gabriela ruse

Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian se înfruntă în primul tur al calificărilor la Roland Garros

Cele patru sportive care vor începe de luni evoluţia în turneul de calificare pe tabloul principal de la Roland Garros şi-au aflat duminică adversarele. De asemenea, România are un reprezentant şi pe tabloul masculin.

Atenţie, cad românce! După Irina Begu, şi Gabriela Ruse părăseşte turneul de la Roma

Gabriela Ruse este a doua jucătoare română ce părăseşte turneul Masters 1000 de la Roma, după ce a fost învinsă în turul doi de brazilianca Beatriz Haddad Maia, favorita numărul 12 a competiţiei. Tot joi a fost eliminată de la Roma şi Irina Begu.

Italia, pământ românesc. Gabriela Ruse, victorie categorică în primul tur la Openul de la Roma

Gabriela Ruse este a doua româncă aflată în turul secund al turneului Masters 1000 de la Roma, după ce a învins-o în turul inaugural pe sportiva cehă Linda Fruhvirtova (55 WTA).

Gabriela Ruse a trecut de primul tur al calificărilor la Roma

Gabriela Ruse s-a calificat luni în turul secund al calificărilor pentru tabloul principal al turneului de tenis Masters de la Roma, care are loc în perioada 9-21 mai.

Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk se opresc în semifinale la Australian Open

Gabriela Ruse şi Marta kostyuk au fost învinse joi noaptea la Australian Open, în semifinala probei de dublu feminin, părăsind astfel competiţia. Cele două au pierdut în două seturi în faţa principalelor favorite de la Melbourne, Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, din Republica Cehă.

Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk au eliminat favoritele numărul 4 şi sunt în semifinale la Melbourne

Performanţă remarcabilă a jucătoarei române de tenis Gabriela Ruse, care alături de partenera ei, ucraineanca Marta Kostyuk au reuşit miercuri dimineaţa să se califice în semifinala probei de dublu feminin de la Australian Open, eliminând perechea favorită numărul 4.

Meciul de dublu al Gabrielei Ruse de la Melbourne amânat pe miercuri din cauza ploii

Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk ar fi trebuit să joace marţi în sferturile de finală ale probei de dublu de la Australian Open cu perechea favorită numărul 4 a competiţiei alcătuită din australiana Storm Hunter şi belgiana Elise Mertens. Partida a fost amânată pentru miercuri, din cauza ploii.

Proba de dublu salvează participarea românească la Australia Open: Ruse este în sferturile de finală, urmează Niculescu?

Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk le-au învins luni dimineaţa pe Marketa Vondrousova şi Miriam Kolodziejova în optimile de finală ale probei de dublu de la Australian Open, obţinând calificarea în sferturi, unde ar putea să o întâlnească pe Monica Niculescu.

Gabriela Ruse a trecut în sferturile de finală în proba de dublu de la Auckland

După ce s-a calificat în optimile de finală de la turneul de tenis de la Auckland (Noua Zeelandă), Gabriela Ruse a reuşit miercuri dimineaţa să acceadă în turul secund şi în proba de dublu a competiţiei, alături de partenera sa, sportiva cehă Tereza Martincova (71 WTA).

România fără jucătoare la Transylvania Open. Gabriela Ruse eliminată după 3 ore şi jumătate de joc

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse, ultima reprezentantă a României la Transylvania Open, a fost eliminată joi seara din competiţie, fiind învinsă în turul doi de favorita numărul 7, sportiva chineză Xiyu Wang, cu 6-1, 6-7 (8), 7-6 (6), după 3 ore şi 24 de minute de joc.

US Open, primul tur. Victorie mare pentru Gabriela Ruse

Prima jucătoare din România care a acces în turul secund la US Open este Elena Gabriela Ruse, învingătoarea cu 2-1 la seturi în faţa australiencei Daria Saville.

Gabriela Ruse a fost eliminată în primul tur de la turneul de tenis pe zgură de la Budapesta

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (72 WTA) a fost învinsă luni de Kamilla Rakhimova (107 WTA, din Rusia, în primul tur al turneului de tenis WTA 250 de la Budapesta, dotat cu premi în valoare de 203.000 euro.

Mihaela Buzărnescu, victorie şi calificare în turul doi la Wimbledon. Câţi bani a câştigat

Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu (127 WTA) se alătură Soranei Cîrstea şi Irinei Begu în turul secund al tabloului principal de la Wimbledon, după ce a învins în primul tur pe sportiva germană Nastasja Mariana Schunk (154 WTA).

Gabriela Ruse eliminată în primul tur al turneului de la Eastbourne

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (55 WTA) a fot eliminată în primul tur al turneului de tenis pe iarbă WTA 500 de la Eastbourne, Marea Britanie, de sportiva americană Lauren Davis (108 WTA).

Gabriela Ruse părăseşte Roland Garros după primul tur

Elise Mertens a avut nevoie de o oră şi 17 minute pentru a se impune în faţa Gabrielei Ruse cu 6-3, 6-1. În ciuda aparenţelor, meciul nu a fost unul facil pentru belgiancă, ea cedându-şi serviciul de două ori în primul set, care a durat 45 de minute. Din păcate, lui Ruse nu i-a funcţionat […]

Două jucătoare din România au fost eliminate de la turneul de tenis de la Indian Wells

Gabriela Ruse (57 WTA) şi Irina Begu (72 WTA) au fost învinse joi noaptea în primul tur al turneului de tenis WTA 1000 de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 8.584.055 dolari americani.

Gabriela Ruse nu o bate pe Simona Halep. Fostul lider mondial e în turul 3 la Dubai

Duelul românesc de la turneul de tenis de la Dubai dintre Simona Halep şi Gabriela Ruse s-a încheiat miercuri seara cu victoria fostului număr mondial. Halep, câştigătoare de două ori la Dubai, se va întâlni în sferturile de finală cu tunisiana Ons Jabeur.

După Simona Halep, o altă jucătoare de tenis din România şi-a schimbat antrenorul

Andrei Cociaşu a anunţat, marţi, pe Instagram, că nu mai este antrenorul jucătoarei de tenis Elena Gabriela Ruse.

Gabriela Ruse, a doua româncă eliminată de la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost eliminată miercuri dimineaţa de la Australian Open, fiind învinsă în turul secund de Veronika Kudermetova, numărul 32 mondial, în două seturi, scor 6-2, 7-5, după o oră şi 25 de minute de joc.

Debut cu o victorie spectaculoasă pentru Gabriela Ruse la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Gabrila Ruse (72 WTA) a debutat cu o victorie spectaculoasă la primul Grand Slam al anului de la Melbourne, trecând în primul tur de italiana Jasmine Paolini (52 WTA), în două seturi, cu 6-1, 6-3, într-o oră şi 10 minute.

Eliminată de la Sydney, Gabriela Ruse urcă pe cel mai bun loc din carieră în clasamentul WTA

Partida s-a încheiat în două seturi cu scorul de 6-3, 6-1, după doar o oră şi 16 minute de joc. Ruse i-a pus unele probleme campioanei de la Transylvania Open în debutul meciului, când a făcut două break-uri, însă a cedat pe finalul setului, după care, în actul secund a fost dominată categoric, reuşind să […]

Emma Răducanu, umilită la prima apariţie din 2022

Campioana de la US Open, revenită pe teren după ce a avut COVID, arată o formă sportivă dezastruoasă, înainte de Australian Open. La turneul de la Sydney, britanica a câştigat un singur game împotriva elenei Rybakina, din Kazahstan.

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis de la Sydney

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (87 WTA) s-a calificat luni dimineaţă pe tabloul principal al turneului de tenis de la Sydeny, turneu de categorie WTA 500, după ce a învins-o în calificări pe sportiva italiană Fiona Ferro (103 WTA).

Simona Halep este în sferturi la Melbourne Summer Set 1, după o victorie categorică în meciul cu Gabriela Ruse

Confruntarea românească de la antipozi, dintre Simona Halep (20 WTA) şi Gabriela Ruse (87 WTA) a fost tranşată, aşa cum era de aşteptat, în favoarea fostului număr 1 mondial, care s-a impus în două seturi, cu 6-2, 6-1, după doar 61 de minute de joc.

Simona Halep – Gabriela Ruse, în turul 2 la Melbourne. Fostul lider mondial a câştigat lejer primul meci al anului

Simona Halep a debutat miercuri la turneul de tenis de pregătire de la Melbourne Summer Set 2, unde a întâlnit în primul tur pe australianca Destanee Aiava (316 WTA), sportivă venită din calificări. Halep s-a impus în două seturi, cu 6-4, 6-2, după o oră şi 20 de minute de joc.

Simona Halep a răpus-o pe Gabriela Ruse într-o oră şi 14 minute

UPDATE. Simona Halep a dispus cu scorul 6-1, 6-2 de Ruse. Meciul a durat o oră şi 14 minute. Primul set, 29 de minute, iar al doilea – 45 de minute. Cele două s-au duelat prima oară în carieră. ///////////////////////////////////////////////////////// Ziua a treia a meciurilor de pe tabloul principal la Transylvania Open programează confruntarea dintre […]

Simona Halep şi Gabriela Ruse sunt calificate în turul secund în proba de dublu la Indian Wells

Perechea română alcătuită din jucătoarele Simona Halep şi Gabriela Ruse s-a calificat joi noaptea în turul secund al probei de dublu feminin de la Masters-ul de tenis de la Indian Wells, învingând în primul tur echipa formată din croata Daria Jurak (37 ani) şi slovena Andreja Klepac (35 ani).

Gabriela Ruse a părăsit turneul de la Indian Wells în primul tur

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (92 WTA) a fost învinsă în primul tur de pe tabloul principal al turneului Masters WTA 1000 de la Indian Wells, fiind eliminată de franceza Alize Cornet (64 WTA). Irina Begu s-a calificat miercuri seara în turul secund.

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Indian Wells unde o întâlneşte pe Alize Cornet

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (92 WTA) şi-a asigurat marţi noaptea prezenţa pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells, învingând în ultimul tur al calificărilor pe olandeza Lesley Pattinama Kerkhove (153 WTA).

Gabriela Ruse, la un pas de calificarea pe tabloul principal la Indian Wells

În ciuda diferenţei mari din clasament, Gabriela Ruse nu a avut o sarcină uşoară luni noaptea, adversara ei punându-i probleme, mai ales în primul set, când sportiva din România a fost condusă cu 1-4, cu toate că reuşise să facă un break chiar la primul game al meciului. Ruse s-a mobilizat şi a revenit la […]

Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală la turneul de tenis de la Chicago

Gabriela Ruse a trecut în turul 2 de Kateryna Kozlova (140 WTA), pe care a învins-o în două seturi, cu 7-5, 6-2, după aproape două ore de joc. Ruse a condus în primul set cu 4-1, însă Kozlova a revenit, câştigând 4 game-uri la rând şi preluând conducerea, 4-5. A fost apoi rândul sportivei române […]

Gabriela Ruse s-a calificat în turul secund la turneul de la Chicago

Jucătoarea română Gabriela Ruse (98 WTA) s-a calficat marţi seara în turul secund al turneului de tenis feminin WTA 500 de la Chicago, învingând-o în runda inaugurală pe jucătoarea italiană Camila Giorgi (37 WTA), favorită numărul 15 a turneului.

Simona Halep coboară pe locul 14 în topul WTA, poziţie pe care nu s-a mai aflat de aproape 8 ani

În 2013, Simona Halep reuşea să ajungă de pe locul 65, la jumătatea anului, până pe 11, la finele său, fiind pentru prima dată în carieră când trecea de bariera topului 20 WTA. În anul imediat următor, românca trecea şi de cota 10, urcând până pe locul 2. Era anul în care ajungea trecea pentru […]

US Open: Monica Niculescu şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile de finală

Monica Niculescu şi Gabriela Ruse s-au impus în 3 seturi, cu 6-1, 4-6, 6-2 la capătul a două ore de joc. Niculescu şi Ruse au început în forţă, cele două câştigând primul set cu un categoric 6-1. Setul secund a fost mai echilibrat. Sportivele din România au condus cu 3-0 şi părea că se îndreaptă […]

US Open 2021. Monica Niculescu şi Gabriela Ruse sunt în optimile probei feminine de dublu

Perechea română Monica Niculescu/Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a dispus de cuplul Magda Linette (Polonia)/Bernarda Pera (SUA), cu 6-3, 7-5, vineri, la New York. Româncele au obţinut victoria după o oră şi 31 […]

Gabriela Ruse, la un meci să stea lângă Simona Halep şi Sorana Cîrstea la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a învins-o pe cehoaica Tereza Martincova cu 6-3, 7-5, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 1.835.490 de dolari. Ruse (23 ani, 110 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 25 […]

Epuizată fizic, Gabriela Ruse a cedat în două seturi finala de la Palermo

Parcursul epuizant din luna iulie, cu 14 meciuri jucate în 21 de zile, dintre care 13 câştigate, a contat decisiv în finala de la Palermo, a 32-a ediţie a turneului. Elena-Gabriela Ruse a rezistat din punct de vedere fizic doar în prima parte a setului inaugural, când a condus cu 4-2. Cu mintea limpede şi […]

Gabriela Ruse joacă duminică finala la Palermo. Pe cine va avea adversară

Gabriela Ruse a câştigat al 13-lea meci consecutiv, şirul de victorii începând în calificările de la Hamburg, turneu în care s-a impus în finală în faţa mult mai titratei Andrea Petkovic, obţinând primul titlu din carieră în circuitul WTA. Ruse a evoluat apoi, din nou, în calificări la Palermo, ajungând în a doua finală consecutivă. […]

Gabriela Ruse este pe ”val” la turneul de tenis din Palermo. Tenismena este în semifinale după ce a câştigat al 12-lea meci consecutiv

Gabriela Ruse se află la a 12 victorie consecutivă, după ce în urmă cu două săptămâni a câştigat turneul de la Hamburg, venind din calificări, iar la Palermo a avut de trecut de asemenea de două tururi preliminare. Ruse a învins-o pe Bronzetti în două seturi, scor 6-4, 7-5, într-o oră şi 51 de minute. […]

Gabriela Ruse şi Olga Danilovic au trecut în turul doi al probei de dublu de la Palermo

Perechea alcătuită din jucătoarele Gabriela Ruse (România) şi Olga Danilovic (Serbia) s-a calificat miercuri seara în turul secund al probei de dublu feminin de la turneul de tenis de la Palermo, Italia, dotat cu premii în valoare de 189.708 euro.