kiev

Autorităţile de la Kiev au dispus încetarea transmisiei TV în rusă

Autorităţile de la Kiev au dispus încetarea transmisiei de emisiuni în limba rusă, începând de sâmbătă, motivând că nu sunt în conformitate cu exigenţele legislaţiei ucrainiene, ceea ce a atras critici dure din partea Moscovei, care a calificat această decizie ca "maladivă".

Crimeea cere Parlamentului de la Kiev recunoaşterea regiunilor separatiste georgiene

Parlamentul din peninsula ucraineană Crimeea a apelat la Legislativul naţional, sfidând astfel liderii prooccidentali, pentru a urma exemplul Rusiei privind recunoaşterea celor două regiuni separatiste din Georgia.

Kiev: Coloana oficială a lui Comănescu, implicată într-o tamponare în lanţ (Video)

Coloana oficială a ministrului român de Externe a fost implicată într-un accident rutier în urma unei tamponări în lanţ, vineri dimineaţă, pe drumul de la aeroportul din Kiev spre Capitala Ucrainei, unde Lazăr Comănescu urmează să se întâlnească cu omologul său şi cu alţi oficiali ucraineni.

Comănescu: Coliziunea de la Kiev, consecinţă a dezvoltării economice

Ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, a declarat vineri la Kiev, întrebat de jurnaliştii ucraineni despre accidentul în care a fost implicată coloana oficială a delegaţiei MAE, că incidentul a fost "o mică coliziune" care poate fi privită şi ca o consecinţă a dezvoltării economice a Ucrainei.

Echipa feminină de floretă a României, locul 7 la Campionatele Europene

Echipa feminină de floretă a României s-a clasat, marţi, pe locul şapte la Campionatele Europene de scrimă de la Kiev.

George W. Bush declară că Rusia nu va avea drept de veto privind aderarea unor ţări la NATO

Rusia "nu va avea drept de veto" la summit-ul NATO de la Bucureşti, de săptămâna aceasta, care urmează să decidă dacă Ucraina şi Georgia vor deveni candidaţi oficiali pentru aderarea la NATO, a declarat marţi la Kiev preşedintele american George W. Bush.

Kievul ameninţă că va reduce tranzitul gazului rusesc spre Europa

Compania ucraineană Naftogaz a ameninţat marţi că va reduce tranzitul gazului rusesc spre Europa pe teritoriul ucrainean, dacă grupul rusesc Gazprom continuă să îşi reducă livrările de gaze destinate Ucrainei.

Manifestaţie la Kiev împotriva unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO

Opoziţia prorusă din Ucraina a blocat vineri activitatea Parlamentului şi a organizat manifestaţii în centrul Kievului, în semn de protest faţă de decizia liderilor naţionali de a cere oficial alăturarea la Planul de Acţiune în vederea aderării la NATO.