Social

Ministrul Carmen Dan a numărat amenzile date în campania electorală pentru „atitudini agresive”

Angajaţii MAI au constatat, în perioada campaniei electorale, 177 de contravenţii şi au aplicat 83 de avertismente şi amenzi în valoare totală de 17.800 de lei, ministrul Carmen Dan menţionând că a semnalat acutizarea atitudinilor agresive, care nu sunt specifice proceselor electorale.

Pintea, despre cazul asistentei care a lăsat singură o pacientă care s-a aruncat din AMBULANŢĂ: Concluziile sunt clare

Ministrul Sorina Pintea a declarat, joi, despre cazul asistentei medicale de la Bacău care a lăsat nesupravegheată în ambulanţă o pacientă care a murit aruncându-se din maşină, că ar trebui desfăcut contractul de muncă şi întocmit un dosar penal.

Tarabe cu mici şi bere şi tiribombe au invadat heliportul din Târgu-Jiu. Elicopterele SMURD, nevoite să aterizeze pe stadion

Elicopterele SMURD solicitate la Târgu-Jiu pentru transportarea pacienţilor la alte spitale din ţară nu pot ateriza pe heliportul din oraş, deoarece în zonă au fost instalate tarabe cu mici şi bere şi tiribombe pentru Zilele Oraşului.

Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, modificat prin ordonanţă de urgenţă. Dăncilă: În doar 20 de zile au fost depuse 1.000 de cereri finanţare

Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care va extinde Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi care prevede simplificarea procedurilor, plus introducerea unui mecanism pentru fondurile sau societăţile de investiţii care vor să participe în parteneriat public-privat.

Petre Daea, luat la întrebări de o femeie într-o piaţă din Sebeş: Motorina la 6 lei şi 10 bani, credeţi că e ok, domnul ministru?

O femeie l-a întrebat la Sebeş pe ministrul Agriculturii, într-o piaţă agroalimentară, dacă i se pare normal preţul motorinei: „Motorina la 6 lei şi 10 bani, credeţi că e ok, domnul ministru?”. Petre Daea i-a promis că revine cu un răspuns, dar nu a mai făcut-o.

Raportul Inspecţiei Judiciare: Fost şef DIICOT a trimis un rechizitoriu la SRI. Codruţ Olaru îşi explică gestul: Numai ingerinţă nu e

Procurorul Codruţ Olaru a declarat, pentru MEDIAFAX, în privinţa rechizitoriului trimis la SRI pe când era şeful DIICOT, că nu se poate vorbi despre o ingerinţă a Serviciului în justiţie, în condiţiile în care colaborarea a fost bazată chiar pe baza unor informaţii de la SRI.

Ultimele date înainte de ALEGERI. C. Dan: Pentru corectitudinea alegerilor va fi utilizat sistemul de prevenire a votului multiplu

Ministrul Carmen Dan a spus, joi, la şedinţa comisiei tehnice pentru organizarea alegerilor, că vor fi organizate aproape 19.000 de secţii de votare şi că, pentru a fi asigurată corectitudinea, va fi utilizat Sistemul de monitorizare a prezenţei şi de prevenire a votului multiplu.

Taxa AUTO | Teodorovici: 700 milioane lei vor fi transferaţi în fondul de mediu pentru restituirea taxei auto

Ministrul Finanţelor Publice a anunţat, joi, că vor fi transferaţi 700 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului în cel de mediu pentru ca cei care au depus cereri de restituire a taxei auto până la 31 august 2018 să poată beneficia de restituirea acesteia până la sfârşitul lunii mai.

Un senator PSD a fost transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti după ce a acuzat dureri de burtă

Senatorul PSD Virginel Iordache a fost transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti după ce alesul a acuzat dureri de cap, ameţeală şi diaree. Senatorul a fost consultat de medicii suceveni, însă nu a avut încredere în diagnosticul acestora.

Strategia PSD este de „ignorare”, nu de boicot!? | Steriu: Iohannis nu cunoaşte limba română/ Daea: Ocolesc inutilităţile

Deputatul PSD Valeriu Steriu a declarat că PSD nu boicotează referendumul pe justiţie, precizând că preşedintele Klaus Iohannis nu cunoaşte limba română, deoarece „a ignora este cu totul altceva decât a boicota”.

Autospecială de poliţie, lovită în timpul unei misiuni: Doi agenţi au fost răniţi | FOTO

Maşina unui echipaj de poliţie, aflată în misiune, a fost lovită, joi, de un autoturism, într-o intersecţie din Timişoara, doi poliţişti fiind răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANM: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabile pentru toată ţara/ Prognoză SPECIALĂ pentru Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteorologică de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă pentru toată ţara până vineri seara.

Protestatarul surdo-mut a câştigat în instanţă. Tribunalul Bucureşti a anulat definitiv AMENDA dată de Jandarmerie pentru „scandările” anti-PSD

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au anulat, definitiv, amenda de 2.000 de lei dată de Jandarmerie lui Ioan Duia, protestatarul cu deficienţe de auz şi de vorbire. Duia a primit amenda în ziua Congresului PSD de anul trecut, pentru scandarea de lozinci anti-PSD.

Start pentru Rabla la electrocasnice 2019 | Ce poţi cumpăra cu voucherele

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, joi, demararea Programului Rabla pentru electrocasnice 2019, pentru care a fost alocată suma de 40 de milioane de lei. Faţă de anul trecut, noutatea programului constă în faptul că românii vor putea primi vouchere de 500 de lei pentru televizoare.

Vouchere de până la 5.000 de euro pentru persoanele cu dizabilităţi. Anunţul făcut de premierul Dăncilă

Eugen Teodorovici a semnat contractul pentru finanţare proiect „Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”, prin care peste 7.000 de persoane cu dizabilităţi vor primi vouchere de până la 5.000 euro pe care le pot utiliza ca să îşi cumpere echipamente care să îi ajute.

Parola de acces în Târgovişte o depăşeşte în atribuţii pe Carmen Dan. Cine ar fi dispus-o. „S-a exagerat intenţionat”

Carmen Dan a declarat că s-a exagerat în mod intenţionat în privinţa blocării accesului în Târgovişte din cauza unei parole impuse, subliniind că accesul a fost oprit pentru zona în care se desfăşura mitingul. Ministrul mai spune că preşedintele a lansat declaraţii fără a avea „informaţii reale”.

Darius Vâlcov, urmărit penal de DIICOT pentru divulgarea unui protocol secret din 2016 după publicarea lui pe Facebook

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, este urmărit penal în ancheta DIICOT, pentru publicarea pe Facebook a protocolului secret din 2016, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii DIICOT. Procurorii au început, astfel, ancheta in personam.

Jurnalista ameninţată cu moartea. Percheziţii la domiciliile conducerii Academiei de Poliţie – rector şi prorector – în legătură cu MESAJUL transmis/ UPDATE: Şercan: Autorii morali sunt alte persoane, ofiţerul e doar executant

Procurorii DNA efectuează, joi, mai multe percheziţii, în dosarul privind ameninţarea jurnalistei Emilia Şercan, la domiciliul rectorului şi al prorectorului Academiei de Poliţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Un şofer care a lăsat un om să moară, după ce l-a lovit cu maşina, a fost prins de politţie. Unde s-a întîmplat accidentul

Un şofer din Vrancea, suspectat că a accidentat mortal un bărbat, a fost găsit, în noaptea de miercuri spre joi, de poliţişti la domiciliu, după ce ar fi fugit de la locul accidentului. Acesta consumase alcool şi a fost dus la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Evaluare Naţională 2019: Elevii clasei a VI-a susţin, joi, probele la matematică şi ştiinţele naturii

Elevii clasei a VI-a din ciclul gimnazial susţin, joi, probele la matematică şi ştiinţele naturii din cadrul evaluării naţionale, informează Ministerul Educaţiei. Aceasta este ultima probă pe care elevii clasei a VI-a trebuie să o susţină după ce, miercuri, au susţinut proba de limbă şi comunicare.

Un viceprimar UDMR dus la audieri la poliţie, după percheziţiile din judeţele Bacău şi Harghita, în dosarul privind acoperirea crucilor din Cimitirul Valea Uzului

Viceprimarul comunei Sânmartin, judeţul Harghita, a fost dus, joi, la audieri la Poliţie, după ce dimineaţă au fost făcute percheziţii la locuinţa acestuia, în cazul Cimitirului Internaţional Valea Uzului, susţine UDMR Harghita, care consideră că edilul este victima unei persecuţii. Poliţiştii fac, joi, percheziţii în judeţele Bacău şi Harghita în dosarul deschis în urma acoperirii crucilor eroilor români din Cimitirul Internaţional Valea Uzului cu saci negri din plastic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comandantul pescadorului turcesc care pescuia ilegal în Marea Neagră, arestat preventiv

Comandantul pescadorului turcesc care pescuia ilegal în Marea Neagră a fost arestat preventiv, în timp ce ceilalţi marinari turci au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

RAPORT: 97% din cererile DNA pentru mandate de supraveghere, admise. Nu a existat un control al judecătorului

Raportul Inspecţiei Judiciare pe activitatea DNA între 2014-2018 arată că 97% din solicitările de aprobare a unor mandate de supraveghere tehnică au fost admise de instanţe la nivel naţional, concluzia fiind că nu a existat un control efectiv al judecătorului cu privire la îndeplinirea condiţiilor.

Meteo #azi 23 mai: Vremea va fi instabilă. Ploi torenţiale/ Cod portocaliu de inundaţii

Vremea va fi instabilă azi în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, dar şi la munte. Potrivit unei informări ANM, până diseară la ora 22 va ploua torenţial, se vor înregistra descărcări electrice, grindină şi vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă pot ajunge şi la 40 l/mp iar hidrologii au emis un cod portocaliu de inundaţii pentru râurile din judeţul Satu Mare, şi un cod galben de inundaţii pentru Bistriţa Năsăud, Maramureş, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harnghita, Mureş, Alba şi Botoşani.

Surpriză după convocare: George Maior anunţă că nu se poate prezenta pentru audieri la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Fostul director SRI George Maior a transmis, prin Ministerul Afacerilor Externe, Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) că nu se va putea prezenta la audierea de joi, 23 mai, din motive care ţin de sănătatea sa, au precizat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Fiul lui Radu Mazăre, detalii privind condiţiile avute de tatăl său în închisoarea din Madagascar: Nu am văzut aşa ceva decât în filme

Fiul lui Radu Mazăre, Răducu Mazăre, a criticat, miercuri seară, condiţiile din închisoarea din Madagascar în care a fost închis tatăl său, precizând că nu a mai văzut aşa ceva decât în filme.

Procesul fraţilor Gărdean, judecaţi pentru dare de mită Elenei Udrea, a încetat definitiv

Procesul fraţilor Adrian şi Miron Gărdean, judecaţi pentru dare de mită fostului ministru al Turismului,Elena Udrea, într-un dosar disjuns din „Gala Bute” a încetat definitiv, după ce decizia Tribunalului Hunedoara, de prescriere a faptelor, a rămas definitivă,miercuri, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Explicaţiile date de ministrul Transporturilor pentru problemele care perturbă traficul la metrou

„Nu aş vrea să cred că aceste probleme în ultimele trei zile apar tocmai din cauza să spunem aşa unor supărări ale unor oameni pe managementul de la metrou”, a declarat miercuri Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, ca reacţie la nemulţumirile sindicaliştilor de la metrou, care au pichetat ministerul.

Raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea DNA: Dosarele cu măsuri de supraveghere tehnică nu erau înregistrate în ECRIS / Cererile erau înmânate manual judecătorilor

Raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea DNA între 2014-2018 arată că dosarele având ca obiect măsuri de supraveghere tehnică nu au fost înregistrate în sistemul ECRIS, cererile Direcţiei de emitere a mandatelor de supraveghere şi interceptare fiind înmânate manual judecătorilor.

Au început lucrările la drumul expres Craiova – Piteşti, în prezenţa lui Dragnea/ Ce spune Cuc despre reparaţiile la Autostrada Soarelui

Lucrările pe şantierul drumului expres Craiova – Piteşti, tronsoanele 1 şi 2 au început miercuri, în prezenţa lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor si a unor parlamentari, a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc şi a directorului general CNAIR, Narcis Neaga, informează ministerul.

Telekom dezminte zvonurile: Informaţiile legate de vânzarea companiei sunt speculaţii

Telekom Romania caracterizează drept speculaţii informaţiile apărute în media legate de o vânzare a companiei, conducerea refuzând să le comenteze.

Caz tragic la Bacău: Soţia unui preot a murit după ce s-a aruncat din ambulanţa cu care era dusă la spital

O femeie de 41 de ani, soţia unui preot din municipiul Bacău, a murit, miercuri, după ce s-ar fi aruncat din ambulanţa cu care era transportată către spital, după un accident. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Când va fi gata Centura Balşului. Anunţul făcut de Ministrul Transporturilor

Centura de ocolire a oraşului Balş, din judeţul Olt, care face parte din drumul expres Craiova-Piteşti, ale cărui lucrări au început miercuri, va fi gata până la sfârşitul anului, a anunţat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Papa Francisc în România | SPP va înregistra temporar, cu număr unic, autoturismele cu care se va deplasa suveranul Pontif/ Detaliile vizitei alături de Klaus Iohannis

Guvernul va adopta, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă care prevede că SPP va înregistra temporar, cu număr unic, autovehiculele în care se va deplasa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate în România între 31 mai şi 2 iunie.

Radu Herjeu, membru CNA: Preşedintele ţării MINTE. Mă gândesc dacă n-ar trebui să răspund cu o plângere

Radu Herjeu, membru CNA, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis de minciună, somându-l pe şeful statului să prezinte dovada existenţei ordinului lui Liviu Dragnea şi a ajungerii lui la membrii CNA şi anunţând că se gândeşte chiar să depună o plângere penală în acest sens.

Cum a funcţionat protocolul SRI- PG. Raportul Inspecţiei Judiciare: Planurile erau întocmite la SRI. Serviciul, beneficiar secundar în dosare/ Mărturiile procurorilor: „S-au trezit cu doi ofiţeri SRI în birou” | DOCUMENT

Inspecţia Judiciară arată în raportul ce vizează controlul de la nivelul parchetelor pe aplicarea protocolului secret din 2009, că DNA a declinat calitatea de unic beneficiar al informaţiilor, SRI fiind instituţia unde se stabileau planurile, iar angajaţii Serviciului veneau la DNA cu denunţători.

Elev ameninţat cu cuţitul chiar în faţa şcolii/ Ce au găsit oamenii legii în maşina agresorului

Un tânăr de 23 de ani a ameninţat, miercuri, cu un cuţit un elev de clasa a XII-a chiar în faţa sălii de sport a unui liceu din Botoşani. Angajaţii şcolii au sunat la 112, iar jandarmii au găsit în maşina tânărului cuţitul şi o lanternă cu electroşocuri.

Accident grav în Mureş: Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite după impactul dintre un tir şi două maşini

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, miercuri, pe DN 15 (E 578), între localităţile Suseni şi Brâncoveneşti, judeţul Mureş, în urma impactului dintre un tir încărcat cu tocătură lemnoasă şi două maşini. La faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD.

CNAIR a scos la licitaţie finalizarea construcţiei variantei ocolitoare a oraşului Târgu Jiu

CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achiziţiilor publice (SICAP) anunţul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la Varianta de Ocolire a Municipiului Targu Jiu, obiectiv care va avea o lungime de aproximativ 20 de km, informează compania.

Iohannis: Alegerile vor genera schimbări în spaţiul politic/ PSD nu va primi încă un post de premier

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, că alegerile europarlamentare şi referendumul vor genera schimbări în spaţiul politic românesc, anunţând că nu va mai acorda PSD-ului încă o nominalizare pentru funcţia de premier.