Știri externe

Franţa susţine semnarea Acordului de Asociere între UE şi Republica Moldova, afirmă Hollande

Preşedintele francez, François Hollande, a confirmat luni, într-un comunicat, că Republica Moldova beneficiază de "susţinerea totată a Franţei" la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, după o întâlnire cu premierul moldovean, Iurie Leancă, la Paris, relatează cotidianul francez Le Figaro.

Statele Unite cer Rusiei să reia negocierile cu Ucraina pe tema gazelor

Statele Unite îndeamnă Rusia să reia negocierile cu Ucraina pe tema gazelor, în contextul în care Moscova a sistat luni livrările de gaze.

Statele Unite îndeamnă Iranul să nu favorizeze niciun grup comunitar din Irak

Statele Unite au cerut luni Iranului să nu acţioneze în favoarea vreunei comunităţi din Irak, reiterând disponibilitatea de a discuta cu Teheranul despre criza irakiană.

Naţiunile Unite condamnă execuţiile extrajudiciare din Irak, considerându-le crime de război

Navi Pillay, Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a condamnat executarea cu "sânge rece", de către insurgenţi sunniţi, a sute de militari şi civili irakieni.

Ucraina încearcă să cumpere gaz rusesc de la ţări membre UE

O delegaţie ucraineană se va deplasa marţi la Budapesta pentru a convinge ţări europene să cedeze Ucrainei o parte a gazului rus pe care îl importă, după ce Rusia a decis oprirea gazelor, anunţă compania publică Naftogaz, citată de AFP.

Cincizeci şi opt de funcţionari ONU au părăsit temporar Bagdadul

Cincizeci şi opt de membri ai personalului Naţiunilor Unite au părăsit misiunile de la Bagdad, în contextul intensificării insurecţiei sunnite, anunţă Naţiunile Unite.

Statele Unite nu se vor consulta cu Iranul privind o eventuală intervenţie militară în Irak

Statele Unite nu intenţionează să aibă consultări de ordin militar cu Iranul pe tema unei eventuale intervenţii în Irak, anunţă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, care nu a exclus posibilitatea unor consultări diplomatice.

Băsescu cere Rusiei să înceteze sprijinul pentru trupele separatiste paramilitare din Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei şi cere acestui stat să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene.

Treisprezece persoane condamnate pentru „terorism” au fost executate în China

Treisprezece persoane condamnate pentru "terorism şi alte acte de violenţă" au fost executate în regiunea separatistă chineză Xinjiang, situată în nord-estul ţării, anunţă agenţia China Nouă.

ONU: Circa 34.000 de persoane sunt deplasate ca efect al crizei din Ucraina

Naţiunile Unite au evocat luni existenţa a 34.000 de persoane deplasate ca efect al conflictului din Ucraina, dar doar 19.000 au fost identificate până acum de personalul ONU.

Crizele pe tema gazelor dintre Ucraina şi Rusia

Rusia şi Ucraina au fost implicate în mai multe conflicte pe tema gazelor în trecut, în timp ce Moscova a decis luni să întrerupă livrarea de gaze către Ucraina după eşecul negocierilor, riscând să afecteze aprovizionarea în Europa, aşa cum s-a întâmplat în 2006 şi 2009.

Furtună puternică la Roma: A fost afectată zona Forumurilor Imperiale şi Colosseumul

O furtună violentă a avut loc, luni dimineaţă, în centrul istoric al Romei, mai mulţi copaci căzând în jurul Colosseumului, iar zona Forumurilor Imperiale fiind inundată, scrie Il Messaggero, în ediţia online.

Cine sunt rebelii din SIIL, gruparea radicală ce luptă în Irak şi Siria

Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care a preluat controlul oraşului Mosul şi unor sectoare din alte provincii irakiene şi în prezent se îndreaptă spre Bagdad, este o grupare jihadistă radicală foarte prezentă inclusiv în Siria, care a reuşit să recruteze mii de combatanţi.

Statele Unite au în vedere „toate opţiunile” pentru Irak, inclusiv posibilitatea raidurilor aeriene

Statele Unite vor lua în considerare "toate opţiunile disponibile" pentru stabilizarea Irakului, inclusiv varianta atacurilor cu avioane fără pilot şi cea a cooperării cu Iranul, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, citat de NBC.

Opt presupuşi membri ai grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Levant, arestaţi în Spania

Opt presupuşi membri ai grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au fost arestaţi luni în Spania, sub acuzaţia că încercau să recruteze islamişti care să fie trimişi în Irak şi Siria.

Iurie Leancă: Republica Moldova are nevoie de o perspectivă clară de aderare la UE

Republica Moldova are nevoie de o perspectivă clară de aderare la UE, a declarat premierul Iurie Leancă, într-un interviu pentru cotidianul La Croix, în care a atras atenţia că lipsa acestei perspective poate genera instabilitate şi este folosită ca un argument în favoarea Uniunii Vamale.

Jose Manuel Barroso le cere Rusiei şi Ucrainei să facă un efort pentru a ajunge la un acord

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso le-a cerut luni Rusiei şi Ucrainei să facă un efort pentru a ajunge la un acord în vederea reluării livrărilor de gaze.

Bulgaria lucrează la proiectul unui tren de mare viteză Bucureşti-Varna, pe litoralul Mării Negre

Compania de infrastructură feroviară din Bulgaria lucrează la un proiect pentru o linie de cale ferată de mare viteză între oraşele Varna, pe litoralul Mării Negre, şi Bucureşti, costul pentru Varna-Ruse fiind estimat la 898 milioane leva (459 milioane euro), scrie presa locală, citată de Novinite.

AVERTISMENT: Europa s-ar putea confrunta cu o penurie de gaze în cursul iernii

Comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger, a avertizat luni asupra riscului unei penurii de gaze în această iarnă pentru Europa, după anunţul Moscovei privind întreruperea livrărăilor de gaz către Ucraina.

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace: Numărul armelor nucleare din lume scade într-un ritm mai încet în ultimii ani

Numărul armelor nucleare din lume continuă să scadă, dar într-un ritm mai lent faţă de anii anteriori, a anunţat luni Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (Sipri) de la Stockholm.

Şefii diplomaţiilor arabe discută miercuri în Arabia Saudită despre situaţia din Irak

Miniştrii de Externe ai statelor membre ale Ligii Arabe se vor întâlni miercuri şi joi la Jeddah, în Arabia Saudită, pentru a "analiza eventuale măsuri" menite să remedieze "situaţia critică" din Irak, a anunţat organizaţia panarabă.

Ucraina cere măsuri „mai ferme” împotriva Rusiei

Adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Serghii Kîslîţia, a cerut, luni, la Tokyo, măsuri "mai ferme" împotriva Rusiei, acuzând Moscova că "încalcă principiile" Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

100 de zile de la dispariţia zborului MH370 aparţinând Malaysia Airlines: Rudele pasagerilor, convinse că „se ascunde ceva”

Zborul MH370 aparţinând Malaysia Airlines a dispărut în urmă cu exact 100 de zile, în circumstanţe misterioare şi fără să lase urme.

Trei „terorişti”, condamnaţi la moarte pentru atentatul sinucigaş din Piaţa Tiananmen

Trei "terorişti", acuzaţi că sunt complici ai autorilor unui atentat sinucigaş comis anul trecut în Piaţa Tiananmen, la Beijing, au fost condamnaţi luni la pedepasa capitală, a anunţat televiziunea publică chineză CCTV.

Gazprom introduce un sistem de plată în avans a gazelor naturale pentru Ucraina. Posibile perturbări ale tranzitului de gaze către UE

Rusia a introdus luni un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după expirarea ultimatumului, ceea ce înseamnă că-i va mai furniza doar volume plătite în avans, a anunţat gigantul Gazprom. Grupul rusesc a anunţat luni că a avertizat Comisia Europeană (CE) în legătură cu "posibile perturbări" în aprovizionare, în cazul în care Ucraina, căreia Rusia a decis să înceteze să-i mai furnizeze gaze neplătite în avans, prelevează gaze din volumele aflate în tranzit.

Preşedintele Parlamentului palestinian, arestat după răpirea celor trei israelieni

Armata israeliană l-a arestat în noaptea de duminică spre luni pe preşedintele Parlamentului palestinian Aziz Dweik, membru Hamas, în cadrul unei operaţuni de căutare a celor trei tineri israelieni răpiţi joi în Cisiordania ocupată, a anunţat armata, relatează AFP.

Un „viitor 11 SEPTEMBRIE” se pregăteşte în Irak, avertizează congresmeni republicani americani

Congresmeni republicani au avertizat duminică asupra riscurilor unei degringolade în Irak, exprimându-şi temerea că această ţară poate să devină "zona de pregătire a viitorului 11 septembrie".

Tânăr palestinian, ucis de militari israelieni într-o tabără de refugiaţi din Cisiordania

Un tânăr palestinian a fost ucis de către militari israelieni în tabăra de refugiaţi Jalazone, lângă Ramallah, în Cisiordania, au anunţat surse palestineiene medicale şi din domeniul securităţii.

Armata americană a blocat temporar la sol, în weekend, toate avioanele de vânătoare F-35

Armata americană a interzis în weekend, pentru o scurtă perioadă de timp, zborul tuturor avioanelor americane de vânătoare de tip F-35, după o scurgere de ulei la motor, un nou incident în cadrul acestui program foarte scump.

Cutremur cu magnitudinea de 5,8 în largul regiunii Fukushima

Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 s-a produs luni dimineaţa în largul prefecturii Fukushima din nord-estul Japoniei, fiind resimţit slab la Tokyo şi fără a prezenta risc de tsunami, a anunţat agenţia de meteorologie niponă.

Protestatarii au adus la ambasada Rusiei de la Kiev coroane funerare „pentru Vladimir Putin”

Persoanele care protestau duminică seara la ambasada Rusiei de la Kiev au adus la reprezentanţă coroane de flori pe care scria "pentru (preşedintele rus) Vladimir Putin", relatează agenţia ucraineană UNIAN.

Statele Unite consolidează măsurile de securitate la ambasada lor din Bagdad

Washingtonul a anunţat duminică că va consolida măsurile de securitate la ambasada americană de la Bagdad şi-i va trimite pe unii angajaţi ai reprezentanţei în alte localităţi, ca reacţie la ofensiva jihadiştilor în Irak.

Serghei Lavrov: Protestatarii din faţa ambasadei Rusiei din Kiev doreau „vărsarea de sânge”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a apreciat sâmbătă că protestele violente din faţa ambasadei Rusiei de la Kiev au fost iniţiate cu scopul de a ocupa clădirea reprezentanţei şi de a provoca "vărsarea de sânge", relatează agenţia RIA Novosti.

Sute de locuinţe, evacuate în sudul Californiei din cauza incendiilor de vegetaţie

Aproximativ 500 de locuinţe au fost evacuate, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în sudul statului american California din cauza unui incendiu de vegetaţie, anunţă autorităţile americane, citate de USA Today.

Statele Unite îndeamnă Serbia să se ralieze clar Occidentului, pe fondul crizei ucrainene

Statele Unite cer Serbiei să se ralieze clar "partenerilor europeni" în contextul crizei din Ucraina, conform unei scrisori trimise premierului sârb Aleksandr Vucici înainte de vizita la Belgrad a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

Anders Fogh Rasmussen: Rusia consideră NATO un adversar. Alianţa pregăteşte apărarea Ucrainei

NATO pregăteşte măsuri pentru apărarea Ucrainei în disputa cu Rusia şi trebuie să se adapteze la faptul că Moscova consideră Alianţa Nord-Atlantică un adversar, afirmă secretarul general al organizaţiei, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais.

Serviciile de securitate irakiene au eliminat 279 de insurgenţi în ultimele 24 de ore

Serviciile de securitate irakiene au omorât 279 de "terorişti" în ultimele 24 de ore, în cadrul operaţiunilor pentru a opri avansarea spre Bagdad a insurgenţilor sunniţi, anunţă surse oficiale.

Militarul american Bowe Bergdahl a fost ţinut doi ani în izolare totală de către talibani – surse

Sergentul american Bowe Bergdahl, eliberat în schimbul unor deţinuţi de la Guantanamo, a fost ţinut doi ani în izolare totală de insurgenţii talibani afgani, afirmă surse americane citate de Fox News.

Rusia denunţă afirmaţiile ministrului ucrainean de Externe, care a spus că Putin este un „nenorocit” – VIDEO

Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Deşciţa, a declarat sâmbătă, în cursul protestelor desfăşurate la ambasada Rusiei din Kiev, că preşedintele rus, Vladimir Putin, este "un nenorocit", incidentul stârnind reacţia vehementă a Moscovei.

Tony Blair: Criza din Irak nu este efectul intervenţiei din 2003, ci al ignorării conflictului sirian

Fostul premier britanic Tony Blair consideră că actuala criză din Irak nu este rezultatul intervenţiei americano-britanice din 2003, argumentând că mai degrabă este efectul conflictului din Siria şi pledând pentru o operaţiune internaţională în această ţară.