turisti straini

Turiștii străini au lăsat o avere în România în această vară. Cine sunt cei mai darnici vizitatori

Turiștii străini au cheltuit mult mai mult în România în această vară decât în 2025. Valoarea plăților cu carduri emise în străinătate a crescut cu 63% în lunile iulie și august, ajungând la aproape un sfert de miliard de lei. Iar surpriza vine din clasamentul celor care scot cei mai mulți bani din buzunar la o singură plată.

MAE, precizări după inundațiile severe din Nepal: Nu există informații despre români afectați

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că, până în prezent, nu există informații potrivit cărora cetățeni români s-ar afla printre persoanele afectate de inundațiile severe din Nepal.

România și alte șase state cer ajutorul Bruxelles-ului pentru turism. „Umbra” războiului din Ucraina ține vizitatorii și investițiile departe

România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia cer Comisiei Europene măsuri speciale pentru industria turismului din estul Uniunii Europene, argumentând că regiunile aflate în apropierea războiului din Ucraina continuă să suporte costuri economice și de imagine pe care statele din vestul continentului nu le resimt în aceeași măsură. Solicitarea vine într-un moment în care turismul european bate recorduri, în timp ce România se numără printre puținele state UE care au înregistrat o scădere a înnoptărilor în 2025.

Turcia a atras peste 25 de milioane de turiști străini în primele șase luni din 2026

Turcia a primit 25,8 milioane de vizitatori internaționali în primele șase luni ale anului 2026, în scădere ușoară față de aceeași perioadă din 2025, când numărul acestora a ajuns la 26,4 milioane.

Turiști mai puțini, unități de cazare mai multe: paradoxul turismului românesc în primul trimestru din 2026

Turismul a înregistrat un declin de 5,8% în primul trimestru al anului 2026 față de aceeași perioadă din 2025. Turiștii români au călătorit mai puțin, voucherele de vacanță decontate s-au redus cu jumătate, iar sosirile străinilor au crescut modest.

Trei turiști străini, escortați de jandarmii montani după întâlnirea cu o ursoaică la Sinaia

O familie de turiști din Letonia, însoțită de o fetiță de 5 ani, a cerut ajutorul autorităților după un incident care i-a speriat în timpul unei plimbări în Sinaia.

Primele date despre turismul din 2026. Hotelurile de 4 și 5 stele, cele mai căutate

Prima lună din an a adus scăderi și în turism, potrivit datelor privind activitatea unităților de cazare din România. Statisticile arată că în ianuarie au fost mai puțini turiști cazați în România decât în aceeași perioadă a anului trecut, însă a crescut numărul vizitatorilor din străinătate.

Noua Zeelandă va cere taxe turiștilor străini pentru vizitarea unor atracții naturale celebre. Când se va implementa schimbarea

Noua Zeelandă va percepe taxe turiștilor străini pentru accesul la patru dintre cele mai celebre atracții naturale ale țării, în cadrul unui plan de conservare.

Japonia, invadată de turiști: recordul privind vizitatorii străini până în luna martie

Japonia a atins un record istoric de peste 10 milioane de turiști străini în primul trimestru al anului 2025, ceea ce indică posibilitatea unui an record pentru turism, cu impact economic semnificativ datorită creșterii cheltuielilor vizitatorilor.

Turişti străini înşelaţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei. 18 inculpaţi, trimişi în judecată

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 18 inculpaţi -16 persoane fizice şi 2 persoane juridice-, unele dintre acestea fiind cercetate iniţial în stare de arest preventiv, pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat şi lipsire […]

Hotelierii trag linie la final de sezon estival. Peste 5,3 milioane de turişti s-au cazat cel puţin o noapte în cazările locale în cele trei luni de vară, plus 6% faţă de sezonul trecut. Sub 1 milion au fost turişti străini

Peste 5,3 milioane de turişti s-au cazat cel puţin o noapte în unităţile de cazare locale în cele trei luni de vară, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică. Comparativ cu vara trecută, hotelierii au numărat în acest sezon cu 6% mai mulţi turişti.

INS: Turiştii străini au cheltuit, în medie, anul trecut, în România, aproape 2.675 lei/persoană

Turiştii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie 2674,8 lei/persoană, în 2023, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică.

Castelul Bran a suferit pierderi de 90 la sută din cauza pandemiei

Castelul Bran, cu vânzări de aproape 7 milioane de euro, în 2018, are pierderi de 90 la sută din cauza pandemiei, iar jumătate din angajaţi au fost concediaţi. Turiştii străini, principalii vizitatori şi consumatori de poveşti cu spiritul lui Dracula, din castel, nu au mai putut ajunge anul acesta în zonă. Dacă vrei să te […]

Cât au cheltuit turiştii străini în România, în primele nouă luni din an

Turiştii străini sosiţi în România au cheltuit în medie 2.605 lei de persoană, în primele nouă luni din 2019, în timp ce numărul turiştilor străini cazaţi în România s-a ridicat la puţin peste 2,1 milioane, arată datele Institului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.