masini

Ce averi au candidaţii pentru şefia DNA, DIICOT şi a Parchetului General: Terenuri, maşini, case şi credite de zeci de mii de euro

Cinci procurori candidează pentru şefia DNA şi tot atâţia pentru poziţia de şef al DIICOT. Potrivit declaraţiilor de avere, aceştia deţin terenuri, maşini, case de vacanţe şi apartamente, dar au şi credite la bănci în valoare de zeci de mii de euro. Totodată, opt procurori s-au înscris în cursa pentru şefia Parchetului General, iar din declaraţiile de avere depuse de aceştia reiese că, de exemplu, veniturile anuale ale lui Daniel Horodniceanuau fost mai mici decât cele obţinute de Horaţiu Radu sau Laura Oprean, scrie Monitorul Justiţiei.

Inundaţii în Spania. Momentul şocant în care mai multe maşini sunt luate de ape. Cel puţin 20 de persoane, blocate în case. VIDEO

Oraşul spaniol Reinosa din regiunea Cantabria a fost lovit de inundaţii devastatoare, vremea extremă fiind descrisă de locuitori drept cel mai cumplit eveniment din istorie. Ploile torenţiale cauzate de furtuna Elsa în noaptea de joi spre vineri, au provocat moartea a cel puţin patru persoane în Spania şi Portugalia, relatează AFP.

Incendiu la un depozit de pe Şoseaua Fundeni din Bucureşti, cu degajări mari de fum. Populaţia, avertizată prin Ro-ALERT. Hala a ars în totalitate

Incendiu în Capitală, cu degajări mari de fum. Populaţia a fost avertizată, joi noapte, prin sistemul de urgenţă Ro-ALERT cu privire la incendiul de pe Şoseaua Fundeni, fiind sfătuită să ocolească zona şi să se adăpostească în cazul în care se află în apropiere.

FOTO. „Doreii” în acţiune: Maşini căzute într-un şanţ după ce muncitorii au săpat în jurul lor

Două maşini parcate la marginea drumului au căzut într-un şanţ, după ce muncitorii de la reţeaua de canalizare au săpat în jurul lor, pe o stradă din comuna Coţofenii din Dos, judeţul Dolj.

VIDEO. Accident cu patru maşini provocat de o Dacie Logan într-o intersecţie din Scoţia

Accidentul a avut loc într-o intersecţie din Dundee, Scoţia, iar ciocnirea dintre Dacia Logan şi celelalte maşini implicate a fost surprinsă de camerele de filmare ale unei expoziţii auto de peste drum, a relatat Daily Mail.

Un tânăr de 17 ani a tăiat cauciucurile de la 25 de maşini de pe o stradă din Craiova. Explicaţia oferită poliţiştilor

Un adolescent de 17 ani din Dolj este cercetat, acuzat că a tăiat cauciucurile de la 25 de maşini aflate pe o stradă din Craiova. Tânărul a fost descoperit de poliţişti după aproape două săptămâni de căutări.

Imagini de război în Galaţi, după explozia puternică din faţa hotelului. Procurorii au deschis dosar penal

Imagini de război în faţa hotelului din oraşul Galaţi unde luni s-a produs o explozie puternică. La aproape 24 de ore de la producerea deflagraţiei, circulaţia maşinilor şi a tramvaielor este interzisă pe strada care trece prin faţa hotelului, iar urmele exploziei se văd peste tot. Procurorii din Galaţi au deschis un dosar penal

Vânzările de automobile sunt pe cale să atingă, la nivel mondial, cea mai mare scădere de după criza din 2008

Producţia globală a influenţat întreagă economie pe parcursul întregului an iar o revenire a sectorului ar putea apărea, potrivit experţilor, doar în anumite condiţii, transmite CNN.

Elon Musk a anunţat unde va construi prima fabrică Tesla din Europa

Miliardarul Elon Musk, fondator al companiilor Tesla şi SpaceX, a anunţat, marţi, că prima fabrică din Europa a companiei va fi construită lângă Berlin, Germania. Şeful Tesla a dezvăluit că uzina va produce baterii, trenuri de rulare şi maşini.

Cât de necesare sunt anvelopele de iarnă. Este România una dintre puţinele ţări care le cere? Iată situaţia reală

Am fost martor recent la o discuţie aprinsă legată de anvelopele de iarnă, în care a fost disputată eficienţa lor. Nimeni nu a prezentat argumente foarte solide, dar îmi amintesc că unul dintre participanţii la discuţie a afirmat că distanţa de frânare oferită de acestea este cu doar 5% mai redusă, în sezonul rece, comparativ cu cea oferită de anvelopele de vară. Acest argument este fals, după cum veţi vedea mai jos.

“Taxa de centru”, modificată din nou. Ce maşini ar putea fi interzise în Capitală

Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), a propus, luni, la dezbaterea publică privind introducerea vinietei în Capitală, includerea normelor de poluare Euro 3 şi Euro 4 în proiect.

Astăzi începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în Bucureşti. Costul, 500 de lei

Luni, 26 august, Primăria Capitalei va începe ridicarea maşinilor. Cei de la PMB spun că vor ridica maşinile care vor bloca instituţii, căi de acces sau traficul STB, şi „nu se vor transforma în hingheri”. Ridicarea se va face non-stop şi va costa 500 de lei pentru un autoturism.

#euprimar Bucureştiul, în top 5 cele mai aglomerate oraşe din lume. Cât ne “costă” traficul cu acces liber pentru orice maşină

Bucureştiul este unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume, cu un trafic infernal. S-a ajuns aici din cauza faptului că în ultimii 30 de ani, primarii oraşului au realizat prea puţine proiecte de infrastructură, asta în vreme ce Capitala a continuat să se dezvolte într-un ritm foarte mare. O radiografie a situaţiei actuale urmează în campania #euprimar.

Maşini Lamborghini şi Ferarri false, produse într-o fabrică clandestină din Brazilia. La ce preţuri se vindeau bolizii | FOTO

Poliţia din Brazilia a închis, luni, o fabrică clandestină în care se produceau maşini Lamborghini şi Ferarri false.

Senat: Administraţiile locale, obligate să achiziţioneze minimum 10% maşini electrice

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu, prin care autorităţile administraţiei publice vor avea obligativitatea de a achiziţiona minimum 10% maşini electrice sau hibride din totalul vehiculelor pe care le vor cumpăra.

Maşina de Formula 1 în care Schumacher a câştigat un titlul mondial este scoasă la licitaţie | VIDEO

Modelul Ferrari F2002, cu ajutorul căruia Michael Schumacher a obţinut în anul 2002 cel de-al cincilea său titlu de campion mondial în Formula 1, va fi vândut pe 30 noiembrie în Dubai, scrie Promotor.

„Triunghiul Bermudelor” din parcarea unui supermarket. Ce se întâmplă cu maşinile clienţilor

O parcare Lidl din Marea Britanie este a ajuns să fie supranumită „Triunghiul Bermudelor”, după mai multe întâmplări bizare. Mai mulţi şoferi veniţi la cumpărături s-au plâns că brelocurile cu alarmă de la maşini „o iau razna” şi nu mai funcţionează,

Un bărbat fugărit de cinci maşini de poliţie şi elicoptere a oferit „un mic spectacol” înainte să fie arestat | VIDEO

Un bărbat urmărit de cinci maşini de poliţie a oferit un mic spectacol improvizat, înainte să fie arestat, transmite The Guardian.

Ford ridică miza pe România: producţia uzinei de la Craiova va creşte

Constructorul auto american Ford, care deţine uzina de la Craiova, va investi 200 de milioane de euro în fabrica din România, ţinta companiei fiind de a produce 250.000 de maşini anual pe piaţa locală.

Doi antreprenori români au lansat o platformă prin care proprietarii de maşini pot oferi autoturismul spre închiriere

Aurelian Marin, proprietarul agenţiei de turism Paradis Vacanţe de Vis, a lansat alături de un alt antreprenor un serviciu de car sharing prin care proprietarii maşinilor pot să îşi listeze maşina pe platformă pentru a fi închiriată de alţi utilizatori.

Cum arată modelul din 2019 al celei mai bine vândute maşini din istorie, cu peste 40 de milioane de exemplare livrate

Toyota Corolla a fost lansată în 1966, iar de-a lungul anilor s-a vândut în peste 40 de milioane de exemplare, transmite ProMotor.

Nu doar pe Rolls-Royce. O marcă accesibilă de maşini oferă modele care vin cu umbrele încorporate în uşi

Vehiculele ŠKODA au impresionat de-a lungul ultimilor 15 ani prin simplitate, dar şi prin fiabilitatea lor, sloganul mărcii fiind extrem de sugestiv: Simply Clever.

Prinţul consort Philip, care se apropie de vârsta de 100 de ani, a fost văzut din nou la volanul unui Land Rover, la două zile de la accident

La două zile distanţă de la accidentul în care s-a răsturnat cu maşina, prinţul consort Philip, în vârstă de 97 de ani, a fost văzut din nou la volanul unei maşini, un Land Rover primit vineri, scrie Daily Mail.

Suma uriaşă pe care ar trebui să o plătească James Bond pentru daunele provocate de şofatul periculos

V-aţi întrebat vreodată câte maşini au fost distruse în cele 24 de filme cu James Bond şi care este preţul real al daunelor? Rezultate sunt de neimaginat.

Un tânăr a lovit cu maşina alte şapte autoturisme pe Calea Giuleşti din Capitală

Un tânăr a lovit, miercuri seară, cu maşina alte şapte autoturisme parcate pe Calea Giuleşti din Bucureşti, şoferul refuzând testarea şi urmând a fi dus la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală pentru recoltarea de probe, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

UE vrea să reducă emisiile de CO2 de la autoturisme cu 37,5% până în 2030 / Industria auto consideră obiectivul nerealist şi prea restrictiv

Statele membre ale UE au ajuns luni la un compromis cu privire la reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) provenite de la autoturisme şi vehicule utilitare, însă acţiunea a stârnit nemulţumirea industriei auto, care consideră obiectivul nerealist şi prea restrictiv.

Franţa amendează producătorii de maşini de spălat cu 189 de milioane de euro. Ce mărci au fost vizate

Autoritatea franceză pentru concurenţă a amendat, joi, şase producători de aparate de uz casnic cu 189 de milioane de euro pentru manipularea preţurilor în 2006 şi 2009, cea mai mare sancţiune pe care a acordat-o până acum în acest an.

Fiul patronului pistolar de la PAOK, gest UIMITOR. Imaginea care a „cucerit”, după marea victorie a lui Răzvan Lucescu

Fiul patronului pistolar de la PAOK a cucerit inimile tuturor după marea victorie cucerită de echipa condusă de Răzvan Lucescu. Gestul său de onoare a impresionat fanii şi internauţii.

Viaţa în singurul oraş din lume unde s-au INTERZIS MAŞINILE. „Pentru mine, aici e Paradisul” – GALERIE FOTO

În Pontevedra, oraşul spaniol care a oprit traficul în centru şi a impus reguli stricte de circulaţie la periferie, oamenii nu strigă unii la alţii, sau o fac mai rar.

Programul Rabla Plus începe luni cu 30.000 de prime de casare

Programul Rabla Plus se reia de luni, iar bugetul alocat acestuia este de 198 de milioane de lei, care reprezintă 30.000 de prime de casare, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Graţiela Gavrilescu, precizând că proiectul va aduce în parcul naţional 50.000 de maşini noi introduse pe piaţă.

Proiect: Un consilier PMB propune interzicerea tuturor maşinilor în Capitală, un weekend pe an

Lucian Iliescu, consilier PMP în cadrul Primăriei Capitalei, a depus la secretariatul instituţiei un proiect de hotărâre care prevede interzicerea transportului cu autoturismele în Bucureşti un weekend pe an. Weekend-ul respectiv ar urma să fie cel cu două săptămâni înainte de începerea şcolii.

Trump nu mai vrea maşini de lux din Germania în SUA: Ţinta este eliminarea maşinilor Mercedes-Benz de pe Fifth Avenue

Preşedintele american Donald Trump i-a spus preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, că-şi va menţine politica comercială, iar una dintre ţinte este eliminarea maşinilor Mercedes-Benz de pe străzile din New York, relatează CNBC.

TENSIUNI pe tema poluării: Ministrul german al Transporturilor critică Daimler pentru emisiile modelelor Vito şi C-Class

Ministrul Transporturilor din Germania a criticat, luni, Daimler cu privire la numărul de camioane şi autoturisme Vito şi C-Class care au trebuit rechemate pentru depăşirea normelor de poluare, scrie Reuters.

De ce toate maşinile electrice trebuie să facă zgomot, deşi oraşele suferă de poluare FONICĂ. Până în iulie 2019, toate trebuie să emită sunete, cel puţin în UE

Maşinile obişnuite fac zgomot, unul atât de universal încât este uşor de identificat de oricine, oriunde în lume. Datorită acestui zgomot, pietonii şi bicicliştii au informaţii din mediul înconjurător şi ştiu când se apropie o maşină. În schimb, maşinile electrice sunt silenţioase, ceea ce le face aproape imposibil de detectat cu ajutorul auzului.

INUNDAŢII devastatoare la Salonic: Maşini luate de ape şi oameni în pericol, după furtună | VIDEO

Oraşul Salonic a fost inundat, joi după amiază, în urma unei furtuni puternice care a lovit Grecia. Mai multe maşini au fost distruse de apele care s-au revărsat pe străzi, iar numeroase persoane, inclusiv turisţi, au fost în pericol de a fi luaţi de puhoaie.

Atenţie! O nouă metodă de furt din maşini / Victimă: Cum poţi fi prăduit ca în Vestul Sălbatic / Poliţia investigheză şi anunţă recomandări pentru şoferi. FOTO

Un buzoian a povestit pe Facebook cum a ajuns victima unei tâlhării, în ziua de 1 Mai, chiar în timp ce se afla alături de copii în autoturismul său parcat într-o benzinărie dintre Buzău şi Bucureşti.

Ce maşină a primit Ion Ţiriac de la Simona Halep pentru colecţia lui. Are chiar şi un autograf | FOTO

Faptul că Ion Ţiriac o susţine şi o ajută cu sfaturi pe Simona Halep nu mai este un secret pentru nimeni, dar nu muţi ştiu că Trabantul pe care îl are fostul jucător de tenis în celebra sa colecţie de maşini i-a fost dăruit de protejata sa.

CONCEDIERI masive în industria auto. Un gigant mondial cu fabrici şi în România intră în FALIMENT

Gigantul american General Motors va concedia peste 1.500 de angajaţi de la fabrica de asamblare din Lordstown, Ohio. Fabrica funcţiona non-stop în urmă cu doi ani, dar tăierile de costuri şi reducerile de personal au redus programul acesteia o singură tură de lucru, potrivit CNN.

Revoluţie în asigurările auto: Reţeta sigură care îţi poate reduce substanţial preţul la RCA şi Casco

Telematics, tehnologia de moni­torizare a autovehiculelor, va fi elementul definitoriu în jurul căruia vor fi croite asigurările auto (Casco şi RCA) în viitorul nu foarte îndepărtat al pieţei locale de asigurări, au spus reprezentanţii industriei într-o confe­rinţă organizată de Biroul Asigură­torilor Auto (BAAR) şi Institutul de Studii Financiare (IFS).

Sute de mii de şoferi români pot primi maşini GRATUIT. Legea neştiută, făcută publică

Sute de mii de şoferi români pot primi maşini gratuit. Conform legii, făcute publice, maşina de schimb se acordă doar dacă reparaţia se face pe RCA-ul vinovatului.