partid

Fostul preşedinte al PDL Bihor anunţă că părăseşte partidul din cauza unui conflict cu Blaga

Deputatul Ştefan Seremi, care a renunţat, marţi, la funcţia de preşedinte al PDL Bihor, a declarat că va pleca din această formaţiune în urma unui conflict cu Vasile Blaga, pe care îl acuză că vrea să "distrugă partidul".

Kim Jong-un, numit prim-secretar al partidului unic din Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, care a preluat conducerea ţării după moartea tatălui său în decembrie, a fost numit miercuri "prim-secretar" al partidului unic, Partidul Muncii din Coreea (PTC), a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA.

Cristian Preda: „Camarazii” mi-au propus să intru în USL. Nu plec din PDL, nu sunt omul trădării!

Europarlamentarul PDL Cristian Preda, propus pentru excluderea din partid, spune într-un interviu că i s-a propus să intre în USL, dar a refuzat, pentru că nu vrea să plece din formaţiunea democrat-liberală şi nici nu este "omul trădării".

Fostul şef al AIEA, Mohamed ElBaradei, va fonda un „Partid al revoluţiei” în Egipt

Fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Mohamed ElBaradei, şi mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei egiptene vor să fondeze un partid pentru a reprezenta "forţele revoluţiei", a declarat luni unul dintre cofondatori.

Conferinţă extraordinară a partidului unic din Coreea de Nord, înainte de lansarea unei rachete

Phenianul a anunţat luni organizarea unei conferinţe extraordinare a partidului său pentru 11 aprilie, cu scopul de a consolida poziţia noului lider al regimului înainte de marcarea a 100 de ani de la naşterea fondatorului ţării şi lansarea controversată a unei rachete.

Deputatul Mircia Giurgiu: Intenţionez să înfiinţez Partidul Fraierilor. Sunt sigur că vor fi sute de mii de oameni

Deputatul independent Mircia Giurgiu spune că intenţionează să înfiinţeze, după alegerile locale din iunie, Partidul Fraierilor, la care să adere persoanele care au fost "fraierite" în relaţia cu statul, cu autorităţile, cu altă persoană, el spunând că "vor fi sute de mii de oameni".

Un parlamentar olandez demisionează din PVV din cauza site-ului antiimigraţie

Hero Brinkman, un parlamentar olandez din partea formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (PVV) a anunţat că demisionează din partid, din cauza site-ului care face apel la reclamaţii împotriva imigranţilor est-europeni.

Premierul chinez: Este necesar să reformăm urgent structurale economice şi politice, în special în privinţa reformării sistemului de guvernare

Premierul chinez Wen Jiabao a apreciat miercuri ca "urgentă" necesitatea realizării unor reforme politice la vârful statului şi în direcţia Partidului Comunist Chinez (PCC), destinate continuării dezvoltării economice a Chinei.

Oana Mizil: Port discuţii cu toate partidele în afară de PSD şi PNL, decid în câteva zile unde merg

Deputatul Oana Niculescu Mizil şi-a anunţat, marţi, în plenul Camerei, demisia din grupul PSD, ea precizând că poartă discuţii cu toate partidele în afara PSD şi PNL şi că va decide în câteva zile ce ofertă va accepta.

Ministrul grec pentru Protecţia Cetăţeanului demisionează pentru a candida la conducerea Pasok

Ministrul grec pentru Protecţia Cetăţeanului, care se ocupă de poliţie, Christos Papoutsis, a anunţat luni că şi-a prezentat demisia din cadrul Guvernului pentru a candida la conducerea partidului socialist Pasok.

Organizaţia Noua Dreaptă vrea să-şi înfiinţeze partid

Şeful organizaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a depus, joi, la registratura Tribunalului Bucureşti, aproximativ 30.000 de semnături pentru înfiinţarea partidului.

Daniel Oajdea: M-am gândit la posibilitatea înfiinţării unui nou partid

Deputatul independent Daniel Oajdea, exclus în urmă cu o lună din PDL, susţine că ia în calcul varianta înfiinţării unui nou partid politic, adăugând că are "prieteni" în toată ţara, care s-ar alătura unui astfel de demers.

Miron Cozma unui revoluţionar, la lansarea partidului său la Timişoara: De care revoluţionari vorbeşti tu, de ciolănarii lui Băsescu

Preşedintele Partidului Social Democrat al Muncitorilor (PSDM), Miron Cozma, s-a certat, sâmbătă, la lansarea filialei partidului la Timişoara, cu un bărbat care a spus că este revoluţionar şi l-a întrebat ce s-a întâmplat în timpul mineriadelor, cel din urmă fiind scos din sală de alţi participanţi

Ponta, întrebat despre partidul lui Geoană: Hai să vorbim lucruri serioase

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a evitat să comenteze, sâmbătă, intenţia lui Mircea Geoană de a înscrie un partid la Tribunal până în primăvară, afirmând că doreşte să vorbească despre "lucruri serioase".

Geoană vrea partid la Tribunal în prima parte a lui 2012 şi grupuri parlamentare până în martie

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană vizează în proiectul său politic constituirea unui partid care să fie înscris la Tribunal în prima parte a anului 2012 şi care până în martie să aibă grupuri parlamentare proprii, au declarat surse parlamentare.

Iliescu, despre ideea partidului lui Geoană: Nu comentez o supoziţie teoretică

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat marţi, referindu-se la informaţiile potrivit cărora Mircea Geoană intenţionează să formeze un nou partid, că nu vrea să comenteze o supoziţie teoretică.

Unii lideri PSD i-au promis sprijin lui Geoană dacă îşi face partid

O parte dintre liderii judeţeni ai PSD, precum şi câţiva parlamentari i-au promis sprijin lui Mircea Geoană, dacă acesta va decide înfiinţarea unui nou partid, după iminenta excludere din PSD, la Comitetului Executiv din 22 noiembrie.

Geoană: Nu vreau să întreţin nicio formă de tensiune în partid, nu doresc să mai fac comentarii

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană (PSD), a declarat, miercuri, după şedinţa de plen, că nu vrea să întreţină nicio formă de tensiune în partid şi că nu doreşte să mai facă niciun fel de comentariu până când structurile partidului se vor întruni.

Geoană ar putea înfiinţa un partid dacă e exclus din PSD. Varianta UNPR e improbabilă

Mircea Geoană ar putea înfiinţa un nou partid de stânga dacă va fi exclus din PSD, varianta unei înscrieri în UNPR fiind improbabilă, au declarat surse apropiate preşedintelui Senatului.

Revoltă în partidul lui Berlusconi. Guvernul italian riscă să piardă majoritatea în Camera Deputaţilor

Mai mulţi membri importanţi ai formaţiunii lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL), par să se revolte, ameninţând majoritatea pe care Guvernul o are în Parlament.

Putin autorizează partidul Rusia Unită să utilizeze imaginea sa în campania electorală

Premierul rus, Vladimir Putin, a acordat partidului de guvernământ Rusia Unită permisiunea de a utiliza imaginea sa în campania electorală, a anunţat miercuri secretarul său de presă, Dmitri Peskov.

Antonescu: Repunem în discuţie negocierea cu PC dacă nu tragem toţi în aceeaşi direcţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Braşov, în faţa aleşilor locali ai partidului, că PNL va repune în discuţie negocierea cu PC dacă nu vor trage toţi în aceeaşi direcţie şi dacă nu se respectă ceea ce s-a convenit deja.

Udrea: M-am săturat să iasă fiecare să dea lecţii PDL

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea spune că s-a "săturat să iasă fiecare să dea lecţii" partidului, "cu atât mai puţin cei care au venit şi au câştigat de pe urma partidului", adăugând că sunt probleme şi în interiorul PDL, dar pe acestea le pot rezolva singuri.

COMENTARIU: Entuziasmul comod al dreptei

De câteva luni bune, poate s-a şi făcut anul, se vorbeşte despre necesitatea coagulării unei mişcări de dreapta care să recreeze entuziasmul aproape uitat al Alianţei D.A. de acum şapte ani. Se vorbeşte... Vorbesc mult chiar oameni înregimentaţi politic, dar nedisciplinaţi în spirit.

Şeful CJ Bihor, membru PNL, îşi anunţă revenirea în PDL, pentru că „banii îi dă puterea, nu opoziţia”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle (PNL), anunţă că va trece la PDL, partid din care a fost exclus în 2007, spunând că "banii îi dă puterea, nu opoziţia" şi menţionând că a primit promisiuni privind alocarea de fonduri pentru extinderea şi modernizarea pistei Aeroportului din Oradea.

Ce nume propune în glumă Silvio Berlusconi pentru partidul său

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a cărui cotă de popularitate este la un minim istoric, de 24 la sută, a glumit joi că ar putea schimba numele formaţiunii sale, propunând denumirea "Hei frumoaso!" ("Forza gnocca"), făcând aluzie la gusturile sale pentru femei.

Tudor Ciuhodaru s-a înscris în UNPR

Vineri, 30 septembrie 2011, deputatul Tudor Ciuhodaru a devenit membru al Grupului parlamentar progresist din Camera Deputaţilor, înscriindu-se în Uniunea Naţională pentru Progresul României, anunţă UNPR într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Mihail Neamţu vrea să înfiinţeze un partid şi să obţină un mandat de deputat

Mihail Neamţu, apropiat de PDL, membru fondator al Asociaţiei Blogary şi al cărui nume este vehiculat în contextul creării Mişcării Populare, ar dori să înfiinţeze un partid şi, potrivit unor surse politice, ar viza chiar obţinerea unui mandat de deputat în 2012.

Dan Diaconescu a reuşit să înfiinţeze Partidul Poporului. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea patronului OTV

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea patronului OTV privind înfiinţarea Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD). Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel recursul lui Dan Diaconescu faţă de decizia prin care, în 7 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea privind înscrierea acestei formaţiuni politice.

Boc: PDL are nevoie de un ministru care să nu îşi facă imagine în detrimentul partidului

Revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din postul de ministru al Muncii a fost propusă preşedintelui deoarece PDL are nevoie de un ministru care să nu încerce să îşi facă imagine în detrimentul partidului care îl susţine, a declarat liderul PDL, premierul Emil Boc.

Lăzăroiu: Aş fi interesat să intru într-o mişcare mai largă care să aibă legătură cu centru-dreapta

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, într-un interviu pentru blogary.ro, că este "cel mai politic ministru al Cabinetului Boc", el precizând că nu i-a condiţionat nimeni să intre în PDL şi că el ar fi interesat că intre " într-o mişcare mai largă care să aibă legătură cu centru-dreapta"

Depozit electoral al PSD: Fierbătoare, storcătoare şi uscătoare de păr. Cum justifică un senator PSD aceste cadouri

Un senator PSD a organizat o tombolă la care a oferit o sută de premii celor care au răspuns la un chestionar politic trimis prin poştă.

Marko: Consider o decizie foarte iresponsabilă ca împotriva UDMR să se înfiinţeze un nou partid

Vicepremierul Marko Bela a criticat, sâmbătă, la Tabăra de vară de la Izvorul Mureşului, iniţiativa lui Tokes Laszlo de a înfiinţa un nou partid al maghiarilor din Transilvania, "împotriva UDMR", afirmând că acest demers este unul "iresponsabil" care ar putea destrăma politica unitară din Ardeal.

Iuliu Winkler despre înfiinţarea unui nou partid maghiar: Este vorba de o greşeală istorică

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat, vineri, la Izvorul Mureşului, că înfiinţarea unui nou partid al maghiarilor reprezintă "o greşeală istorică", în timp ce eurodeputatul Sogor Csaba a spus că numărul partidelor nu ar constitui o problemă, ci lipsa de cultură politică şi de consens.

Miliardarul Mihail Prohorov, ales la conducerea noului partid rus Cauza Dreaptă

Miliardarul rus Mihail Prohorov a fost ales sâmbătă la conducerea noului partid Cauza Dreaptă, care îşi propune să devină a doua forţă politică din Rusia, relatează AFP.

Ponta testează un automobil electric. Dacă e convins, vrea să îl cumpere pentru partid

Preşedintele PSD, Victor Ponta, testează pentru două zile un automobil total electric, cu poluare zero, modelul Citroen Zero, el intenţionând să comande unul la partid, pentru a se deplasa în Capitală.

Senatorul Şerban Rădulescu, fost membru PDL, va prelua funcţia de preşedinte al PC Cluj

Senatorul Şerban Rădulescu, fost membru PDL, care a anunţat, miercuri, că s-a înscris în PC, va prelua funcţia de preşedinte al filialei judeţene Cluj a conservatorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Senatorul Şerban Rădulescu s-a înscris în PC

Senatorul Şerban Rădulescu, fost membru PDL, a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că s-a înscris în Partidul Conservator.

Înfiinţarea Partidului Poporului – Dan Diaconescu, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a respins cererea de înfiinţare a Partidului Poporului - Dan Diaconescu, acţiune iniţiată de patronului OTV, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Patriciu: Cu siguranţă nu fac un nou partid, dar sper ca el să apară, să fie tânăr şi altfel

Omul de afaceri Dinu Patriciu precizează că, în mod sigur, nu face un partid nou, dar că speră ca acesta "să apară, să fie tânăr şi altfel", "să aibă viziunea pragmatică şi eficientă a unor oameni care ştiu pe ce lume trăiesc".