Sport

Şapte persoane au fost inculpate într-un caz de meciuri trucate din Norvegia

Parchetul din Oslo a anunţat, luni, că şapte persoane, dintre care cinci sunt foşti fotbalişti, au fost inculpate într-un caz de meciuri trucate din liga a treia norvegiană, faptele în cauză datând din 2012.

Jandarmerie: Interdicţii pentru cinci fani stelişti, pentru alţi trei s-a început urmărirea penală

Jandarmeria a început întocmirea documentelor pentru urmărirea penală în cazul a trei suporteri stelişti, iar alţi cinci fani au primit interdicţie de intrare pe stadioane pentru un an, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.

Jucătorii echipei Universitatea Cluj vor participa la înmormânarea lui Mircea Neşu

Jucătorii, antrenorii şi oficialii clubului Universitatea Cluj vor participa, miercuri, la Oradea, la înmormântarea fostului arbitru Mircea Neşu, tatăl lui Mihai Neşu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele grupării ardelene, Vlad Munteanu.

PROCESUL Pistorius: Sportivul va afla marţi dacă va ajunge în închisoare

După un proces-fluviu de şapte luni, urmărit cu interes de întreaga lume, Oscar Pistorius, campionul paralimpic găsit vinovat de uciderea iubitei sale, va afla marţi dacă va ajunge în închisoare şi pentru cât timp.

Tatăl lui Mihai Neşu a murit. Mircea Neşu ajunsese la spital după o supradoză de medicamente/ Mihai Neşu: E un an foarte trist, dar ăsta e cursul vieţii

Mircea Neşu, tatăl fotbalistului Mihai Neşu, fost component al Naţionalei României şi al echipelor Steaua şi FC Utrecht, a murit, luni dimineaţă, la un spital din Oradea, unde fusese internat în stare gravă după ce a luat o doză foarte mare de medicamente, afirmă surse medicale.

Clasament WTA: Halep a coborât pe locul 4, Begu a urcat în top 50

Jucătoarea Simona Halep a coborât pe locul 4, după ce săptămâna trecută a lipsit de la Kremlin Cup, iar Irina-Camelia Begu, finalistă la Moscova, a urcat pe poziţia 42, în ierarhia WTA dată publicităţii luni.

Constantin Gâlcă: A fost un meci important, îi dedicăm victoria lui Gabi Iancu

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seară, după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 4-1, că a fost un meci important pentru formaţia sa şi i-a dedicat succesul lui Gabi Iancu, care este accidentat.

Steaua Bucureşti – Universitatea Cluj, scor 4-1, în Liga I

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I.

Jandarmeria: Incidente înaintea meciului Steaua – U Cluj, mai mulţi fani stelişti reţinuţi

Mai mulţi fani ai echipei Steaua Bucureşti din Peluza Sud au fost reţinuţi, duminică, înaintea meciului cu Universitatea Cluj, din etapa a XI-a a Ligii I, a precizat Jandarmeria pentru MEDIAFAX.

Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu, scor 1-1, în Liga I

Echipa Astra Giurgiu a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa XI-a a Ligii I, la debutul ucraineanului Oleg Protasov pe banca tehnică a vicecampioanei României.

CS Universitatea Craiova – Concordia Chiajna, scor 1-1, în Liga I

Formaţia CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu echipa Concordia Chiajna, în etapa a XI-a a Ligii I, într-un meci în care ambele goluri au fost marcate din penalti.

Marin Cilici a câştigat turneul de la Moscova

Tenismanul croat Marin Cilici, cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, turneul de la Moscova, dotat cu premii de 855.490 de dolari.

Camelia Begu a fost învinsă de Pavliucenkova în finala Kremlin Cup. Ce a declarat românca după meci

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, a pierdut, duminică, finala turneului Kremlin Cup de la Moscova, fiind învinsă, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-1, de sportiva rusă Anastasia Pavliucenkova, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 6.

Simona Halep joacă mâine în primul meci la Turneul Campioanelor. Adversara sa este Eugenie Bouchard

Jucătoarea de tenis Simona Halep va evolua, luni, în jurul orei 16.00, cu sportiva canadiană Eugenie Bouchard, în primul meci al româncei la Turneul Campioanelor de la Singapore.

CFR Cluj – Dinamo, scor 2-1, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Dinamo, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I.

Pandurii Târgu Jiu – ASA Târgu Mureş, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu echipa ASA Târgu Mureş, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I.

Pavliucenkova: Begu este categoric o adversară dificilă

Jucătoarea rusă Anastasia Pavliucenkova, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 6, a declarat că românca Irina-Camelia Begu, pe care o va întâlni în finala turneului Kremlin Cup de la Moscova, este o adversară dificilă, informează wtatennis.com.

Programul meciurilor din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor

Programul meciurilor care se vor disputa, marţi şi miercuri, în etapa a treia a fazei grupelor Ligii Campionilor:

Programul meciurilor de joi din Liga Europa

Programul meciurilor care se vor disputa, joi, în etapa a treia a fazei grupelor Ligii Europa, în care evoluează şi echipele Steaua Bucureşti şi Astra Giurgiu:

FC Viitorul – Oţelul Galaţi, scor 3-0, în Liga I

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, în care oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 32.

Halep: Voi avea emoţii la Turneul Campioanelor, dar nu am nimic de pierdut

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că va avea emoţii la Turneul Campioanelor, competiţie la care participă în premieră, dar şi-a dorit foarte mult să ajungă în Singapore şi nu are nimic de pierdut, informează wtatennis.com.

Irina Begu a învins-o pe Safarova şi s-a calificat în finala Kremlin Cup, unde o va întâlni pe Anastasia Pavliucenkova

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Kremlin Cup de la Moscova, dotat cu premii în valoare totală de 710.000 de dolari, după ce a trecut în semifinale de sportiva cehă Lucie Safarova, locul 17 mondial şi a patra favorită.

Mesajul în limba turcă transmis de Ciprian Marica pentru suporterii echipei Konyaspor

Fotbalistul Ciprian Marica a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în limba turcă adresat suporterilor echipei Konyaspor, în care a precizat că trebuie să fie operat la piciorul drept şi din această cauză va fi indisponibil şase până la opt săptămâni.

Halep, în grupa roşie la Turneul Campioanelor: Voi avea emoţii, dar nu am nimic de pierdut. Care sunt adversarele româncei

Jucătoarea de tenis Simona Halep, de luni locul 4 WTA, va juca în grupa roşie la Turneul Campioanelor, alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovici, conform tragerii la sorţi de sâmbătă, de la Singapore.

Preşedintele federaţiei ruse de tenis, sancţionat pentru insulte la adresa surorilor Williams

WTA l-a amendat cu 25.000 de dolari pe preşedintele federaţiei ruse de tenis Şamil Tarpişev pentru declaraţii "insultătoare" la adresa surorilor Venus şi Serena William, pe care le-a numit "fraţi".

FRF: 63 de copii au participat la acţiunea de selecţie din Spania

FRF a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că 63 de copii, născuţi în anii 1999 şi 2000, au participat, miercuri şi joi, la acţiunea de selecţie din Spania, desfăşurată la baza de pregătire a clubului Getafe.

Înfrângere pentru Lupii Bucureşti în prima etapă a European Rugby Challenge Cup.

Selecţionata Lupii Bucureşti a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 43-19, de echipa Newcastle Falcons, în prima etapă a European Rugby Challenge Cup, informează epcrugby.com.

Rapid, învinsă de FC Braşov, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Rapid a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, în care de la ambele grupări a fost eliminat câte un jucător.

CSMS Iaşi – FC Botoşani, scor 2-2, în Liga I

Formaţia CSMS Iaşi a terminat la egalitate partida disputată, vineri, pe teren propriu, cu echipa FC Botoşani, scor 2-2, în etapa a XI-a a Ligii I, meci în care de la ambele grupări a fost eliminat câte un jucător.

Mircea Sandu: Burleanu va urma la DNA, a adus prejudicii de un milion de euro fotbalului românesc

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că actualul conducător al federaţiei, Răzvan Burleanu, va ajunge la DNA deoarece a adus prejudicii financiare imense fotbalului românesc, reziliind contractul lui Piţurcă fără a solicita despăgubiri aşa cum era stipulat.

Burleanu: Negocierea rezilierii contractului lui Piţurcă s-a întâmplat înaintea meciului cu Ungaria

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că negocierea rezilierii contractului dintre federaţie şi selecţionerul Victor Piţurcă s-a întâmplat înaintea meciului cu Ungaria, fiind mandatat de Comitetul de Urgenţă.

Hagi spune că 11 jucători de la academia sa de fotbal vor fi la naţională în anul 2020

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că 11 jucători formaţi la academia sa de fotbal vor face parte din echipa naţională de seniori a României în anul 2020.

Burleanu: Mircea Sandu să îşi vadă de drumurile la DNA, nu face decât să semene discordie şi otravă

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a atacat, vineri, în termeni duri pe fostul şef al federaţiei, Mircea Sandu, despre care a afirmat că prin declaraţiile sale nu face decât "să semene discordie şi otravă" şi l-a sfătuit să îşi vadă de drumurile sale la DNA.

Piţurcă: Să nu credeţi că nu regret plecarea de la naţională

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că regretă plecarea de la echipa naţională, apreciind că a obţinut cu aceasta rezultate extraordinare, dar a luat decizia cea mai bună în ceea ce îl priveşte.

Burleanu: Noul selecţioner va fi român şi îl vom anunţa până la finalul săptămânii viitoare

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a exclus varianta numirii unui selecţioner străin la conducerea tehnică a primei reprezentative, declarând, vineri, într-o conferinţă de presă, că noul antrenor al echipei naţionale va fi român şi va fi anunţat până la finalul săptămânii viitoare.

Hagi: La naţională trebuie să vină un antrenor responsabil, un învingător cu sămânţă de lider

Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că la echipa naţională a României trebuie să vină un antrenor responsabil, cu personalirtate, un învingător cu sămânţă de lider.

Simona Halep a jucat tenis cu mai mulţi copii la Singapore – VIDEO

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a participat, vineri, la Singapore, unde săptămâna viitoare se va disputa Turneul Campioanelor, la o acţiune caritabilă şi a jucat tenis alături de mai mulţi copii, informează wtatennis.com.

Hagi exclude preluarea funcţiei de selecţioner: Nu mă autopropun, interesul meu acum e FC Viitorul

Tehnicianul Gheorghe Hagi exclude preluarea funcţiei de selecţioner după plecarea lui Victor Piţurcă, declarând, vineri, că nu se autopropune la echipa naţională şi nu are nevoie să fie pe nicio listă de posibili înlocuitori deoarece "interesul" lui este acum la gruparea FC Viitorul.

Caii putere se vor dezlănţui pe 18 octombrie la cel mai mare Grand Prix de drift din România

Cei mai buni piloţi de drift din ţară se vor confrunta într-un show unic, pe 18 octombrie, în parcarea târgului auto Vitan din Capitală, la primul Grand Prix organizat de Romanian Drift Community, care va avea şi un moment special dedicat acestui fenomen cu un tir DAF.

Halep, în premieră la Turneul Campioanelor

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA acum, o poziţie mai jos începând de luni, a obţinut, la 15 septembrie, calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea fiind a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.