Sport

Nadal şi Mo Farah, alături de alte 24 de persoane pe lista publicată de hackerii de la Fancy Bear cu sportivii cărora li s-a permis să folosească substanţe interzise

Numele sportivilor Rafael Nadal şi Mohamed Farah, medaliaţi cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, apar pe o nouă listă publicată de grupul de hackeri Fancy Bear, cu sportivi cărora le-ar fi fost permis să folosească substanţe interzise.

Avocatul lui Michael Schumacher dezminte zvonul potrivit căruia fostul pilot poate să meargă: „Nu se poate ridica fără ajutorul medicilor specialişti”

Familia lui Michael Schumacher a decis să dea în judecată publicaţia germană, Bunte, care a relatat, în decembrie 2015, că fostul pilot de Formula 1 şi-a revenit şi să poate să meargă. Avocatul lui Schumacher a oferit, în instanţă, ultimele detalii despre starea de sănătate a fostului sportiv.

Jocurile Paralimpice 2016: China a obţinut 239 de medalii. România s-a clasat pe locul 76, cu o medalie

România a obţinut o medalie la cea de-a 15-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de vară, desfăşurată la Rio de Janeiro în perioada 7-18 septembrie 2016, şi s-a clasat pe locul 76 în clasamentul pe medalii.

Simona Halep se menţine pe locul 5 în clasamentul mondial. Top 10 WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep, în vârstă de 24 de ani, rămâne pe locul 5 în clasamentul WTA, dat publicităţii luni. Sorana Cîrstea este, de altfel, singura româncă din top 100 care avansează în clasamentul mondial.

Ionuţ Popa: Sunt supărat pentru că, pe final, am avut două ocazii mari de a egala

FC Steaua a câştigat, duminică, scor 1-0, meciul disputat în deplasare, cu ACS Poli, în etapa a opta din Liga 1, iar antrenorul Ionuţ Popa a declarat, la final, că este supărat pentru ocaziile ratate de elevii săi pe final.

Site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost atacat de hackeri albanezi / Pe pagina principală a apărut o fotografie cu drapelul Albaniei şi un mesaj

Site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) a fost atacat de hackeri, iar pe pagina principală a apărut o fotografie cu drapelul Albaniei şi un mesaj.

Ianis Hagi a marcat pentru Fiorentina Primavera

Ianis Hagi a marcat un gol în victoria echipei a doua Fiorentinei contra celor de la Spezia. Românul a deschis scorul în minutul 3 într-un meci ce a avea să se transforme într-un veritabil festival al golurilor: Fiorentina Primavera a învins cu 6-2 Spezia U19.

Un ciclist iranian a murit în timpul unei curse din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Rio

Tragedie la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro. Un concurent în proba de ciclism rutier masculin a murit după ce, în timpul cursei a căzut şi s-a lovit cu capul de o piatră suferind un stop cardiac.

Ioan Andone: Lui Alin Toșca o să-i aduc persoana care mi-a spus că vrea să vină la Dinamo

Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, a declarat, după victoria, scor 3-1, cu CSM Poli Iaşi, că este mulţumit de noile transferuri, slovenul Adam Nemec şi Maric, jucători care au marcat în victoria cu formaţia lui Nicolo Napoli.

Doi arbitri de tenis au fost suspendaţi pe viaţă pentru implicare în mafia pariurilor

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a dictat joi sancţiuni drastice pentru oficialii care ar trebui să vegheze la respectarea regulilor în sportul alb. Doi arbitri din Uzbekistan, Şerzod Hasanov şi Arkhip Molotyagin, au fost suspendaţi pe viaţă după ce au comis infracţiuni legate de pariuri.

Adrian Mititelu: Noua arenă va fi gata odată cu revenirea Universităţii Craiova în fotbalul românesc

Adrian Mititelu vrea să reînfiinţeze Universitatea Craiova din sezonul următor şi spune că echipa va juca pe noua arenă din Bănie, iar omul de afaceri aşteaptă despăgubiri de peste 200 de milioane de euro, după ce a câştigat procesul pentru dezafilierea Universităţii, scrie ProSport.

Paul Georgescu a traversat Canalul Mânecii într-un timp record

Paul Georgescu (37 de ani), fostul campion naţional la polo, acum profesor de educaţie fizicăşi sport la International British School of Bucharest, a reuşit pe 14 septembrie 2016 să realizeze o performanţă unică: a devenit cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costumul de neopren.

Afacerea Fancy Bear. Reacţia lui Kim Brennan, campioană olimpică la canotaj, prezentă pe lista de sportivi dopaţi: Am folosit adrenalină doar în scopuri terapeutice

Sportiva din Australia, Kim Brennan, campioană olimpică la Rio în proba de simplu vâsle a reacţionat imediat după ce numele ei a apărut pe cea de-a treia listă publicată de hackerii de la Fancy Bear.

Cine sunt cei 11 sportivi menţionaţi pe noua listă a hackerilor ruşi

Fancy Bear, grupul de hackeri ruşi care a spart serverele Agenţiei Mondiale Antidoping continuă să publice nume de sportivi care au luat substanţe interzise cu acordul WADA. Numele Pe noua listă, publicată sâmbătă, apar numele a 9 medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Rio

Pandurii Târgu Jiu – ASA Târgu Mureş, scor 1-0, într-un meci din etapa a şaptea a Ligii 1

Pandurii Târgu Jiu a câştigat, vineri, scor 1-0, meciul disputat pe teren propriu cu ASA Târgu Mureş, în al doilea meci al etapei a opta din Liga 1.

FC Botoşani – FC Viitorul, scor 1-2, în primul meci al etapei a opta din Liga 1

FC Viitorul a câştigat, vineri, scor 2-1, meciul disputat în deplasare la Botoşani, cu FC Botoşani, în primul meci al etapei a opta din Liga 1.

Juristul CSA Steaua Bucureşti, blocat în trafic şi ameninţat de cinci persoane

Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, implicat în procesul prin care Armata încearcă să-l oblige pe George Becali să plătească pentru folosirea abuzivă a brandului, a fost agresat şi ameninţat în trafic de indivizi care i-au cerut să renunţe la acţiunile în justiţie.

ProSport a publicat o anchetă despre „dopajul legal”, în contextul listei hackerilor de la Fancy Bear: „Astmul e indus de antrenori prin efort, apoi se iau reţete de medicamente interzise”

ProSport a discutat joi cu trei doctori sportivi. Unul dintre ei este Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale de fotbal a României. Ceilalţi doi au împreună zeci de ani de activitate în sporturi practicate de vedetele aflate pe lista hackerilor de la Fancy Bear, motiv pentru care nu au dorit să le fie dezvăluită identitatea. Ei sunt „sursa #1” şi „sursa #2”. Dezvăluirile lor sunt şocante.

Semifinalele Cupei Davis debutează vineri. Programul complet

Semifinalele ediţiei din 2016 a Cupei Davis se vor desfăşura în perioada 16-18 septembrie, între campioana en titre Marea Britanie şi Argentina, la Glasgow, respectiv Croaţia şi Franţa, la Zadar.

Marius Şumudică, antrenor Astra: Le mulţumesc fanilor care au încurajat echipa în finalul meciului

Astra a fost învinsă de Austria Viena, scor 2-3, în primul meci din Grupa E a Europa League, disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, iar antrenorul Marius Şumudică a declarat că a fost nemulţumit de prestaţia jucătorilor săi în prima repriză, însă i-a felicitat pentru evoluţia din partea secundă.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu: Sunt în contact permanent cu noul preşedinte al UEFA. Avem obiective comune

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a mărturisit că este apropiat de noul preşedinte al UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, pe care l-a şi votat la alegerile de miercuri, de la Atena.

Fostul medic al echipei de gimnastică din SUA, acuzat de abuz sexual de două foste gimnaste

Fostul medic al echipei de gimnastică a Statelor Unite ale Americii, Larry Nassar (53 de ani), este acuzat de abuz sexual împotriva a două foste gimnaste, printre care şi o campioană olimpică, informează publicaţia americană Indianapolis Star, citată de The Guardian.

Cine sunt cei 25 de sportivi menţionaţi pe noua listă a hackerilor ruşi, după ce au spart serverele Agenţiei Mondiale Antidoping

Fancy Bear, grupul de hackeri ruşi care a spart serverele Agenţiei Mondiale Antidoping continuă să publice nume de sportivi care au luat substanţe interzise cu acordul WADA. Numele canotoarei Roxana Cogianu apare pe lista sportivilor care ar fi luat substanţe interzise.

Numele canotoarei Roxana Cogianu apare pe lista sportivilor care ar fi luat substanţe interzise/ UPDATE: F.R.Canotaj susţine că sportiva a folosit dexametazonă în urma unei intervenţii chirurgicale

Roxana Cogianu, componentă a echipajului feminin al României de opt rame cu cârmaci care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2016, apare pe o nouă listă, publicată de grupul de hackeri ruşi Fancy Bear, cu sportivi cărora le-ar fi fost permis să folosească substanţe interzise.

Rezultatele înregistrate în meciurile primei etape a grupelor din Liga Campionilor

Borussia Dortmund a reușit cel mai categoric succes, scor 6-0 pe terenul campioanei Poloniei, Legia Varșovia, în timp ce Real Madrid a câștigat, pe teren propriu, scor 2-1, cu Sporting Lisabona, cu un gol marcat în minutul 90+5 de Alvaro Morata.

Steaua, amendată de Comisia de Disciplină după ce le-a interzis fanilor lui Dinamo să poarte veste

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a amendat, miercuri, clubul Steaua Bucureşti cu 10.000 de lei, pentru interzicerea accesului fanilor echipei Dinamo pe Arena Naţională cu veste albe, la meciul din luna august.

Ioan Becali va fi eliberat condiţionat. Tribunalul Ilfov i-a admis contestaţia la decizia iniţială

Omul de afaceri Ioan Becali va fi pus în libertate după ce Tribunalul Ilfov i-a admis contestaţia la decizia iniţială, prin care i se respinsese cererea de eliberare condiţionată.

Venus Williams şi Simone Biles resping acuzaţiile de dopaj după ce baza de date a Agenţiei Mondiale Antidoping a fost spartă de un grup de hackeri

Sportivele Venus Williams şi Simone Biles s-au declarat nevinovate, după ce un grup de hackeri care a spart baza de date a Agenţiei Mondiale Antidoping susţine că americancelor li s-a permis să se dopeze. Serena Williams, învinuită şi ea, nu a făcut deocamdată vreun comentariu.

Aleksander Ceferin este noul preşedinte al UEFA: „Sunt pregătit să duc UEFA la un alt nivel”. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a susţinut pe sloven

Slovenul Aleksander Ceferin, în vârstă de 48 de ani, a câştigat, miercuri, alegerile pentru preşedinţia Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA). Ceferin, preşedintele federaţiei slovene, a primit 42 de voturi la congresul UEFA de la Atena, în timp ce olandezul Michael van Praag a primit 13 voturi. Ceferin, care a câştigat un mandat valabil până în 2019, a fost susţinut şi de Federaţia Română de Fotbal, reprezentată la Atena de preşedintele Răzvan Burleanu şi de secretarul general Radu Vişan.

Lionel Messi doboară un nou record: al şaselea hat-trick în Liga Campionilor. Luis Enrique, antrenorul Barcelonei: „De asta este fără îndoială cel mai bun fotbalist din istorie”

Atacantul argentinian Lionel Messi, în vârstă de 29 de ani, a înscris de trei ori în meciul câştigat, marţi, de FC Barcelona, scor 7-0, pe Camp Nou, împotriva celor de la Celtic Glasgow şi a ajuns la şase hat-trick-uri reuşite în Liga Campionilor.

Gică Popescu, audiat la DNA în dosarul cărţilor scrise de deţinuţi

Fostul fotbalist Gică Popescu a fost chemat, miercuri dimineaţa, la sediul DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul deschis în urma suspiciunilor de corupţie privind cărţile scrise de deţinuţi în închisoare.

Rezultate înregistrate marţi în primele meciuri din grupele Ligii Campionilor

FC Barcelona şi Bayern Munchen au câştigat categoric meciurile disputate pe teren propriu, marţi, în grupele Ligii Campionilor la fotbal. Partida Manchester City - Borussia Monchengladbach a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Cosmin Moţi a fost integralist pentru Ludogoreţ în remiza cu Basel din deplasare, scor 1-1

Fundaşul român Cosmin Moţi a fost integralist pentru Ludogoreţ Razgrad în remiza formaţiei bulgare din deplasare cu elveţienii de la FC Basel, scor 1-1, marţi, în grupa A a Ligii Campionilor la fotbal.

Agenţia Mondială Antidoping a confirmat atacul grupului de spionaj cibernetic din Rusia

Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a confirmat, marţi, atacul grupului de spionaj cibernetic din Rusia, cunoscut sub numele de Fancy Bear, care a obţinut în mod ilegal accesul la sistemul intern de administrare, ADAMS, prin intermediul unul cont creat pentru Jocurile Olimpice de la Rio.

Un grup de hackeri susţine că sportivii din Statele Unite ale Americii au concurat dopaţi la JO 2016

Un grup de hackeri ruşi, numit Fancy Bear, a spart baza de date a Agenţiei Mondiale Antidoping şi susţine că mai mulţi sportivi din Statele Unite ale Americii au concurat dopaţi la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, informează presa italiană.

Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, audiat la DNA

Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, este audiat la DNA în calitate de martor în dosarul privind suspiciuni de corupţie în legătură cu lucrările ştiinţifice scrise de deţinuţi.

Patru paralimpici, timpi mai mici în cursa de 1.500 de metri decât medaliatul cu aur de la JO 2016

Patru dintre atleţii care au concurat în finala probei de 1.500 de metri de la Jocurile Paralimpice au scos timpi mai mici decât americanul Matthew Centrowitz, medaliat cu aur în proba similară de la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, de luna trecută.

Ioan Andone: Sunt supărat pe arbitraj, au fost prea multe greşeli azi. E prostie sau rea intenţie

Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, a declarat, luni, după înfrângerea formaţiei sale în deplasare cu ASA Tîrgu Mureş, scor 1-2, faptul că arbitrii au făcut multe greşeli, dar consideră că jucătorii săi au ratat foarte multe ocazii de gol.

ASA învinge Dinamo cu 2-1 în epilogul etapei a şaptea din Liga 1

ASA Tîrgu Mureş a câştigat, luni, meciul de pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti, scor 2-1 (0-0), în epilogul etapei a şaptea din Liga 1 de fotbal.

Meciul ASA – Dinamo a fost întrerupt timp de şapte minute, după ce un suporter a căzut din tribune

Meciul de fotbal ASA Târgu Mureş - Dinamo Bucureşti, din etapa a şaptea a Ligii 1, a fost întrerupt timp de şapte minute, luni, după ce un suporter dinamovist a căzut din tribune şi s-a lovit la cap, iar ambulanţa SMURD a intrat pe gazon pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da