fost dată publicităţii luni de către Guvernul francez, cu privire la "programul chimic sirian", "cazuri de folosire de agenţi chimici" şi "atacul chimic" de la 21 august, "masiv şi coordonat".

François Hollande a fost atras într-o „capcană” de către Barack Obama. Cum comentează presa franceză criza din Siria

"Prins în capcană", este comentariul cel mai frecvent al presei franceze, după ce preşedintele american Barack Obama şi-a schimbat poziţia privind Siria şi a anunţat convocarea Congresului pe această temă, apreciind că Hollande a rămas singur în conflictul sirian.

CRIZA DIN SIRIA – Guvernul francez: Atacul chimic din 21 august a fost comis de regimul de la Damasc

Atacul chimic de la 21 august, lângă Damasc, a fost comis de regimul sirian şi s-a soldat cu "cel puţin 281" de morţi, în special în rândul populaţiei civile, potrivit unor informaţii aparţinând serviciilor franceze de informaţii date publicităţii luni de către Guvern.

Dacia, marca cu cea mai bună creştere pe piaţa franceză în primele opt luni ale anului

Înmatriculările de automobile Dacia în Franţa au crescut cu 5,8% în primele opt luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 62.829 unităţi, pe o piaţă în scădere cu aproape 10%, marca românească înregistrând cea mai solidă creştere, la egalitate cu Toyota.

Guvernul francez va furniza Parlamentului probe acuzatoare la adresa regimului sirian

Guvernul francez va pune la dispoziţia parlamentarilor, luni, documente care arată responsabilitatea regimului lui Bashar al-Asad în atacul chimic comis la 21 august în Siria, au anunţat surse guvernamentale.

Der Spiegel: NSA a spionat diplomaţia franceză şi postul Al-Jazeera

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a spionat diplomaţi francezi în mod ţintit, în Statele Unite, dar şi postul de televiziune Al-Jazeera, cu sediul în Qatar, dezvăluie săptămânalul Der Spiegel în ediţia de duminică.

Obama l-a sunat pe Hollande înainte să îşi anunţe decizia privind atacurile în Siria

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama l-a sunat sâmbătă pe omologul său francez, înainte să îşi anunţe decizia în dosarul sirian, au anunţat Casa Albă şi o sursă din anturajul lui François Hollande.

Aproximativ 3.000 de cai, în centrul unui nou scandal al cărnii în Europa

Filiera cărnii de cal este afectată din nou de un trafic, în Europa, cu carne improprie consumului, care ar viza cel puţin 3.000 de cai, după scandalul lasagnei cu carne de cal din iarnă.

Hollande: Poziţia Franţei nu s-a schimbat. Lovituri sunt posibile în Siria până miercuri

Refuzul Marii Britanii de a interveni în Siria nu schimbă cu nimic poziţia Franţei, care doreşte o acţiune "proporţionată şi fermă" împotriva Damascului, a declarat vineri preşedintele François Hollande într-un interviu pentru ziarul Le Monde.

Sute de persoane au manifestat la Paris împotriva unei acţiuni militare în Siria

Câteva sute de persoane s-au adunat joi seara la Paris, şi anume pacifişti, activişti de stânga, pro-al-Assad sau kurzi, protestând faţă de o eventuală acţiune militară occidentală în Siria.

François Hollande: Comunitatea internaţională trebuie să oprească escaladarea violenţei în Siria

Comunitatea internaţională trebuie "să acţioneze pentru a opri escaladarea violenţei" în Siria, a afirmat joi preşedintele francez François Hollande, în momentul în care puterile occidentale discută o acţiune militară.

Franţa a deschis o anchetă asupra programului american de spionaj PRISM

O anchetă preliminară a fost deschisă de Parchetul din Paris în urma plângerii depuse de două asociaţii pentru apărarea drepturilor omului împotriva programului PRISM american de spionare a comunicaţiilor electronice la nivel mondial, a anunţat o sursă apropiată dosarului.

Franţa va creşte perioada minimă de contribuţii la sistemul de pensii de la 41 la 43 de ani

Franţa va prelungi treptat, până în 2035, de la 41 de ani la 43 de ani, perioada minimă de contribuţii în vederea calificării pentru o pensie de la stat, măsură inclusă într-un proiect de reformă a sistemului public de pensii, având ca scop reducerea deficitului bugetar.

Hollande: Franţa, pregătită să îi pedepsească pe cei care au luat decizia infamă să gazeze nevinovaţi. Când se va hotărî o posibilă acţiune militară

Preşedintele François Hollande a declarat marţi că Franţa este "pregătită să îi pedepsească pe cei care au luat decizia infamă să gazeze (persoane) nevinovate" în Siria, unde "războiul civil (...) ameninţă în prezent pacea în lume".

Kim Han-sol, nepotul liderului nord-coreean Kim Jong-un, student în Franţa

Nepotul actualului lider nod-coreean Kim Jong-un, Kim Han-sol, se va muta în campusul din Le Havre, în nord-estul Franţei, unde va studia începând din acest an la Institutul de Ştiinţe Politice (Sciences-Po) din Paris, a anunţat marţi instituţia.

Franţa va eradica şomajul, datoriile şi lipsa locuinţelor până în 2025. Predicţiile miniştilor francezi

Membrii Guvernului francez prognozează că Franţa va deveni până în 2025 o ţară fără şomaj, cu datorii mici, locuinţe pentru toată lumea şi o industrie de invidiat în întreaga lume.

Premierul francez despre presupusul atac chimic din Siria: „Crimă împotriva umanităţii”

Premierul Jean-Marc Ayrault a declarat duminică, pentru postul France 2, în legătură cu presupusul atac chimic din Siria că membrii "comunităţii internaţionale nu (pot) să permită această crimă împotriva umanităţii", îndepărtând totodată implicit orice acţiune din partea Franţei.

RAPORT: Aproximativ 15.000-20.000 de romi, majoritatea români şi bulgari, trăiesc în Franţa

Aproximativ 15.000 - 20.000 de romi, în principal români şi bulgari, trăiesc în suburbii sărace sau pe străzile din Franţa, conform unui raport al Inspectoratului General din Administraţie (IGA) citat de presa franceză.

Parisul insistă că regimul Bashar Al-Assad a comis atacul cu arme chimice de la Damasc

Toate informaţiile arată că regimul sirian a comis un atac cu arme chimice, zilele trecute, la Damasc, afirmă ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, aflat în vizită în Cisiordania.

Experţi: Reţeaua teroristă Al-Qaida va profita de represiunea din Egipt

Represiunea sângeroasă a Fraţilor Musulmani în Egipt reprezintă un avantaj pentru Al-Qaida, care ar putea profita de aceasta, făcându-şi noi adepţi şi deschizând un nou front în Orientul Mijlociu, apreciază experţi, citaţi de AFP.

Franţa vrea o „reacţie în forţă” în Siria, în cazul în care se confirmă comiterea unui masacru

Franţa vrea "o reacţie în forţă", în cazul în care un masacru cu arme chimice se confirmă în Siria, a declarat joi şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, excluzând totodată posibilitatea de a trimite militari pe teren.

Decesul „regelui” autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, în presa internaţională

Presa internaţională scrie, duminică, despre decesul "regelui" autoproclamat al romilor, românul Florin Cioabă, într-un spital din Turcia în urma unui infarct, majoritatea publicaţiilor de limbă franceză preluând informaţia AFP.

Angela Merkel şi François Hollande vor discuta la telefon despre criza din Egipt

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande vor avea o convorbire telefonică vineri, la ora 12.00 GMT (15.00 ora României), în care vor discuta despre violenţele din Egipt, a declarat o sursă diplomatică la Berlin.

François Hollande îl convoacă pe ambasadorul egiptean la Paris. Franţa cere „încetarea imediată a represiunii”

Preşedintele francez François Hollande l-a convocat pe ambasadorul Egiptului la Paris la ora 10.00 (11.00 ora României) la Elysée, a anunţat joi dimineaţa preşedinţia.

Un militar francez a fost găsit mort pe aeroportul din Kabul

Un militar francez a fost găsit mort, pe 5 august, în zona militară franceză a aeroportului din Kabul, în Afganistan, a anunţat miercuri, la Paris, Statul Major al Armatei Franceze, citat de AFP.

Jean-Marie Le Pen vorbeşte despre schimbarea denumirii în Romenadă a unei celebre promenade din Nisa

Politicianul francez de extremă dreapta Jean-Marie Le Pen apreciază că o hotărâre judecătorească favorabilă romilor, pronunţată recent la Nisa (sud-estul Franţei), va încuraja instalarea a "50.000" de romi în acest oraş în 2014, conducând la schimbarea denumirii în Romenadă a unei celebre promenade.

Economiile Germaniei şi Franţei au depăşit aşteptările analiştilor

Economiile Germaniei şi Franţei, cele mai mari din zona euro, au înregistrat în trimestrul al doilea creşteri mai mari decât anticipau analiştii, susţinând astfel aşteptările pentru o revenire a activităţii economice în uniunea monetară.

Militar francez, arestat pentru că plănuia să tragă cu arma asupra unei moschei

Un militar în vârstă de 23 de ani, "apropiat ideilor extremei drepte radicale", a fost arestat pentru un plan de atacare a unei moschei, a anunţat dumincă Ministerul francez de Interne.

INCIDENT la o centrală nucleară din estul Franţei, unde a fost sesizat fum

Fum a ieşit joi seară din incinta unei centrale nucleare în curs de desfiinţare la Isere, în estul Franţei, conform unor surse concordante. Incidentul s-a produs la centrala nucleară Superphenix, la Creys-Malville.

Imigranţilor clandestini arestaţi la frontiera Franţei cu Marea Britanie nu li se iau amprente digitale

Personalul serviciilor de imigraţie britanice nu iau amprentele digitale miilor de migranţi clandestini arestaţi în Franţa în timp ce încercau să intre în Marea Britanie, a denunţat un raport oficial publicat joi la Londra, relatează AFP.

Franţa prelungeşte măsura închiderii ambasadei din Yemen

Franţa a decis prelungirea măsurii de închidere a ambasadei din Yemen până pe 11 august, personalul diplomatic fiind limitat la nivelul minim, anunţă Ministerul francez de Externe.

Francezii din apropierea graniţei cu Germania se angajează în ţara vecină pentru a scăpa de şomaj

Un număr tot mai mare de francezi din apropierea graniţei cu Germania se angajează în ţara vecină, unde rata şomajului este de două ori mai redusă, evidenţiind astfel diferenţele majore dintre cele 17 state ale zonei euro în privinţa piaţei muncii.

Furtul de bijuterii de la Cannes: Lloyd’s oferă recompensă de un milion de euro pentru găsirea lor

Llyod's oferă un milion de euro recompensă celui care va permite găsirea bijuteriilor furate la Cannes, în sudul Franţei, la 28 iunie, când a avut loc o spargere şi a căror valoare a fost estimată la peste 100 de milioane de euro, se arată într-un anunţ trimis marţi AFP.

Franţa: Trei români suspectaţi că au jefuit un magazin de bijuterii au fost arestaţi

Trei români au fost arestaţi, iar doi dintre ei au fost puşi sub acuzare, luni, fiind suspectaţi că au jefuit un magazin de bijuterii din Cambrai, în nordul Franţei, a cărui proprietară, văduvă în urma unui jaf anterior, a fost rănită, relatează Le Figaro în ediţia electronică.

Tunelul Frejus care leagă Franţa şi Italia va fi închis miercuri şi joi seara

Tunelul Frejus, care leagă Franţa şi Italia, va fi închis circulaţiei în noaptea de miercuri spre joi de la ora locală 22:30 la 06:15 din cauza lucrărilor la autostradă, a anunţat luni Centrul regional de informare şi coordonare rutieră (Crir).

FMI recomandă Franţei să încetinească reducerea deficitului bugetar şi să facă reforme structurale

FMI recomandă Franţei să încetinească reducerea deficitului bugetar şi să aplice în schimb reforme structurale care să susţină redresarea economiei, încă ezitantă.

Sarkozy a revenit în topul celor mai importanţi 50 de francezi şi îl devansează pe Hollande

Nicolas Sarkozy a revenit în această vară pe locul 20 în topul primelor 50 de personalităţi franceze, după ce a ieşit din acest top anul trecut, plasându-se mai bine decât în 2007, după alegeri, dar şi faţă de François Hollande, care se află pe locul 44, relatează Le Journal du Dimanche online.