Social

Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţele din Capitală, suspendate şi marţi

Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţele din Capitală vor fi suspendate şi marţi, din cauza vremii, decizia fiind luată în urma consultării Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti cu autorităţile locale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.

MApN desecretizează documentele privind Revoluţia

MApN face demersurile legale necesare pentru declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat în legătură cu Revoluţia din decembrie 1989, după ce, la 15 ianuarie, a declasificat 1.989 de documente conţinând 2.684 de file referitoare la Revoluţie.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie suspendă greva generală

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie suspendă greva generală anunţată pentru vineri, precum şi pichetele de marţi, după ce Ministerul Munii a trimis o notă către direcţiile teritoriale în care se arată că vor fi respectate toate drepturile prevăzute în contractele colective de muncă.

Două gravide, salvate din maşinile înzăpezite în judeţul Giurgiu şi duse în Capitală

Cele două femei însărcinate blocate, luni, în autoturisme pe drumul dintre localităţile Clejani şi Stâlpu, din judeţul Giurgiu, au fost transportate la Spitalul Universitar din Bucureşti pentru a naşte.

Firmele care angajează şomeri nu vor plăti o perioadă contribuţiile la asigurările sociale

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Guvernul va emite până la sfârşitul lunii februarie un act normativ prin care firmele care angajează şomeri vor beneficia de anumite reduceri fiscale la plata contribuţiilor de asigurări sociale.

Un tânăr a fugit din spital de teama operaţiei, dar jandarmii l-au convins să se întoarcă

Un tânăr în vârstă de 20 de ani care a fugit dintr-un spital din Bistriţa de teama unei operaţii şi care făcea autostopul îmbrăcat în pijama a fost convins de către jandarmi să se întoarcă la unitatea medicală.

Sergiu Băhăian, arestat preventiv

Omul de afaceri Sergiu Băhăian, suspectat că ar fi comandat uciderea a patru persoane din judeţul Constanţa, a fost arestat preventiv, luni, pentru 29 de zile, decizia fiind luată de Tribunalul Constanţa.

Românii înzăpeziţi în Bulgaria refuză să părăsească autocarul pentru a fi cazaţi

Consulul României la Sofia, Marius Dilof, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că autorităţile bulgare i-au sfătuit pe cei 30 de români aflaţi într-un autocar blocat din cauza zăpezii să se cazeze în oraşul cel mai apropiat, dar aceştia au refuzat, spunând că aşteaptă să fie tractaţi de o macara.

Firmele de taxi scot bani din zăpadă

Ninsoarea puternică din ultimele zile a diminuat numărul de automobile care circulă pe bulevardele bucureştene dar a crescut numărul comenzilor la firmele de taxi, informează "Ziarul Financiar".

Peste 740.000 de şomeri în luna ianuarie

Rata şomajul în luna ianuarie a continuat să crească, ajungând la 8,1 la sută, faţă de 7,8 la sută în ultima lună a anului trecut şi 4,9 la sută în ianuarie 2009, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Călăraşi: Maşinile rămase înzăpezite pe DN 3 au fost deblocate

Autovehiculele care au rămas înzăpezite, de duminică seară, pe DN 3, în zona Lehliu, din judeţul Călăraşi, au fost deblocate de drumari, luni la prânz, şi conduse sub supravegherea Poliţiei spre Bucureşti.

Trenurile au întârzieri de până la 400 de minute

Trenurile circulă la nivel naţional cu limitare de viteză, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, şi ajung la destinaţie cu întârzieri între 40 şi 200 de minute, în cazul trenurilor internaţionale întârzierile putând fi de până la 400 de minute, a anunţat, luni, compania CFR SA.

Vanghelie: Dacă cineva vede „negru” în Sectoarele 3 sau 6 să-mi spună şi mie, că eu tot alb am văzut

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că încearcă să facă faţă problemelor ridicate de înzăpezire doar cu ADP şi cu cheltuieli mult mai mici decât în celelalte sectoare, el precizând că nu a văzut "negru" în Sectoarele 3 sau 6, ci tot "alb".

Consumul de gaze a scăzut cu 15% anul trecut faţă de 2008

Consumul de gaze naturale la nivel naţional a scăzut anul trecut cu 15%, la 140 milioane MWh (13,2 miliarde metri cubi), comparativ cu 165 milioane MWh (15,5 miliarde metri cubi) în 2008, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Un poliţist a ajutat o gravidă să nască, îndrumat prin telefon

Un poliţist din comuna Poieni-judeţul Teleorman a ajutat o gravidă să nască, îndrumat telefonic de medici, întrucât nicio ambulanţă nu putea ajunge la caz din cauza zăpezii, a declarat, luni agenţiei MEDIAFAX, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Zeci de trenuri, anulate luni şi marţi din cauza zăpezii

CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile - ninsori abundente şi viscol -, circulaţia feroviară se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă, pentru luni şi marţi fiind anulată circulaţia a zeci de trenuri rapide şi accelerate.

Câteva sute de tir-uri, oprite în apropierea frontierei Giurgiu-Ruse din cauza viscolului

Câteva sute de autotrenuri sunt staţionate, luni dimineaţă, în apropierea frontierei Giurgiu-Ruse, în zona municipiului Giurgiu şi a localităţilor învecinate şi asteaptă ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj.

Aproximativ 300 de persoane rămase înzăpezite, cazate la instituţii din Lehliu

Aproximativ 300 de persoane rămase înzăpezite sau aflate în autoturisme cărora poliţiştii le-au interzis accesul pe DN 3 Fundulea - Lehliu - Călăraşi sunt cazate, din noaptea de duminică spre luni, în sedii ale unor instituţii din localitatea Lehliu Gară, unde au primit hrană şi ceaiuri calde.

Constanţa: Porturi închise din cauza vântului puternic

Porturile Midia şi Constanţa Sud sunt închise din cauza vântului puternic, a anunţat, luni, Căpitănia Constanţa. Manevrele navelor au fost suspendate încă de duminică în porturile Midia şi Constanţa Sud - fluvial din cauza viscolului, vântul ajungând la viteze de peste 70 de kilometri la oră.

Teleorman, Olt, Giurgiu, Buzău şi Ialomiţa, puternic afectate de ninsoare şi viscol

Peste 3.000 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au intervenit în ultimele 24 de ore pentru combaterea efectelor produse de fenomenele meteo periculoase, cele mai afectate judeţe în ce priveşte circulaţia rutieră sunt Teleorman, Olt, Giurgiu, Buzău şi Ialomiţa.

„Comandamentul Y”, constituit pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Bucureşti

Situaţiile de urgenţă din Bucureşti, cauzate de căderile de zăpadă şi de viscol, sunt gestionate, la nivelul Poliţiei Capitalei, de "Comandamentul Y", format din poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Circulaţia vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, interzisă în 9 judeţe până la ora 20.00

Autorităţile au interzis luni circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile din judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Ilfov, Prahova şi Vrancea.

Municipalitatea va ridica maşinile parcate neregulamentar, care împiedică utilajele de deszăpezire

Primarul General, Sorin Oprescu, a cerut luni dimineaţă, ca autoturismele parcate neregulamentar, care împiedică acţiunea utilajelor de deszăpezire, să fie ridicate, în acest sens fiind solicitat şi sprijinul echipajelor Poliţiei Rutiere.

30 de români, blocaţi într-un autocar, în Bulgaria, din cauza viscolului

Aproximativ 30 de români care veneau din Turcia sunt blocaţi într-un autocar în Bulgaria de duminică, în jurul orei 22.00, din cauza viscolului şi a zăpezii vehiculul derapând şi ieşind de pe şosea, transmite Antena 3, citând un pasager.

Am ajuns „lideri ai spionajului mondial”. Ţara tuturor serviciilor: câţi agenţi secreţi are România?

"România - liderul spionajului mondial. Nici Ceauşescu nu avea atâţia agenţi 007" titrează cotidianul italian La Repubblica, care avansează cifra de 12.000 de angajaţi ai SRI, preluată din presa românească, unde este citat Cătălin Harnagea, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), arată "Gândul".

17 drumuri naţionale, A 1 şi A 2 sunt închise din cauza viscolului

Circulaţia este blocată, luni dimineaţă, din cauza viscolului şi a zăpezii abundente, pe 17 drumuri naţionale, precum şi pe Autostrada Bucureşti – Piteşti şi pe A2, care rămâne închisă pe segmentul Bucureşti – Drajna.

Vezi aici care sunt trenurile anulate din cauza ninsorii şi a viscolului – VIDEO

Mai multe trenuri de călători pe rutele din sudul ţării au fost anulate duminică şi luni, din cauza ninsorii şi a visolului, a anunţat CFR Călători.

Aproape 30 de artere principale din Capitală vor fi închise duminică noapte, pentru deszăpezire

Aproape 30 de artere principale din toate cele şase sectoare ale Capitalei vor fi închise progesiv, duminică noapte, pentru deszăpezire, primarul general Sorin Oprescu cerând operatorilor de salubrizare să acţioneze la capacitate maximă, astfel încât luni să se poată circula în condiţii normale.

Cod portocaliu de ninsori şi viscol: Vezi aici cum se circulă la această oră pe drumurile naţionale

Meteorologii au prelungit avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol până luni seară, la ora 20.00, pentru Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Ilfov.

Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, închisă din cauza viscolului şi a ninsorii

Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti va fi închisă, duminică seară, de la ora 20.00, din cauza viscolului şi a ninsorii, au declarat reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

60 de tiruri oprite la Bechet au plecat spre Craiova însoţite de maşini de Poliţie

Un număr de 60 de tiruri oprite în localitatea Bechet (Dolj) au primit permisiunea să plece, duminică după-amiază, spre municipiul Craiova, autovehiculele plecând în coloană însoţite de maşini de Poliţie, numărul maşinilor oprite la frontieră ajungând la 180.

COMENTARIU: Bucureştiul experimentează deszăpezirea cu gargară în loc de plug

Şcolile şi grădiniţele Capitalei au fost închise pentru cel puţin o zi, bulevardele vor fi şi ele închise temporar, iar majoritatea maşinilor sunt condamnate să stea în parcare. Totul din cauza unui strat de zăpadă de cel mult 30 de centimetri, pe care stă, mândru, "pionul".

Şofer RATB concediat, după ce a apărut într-o înregistrare lovind un pasager

Un şofer al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a fost concediat, după ce imaginile în care apare lovind un călător pe care-l lasă apoi pe marginea drumului au fost difuzate de postul de televiziune Realitatea TV.

Mehedinţi: Microbuzul cu pasageri blocat în nămeţi pe un drum comunal, alarmă falsă

Microbuzul cu 20 de pasageri blocat pe un drum comunal din Mehedinţi s-a dovedit a fi o alarmă falsă, şoferul şi un alt cetăţean anunţând acest lucru la 112 în speranţa ca astfel să determine venirea utilajelor în zonă pentru deszăpezire, cursa regulată fiind programată abia pentru luni dimineaţă.

Cursuri suspendate, luni, pentru clasele I-VIII şi grădiniţe, în Bucureşti şi 11 judeţe

Cursurile şcolare vor fi suspendate, luni, pentru clasele I-VIII şi grădiniţe, în municipiul Bucureşti şi zece judeţe, iar în judeţul Argeş cursurile vor fi suspendate în anumite localităţi, a anunţat, duminică, premierul Emil Boc.

Codul galben ar putea fi ridicat luni dimineaţă pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Olt

Administraţia Naţională de Meteorologie ar putea ridica, luni dimineaţă, codul galben de ninsori pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Olt, iar pentru celelalte judeţe avertizate prin cod galben să fie menţinută atenţionarea până marţi dimineaţă, când ninsorile vor scădea în intensitate.

Cel puţin şapte răniţi pe autostrada A1, după un carambol cu 20 de maşini

Cel puţin şapte persoane au fost rănite, dintre care una grav, în urma unui carambol petrecut, duminică după-amiază, pe autostrada A1Bucureşti - Piteşti în care au fost implicate aproximativ 20 de maşini, la scurt timp după ce în zonă avusese loc un alt carambol cu opt maşini.

Restricţia de circulaţie pentru camioane, prelungită până luni seară pe drumurile naţionale

Restricţia de circulaţie pentru maşinile de peste 3,5 tone a fost prelungită până luni seară pe mai multe drumuri naţionale din judeţele avertizate cu cod portocaliu şi cu cod galben, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Străzile principale din Bucureşti, închise în noaptea de duminică spre luni, progresiv

Străzile principale din Bucureşti vor fi închise în noaptea de duminică spre luni, progresiv, conform unui plan elaborat de Poliţia Rutieră, a anunţat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Aproape 130 de drumuri judeţene, blocate din cauza ninsorii şi a viscolului

Aproape 130 de drumuri judeţene au fost blocate în ultimele ore, din cauza ninsorii şi a viscolului, iar navigaţia fluvială pe canalele Sulina şi Bara a fost întreruptă, a anunţat, duminică, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).