Social

Borşa: Maşina cu care Nicoară Mihali a scăpat, vineri, de urmărirea poliţiştilor a fost găsită

Maşina cu care Nicoară Mihali, unul dintre suspecţii în cazul traficului cu utilaje furate din străinătate, a reuşit să scape, vineri seară, de urmărirea poliţiştilor, a fost găsită duminică, abandonată într-o zonă muntoasă.

Judecătorii bucureşteni au intrat în a doua săptămână de protest

Instanţele bucureştene au intrat în a doua săptămână de protest, judecătorii au luat şi luni în discuţie doar cauzele cu arestaţi şi minori, reprezentanţii instituţiilor arătând că nu au văzut ultimul proiect al legii unice de salarizare, trimis Parlamentului.

Mamaia, prea scumpă pentru miliardarii României

Servicii proaste, pentru care se cer mult prea mulţi bani. Asta este concluzia pe care o trag la unison miliardarii autohtoni atunci când sunt întrebaţi despre litoralul românesc, informează Gândul.

Salariile şi soldele mai mici de 705 lei, majorate din 2010

Majorarea salariilor, soldelor şi indemnizaţiilor va fi efectuată, în 2010, doar în cazul remuneraţiilor care nu depăşesc salariul minim pe economie prevăzut pentru anul viitor, de 705 lei, conform proiectului final al legii de salarizare unitară în sectorul bugetar.

Salariile magistraţilor, majorate substanţial în legea finală de salarizare unitară

Salariile magistraţilor au fost din nou majorate substanţial prin proiectul final al legii salarizării, comparativ cu ultima variantă, prin ridicarea coeficienţilor de salarizare, noile valori indicând creşteri cu echivalentul a peste două salarii minime pe economie.

Coeficienţii de salarizare la senatori şi deputaţi, ridicaţi, cei pentru premier şi miniştrii, reduşi

Coeficienţii de salarizare pentru premier, preşedinţii celor două camere parlamentare, şeful Curţii Constituţionale şi cel al Curţii de Conturi au fost uşor reduşi, în timp ce limitele pentru senatori şi deputaţi au fost ridicate, în varianta finală a legii salarizării.

Un profesor I cu vechime de peste 40 ani va câştiga echivalentul a 4,25 salarii minime

Coeficienţii pentru funcţiile de profesori I debutant au fost stabiliţi de Guvern în intervalul 2,1-2,6 salarii minime, în timp ce un profesor I cu vechime de peste 40 ani va câştiga echivalentul a 4,25 salarii minime.

Coeficienţii de salarii pentru conferenţiari şi lectori universitari, menţinuţi la acelaşi nivel

Coeficienţii pentru conferenţiari universitari, lectori, asistenţi, preparatori debutanţi au fost menţinuţi la acelaşi nivel stabilit înaintea discuţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute cu sindicatele, în proiectul final al legii salarizării unitare promovat de Guvern în Parlament.

Guvernul amână cu o lună perioada de începere a zilelor libere neplătite

Perioada în care instituţiile publice trebuie să înceapă reducerea cheltuielilor salariale cu 15,5% prin acordarea de zile libere fără plată a fost amânată de Guvern cu o lună, pentru perioada octombrie-decembrie 2009, faţă de intervalul septembrie-noiembrie anunţat anterior.

Iaşi: Sute de gospodării au rămas fără energie electrică – VIDEO

Câteva sute de gospodării din patru comune ieşene au rămas fără energie electrică, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi, în urma unei furtuni care s-a abătut, sâmbătă seară, în mai multe zone din judeţul Iaşi.

Peste 80 de gospodării inundate în urma ploii, în Capitală – VIDEO

Pompierii au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în peste 80 de gospodării inundate pentru evacuarea apei din subsoluri sau din curţi, majoritatea zonelor inundate fiind în sectorul 4 al Capitalei.

Un suspect în traficul cu utilaje grele, prins în timpul căutării altuia

Un suspect în cazul privind traficul cu utilaje grele furate din străinătate de către membrii unei reţele formate, în principal, din cetăţeni români a fost prins, duminică, de poliţiştii maramureşeni, în timpul căutărilor suspectului care a tras mai multe focuri de armă într-o maşină a Poliţiei.

Macovei: În acest moment, justiţia din România se autoguvernează

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, la Şcoala de Vară de la Costineşti, că în acest moment justiţia din România se autoguvernează, în opinia sa fiind cazul să se intervină, pentru că nu se poate ca acest domeniu să rămână în afara deciziei politice.

Iaşi: Doi morţi şi trei răniţi, după ce un camion a lovit un autoturism – VIDEO

Două persoane, între care un preot din Iaşi, au murit, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident petrecut, sâmbătă seară, în apropierea municipiului Paşcani, după ce un camion plin cu balast a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism.

Braşov: Şapte răniţi, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Şapte persoane au fost rănite uşor, duminică dimineaţă, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă, pe DN1 Braşov - Sibiu, în jurul orei 6.30, în dreptul localităţii braşovene Vlădeni.

Un cutremur imaginar de 7,5 grade a mobilizat forţele de intervenţie din Capitală – VIDEO şi GALERIE FOTO

Un cutremur imaginar de 7,5 grade pe scara Richter, care a afectat mai multe zone din Capitală şi a ucis sute de oameni, a mobilizat, într-un exerciţiu care a testat capacitatea de intervenţie, 40 la sută din forţele disponibile din toate instituţiile care acţionează în situaţii de urgenţă.

Legile pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea vor fi transmise Parlamentului luni

Proiectele de legi pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Legislativului vor fi transmise de Executiv, luni dimineaţa, prin curier, către Parlament, au decis premierul Emil Boc şi miniştrii în discuţia avută, sâmbătă, la Palatul Victoria.

Miniştrii Muncii, Educaţiei şi Justiţiei discută cu Boc despre legea salarizării unitare

Miniştrii Muncii, Educaţiei şi Justiţiei au sosit la Guvern, pentru a discuta cu premierul Emil Boc despre ultimele modificări operate la proiectul legii de salarizare unitară, convenite, joi şi vineri, cu sindicatele.

Serviciile de ambulanţă anunţă proteste pentru miercuri, în toată ţara

Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa a anunţat, sâmbătă, că va declanşa un protest naţional, miercuri de la ora 9.00, în toate serviciile de ambulanţă din ţară, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de modul în care a fost negociat proiectul legii salarizării unice.

Ploi şi vijelii, în acest week-end, în aproape toată ţara

Meteorologii atrag atenţia că începând de sâmbătă după-amiaza până duminică seara, instabilitatea atmosferica va fi accentuată în sudul şi estul Transilvaniei, în Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, zone unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Poliţiştii din Borşa, atacaţi cu focuri de armă de un suspect – VIDEO

Unul dintre suspecţii în cazul traficului cu utilaje grele furate din străinătate, un tânăr din Borşa dat în urmărire generală, a tras, vineri seară, mai multe focuri de armă într-o maşină a Poliţiei care îl urmărea, reuşind să scape, el fiind căutat în continuare de poliţiştii maramureşeni.

Constanţa: Patru tineri au murit într-un accident rutier

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, au murit, sâmbătă dimineaţă, într-un accident rutier petrecut în dreptul localităţii constănţene Sibioara, din cauza vitezei excesive.

Doi militari români, răniţi în Afganistan

Doi militari români au fost răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în teatrul de operaţiuni din Afganistan, conform unor surse oficiale.

Hossu: Au fost făcute corecţii substanţiale la Justiţie

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a spus, vineri, că au fost făcute corecţii substanţiale la Justiţie, au fost reduşi coeficienţii pentru funcţiile de conducere, dar nu în mod semnificativ, dar au fost operate creşteri substanţiale pentru magistraţii aflaţi mai jos pe grila de salarizare.

Hossu: Salariul minim pe economie va fi 705 lei în 2010 şi 1.100 lei în 2015

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că în proiectul legii unice a fost prevăzută din nou evoluţia salariului minim până în 2015 aşa cum a fost propusă iniţial de Ministerul Finanţelor, respectiv 705 lei în 2010 şi 1.100 de lei în 2015.

Marica: Pentru studii superioare coeficientul de plecare să fie 2

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că pentru studii superioare coeficientul de plecare ar trebui să fie 2, însă în proiectul legii unice de salarizare acesta a fost crescut de la 1,50 la 1,75.

Pogea: Legea salarizării este gata, cred că va rezolva majoritatea problemelor

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că legea salarizării unitare este gata şi crede că va rezolva marea majoritate a problemelor ridicate în timpul negocierilor şi va aduce linişte în Justiţie, Sănătate, Educaţie şi Administraţie.

Hidrologii atenţionează asupra riscului de inundaţii în aproape toată ţara

Hidrologii au emis, vineri, o atenţionare asupra riscului ca, sâmbătă şi duminică, în aproape toată ţara să se producă inundaţii locale şi viituri, având în vedere atenţionarea emisă, cu câteva ore înainte, de meteorologi, care prognozau ploi torenţiale.

Incendiu la acoperişul clădirii Primăriei Sectorului 1- VIDEO şi GALERIE FOTO

Un incendiu a izbucnit, vineri, la acoperişul clădirii Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta, imobilul fiind în renovare, astfel că în clădire nu se aflau oameni, a declarat şeful Biroului de informare publică al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Un alpinist utilitar a căzut de la etajul cinci al unei clădiri – VIDEO

Un alpinist utilitar a murit după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei, a declarat, vineri, directorul adjunct de Sănătate şi Securitate în Muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Ştefan Mareş.

Chiliman: Rotary Construcţii răspunde pentru daunele incendiului

Primarul Andrei Chiliman a spus, vineri, că imobilul din Bulevardul Banu Manta a fost predat Rotary Construcţii pe perioada lucrărilor de renovare, astfel că societatea trebuie să răspundă pentru daunele incendiului şi să înlocuiască acoperişul, iar dacă nu acceptă, probabil va fi dată în judecată.

Cod galben de ploi şi vijelii, în aproape toată ţara

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare meteo cod galben pentru 39 din cele 42 de judeţe din România, ei prognozând că, din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică seară, vremea se va răci accentuat, fiind posibile ploi, grindină şi vijelii.

Mangalia: Scandal cu bâte, săbii şi pietre, între două clanuri de romi – VIDEO

Câteva zeci de persoane au fost implicate, în noaptea de joi spre vineri, în centrul oraşului Mangalia, într-un conflict în care ar fi fost folosite bâte, săbii şi pietre, însă până la sosirea Poliţiei agresorii s-au împrăştiat.

Salariile magistraţilor cresc cu până la 20% în ultima formă a grilei unice

Salariile magistraţilor au crescut cu până la 20 la sută, în ultima formă a grilei unice de salarizare, angajaţii cu vechime din sistem rămânând la acelaşi nivel, însă aceşti coeficienţi este posibil să fie schimbaţi în urma negocierilor de vineri dintre Guvern şi sindicate.

Sindicaliştii nemulţumiţi de echivalenţa între medicul primar şi conferenţiarul universitar

Federaţia Solidaritatea Sanitară este nemulţumită de echivalenţa între medicul primar şi conferenţiarul universitar, spunând că aceasta este valabilă doar pentru medicul primar din spitalele clinice şi cele de urgenţă în care are inclus în salariu sporul pentru astfel de unităţi.

Fane Căpăţână, arestat preventiv pentru înşelăciune şi falsificare de bani

Judecătoria Cornetu l-a arestat pe Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, pentru înşelăciune şi falsificare de bani, instanţa a emis, vineri, un mandat pentru 29 de zile.

Coeficienţii pentru profesor debutant şi învăţător au crescut între 4% şi 10%

Coeficienţii pentru funcţiile de profesori I debutant şi învăţător, educator debutant au crescut cu 10 procente în ultima formă a grilei unice, obţinută de MEDIAFAX, iar la alte funcţii din învăţământul preuniversitar s-au înrregistrat creşteri la debutanţi şi scăderi la cei cu vechime.

Coeficienţii pentru conferenţiari universitari, lectori, asistenţi, preparatori debutanţi au crescut

Coeficienţii pentru conferenţiari universitari, lectori, asistenţi, preparatori debutanţi au crescut, iar pentru cei cu vechime au scăzut în ultima formă a proiectului legii unice, obţinută de MEDIAFAX, diferenţele fiind foarte mici.

Coeficientul pentru şeful SMG, prim-adjuncţii directorilor SRI şi SIE, majorat de la 10,35 la 11

Coeficientul corespunzător salariului pentru şeful Statului Major General (SMG), prim-adjuncţii directorilor SRI şi SIE, directorul STS şi directorul SPP a fost majorat de la 10,35 la 11, potrivit ultimei forme a proiectului legii unice de salarizare, obţinute de MEDIAFAX.

Guvernul poate desfiinţa universităţi care încalcă principiile autonomiei

Guvernul a decis ca ocuparea posturilor de conducere în aceeaşi universitate să fie interzisă pentru rudele de până la gradul II inclusiv, optând astfel pentru propunerea Comisiei Miclea, şi şi-a rezervat dreptul de a desfiinţa, prin lege, universităţile care încalcă principiile autonomiei.