Sport

Ţălnar: N’Doye şi Daminuţă vor fi sancţionaţi după ce au petrecut în cluburi

Jucătorii Ousmane N'Doye şi Cristian Daminuţă vor fi sancţionaţi conform regulamentului de ordine interioară, pentru că au petrecut până dimineaţa în cluburi, după meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, fiind surprinşi de paparazzi, a declarat, joi, antrenorul FC Dinamo, Cornel Ţălnar.

Copos: Varga şi Bălan vor fi în teren la meciul cu FC Timişoara

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan sunt oficial jucătorii formaţei giuleştene şi se vor afla pe teren, vineri, la partida cu FC Timişoara, din cadrul etapei a XX-a a Ligii I.

Lada, noul partener al echipei Renault F1

Echipa de Formula 1 Renault a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a încheiat un parteneriat conform căruia marca rusă Lada va fi vizibilă, în sezonul 2010, pe monoposturile formaţiei pentru care va pilota şi un rus, Vitali Petrov.

Manea: Până la vară nu îmi dau demisia

Antrenorul echipei Rapid, Nicolae Manea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu îşi va da demisia până la vară, fiind hotărât să îşi ducă până la capăt contractul cu gruparea giuleşteană.

Manea: Nu ştiu dacă Varga şi Bălan vor fi transferaţi până la meciul cu Timişoara

Antrenorul Nicolae Manea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan vor fi transferaţi la Rapid Bucureşti până la meciul cu FC Timişoara, programat vineri, în Liga I.

Hagi: Trebuie schimbate multe la naţională, pentru că altfel o să avem probleme

Fostul internaţional, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, că la nivelul echipei naţionale ar trebui schimbate foarte multe lucruri, pentru că altfel vor apărea probleme, dar acesta a precizat că nu doreşte să spună mai multe, pentru a nu crea polemici.

FIA a refuzat intrarea Stefan GP în Formula 1, Campionatul începe cu 12 echipe

FIA a anunţat, miercuri seară, lista participanţilor în Campionatul Mondial de Formula 1, pe care nu figurează team-ul Stefan GP, care spera să ia locul americanilor de la USF1, astfel că la startul primei etape, Marele Premiu al statului Bahrain, vor fi prezente 12 echipe.

FC Timişoara, sancţionată cu 20.000 de lei de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a sancţionat cu 20.000 de lei penalitate financiară clubul FC Timişoara deoarece la finalul partidei cu Poli Iaşi un suporter a pătruns pe teren şi a înscris în poarta formaţiei oaspete.

Ioan Becali: Procurorul antidoping a cerut actele din cazul „cocaina”

Procurorul antidoping al CONI, Ettore Torri, a cerut actele din dosarul "cocaina", atunci când atacantul român Adrian Mutu, care evolua la echipa Chelsea Londra, a fost depistat pozitiv pentru prima dată, a declarat fostul impresar Ioan Becali, citat de agenţia Datasport.

Delegaţia României s-a întors de la Jocurile Olimpice din Vancouver

Sportivii români şi membrii staffului tehnic prezenţi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver au revenit, miercuri noapte, la Bucureşti, "tricolorii" fiind în mare parte mulţumiţi de rezultatele din Canada şi optimişti pentru următoarea ediţie a competiţiei din Rusia, în 2014.

Codrea: Scorul nu reflectă în totalitate realitatea din teren

Internaţionalul român al echipei AC Siena, Paul Codrea, a declarat, după înfrângerea suferită, miercuri, pe teren propriu, de naţionala României, scor 0-2, în faţa Israelului, că rezultatul acestui meci amical nu reflectă în totalitate realitatea din teren.

R. Lucescu: Este frustrant şi greu de acceptat, două luni de acum înainte vom trăi cu acest rezultat

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, s-a declarat frustrat şi dezamăgit de înfrângerea suferită de echipa naţională, scor 0-2, în meciul amical cu Israel, apreciind că a contat lipsa unor jucători experimentaţi şi faptul că echipa a avut la dispoziţie doar o zi pentru a pregăti această partidă.

Antrenor Israel: Sunt fericit de victorie mai ales că am fost desemnat selecţioner doar la acest joc

Antrenorul interimar al naţionalei Israelului, Eli Ohana, a declarat, miercuri, după victoria obţinută, cu scorul de 2-0 (1-0), în faţa reprezentativei României, că este bucuros de acest succes mai ales că a fost desemant selecţioner de federaţia israeliană doar pentru acest joc.

Mirel Rădoi: Am primit două goluri stupide, am început campania cu stângul

Căpitanul echipei naţionale a României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri, că echipa pregătită de Răzvan Lucescu a primit două goluri stupide în amicalul cu Israel, pierdut cu scorul de 0-2, la Timişoara.

România a pierdut, cu scorul de 0-2, meciul amical cu Israel – GALERIE FOTO

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), de naţionala Israelului, într-un meci amical disputat pe stadionul "Dan Păltinişanu" din Timişoara.

Avocat Mutu: Totul depinde de problema recidivei

Durata suspendării dictate împotriva jucătorului Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv cu sibutramină, va depinde exclusiv de problema recidivei, a declarat, miercuri, avocatul Antonio D'Avirro, unul dintre cei care l-au reprezintat pe român la audierile ce au avut loc la sediul CONI.

Rutierul olandez Thomas Dekker a fost suspendat doi ani pentru dopaj

Ciclistul olandez Thomas Dekker a fost suspendat doi ani de federaţia de specialitate din Olanda, după ce a fost depistat pozitiv cu EPO.

Antrenorul echipei de baschet CS Otopeni, Milan Nisici, a demisionat

Antrenorul echipei de baschet masculin CS Otopeni, Milan Nisici, a demisionat din funcţie, conducerea confirmând, miercuri, despărţirea de tehnicianul sârb.

Ioan Becali: Verdictul în cazul Mutu este aşteptat între 10 şi 15 aprilie

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, miercuri, că verdictul în cazul de dopaj al fotbalistului Adrian Mutu va fi dat între 10 şi 15 aprilie, însă acesta a menţionat că internaţionalul român nu va primi o suspendare mai mică de trei luni.

Avocatul lui Mutu: Problema recidivei va fi abordată mai târziu

Avocatul Paolo Rodella, unul dintre cei care îl reprezintă pe Adrian Mutu în cazul de dopaj cu sibutramină, a declarat că la audierile atacantului român, de miercuri, nu s-a luat în discuţie dacă jucătorul este recidivist sau nu, aceasta fiind o problemă de drept ce va fi abordată ulterior.

Doina Melinte a fost numită preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret

Fosta sportivă Doina Melinte a fost numită în postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, cu rang de secretar de stat, prin decizie a premierului Emil Boc.

Audierea lui Adrian Mutu s-a încheiat

Audierea atacantului român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, de către procurorul antidoping al Comitetului Olimpic Naţional Italian (CONI) s-a încheiat, fotbalistul refuzând să facă vreo declaraţie la ieşirea din sediul CONI, a anunţat site-ul fiorentinanews.com.

Cociş: Eu am dorit să joc în străinătate, dar sunt bucuros că voi evolua la FC Timişoara

Mijlocaşul Răzvan Cociş a declarat, miercuri, cu ocazia prezentării sale ca jucător al formaţiei FC Timişoara, că şi-a dorit să evolueze în continuare într-un campionat străin, însă a precizat că este bucuros că va evolua pentru gruparea bănăţeană.

Dosarul „Valiza”, trimis la Curtea Constituţională

Instanţa supremă a suspendat, miercuri, judecarea procesului "Valiza" în care a fost deferit justiţie Gigi Becali şi trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unei excepţii, după ce avocatul unuia dintre inculpaţi a susţinut că un sportiv nu poate avea calitatea de funcţionar.

Pasquale Bruno: Fiorentina ar trebui să-i ceară daune lui Mutu

Fostul fundaş al echipei AC Fiorentina, Pasquale Bruno, a declarat, miercuri, că gruparea italiană ar trebui să-i ceară daune atacantului român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, informează site-ul firenzeviola.it.

Programul complet al etapei a XX-a

Programul complet, arbitrii şi observatorii de arbitri, în etapa a XX-a:

Molinero: Nu putem pierde cu Ceahlăul

Fundaşul Francisco Molinero este de părere că Dinamo nu poate pierde partida din etapa a XX-a a Ligii I, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, deoarece jucătorii dinamovişti sunt buni pe teren propriu.

Coman: Sunt apt din punct de vedere medical şi simt că pot juca în meciul cu FC Vaslui

Portarul echipei FC Braşov, Dănuţ Coman, a declarat, miercuri, că este refăcut complet după operaţia de menisc şi poate juca în partida pe care formaţia ardeleană o va disputa, luni, pe propriul teren, cu FC Vaslui.

Stadioane din Europa nu au defibrilatoare pentru spectatori

Marile stadioane ale Europei nu dispun de echipamente necesare tratării spectatorilor care suferă accidente cardiace în timpul vizionării partidelor, notează un studiu realizat de Societatea europeană de cardiologie.

Steaua a coborât cinci poziţii în topul IFFHS

Formaţia Steaua Bucureşti a coborât cinci poziţii şi ocupă locul 45, cu 167,5 puncte, în clasamentul pe luna februarie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), dar rămâne echipa română cel mai bine clasată în această ierarhie.

Varga şi Bălan au fost împrumutaţi la Rapid până la finalul sezonului

Jucătorii echipei Sportul Studenţesc, Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, au fost împrumutaţi de Rapid până la finalul sezonului, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, acţionarul majoritar al grupării rapidiste, George Copos.

Victor Becali: Argumentele avocaţilor sunt solide, cred că Mutu va primi pedeapsa minimă

Impresarul Victor Becali a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că este încrezător în faptul că Adrian Mutu va primi pedeapsa minimă, de trei luni de suspendare, după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, deoarece argumentele avocaţilor jucătorului Fiorentinei în acest caz de dopaj sunt solide.

Mihai Stoica: Gigi Becali să-l caute pe Dinu Gheorghe, pe mine nu are de ce

Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, marţi, că nu este interesat de o revenire la Steaua, după ce finanţatorul Gigi Becali a precizat recent că din vară îşi doreşte să-l aducă la conducerea clubului din Ghencea pe el sau pe preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe.

Antrenor Israel: România era foarte puternică în urmă cu 10 ani, acum e în scădere

Antrenorul interimar al echipei naţionale de fotbal a Israelului, Eli Ohana, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în urmă cu un deceniu reprezentativa României era o formaţie foarte puternică, însă acum se află într-o mică scădere.

Aeroporturile sud-africane, pregătite în proporţie de 90% pentru CM-2010

Cele 10 aeroporturi sud-africane sunt pregătite în proporţie de 90% pentru primirea oaspeţilor care vor sosi în vederea turneului final al Cupei Mondiale din 2010, a anunţat, marţi, Compania aeroporturilor sud-africane.

Becali a contestat sacţiunea CNCD primită pentru că i-a făcut ţigani pe rapidişti

Finanţatorul stelist Gigi Becali a contestat la Curtea de Apel Bucureşti amenda primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru declaraţiile pe care le-a făcut în octombrie 2009, potrivit cărora suporterii rapidişti şi patronul echipei giuleştene, George Copos, sunt ţigani.

Becali a făcut bucăţi Gazeta Sporturilor, acuzând publicaţia de informaţii mincinoase

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a rupt, marţi, un exemplar al ziarului Gazeta Sporturilor, pentru un articol în care se insinua că antrenorul Mihai Stoichiţă va fi demis în urma meciului cu CFR Cluj, din etapa a XIX-a a Ligii I, şi a lovit cu piciorul bucăţile rămase din publicaţia sportivă.

Becali l-a reconfirmat în funcţie pe Stoichiţă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că tehnicianul Mihai Stoichiţă va rămâne antrenorul "roş-albaştrilor" până la sfârşitul campionatului.

Becali: E posibil să-mi iau altă cetăţenie ca să fiu judecat în altă ţară

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a atras atenţia, marţi, Preşedinţiei României, Guvernului şi Ministerului Justiţiei asupra faptului că procurorii români au devenit a treia putere din stat, afirmând că judecătorii se tem să ia deciziile corecte în procese.

Horia Colibăşanu încearcă, din nou, să cucerească Annapurna

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în 12 martie pleacă în Himalaya, pe muntele Annapurna, înalt de 8.091 de metri, considerat cel mai dificil şi cel mai periculos.