minister

Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional

Având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi, Ministerul Sănătăţii a declarat marţi epidemie de rujeolă la nivel naţional.

Vămile vor fi dotate cu sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor

Birourile vamale de frontieră vor fi dotate în următorii ani cu 26 de sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate şi montate chiar la începutul anului viitor, transmite, marţi, Ministerul Finanţelor.

Oficial din Israel: ostaticilor israelieni li s-au dat tranchilizante pentru a arăta fericiţi

Ostaticilor israelieni li s-au dat tranchilizante pentru a arăta fericiţi în momentul eliberării, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului israelian al Sănătăţii, potrivit Sky News.

Elevii din judeţele afectate de viscol se întorc de marţi la şcoală

Elevii din judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi şi Tulcea, unde activitatea fizică a fost suspendată luni din cauza viscolului, se întorc de marţi la şcoală, anunţă Ministerul Educaţiei.

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 409 mil. lei: dobândă de 7,22% pe an

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 409 mil. lei, sub nivelul programat de 500 mil. lei, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat, la o dobândă de 7,22% pe an, anunţă Ziarul Financiar.

Reprezentanţii Sanitas, întâlnire cu Rafila pentru rezolvarea problemelor angajaţilor din DSP-uri

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au discutat miercuri la sediul Ministerului Sănătăţii cu ministrul Alexandru Rafila despre nemulţumirile angajaţilor din cadrul DSP-urilor.

Pădurile României vor fi monitorizate prin satelit. A fost desemnat câştigătorul contractului

O asociere de firme a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare, a anunţat miercuri Ministerul Mediului.

Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 406 mil. lei, sub nivelul programat

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 406 mil. lei, sub nivelul programat de 600 mil. lei, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în aprilie 2030, la o dobândă de 6,98% pe an.

Ministerul Energiei: Din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească

„Din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească”, anunţă Ministerul Energiei, care precizează că în acest moment în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit, dar dă asigurări că nu există probleme.

Războiul din Ucraina, ziua 629. Ministerul ucrainean al Apărării va demite 3 comandanţi. Obuzele ruseşti fac măcel în centrul oraşului Herson

UPDATE Atacurile ruseşti asupra Hersonului au rănit 2 femei Două femei civile au fost rănite în atacurile ruseşti împotriva oraşului Herson din 14 noiembrie, a anunţat Roman Mrochko, şeful administraţiei militare a oraşului.   Forţele ruseşti au lovit cartierul Korabelnyi din oraş în cursul după-amiezii, lăsând o femeie în vârstă de 61 de ani cu o […]

Ministerul Muncii: Se reformează din temelii sistemul de asistenţă socială

Ministerul Muncii anunţă că sistemul de asistenţă socială se va modifica radical. Noua formă a fost aprobată de Guvern şi a fost trimisă Parlamentului.

Arabia Saudită organizează un summit extraordinar despre criza din Gaza

Arabia Saudită găzduişte sâmbătă un summit extraordinar la Riad, a anunţat Ministerul Saudit de Externe. Participanţii vor discuta despre criza din Gaza, potrivit Sky News.

Programele Student Invest şi Family Start, din nou accesibile studenţilor şi tinerelor familii

Programele guvernamentale Student Invest şi Family Start sunt, din nou, la dispoziţia studenţilor şi familiilor tinere.

A fost aprobat Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Registrului Naţional de Publicitate

Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Registrului Naţional de Publicitate Imobiliară a fost aprobat joi, prin Hotărâre de Guvern. A fost întregit, astfel, cadrul legal în materia publicităţii mobiliare.

Deputatul PSD Oana Florea: Este de neînţeles atitudinea ministrului de finanţe Boloş

„Este de neînţeles atitudinea domnului ministru de finanţe Boloş care s-a comportat ca şi cum n-ar fi ştiut că legea pensiilor era pe ordinea de zi”, spune deputatul PSD Oana Florea. Politicianul dă asigurări că pensiile vor creşte, de la 1 ianuarie, cu 13,8%.

Ministerul Apărării Naţionale preia Preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar

Ministerul Apărării Naţionale preia Preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar. Prima sesiune ordinară a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar a avut loc joi, la sediul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I".

Ministerul Energiei face paşi rapizi pentru implementarea noii companii ”Complexul Energetic Valea Jiului”

Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), detinut de Ministerul Energiei, şi compania australiană Green Gravity au încheiat, joi, un Acord-Cadru de Cooperare pentru a explora posibilitatea aplicării unei tehnologii inovative de stocare a energiei în şaptesprezece puţuri de mină, în cele patru operaţiuni miniere din Valea Jiului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, acordul conturează domeniul […]

ONG: Politicile Ministerului Educaţiei, departe de a fi implementate în privinţa egalităţii de gen

Egalitatea de gen a rămas o problemă socială nerezolvată de Guvernul României, transmite o asociaţie care militează pentru drepturi egale.

Infrastructura energetică ucraineană, atacată de 60 de ori în ultimele săptămâni

Infrastructura energetică ucraineană a fost atacată de ruşi de zeci de ori în ultimele săptămâni, a anunţat Ministerul Energiei din Ucrainei.

93 de români şi familiile lor au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

93 de români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo, a precizat, în noaptea de marţi spre miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,3 miliarde lei

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,3 miliarde lei prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 6,83% şi 6,03% pe an.

Un scafandru a descoperit zeci de mii de monede antice în Marea Mediterană

Ministerul italian al Culturii a declarat că scafandrul a alertat autorităţile, iar la locul indicat au intervenit scafandri de la departamentul de arheologie subacvatică al ministerului. Monedele care ar data din prima jumătate a secolului al IV-lea au fost găsite în iarba de mare, nu departe de ţărmul nord-estic al insulei mediteraneene. Ministerul nu a […]

Noul submarin nuclear al Rusiei a testat cu succes lansarea rachetei intercontinentale Bulava. Racheta are o rază de acţiune de 8.000 de kilometri şi e proiectată să transporte focoase nucleare

Noul submarin cu propulsie nucleară al Rusiei, Împăratul Alexandru al III-lea, a efectuat cu succes un test de lansare a rachetei balistice Bulava, proiectată să transporte focoase nucleare, a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării.

România, locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică desfăşurată în Slovenia

România s-a clasat pe locul 1 la Olimpiada Balcanică de Informatică desfăşurată în Slovenia, după ce elevii români au obţinut două medalii de aur, una de argint şi una de bronz.

Încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza

Încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, este ostatic în Fâşia Gaza, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Ministerul Educaţiei a anunţat câţi elevi cu medii sub 5.00 iau burse de merit

1,84% din totalul burselor de merit ajung la elevi cu medii sub 5.00, iar 8,74% revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5.00 - 7.99, a anunţat miercuri Ministerul Educaţiei.

Grindeanu: Spitalele din subordinea sau coordonarea Ministerului Transporturilor să meargă la Sănătate

Spitalele care se află în subordinea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor trebuie să meargă ori la Ministerul Sănătăţii, ori la autorităţile locale, ori la Universităţile de Medicină, spune Sorin Grindeanu: „Ministerul Transporturilor nu e Ministerul Sănătăţii”.

MApN a restras proiectul privind Direcţia Generală de Informaţii a Apărării

Ministerul Apărării Naţionale a decis retragerea proiectului privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

Încă un român a murit în Israel

Autorităţile israeliene au informat statul român despre decesul a încă unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Israel, în urma conflictului israeliano-palestinian, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Ion Cristoiu: Cum se pleca pe vremuri din funcţia de ministru

Spectacolul unei demisii. Noaptea tîrziu, lungit în pat, mă apuc de trecerea în revistă a comentariilor din presă despre demisia lui Nicolae Fleva din fruntea Internelor, Guvernul Dimitrie Sturdza (5 ianuarie 1896). Nu e prea lesne. Folosesc un IPad de 12 inch, mic pentru spaţiul on line de care are nevoie o pagină de ziar. […]

Ciolacu şi Shmyhal au semnat un memorandum privind tranzitul mărfurilor ucrainene prin România

Memorandumul de Înţelegere între guvernele României şi Ucrainei privind consolidarea cooperării în asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene şi alte documente bilaterale au fost semnate miercuri, în cadrul şedinţei comune a celor două guverne.

Patru parlamentari vor trecerea Agenţiei Naţionale Antidrog în subordinea Ministerului Sănătăţii

Parlamentarii REPER Andrei Lupu, Simina Tulbure, Oana Cambera şi Daniel Toda au depus o iniţiativă legislativă ce vizează trecerea Agenţiei Naţionale Antidrog din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii din Gaza: Sute de morţi în urma unui atac aerian israelian asupra unui spital

Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că un atac aerian israelian a lovit marţi un spital din oraşul Gaza plin de răniţi şi alţi palestinieni care căutau adăpost, provocând moartea a sute de persoane, scrie AP.

19.000 de refugiaţi din Ucraina sunt înregistraţi ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă

19.000 de refugiaţi din Ucraina sunt înregistraţi ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă, fiind încheiate 7.000 de contracte de muncă pentru aceştia, a anunţat marţi Ministerul Muncii.

Iran: Hamas ar putea fi gata să elibereze ostatici dacă Israelul opreşte atacurile aeriene

Hamas ar putea fi gata să elibereze ostatici dacă Israelul opreşte atacurile aeriene din Gaza, a anunţat Ministerul de Externe al Iranului, citat de Sky News.

Încă doi români au murit în Israel

Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul a încă două persoane cu dublă cetăţenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel.

Alţi 58 de cetăţeni români au revenit în ţară din Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor constante ale Celulei de Criză a MAE, sâmbătă, alţi 58 de cetăţeni români au revenit în siguranţă în România, prin intermediul unei curse aeriene operate de o companie privată.

Ministerul Transporturilor cumpără 62 de trenuri electrice

Ministerul Transporturilor cumpără 62 de trenuri electrice. Ramele electrice achiziţionate vor fi operaţionale pe 11 rute. Proiectul se va finaliza în 2027.

Încă 239 de români s-au întors în ţară din Israel

Încă 239 de români au revenit în ţară din Israel, miercuri şi în noaptea de miercuri spre joi, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

O jurnalistă din Australia a fost eliberată după 3 ani de închisoare în China

Prezentatoarea de televiziune australiană Cheng Lei a fost eliberată de China şi s-a întors acasă la familia sa, a anunţat miercuri premierul australian Anthony Albanese, la mai bine de trei ani după ce a fost reţinută pentru acuzaţii de spionaj.