inflatie

Avertismente în creştere privind un val iminent de falimente în 2023 în Polonia şi Ungaria

Scuturile guvernamentale legate de bailouturi au expirat anul trecut, iar condiţiile de business s-au dete­rio­rat semnificativ. Companiile au în­ceput să sufere dramatic de pe urma scumpirii energiei, inflaţiei, efectelor războiului, costurilor ridicate cu forţa de muncă, încetinirea economiilor poloneză şi europeană. Drept urmare, numărul compa­nii­lor care s-au închis în aceste condi­ţii extrem de dificile a […]

XTB: Şapte întrebări cruciale despre 2023 din perspectivă economică

După prăbuşirea cauzată de COVID din 2020 şi un euforic 2021 - „revenirea pe scară largă”, am avut un 2022 destul de turbulent, în care temerile faţă de inflaţie au împins preţurile acţiunilor în jos, iar războiul din Ucraina a generat volatilitate pe pieţele energetice, arată o analiză XTB.

Fed intenţionează să menţină politicile restrictive în 2023, deşi majorarea dobânzii va încetini

Oficialii din cadrul Rezervei Federale (Fed), instituţia bancară centrală din Statele Unite, au stabilit că trebuie încetinit ritmul majorării dobânzii de referinţă, dar s-au declarat îngrijoraţi de riscurile "percepţiei greşite" la nivel public asupra eforturilor de contracarare a inflaţiei.

Inflaţia din Germania a coborât la 9,6% în luna decembrie

Inflaţia germană a încetinit mai mult decât preconizaseră economiştii pentru luna decembrie, oferind o oarecare uşurare Băncii Centrale Europene în lupta împotriva creşterii preţurilor, scrie Financial Times.

Inflaţia franceză încetineşte în mod neaşteptat în decembrie, la 6,7%

Inflaţia în Franţa a scăzut în mod neaşteptat în decembrie, de la un nivel record înregistrat cu o lună înainte, ajutată de încetinirea creşterii preţurilor la energie, arată datele preliminare ale organismului naţional de statistică INSEE, publicate miercuri.

Lucrătorii feroviari britanici au intrat în grevă. Protestul va ţine o săptămână

Lucrătorii feroviari britanici au început marţi o grevă, perturbând întoarcerea la serviciu a milioane de navetişti. Potrivit sindicaliştilor, protestul va ţine o săptămână.

Cum vor arăta salariile în anul 2023: Salariul minim net creşte cu circa 370 de lei

Cu toate acestea, creşterea de la an la an a salariului mediu net pe economie a fost încă o dată înghiţită de rata anuală a inflaţiei, care a ajuns la 15,8% în luna octombrie, iar în noiembrie a crescut la 16,8%. Pentru anul 2023, Comisia Naţională de Prognoză (CNP), instituţia care emite prognozele pe baza […]

Şefa BCE anunţă că va continua să majoreze dobânda de referinţă pentru contracararea inflaţiei

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a indicat că costurile cu dobânzile vor creşte din nou, spunând că acest lucru este necesar pentru a tempera creşterea preţurilor de consum, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Şefa BCE a pus gând rău creşterii salariilor. Lagarde spune că e nevoie de o limitare pentru a ţine în frâu inflaţia

Salariile din zona euro cresc mai repede decât se estima anterior, iar Banca Centrală Europeană trebuie să împiedice ca acest lucru să se adauge la inflaţia deja ridicată din blocul monetar, a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

2022 a fost un an „brutal” pentru investitori. Pieţele de acţiuni şi obligaţiuni au pierdut peste 30 de trilioane de dolari

Acţiunile şi obligaţiunile globale au pierdut peste 30 de trilioane de dolari în 2022, după ce inflaţia, creşterea ratelor dobânzilor şi războiul din Ucraina au provocat cele mai mari pierderi pe pieţele de active de la criza financiară globală.

Pieţele europene se pregătesc să înregistreze cel mai prost an din 2018 încoace. Inflaţia şi războiul din Ucraina sunt principalele motive

Pieţele europene se îndreaptă spre cel mai prost an din 2018 încoace, în condiţiile în care războiul Rusiei în Ucraina, inflaţia ridicată şi înăsprirea politicii monetare au afectat activele de risc din întreaga lume.

Al 3-lea pachet major de sprijin împotriva inflaţiei, în Spania

Al 3-lea pachet major de sprijin împotriva inflaţiei, în Spania. Guvernul oferă oamenilor un bonus unic de 200 de euro şi prelungeşte cu un an subvenţiile pentru călătoriile cu trenul pentru navetişti şi limitarea creşterii chiriilor.

Anul nou aduce creşteri de preţuri, creşteri de dobânzi şi un război împotriva inflaţiei – analiză

Lumea se îndreaptă spre o recesiune în 2023, potrivit Centrului pentru Cercetare Economică şi Afaceri (CEBR), informează Bloomberg.

Germania: Inflaţia va rămâne ridicată timp de doi ani – consilier

Este probabil ca inflaţia să rămână ridicată încă doi ani, în condiţiile în care companiile vor transfera costurile mai mari ale inputurilor şi, în unele cazuri, le vor exagera, a declarat şeful consiliului de economişti al guvernului german, citat de Reuters.

Anul 2022 a fost marcat de o inflaţie record care şi-a pus amprenta asupra consumului

În 2022 coşurile de cumpărături au devenit mai mici sau au început să cuprindă produse mai ieftine ori la promoţie.

Sierra Quadrant: Managerii cred că economia va evolua pe o gheaţă extrem de subţire în 2023

Şase din zece manageri privesc cu îngrijorare anul 2023, urmare a efectelor inflaţiei, scăderii apetitului investiţional şi accentuării blocajului financiar.

Cinci motive pentru care trebuie să economiseşti în anul 2023. Se anunţă o criză de proporţii din cauza inflaţiei

„Cel mai rău urmează să vină”, se arată într-un raport al FMI.

Fed a decis o nouă majorare a dobânzii de referinţă în SUA, în efortul de reducere a inflaţiei

Rezerva Federală (Fed), instituţia bancară centrală din Statele Unite, a decis, miercuri seară, o nouă majorare a dobânzii de referinţă, în cadrul acţiunilor de reducere şi stabilizare a inflaţiei.

Inflaţia din Marea Britanie scade de la maximul ultimilor 41 de ani

Inflaţia a scăzut în Marea Britanie mai mult decât se estima în noiembrie, după ce în octombrie a atins un maxim al ultimilor 41 de ani, sporind speranţele că a atins un punct culminant şi oferind un oarecare confort Băncii Angliei, care se pregăteşte să majoreze din nou ratele dobânzilor.

Biden salută scăderea inflaţiei, subliniind că trebuie continuate acţiunile de stabilizare

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a salutat, marţi seară, cifrele care indică scăderea inflaţiei, dar a subliniat că va mai dura până când fluctuaţiile preţurilor vor intra în limitele normale.

Inflaţia în Statele Unite este în scădere, fiind la nivelul de 7.1%

Rata inflaţiei a scăzut semnificativ în Statele Unite, fiind în luna noiembrie la doar 7,1%, raportată la nivel anual, potrivit datelor oficiale anunţate marţi, informează agenţia The Associated Press.

Banca Canadei spune că majorarea ratelor începe să dea rezultate

Majorările rapide ale ratelor de dobândă ale Băncii Canadei încep să încetinească economia, a declarat luni guvernatorul, dar, deşi banca doreşte să evite o recesiune, există riscul ca inflaţia să necesite rate „mult mai mari”, potrivit Reuters.

Ungaria se îndreaptă spre cea mai mare inflaţie din Europa

Inflaţia în Ungaria a ajuns la 22,5% în noiembrie, marcând un nou maxim al ultimilor douăzeci de ani.

Inflaţia încetineşte în mai multe ţări europene

Creşterea preţurilor a încetinit în 14 din cele 19 ţări membre ale zonei euro în noiembrie, rata inflaţiei la nivelul zonei euro scăzând pentru prima dată în 17 luni.

VIDEO Proteste violente în Mongolia faţă de inflaţia în creştere şi de corupţia guvernamentală

Proteste violente au izbucnit în Mongolia oamenii fiind nemulţumiţi de inflaţia în creştere şi de corupţia guvernamentală. Mii de oameni s-au adunat la temperaturi scăzute pentru a protesta. Ei s-au luptat cu poliţiştii în timp ce încercau să ia cu asalt parlamentul.

Banca centrală a Australiei majorează ratele la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Banca centrală a Australiei a majorat marţi ratele dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani şi şi-a menţinut estimarea potrivit căreia sunt necesare mai multe majorări pentru a tempera inflaţia, o poziţie considerată uşor pesimistă de către pieţe, scrie Reuters.

Joe Biden este optimist privind starea economiei SUA, în pofida inflaţiei şi a riscului de recesiune

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, s-a declarat optimist vineri seară în legătură cu starea economiei, deşi cifrele recente par să indice că inflaţia ridicată continuă să genereze risc de recesiune, conform agenţiei The Associated Press.

O veste bună: Inflaţia în Europa scade pentru prima dată în ultimele 17 luni

Preţurile de consum au crescut cu 10% timp de un an până în luna noiembrie, potrivit primei analize privitoare la cele 19 ţări care utilizează moneda euro. Această valoare este în scădere faţă de un salt record de 10,6% în luna precedentă şi este mai mică decât se aşteptau economiştii.

Analiştii financiari anticipează o inflaţie mai mare de 10% peste un an şi un curs de peste 5 lei/euro

“Pe fondul anticipaţiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea, înregistrând valori apropiate de minimele istorice, evoluţie în concordanţă cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. În concordanţă cu scăderea încrederii în economie, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus de la 4.5% în […]

BCE riscă să nu facă suficient pentru a combate inflaţia – oficial

Banca Centrală Europeană riscă să nu înăsprească suficient politica de combatere a inflaţiei, a declarat luni şeful băncii centrale olandeze, Klaas Knot, adăugând că o încetinire a creşterii economice este de fapt necesară pentru a calma creşterea preţurilor, scrie Reuters.

Cum percep românii preţurile la restaurant în contextul inflaţiei şi cât de des mai ies în oraş

Unul din doi români merge mai rar la restaurant acum decât înainte de creşterea inflaţiei. Pentru a reduce costul consumaţiei, românii se orientează spre mâncărurile din meniu care au preţuri mai accesibile (35%).

Nicolae Ciucă: Inflaţia, din analizele de până acum, va fi în scădere

Inflaţia, din analizele de până acum, va fi în scădere începând din 2023, spune premierul Nicolae Ciucă. El afirmă motivul ar fi rezolvarea problemelor legate de asigurarea energiei şi a gazelor, care impactează cel mai mult pe inflaţie.

Ciucă despre pensii: Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize

„Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută”, arată premierul Nicolae Ciucă într-o postare despre majorarea pensiilor.

Criza actuală testează modelele economice ale ţărilor est-europene

Criza actuală testează modelele economice ale ţărilor est-europene şi le scoate în evidenţă vulnerabilităţile.

Oficial SUA: Contracararea inflaţiei rămâne „principala prioritate” a preşedintelui Biden

Contracararea inflaţiei în Statele Unite rămâne "principala prioritate" a preşedintelui Joseph Biden, afirmă Jared Bernstein, membru al Consiliului Economic de la Casa Albă, citat de site-ul Axios.com.

Comisia Europeană: Inflaţia nu a atins încă nivelul maxim – prognoze

Inflaţia nu a atins încă nivelul maxim înainte de relaxarea treptată, arată previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene.

BNR a actualizat prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului de la la 13,9% la 16,3%

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an şi la 11,2% pentru sfârşitul anului 2023, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Dolarul se îndreaptă spre cea mai mare cădere de două zile din 2009 încoace

Dolarul se îndreaptă vineri spre cea mai mare cădere de două zile din ultimii 14 ani, investitorii orientându-se spre active mai riscante, după ce oun anunţ mai calm privind inflaţia din SUA a contribuit la temperarea aşteptărilor ca Rezerva Federală să continue să majoreze ratele la fel de rapid.

Ţara care va îngheţa preţurile a 1.500 de bunuri de consum, pe fondul inflaţiei

Guvernul argentinian a anunţat vineri un acord cu supermarketurile şi furnizorii de bunuri de larg consum pentru a îngheţa sau a reglementa strict preţurile la aproximativ 1.500 de produse, în încercarea de a limita inflaţia, care se estimează că va atinge 100% în acest an, scrie Reuters.

Comisia Europeană: România probabil va avea o creştere economică de 5,8% în 2022, dar va urma o scădere

România probabil va înregistra o creştere economică de 5,8% în 2022, dar ritmul de creştere ar putea scădea în următorii ani, pe fondul inflaţiei ridicate, condiţiilor financiare mai stricte şi efectelor războiului din Ucraina, potrivit estimărilor Comisiei Europene.