spital

Pacient cu coronavirus îi scuipă pe medicii de la Victor Babeş, spune Emilian Imbri, managerul spitalului

Emilian Imbri, managerul spitalului de boli infecţioase Victor Babeş, a povestit că un pacient bolnav de COVID-19 are un comportament şocant.

Cazul dubios al unui japonez de pe Diamond Princess

Un japonez care părea să fi scăpat de coronavirus a fost testat din nou poziitiv, la mai puţin de trei săptămâni după ce a plecat din spitalul în care fusese îngrijit, scrie The Independent. Omul, care are peste 70 de ani, a fost unul dintre pasagerii navei Diamond Princess şi a fost testat pozitiv pentru […]

Spitalul Colentina devine spital suport pentru Institutul „Matei Balş” din Capitală

Spitalul Colentina devine, odată cu externarea tuturor pacienţilor din unitatea medicală spital suport pentru Institutul „Matei Balş” din Capitală, pentru tratarea persoanelor infectate cu coronavirus.

Câte teste pentru depistarea COVID-19 mai are România. Ministerul Sănătăţii anunţă noi achiziţii

România se află în scenariul 3 al pandemiei de coronavirus, iar preşedintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă.

Spital din Italia nevoit să printeze 3D piese pentru aparatele de reanimare din cauza numărului uriaş de pacienţi

Una dintre cele mai mari probleme provocate de Coronavirus este numărul uriaş de persoane care necesită îngrijire la Terapie Intensivă. Mii de pacienţi au nevoie de oxigenare artificială pentru a rezista până când anticorpii reuşesc să învingă boala.

Orban cere anchetă, după ce Chiţac a fost adus la spital fără izoletă: Nimeni nu e mai presus de lege

Senatorul PNL Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus, a fost adus la spital fără izoletă. Premierul Ludovic Orban cere verificarea cazului şi sancţionarea liberalului dacă se va considera că a încălcat prevederile legii.

Mesaj inedit de susţinere a medicilor din partea galeriei echipei FC Universitatea Craiova | VIDEO

Aproximativ 50 de membri ai galeriei Peluza Sud, suporteri ai echipei din Liga a treia, FC Universitatea Craiova, au aprins, duminică seara torţe în faţa Spitalului de Boli Infecţioase Craiova. Suporterii au vrut să le arate medicilor că-i susţin în lupta cu “virusul ucigaş”.

Ţara în care magazinele vor fi păzite cu armata, iar vârstnicii vor trebui să se izoleze patru luni

Marea Britanie instituie, începând de luni, noi măsuri pentru a atenua efectele pandemiei de coronavirus. Spitalele şi magazinele se vor fi păzite cu armata, o mobilizare ca pe timp de război, potrivit dailymail.co.uk. Persoanelor de peste 70 de ani din Marea Britanie li se va cere să stea izolate timp de patru luni, chiar dacă […]

Senatorul Vergil Chiţac, dus fără izoletă la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa

Senatorul Vergil Chiţac, confirmat cu noul coronavirus, soţia şi asistentul lui au fost duşi fără izoletă şi fără să aibă vreun echipament de protecţie la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Petroşani: Două persoane internate în acelaşi salon cu o tânără cu noul coronavirus au murit

Două persoane internate în acelaşi salon cu tânăra de 26 de ani din Petroşani infectată cu noul coronavirus au murit, au anunţat, vineri, reprezentanţii Prefecturii Hunedoara. Cele două persoane aveau teste negative pentru coronavirus, cauza deceselor nefiind cunoscută la această oră.

Pază înarmată şi zeci de angajări suplimentare la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa

Autorităţile au decis ca Spitalul de Urgenţă din Bistriţa să fie păzit de angajaţii unei societăţi care au permis de port armă şi pot astfel ţine sub control numărul mare de aparţinători care forţează intrarea în unitatea medicală aflată în carantină.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Braşov a demisionat

În plină criză coronavirus, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, Ramona Ionescu, demisionează. Presa locală vehiculează informaţia că demisia a venit după o sedinţă la Consiliul Judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Ramona Ionescu, managerul Spitalului clinic de Boli infecţioase din Braşov, şi-a dat demisia. „Ieri (joi – […]

Medic către rudele unui bolnav, la Motru: „Ia-l şi du-l la Târgu-Jiu, nu am ce-i face! ”

Medicii Spitalului din Motru, judeţul Gorj, i-ar fi spus unei femei care şi-a dus tatăl la urgenţe, cu dureri puternice, să îl ia şi să-l ducă la Târgu-Jiu pentru că n-au ce-i face.  Fiica bărbatului de 67 de ani care acuza dureri abdominale a scris pe Facebook că, în noaptea de miercuri spre joi, medicul […]

Bărbatul infectat cu virusul Covid-19 este asistent şef la Spitalul Judeţean din Constanţa

Bărbatul de 52 de ani din Constanţa, infectat cu noul coronavirus, este asistent şef în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Autorităţile au refăcut traseul bărbatului din ultimele zile, după ce el a declarat că nu a fost plecat din ţară şi nu a intrat în conmtact cu persoane venite din Italia. Cel de-al 39 caz […]

50 de cadre medicale, testate de COVID-19. Secţia Neurologie a Spitalului Petroşani a fost închisă

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Până acum, autorităţile au descoperit 50 de cadre medicale care au intrat în contact cu pacienta cu coronavirus, care a plecat de acasă, deşi era izolată la domiciliu, şi s-a plimbat prin mai multe secţii ale spitalului. Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP […]

Femeia de 53 de ani din Covasna, infectată cu noul coronavirus a fost transferată la Cluj

Femeia de 53 de ani din Covasna, depistată cu noul coronavirus după ce fusele la schi în Italia, a fost transferată, miercuri, la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

Bărbatul de 60 de ani internat iniţial la Spitalul Gerota este în stare gravă

Fostul ofiţer MAI, angajat DSP, este acum în stare gravă la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală. Bărbatul a fost mutat acolo imediat după ce testele au arătat că are infecţia cu Covid 19. Surse din interiorul spitalului spun că bărbatul are alte două boli cronice dificile, acesta fiind motivul pentru care starea […]

Anchetă la spitalul din Petroşani, după ce o femeie internată a fost depistată cu noul coronavirus

O anchetă epidemiologică a fost declanşată la Spitalul din Petroşani, după ce o femeie care a fost internată aici a fost confirmată, marţi seara, cu noul coronavirus. Autorităţile încearcă să afle cu câte persoane a intrat aceasta în contact. Potrivit autorităţilor din judeţul Hunedoara, femeia era izolată la domiciliu, dar a plecat de acasă la […]

Cel mai mare spital din Cipru şi-a suspendat temporar serviciile / Unul dintre medici a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Cel mai mare spital din Cipru, Nicosia, şi-a suspendat duminică majoritatea serviciilor, după ce unul dintre doctorii săi a fost testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit cyprus-mail.com. Doctorul, în vârstă de 64 de ani, este una dintre cele două persoane infectate cu virusul în Cipru.

O infirmieră din Suceava a murit după ce a căzut de la 2 metri, în subsolul spitalului / Primele indicii arată că ar fi părăsit locul de muncă

O infirmieră a Spitalului Municipal Rădăuţi a murit după ce a căzut de la peste 2 metri în subsolul clădirii spitalului. Victima se afla în timpul programului şi primele indicii arată că ar fi părăsit locul de muncă. Femeia în vârstă de 58 de ani, angajată a Spitalului Municipal Rădăuţi, judeţul Suceava, a murit luni […]

Bărbatul de 51 de ani din Caracal, internat la Craiova, pozitiv la testul pentru coronavirus / Sunt 17 cazuri confirmate în România

Cel de-al doilea test pentru coronavirus efectuat bărbatului de 51 de ani din Caracal diagnosticat cu virusul Covid-19 a ieşit pozitiv, au anunţat marţi dimineaţa autorităţile din Dolj. Acesta va rămâne internat în Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Bărbatul de 51 de ani din Caracal, confirmat pozitiv la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. […]

VIDEO: O femeie întoarsă din Italia acuză simptome suspecte. A fost transportată la Spitalul „Matei Balş” pentru analize

„O femeie care s-a întors din Italia şi acuză durere în gât a fost transportată la Spitalul Matei Balş din Bucureşti. Pacientul a fost transportat cu un echipaj SMURD pentru a fi testată cu în vederea stabilirii dacă a fost infectată cu noul tip de coronavirus”, arată reprezentanţii GCS, într-o informare de presă. Sursa citată […]

Spitalul Judeţean Baia Mare intră în carantină totală până la finalul lunii martie

Potrivit unui comunicat al spitalului din Baia Mare transmis, duminică, se sistează total stagiile de practică ale elevilor şcolilor sanitare şi vizitele aparţinătorilor. „Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare intră în carantină totală până la 31 martie 2020, respectând, astfel, deciziile anunţate de secretarul de stat Raed Arafat. Pe 31 martie se […]

Trei pietoni, dintre care doi copii, transportaţi la spital în urma unui accident produs în Ploieşti

Trei pietoni, dintre care doi copii, au fost transportaţi, sâmbătă, la spital în urma unui accident rutier produs în Ploieşti. Victimele au fost rănite în timp ce se aflau pe trotuar, de unul dintre autoturismele implicate în coliziune şi care a ricoşat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânăra din Târgu-Jiu, suspectă de coronavirus şi externată din spital, a ajuns din nou pe mâna medicilor

Potrivit directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, studenta care s-a întors pe 22 februarie din regiunea Lombardia, Italia, a fost izolată din nou, joi, în Secţia de Boli Infecţioase, după ce i s-a făcut rău, în timp ce era izolată acasă. „Este internată de joi în Secţia de Boli Infecţioase. Este în izolator, singură, cu […]

Mama care a filmat viermi la Pediatrie: Medicii au condiţionat externarea de nedepunerea plângerii

Mama care a filmat cina cu viermi de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca acuză medicii că au condiţionat externarea copilului său de nedepunerea unei plângeri. Femeia spune că a fost insultată şi jignită. Ana Vădean a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Spitalului de Urgenţă pentru Copii, […]

Sorina Pintea a refuzat în scris transferul către un spital penitenciar, anunţă MAI

Acesta a mai spus că Sorina Pintea a avut posibilitatea de a vorbi cu avocaţii la telefon şi au fost respectate condiţiile de confidenţialitate.

O femeie şi fiul ei de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu mercur / Alte 11 persoane din bloc au fost testate

O femeie şi copilul ei de 17 ani din oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, au fost internaţi în spital după ce s-au intoxicat cu mercur. Cantitatea descoperită în sângele acestora este de 10 ori mai mare faţă de limita admisă. Alte 11 persoane care locuiesc în bloc cu cei 2 sunt testate.

Ministrul de interne spune că Sorina Pintea a refuzat transportul la Spitalul Penitenciar

Ministrul Afacerilor Interne a declarat la Realitatea Plus că fostului ministru al Sănătăţii i s-a propus transferul la Spitalul Penitenciar din Mioveni, însă Sorina Pintea a refuzat transferul. De asemenea Marcel Vela a spus că s-a luat măsura de a-i fi asigurată asistenţă medicală permanentă.

O elevă beată a fost luată de la şcoală cu ambulanţa în Prahova

O elevă de clasa a 11-a din Prahova a fost luată joi de ambulanţă de la şcoală şi dusă la spital, pentru că era beată.

FOTO | Spitalul judeţean din Galaţi va avea heliport medical. Aparatele SMURD vor putea ateriza şi noaptea

Specialiştii în construcţii şi în stabilitatea solului au stabilit că parcarea supraetajată care se construieşte la unitatea medicală gălăţeană poate suporta un heliport. La solicitarea conducerii Consiliului Judeţean Galaţi, proiectanţii au modificat proiectul iniţial al clădirii. Heliportul de la Galaţi va plasa spitalul gălăţean în topul unităţilor medicale din România deoarece în ţară sunt foarte […]

Familie intoxicată cu monoxid de carbon: Patru copii, dintre care cel mai mic are un an, au ajuns la spital

Patru copii cu vârste cuprinse între 14 luni şi 14 ani din localitatea ieşeană Drăguşeni au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Şi părinţii lor au fost internaţi.

Ciolacu, despre arestarea Sorinei Pintea: Să târăşti în cătuşe pe scările spitalului un om în suferinţă nu are legătură cu justiţia

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, se întreabă cine va răspunde pentru ceea ce i se întâmplă fostului ministru în cazul în care va fi achitat.

Cristiano Ronaldo a dezvăluit noi detalii despre starea mamei sale. „Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele de susţinere”

Cristiano Ronaldo a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale, care a suferit, marţi, un accident vascular cerebral. Dolores Aveiro este în stare stabilă şi se recuperează în spitalul din Funchal. „Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele de susţinere pentru mama mea. Este în stare stabilă şi se recuperează în spital. Eu şi familia mea […]

Sorina Pintea a fost dusă din nou la spital

Potrivit Poliţiei Capitalei, o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, a fost dusă într-un centru medical de diagnostic şi tratament, din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult medical de specialitate. Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Pintea a […]

La Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova a fost adus un laborator mobil pentru depistarea coronavirusului

Probele pentru depistarea coronavirusului vor fi analizate la Craiova, anunţă autorităţile din Dolj. La Spitalul de Boli Infecţioase a fost adus de la „Matei Balş" un laborator mobil.

Unul din cele mai vechi spitale din ţară va fi modernizat. Investiţia depăşeşte 3 milioane de euro

Contractul care vizează mutarea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie ”Buna Vestire” a fost semnat marţi de primarul oraşului Galaţi Ionuţ Pucheanu. Este o investiţie de peste trei milioane de euro care va transforma în totalitate instituţia gălăţeană. Clădirile care adăpostesc una dintre cele mai vechi unităţi medicale din ţară au […]

Spitalul de Copii, despre cina cu viermi: Recipientul folosit a fost păstrat într-un sertar cu mere vechi

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a constatat, în urma anchetei interne desfăşurată în cazul cinei cu viermi, că femeia care a sesizat situaţia a folosit un recipient pentru cină care a fost anterior depozitat într-un sertar cu mere păstrate timp de mai multe zile.

China a închis unul dintre spitalele temporare din Wuhan

China a închis luni unul dintre cele 16 spitalele temporare din Wuhan după ce numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a scăzut, scrie Reuters.

Reacţia autorităţilor clujene, după apariţia imaginilor dezgustătoare de la Spitalul de Copii. Pacienţilor de la Pediatrie li s-a servit mancare cu viermi

Autorităţile din Cluj verifică Spitalul de Copii după ce copiii internaţi la pediatrie ar fi primit mâncare cu viermi.