sua

Mama unei actriţe de origine română ucisă într-un accident dă oraşul New York în judecată şi cere 30 mil. dolari despăgubiri

Mama unei actriţe de origine română, Christina Oprea, dă în judecată oraşul New York şi cere 30 de milioane de dolari despăgubiri, după ce fiica sa Roxana Sorina Buta a fost ucisă într-un accident rutier, lângă Union Square, de un camion de gunoi al oraşului.

ULTIMA DEZBATERE: Barack Obama, mai ofensiv decât adversarul său republican

Preşedintele american Barack Obama, foarte ofensiv, şi-a prezentat luni seara adversarul republican, Mitt Romney, ca pe un incompetent şi indecis în politică externă, în cadrul ultimei lor dezbateri prezidenţiale organizate cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale.

ULTIMA DEZBATERE – sondaj CNN: Barack Obama, considerat învingător

Un sondaj realizat de CNN/ORC International Poll după dezbaterea prezidenţială de luni arată că cei care au urmărit această confruntare televizată între Barack Obama şi Mitt Romney nu au identificat un câştigător clar, dar preşedintele a înregistrat un uşor avans în faţa adversarului său.

Barack Obama, învingător: Copiii îl votează cu o majoritate covârşitoare ca următorul preşedinte al SUA

Micii americani au votat, iar rezultatul este mai mult decât clar: Barack Obama este cel pe care l-au ales să fie următorul preşedinte al Statelor Unite, care va fi desemnat însă la 6 noiembrie.

Barack Obama: SUA vor fi alături de Israel dacă sunt atacaţi – VIDEO

Preşedintele Barack Obama a afirmat că în cazul unui atac iranian asupra Israelului, Statele Unite ar fi alături de acesta, după ce a fost criticat de Mitt Romney cu privire la degradarea relaţiilor cu statul evreu, în cadrul ultimei dezbateri prezidenţiale de luni.

Barack Obama: Cât timp eu voi fi preşedinte, Iranul nu va avea arma nucleară – VIDEO

Barack Obama a asigurat că "Iranul nu va avea arma nucleară" cât timp el va fi preşedinte, luni în cadrul celei de-a treia dezbateri cu republicanul Mitt Romney care a promis la rândul său să sporească sancţiunile la adresa Teheranului.

ULTIMA DEZBATERE: Obama îl acuză pe Romney că a făcut mereu alegeri greşite în materie de politică externă

Barack Obama l-a acuzat pe rivalul său republican Mitt Romney că a făcut mereu alegeri greşite în materie de politică externă, mai ales când a susţinut războiul din Irak în 2003.

ULTIMA DEZBATERE – Mitt Romney: „Nu doar omorându-i vom ieşi din această problemă” a terorismului global – VIDEO

Candidatul republican la preşedinţie Mitt Romney a apreciat că "nu doar omorându-i" vor ajunge Statele Unite să elimine ameninţarea teroristă şi Al-Qaida, luni în cadrul celei de-a treia dezbatere cu Barack Obama de la Boca Raton.

Rusia critică SUA cu privire la respectarea Drepturilor Omului: Situaţia este departe de a fi „fericită”

Rusia a pregătit un raport cu privire la respectarea Drepturilor Omului în Statele Unite, a declarat luni diplomaţia rusă care a apreciat că situaţia este departe de a fi "fericită", în timp ce Moscova este criticată des de către Washington în acest domeniu.

ANALIZĂ: Cât a costat campania electorală din Statele Unite. Ce sume au strâns şi au cheltuit candidaţii la preşedinţia SUA

Barack Obama şi democraţii până în prezent au strâns şi au cheltuit mai mulţi bani decât Mitt Romney şi republicanii, dar cu sprijinul comitetelor conservatoare independente "SuperPAC" şi organizaţiilor numite "501(c)4" s-a compensat decalajul.

Los Angeles Times îl susţine pe Barack Obama pentru un al doilea mandat

Los Angeles Times, unul dintre principalele cotidiene americane, şi-a exprimat luni susţinerea faţă de preşedintele american în exerciţiu Barack Obama în vederea obţinerii unui al doilea mandat la Casa Albă, apreciind că ţara a profitat de stabilitate de când se află el în funcţie.

ANALIZĂ: Principalele dosare de politică externă pentru viitorul preşedinte american

Dosarele de politică externă cu care se va confrunta viitorul preşedinte american, indiferent dacă acesta va fi Barack Obama sau Mitt Romney, sunt numeroase, de la programul nuclear iranian până la retragerea din Afganistan, războiul din Siria şi tensiunile din Marea Chinei.

ANALIZĂ: Mitt Romney, pe urmele lui Ronald Reagan şi George W. Bush în privinţa politicii externe

Mitt Romney promite să restaureze prestigiul american în lume după preşedinţia "pasivă" a lui Barack Obama, un ecou al preşedinţilor Ronald Reagan şi George W. Bush, dar experţii nu se aşteaptă la o ruptură majoră în privinţa politicii externe a Statelor Unite.

Obama şi Romney se vor confrunta în ultima dezbatere televizată, pe tema politicii externe

Cei doi candidaţi la Casa Albă participă, luni seara, în Florida (sud-est) la ultima dezbatere consacrată politicii externe, fiecare sperând să obţină un uşor avantaj în faţa celuilalt în sondajele care îi prezintă cot la cot cu 15 zile înaintea alegerilor.

Filmul horror „Activitate paranormală 4” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top – VIDEO

Filmul "Activitate paranormală/ Paranormal Activity 4", al patrulea lungmetraj din această franciză horror, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de societatea Exhibitor Relations.

Obama şi Romney, cot la cot în intenţiile de vot înainte de ultima dezbatere televizată

Un nou sondaj publicat duminică îi prezintă pe preşedintele Barack Obama şi pe rivalul său Mitt Romney cot la cot în intenţiile de vot, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale şi cu o zi înainte de ultima dezbatere televizată, luni seara, în Florida.

Cel puţin 55 de răniţi după prăbuşirea unei clădiri în Florida

Cel puţin 55 de persoane, care se aflau la etajul al doilea al unei clădiri rezidenţiale din Tallahassee, Florida, au fost rănite după ce acesta s-a prăbuşit, relatează CNN.

Aproximativ 12 răniţi după deraierea unui tren în Michigan

Aproximativ 12 pasageri au fost răniţi după ce un tren Amtrak a deraiat duminică în apropiere de Niles, Michigan, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Marc Magliari.

ATAC ARMAT în SUA: Trei persoane au fost ucise şi alte patru rănite la un centru comercial din Milwaukee. Presupusul autor s-a sinucis

Trei persoane au fost ucise şi alte patru rănite într-un atac armat, duminică, la un centru de înfrumuseţare din apropierea unui centru comercial situat la periferia oraşului Milwaukee, în statul american Wisconsin (nord), anunţă poliţia locală. Presupusul autor a fost găsit mort în apropiere de locul dramei.

Benjamin Netanyahu nu este la curent cu contacte între SUA şi Iran privind programul nuclear

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat duminică într-un comunicat că nu este la curent cu contacte între Iran şi Statele Unite referitoare la programul nuclear iranian.

Militarul canadian care spiona pentru Rusia a vândut informaţii cu un nivel ridicat de confidenţialitate americane

Sublocotenentul canadian Jeffrey Paul Delisle, care a pledat recent vinovat pentru spionaj, lucra în favoarea Rusiei, căreia i-a vândut informaţii confidenţiale provenind atât din ţara sa, cât şi din Statele Unite, a declarat duminică ambasadorul american în Canada David Jacobson.

Israelul este la curent cu unele „contacte discrete” între SUA şi Iran

Israelul este la curent cu unele "contacte discrete" între Statele Unite şi Iran în vederea ajungerii la un acord privind negocieri directe referitoare la programul nuclear iranian, a declarat duminică Moshe Yaalon, numărul doi în cadrul Guvernului israelian.

George McGovern, un fost candidat democrat la preşedinţie, a murit, anunţă familia

Fostul senator George McGovern, candidat al Partidului Democrat la preşedinţia Statelor Unite înfrânt în alegerile din 1972 de către republicanul Richard Nixon, a decedat duminică dimineaţa la vârsta de 90 de ani, a anunţat familia acestuia.

SUA au mai închis două bănci americane în această săptămână. Totalul pentru 2012 a urcat la 46

Autorităţile din Statele Unite au anunţat la sfârşitul acestei săptămâni închiderea a încă două bănci, iar totalul pentru anul în curs a urcat la 46.

SUA dezmint un acord asupra unor negocieri cu Iranul privind programul nuclear

Casa Albă a dezminţit sâmbătă că ar fi ajuns la un acord privind negocieri directe cu Iranul asupra programului nuclear iranian, aşa cum a scris New York Times (NYT) cu două zile înaintea unei dezbateri cruciale între Barack Obama şi Mitt Romney consacrate politicii externe.

OBAMA, susţinut pe YOUTUBE: Celebrităţi din lumea high-tech şi-au exprimat sprijinul faţă de preşedintele SUA

Lideri americani din sectorul tehnologiilor de vârf şi-au exprimat susţinerea faţă de candidatul democrat în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie Barack Obama, într-o serie de clipuri video publicate începând de vineri de către site-ul YouTube.

Companie producătoare de băuturi energizante, considerată responsabilă pentru moartea unei tinere

Familia unei adolescente în vârstă de 14 ani a depus plângere împotriva fabricantului unei băuturi pe bază de cafeină cunoscută sub numele de Monster Energy, anunţând vineri că o supradoză de cafeină a condus la decesul fetei în decembrie 2011.

Obama, către adversarul său Mitt Romney: Domnul conservator suferă de o boală. Cred că se numeşte „romnezie”

Barack Obama şi-a reluat atacurile la adresa lui Mitt Romney, după ce joi seara au participat la New York la o încetare a "ostilităţilor" plină de ironii, acuzându-l că suferă de "romnezie", un mod de a ironiza oportunismul republicanului înaintea ultimei dezbateri, luni.

Hackeri kosovari au atacat site-ul de Internet al serviciului american de meteorologie

Un grup de hackeri kosovari a revendicat atacul comis în această săptămână asupra site-ului serviciului american de meteorologie pentru a protesta faţă de "politicile (Washingtonului) în privinţa ţărilor musulmane", au anunţat vineri experţi în securitate.

Un al doilea suspect în complotul împotriva Rezervei Federale a fost arestat în SUA

Un californian, arestat pentru utilizarea unor site-uri pornografice pedofile, avea legături cu tânărul din Bangladesh al cărui plan de a produce un atentat la sediul Rezervei Federale din New York a fost dejucat.

O victimă a atentatelor de la 11 septembrie, identificată după 11 ani de la atacurile teroriste

O a 1.643-a victimă a fost identificată după 11 ani de la atentatele de la 11 septembrie, a anunţat joi medicul legist al oraşului New York.

Fiul lui Mitt Romney a vrut să îi dea un pumn lui Barack Obama în cursul dezbaterii televizate

Tagg Romney, unul dintre fiii candidatului republican la preşedinţia SUA Mitt Romney, a declarat că a vrut să intre pe scenă pentru a-i da un pumn preşedintelui Barack Obama în cursul dezbaterii televizate de marţi seara, informează presa americană.

Barack Obama şi Mitt Romney s-au ironizat reciproc şi s-au autoironizat la un dineu

Barack Obama şi Mitt Romney s-au ironizat reciproc şi s-au autoironizat joi, la un dineu de gală oferit în scopuri caritabile organizat la New York, o rară încetare a ostilităţilor în cadrul unei campanii dure, cu 19 zile înainte de alegerile prezidenţiale.

Un român pledează vinovat de căsătorie frauduloasă în vederea obţinerii cetăţeniei ameriane

Un român care locuia în statul Idaho (nord-vest) a pledat vinovat de încheierea unei căsătorii frauduloase cu scopul de a obţine cetăţenia americană, informează presa din Statele Unite.

Tânărul din Bangladesh arestat la New York intrase pe teritoriul SUA cu o viză de student

Tânărul originar din Bangladesh, în vârstă de 21 de ani, arestat miercuri după ce a încercat fără succes să detoneze o bombă în faţa clădirii Rezervei Federale la New York, intrase în SUA cu o viză de student eliberată în decembrie, au explicat joi autorităţile americane.

Mii de dosare despre abuzuri sexuale în rândul cercetaşilor, difuzate în SUA prin ordinul justiţiei

Mii de pagini de "dosare ale perversiunii", care oferă detalii despre decenii de abuzuri sexuale în cadrul cercetaşilor (scouts) americani au fost postate online joi, însă avocaţii victimelor apreciază că este necesar să continue eforturile.

Mitt Romney va părăsi viaţa politică în cazul unei înfrângeri în alegeri, anunţă soţia sa

Ann Romney, soţia candidatului republican în alegerile de la 6 noiembrie, a declarat joi, într-un interviu pentru emisiunea "The View" a postului ABC, că acesta se va retrage din viaţa politică în cazul în care nu va fi ales preşedinte al SUA.

ATENTATUL de la New York: Islamistul arestat plănuise asasinarea lui Barack Obama

Tânărul originar din Bangladesh arestat pentru că ar fi încercat să comită un atentat în faţa sediului Rezervelor Federale americane, la New York, intenţionase iniţial să îl asasineze pe preşedintele Barack Obama, anunţă surse din cadrul anchetei.

ATENTATUL de la New York: Tânărul arestat nu era un radical, susţine familia sa

Familia bărbatului originar din Bangladesh, arestat miercuri la New York în timp ce încerca să arunce în aer o clădire a Rezervei Federale, a declarat că acesta este un musulman credincios, în vârstă de 21 de ani, care nu a arătat niciodată semne de radicalizare.

Barack Obama exploatează o nouă gafă a lui Mitt Romney

Barack Obama, plecat în campanie în Iowa, a exploatat miercuri valul de nemulţumire provocat de o intervenţie nefericită a lui Mitt Romney cu referire la femei în timpul celei de-a doua dezbateri televizate dintre cei doi candidaţi la Casa Albă.