CELE MAI NOI ARTICOLE

Premieră în România: Cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, organizată la Mamaia

Roger Sanchez, Adventure Club, Ernesto Ferreyra şi DJs from Mars vor participa la Life in Color, cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, care va fi organizată în premieră în România pe 12 iulie, pe plaja Loft din Mamaia, informează organizatorii evenimentului, Events.
Premieră în România: Cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, organizată la Mamaia

Un tren Eurostar cu 450 de pasageri la bord, blocat timp de trei ore după ce a lovit un cerb

Un tren Eurostar care efectua o cursă Londra-Paris, cu 450 de persoane la bord, a rămas blocat timp de aproape trei ore, în noaptea de miercuri spre joi, în Franţa, în apropiere de oraşul Lille (nord), după ce a lovit un cerb, a anunţat un purtător de cuvânt.
Un tren Eurostar cu 450 de pasageri la bord, blocat timp de trei ore după ce a lovit un cerb

Preşedintele Kosovo convoacă alegeri legislative anticipate la 8 iunie

Preşedintele Kosovo Atifete Jahjaga a convocat, joi, alegeri legislative anticipate pentru 9 iunie în această fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în februarie 2008.
Preşedintele Kosovo convoacă alegeri legislative anticipate la 8 iunie

Shelly Sterling vrea să rămână proprietarul echipei Los Angeles Clippers

Soţia omului de afaceri Donald Sterling, suspendat pe viaţă de către conducerea NBA şi amendat cu 2,5 milioane de dolari, după afirmaţii rasiste care au provocat indignare în SUA, Shelly, care este coproprietar al formaţiei LA Clippers, a declarat că vrea să îşi păstreze partea, informează LA Times.
Shelly Sterling vrea să rămână proprietarul echipei Los Angeles Clippers

Mega Image deschide un nou magazin de proximitate Shop&Go în Bucureşti

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide vineri un nou magazin de proximitate Shop&Go în Bucureşti şi ajunge astfel la o reţea naţională de 305 unităţi, a anunţat retailerul.
Mega Image deschide un nou magazin de proximitate Shop&Go în Bucureşti

STUDIU: Cuplurile care împart sarcinile casnice au mai multe şanse să aibă o relaţie de durată

Cuplurile care împart în mod egal sarcinile casnice au mai multe şanse să aibă o relaţie fericită şi de durată, a arătat un raport al cercetătorilor americani.
STUDIU: Cuplurile care împart sarcinile casnice au mai multe şanse să aibă o relaţie de durată

ANI: Un funcţionar public din Caraş-Severin nu poate justifica aproape 490.000 de euro

ANI a constatat o diferenţă nejustificată de aproape 490.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate de Petru Ioan Lupaşc, angajat în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin, comisia specială de la Curtea de Apel Timişoara urmând să facă verificări.
ANI: Un funcţionar public din Caraş-Severin nu poate justifica aproape 490.000 de euro

Winkler: Maghiarii înţeleg că UE poate să devină un sprijin în construirea unor forme de autonomie

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler afirmă că maghiarii înţeleg că UE poate să devină "un punct de sprijin în construirea diverselor forme de autonomie", adăugând că, "dacă se va menţine trează" speranţa comunităţii în ceea ce priveşte potenţialul UE, UDMR îşi va putea consolida prezenţa în PE.
Winkler: Maghiarii înţeleg că UE poate să devină un sprijin în construirea unor forme de autonomie

Patapievici, către Ponta: Falsificaţi şi răstălmăciţi tot ce atingeţi, domnule prim-ministru

Horia-Roman Patapievici spune, într-o declaraţie de presă transmisă MEDIAFAX, că Victor Ponta "falsifică şi răstălmăceşte" tot ce atinge şi îi cere premierului să retragă imediat "afirmaţiile calomnioase" proferate la adresa lui, a Taniei Radu, a lui Mircea Mihăieş şi a lui Dan Croitoru.
Patapievici, către Ponta: Falsificaţi şi răstălmăciţi tot ce atingeţi, domnule prim-ministru

Iohannis, întrebat despre şansele moţiunii: Greu de crezut că va trece. Are şansă ca semnal politic

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că moţiunea de cenzură pregătită de PNL este "un instrument puternic", "un semnal politic" care arată că liberalii nu sunt de acord cu politica Guvernului, însă este "greu de crezut" că demersul va reuşi.
Iohannis, întrebat despre şansele moţiunii: Greu de crezut că va trece. Are şansă ca semnal politic

BCE a menţinut dobânda de politică monetară la 0,25%

Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a menţinut dobânda de politică monetară la 0,25%, minimul istoric.
BCE a menţinut dobânda de politică monetară la 0,25%

Dragnea: Posibilitatea majorării alocaţiilor, analizată de Ministerul Muncii

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că Ministerul Muncii analizează posibilitatea majorării alocaţiilor, el arătând că o asemenea măsură se poate pune în discuţie numai după venirea delegaţiei FMI şi că eventuala creştere trebuie să fie susţinută de economie.
Dragnea: Posibilitatea majorării alocaţiilor, analizată de Ministerul Muncii

Isărescu: Nu am luat dividende anul trecut şi nu cred că o să iau în continuare un an sau doi

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat joi că nu a luat "un sfanţ" dividende anul trecut de la firma la care este acţionar şi că nu va lua încă unul sau doi ani, după ce marţi a declarat că fiscalitatea este împovărătoare, compania sa plătind trei miliarde lei vechi la stat într-un trimestru.
Isărescu: Nu am luat dividende anul trecut şi nu cred că o să iau în continuare un an sau doi

Petr Cech a fost operat şi va absenta zece săptămâni

Portarul echipei Chelsea Londra, Petr Cech, a fost operat după ce şi-a dislocat umărul în partida cu Atletico Madrid, din manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor, şi va fi indisponibil pentru zece săptămâni.
Petr Cech a fost operat şi va absenta zece săptămâni

VREMEA se încălzeşte, dar va fi uşor instabilă. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară şi în Bucureşti

Vremea se va încălzi, vineri, în cea mai mare parte a ţării, dar va fi uşor instabilă, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
VREMEA se încălzeşte, dar va fi uşor instabilă. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară şi în Bucureşti

Angelina Jolie: Nu am crezut niciodată că voi avea copii, nu am crezut niciodată că mă voi îndrăgosti

Angelina Jolie, de obicei foarte timidă în relaţia cu presa, a acceptat să vorbească despre căsătorie, cei şase copii pe care îi are cu Brad Pitt şi perioada ei "rebelă" din jurul vârstei de 20 de ani într-unul dintre rarele ei interviuri, pe care l-a acordat de curând pentru revista Elle.
Angelina Jolie: Nu am crezut niciodată că voi avea copii, nu am crezut niciodată că mă voi îndrăgosti

Chelaru: În niciun caz premierul nu l-ar fi putut ameninţa cu puşcăria pe Scutaru

Senatorul PSD Ioan Chelaru susţine că în niciun caz premierul Victor Ponta nu l-ar fi putut ameninţa cu puşcăria pe deputatul PNL George Scutaru.
Chelaru: În niciun caz premierul nu l-ar fi putut ameninţa cu puşcăria pe Scutaru

Ministrul german de Externe: Soluţia militară nu este o opţiune în Ucraina. Trebuie să profităm de fiecare şansă

O nouă întâlnire a semnatarilor Acordului de la Geneva şi reforma Constituţiei ucrainene sunt câteva dintre opţiunile privind dezesacaladarea crizei din Ucraina propuse, într-un articol semnat în FAZ, de ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, care exclude o soluţie militară.
Ministrul german de Externe: Soluţia militară nu este o opţiune în Ucraina. Trebuie să profităm de fiecare şansă

Adrian Năstase rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, ca Adrian Năstase să execute patru ani de închisoare, fără a-i aplica un spor de pedeapsă, după comasarea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", hotărârea nefiind definitivă.
Adrian Năstase rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare

Putin „este binevenit” la ceremoniile dedicate Debarcării din Normandia, anunţă Hollande

Preşedintele francez Francois Hollande a anunţat joi că omologul său rus Vladimir Putin este "binevenit" la ceremoniile organizate la 6 iunie pentru marcarea a 70 de ani de la debarcarea aliată din Normandia, în pofida crizei ucrainene.
Putin

Bloomberg: România a devenit unul dintre cele mai mari centre din Europa pentru specialişti IT

România a devenit unul dintre cele mai mari centre din UE pentru afaceri IT, datorită forţei de muncă bine pregătite şi costurilor scăzute, în contextul unui deficit uriaş de specialişti la nivel european, ceea ce ar putea oferi economiei româneşti "o strategie de exit" după 24 de ani de tranziţie.
Bloomberg: România a devenit unul dintre cele mai mari centre din Europa pentru specialişti IT

Andre Agassi: Rafael Nadal este cel mai bun jucător din istoria tenisului

Americanul Andre Agassi, a declarat, joi, într-un interviu acordat unei publicaţii din Singapore, că spaniolul Rafael Nadal este cel mai bun tenisman din istoria tenisului, înaintea elveţianului Roger Federer, care deţine recordul de 17 titluri de Grand Slam.
Andre Agassi: Rafael Nadal este cel mai bun jucător din istoria tenisului

O capsulă spaţială sovietică a fost vândută la licitaţie pentru 1 milion de euro

O capsulă spaţială sovietică, lansată de două ori pe orbită la sfârşitul anilor 1970, a fost adjudecată marţi, la Bruxelles, pentru suma de 1 milion de euro, într-o licitaţie organizată de casa Lempertz.
O capsulă spaţială sovietică a fost vândută la licitaţie pentru 1 milion de euro

Dragnea: Incidentul de la Nana, expresie a modului brutal în care oamenii lui Băsescu fac politică

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că incidentul care a avut loc în timpul unei manifestări PMP la Nana reprezintă încă o expresie a modului brutal în care "oamenii lui Băsescu" înţeleg să facă politică, el arătând că această formaţiune tratează cetăţenii cu dispreţ.
Dragnea: Incidentul de la Nana, expresie a modului brutal în care oamenii lui Băsescu fac politică

Staţiile de metrou din Bucureşti îşi schimbă temporar numele. Cum va arăta harta metroului mâine – FOTO

Unele dintre staţiile de metrou din Bucureşti îşi vor schimba, vineri, numele, cu ocazia Zilei Europei. Astfel, staţiile de metrou vor purta numele statelor membre ale Uniunii Europene.
Staţiile de metrou din Bucureşti îşi schimbă temporar numele. Cum va arăta harta metroului mâine - FOTO

Dragnea: BEJ Olt şi Dolj au respins plângerile PNL. Expresia „USL trăieşte”, permisă

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că BEJ Olt şi Dolj au respins plângerile formulate de organizaţiile judeţene PNL privind folosirea de către PSD a denumirii "USL" în campanie, el arătând că, în consecinţă, PSD are permisunea să utilizeze expresia "USL trăieşte!".
Dragnea: BEJ Olt şi Dolj au respins plângerile PNL. Expresia

Iohannis, despre marca USL: E a lor, n-au decât să o folosească. Poate fac alt USL, dar nu cu PNL

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că marca USL este a PSD, care "poate îşi înfiinţează alt USL peste o vreme, dar nu cu PNL", pentru că "alianţa USL nu mai există", acest lucru urmând să fie constatat şi deinstanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iohannis, despre marca USL: E a lor, n-au decât să o folosească. Poate fac alt USL, dar nu cu PNL

Isărescu:România se poate susţine în condiţiile actuale fără un acord cu FMI

Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, consideră că România se poate susţine fără un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să fie credibilă în continuare, precizând că mare parte din sumele atrase din primul acord fiind rambursate.
Isărescu:România se poate susţine în condiţiile actuale fără un acord cu FMI

Dragnea: Filiale ale PNL vor continuarea USL. Clarificări, la Congresul PNL de după europarlamentare

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că din ce în ce mai multe organizaţii judeţene ale PNL doresc ca proiectul politic al USL să continue, el arătând că liberalii din teritoriu aşteaptă ca după europarlamentare să aibă loc un Congres PNL care să clarifice această situaţie.
Dragnea: Filiale ale PNL vor continuarea USL. Clarificări, la Congresul PNL de după europarlamentare

Separatiştii proruşi ignoră apelul lui Putin: Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică. Kremlinul ia act de decizie. Avertismentul Uniunii Europene

Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, au anunţat joi separatiştii proruşi, în pofida apelului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a-l amâna. Organizarea unui referendum "ar agrava situaţia", a declarat joi o purtătoare de cuvânt a UE, după anunţul menţinerii consultării de către separatiştii proruşi. Kremlinul a anunţat că "analizează" situaţia după anunţul separatiştilor proruşi din estul Ucrainei de a organiza referendumul.
Separatiştii proruşi ignoră apelul lui Putin: Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică. Kremlinul ia act de decizie. Avertismentul Uniunii Europene

Ponta, inspirat de culorile unui centru IT: Ar trebui să fie roşu la Guvern. Galbenul e de relaxare!

Premierul Ponta a inaugurat, la Pipera, centrul tehnologic al Deutsche Bank şi, inspirat de aranjatul pe culori al spaţiilor de lucru, a spus că folosirea roşului e o idee minunantă, iar culoarea roşie ar trebui pusă peste tot la Guvern, fiind amuzat că galbenul este folosit ca semn pentru relaxare.
Ponta, inspirat de culorile unui centru IT: Ar trebui să fie roşu la Guvern. Galbenul e de relaxare!

Isărescu crede că economia nu a mers atât de bine încât leul să se aprecieze

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu afirmă că evoluţia economiei nu a fost atât de bună încât să justifice aprecierea monedei naţionale, aceasta fiind mai degrabă o mişcare determinată de mutări de capitaluri pe pieţele emergente, şi a precizat că nu-şi doreşte întârirea leului.
Isărescu crede că economia nu a mers atât de bine încât leul să se aprecieze

Ţibichi: Peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital. Cinci boli cronice, la medicul de familie

Contractul cadru privind asistenţa medicală şi pachetul de bază, care se aplică din 1 iunie, aduc mai multe noutăţi, printre care faptul că peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital, ci în ambulatoriu, iar cinci boli cronice vor fi gestionate de medicii de familie, a spus preşedintele CNAS.
Ţibichi: Peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital. Cinci boli cronice, la medicul de familie

Chelaru: Premierul nu e obligat să motiveze refuzul de a contrasemna decorarea lui Opriş

Vicepreşedinte Senatului Ioan Chelaru (PSD) a declarat, joi, că premierul nu este obligat să motiveze refuzul de a contrasemna decretul de decorare a şefului STS, Marcel Opriş.
Chelaru: Premierul nu e obligat să motiveze refuzul de a contrasemna decorarea lui Opriş

Un nou pasaj subteran în Bucureşti: „Este cel mai mare proiect de infrastructură realizat din fonduri europene”

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi că lucrările pentru realizarea pasajului subteran rutier Piaţa Sudului, care va face legătura dintre Calea Văcăreşti şi strada Niţu Vasile, vor dura 18 luni, precizând că timpii de aşteptare pentru şoferii care tranzitează zona va fi redus cu 74%.
Un nou pasaj subteran în Bucureşti:

Gheorghe Hagi: Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi interesat de preşedinţia FRF

Gheorghe Hagi precizează, într-o declaraţie remisă, joi, agenţiei MEDIAFAX, că nu a fost, nu este şi nu va fi interesat de preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.
Gheorghe Hagi: Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi interesat de preşedinţia FRF

Rusia a făcut mai multe teste de rachete balistice

Rusia a efectuat joi mai multe teste de rachete balistice, în cadrul unor exerciţii militare supervizate de preşedintele rus Vladimir Putin, au anunţat agenţiile ruse citând oficiali din cadrul Ministerului Apărării, relatează AFP.
Rusia a făcut mai multe teste de rachete balistice

Dragnea: Antonescu şi Scutaru sunt doi mincinoşi. Ponta nu a ameninţat pe nimeni cu puşcăria

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că liberalii Crin Antonescu şi George Scutaru sunt "doi oameni mincinoşi", el arătând că respinge categoric afirmaţiile acestora privind ameninţarea cu puşcăria a lui Scutaru de către premierul Victor Ponta.
Dragnea: Antonescu şi Scutaru sunt doi mincinoşi. Ponta nu a ameninţat pe nimeni cu puşcăria

Zota: Acceptul sau refuzul donării de organe, trecut pe cardul de sănătate cu adeverinţă notarială

Agenţia Naţională de Transplant cere reglementarea înscrierii în cardul naţional de sănătate a acordului privind prelevarea de organe după deces, astfel încât aceasta să poată fi făcută numai în baza unei declaraţii notariale date în timpul vieţii, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Victor Zota.
Zota: Acceptul sau refuzul donării de organe, trecut pe cardul de sănătate cu adeverinţă notarială

Ponta, după acuzaţiile lui Antonescu privind situaţia din Gorj: A schimbat locurile cu Băsescu

Liderul PSD, Victor Ponta, a răspuns acuzaţiei liderului PNL, Crin Antonescu, conform căruia oamenii ar fi ameninţaţi în Gorj de USD pentru a participa la mitinguri, spunând că nu se poate obişnui cu faptul că Antonescu a schimbat locurile cu Băsescu, care cerea arestararea votanţilor la referendum.
Ponta, după acuzaţiile lui Antonescu privind situaţia din Gorj: A schimbat locurile cu Băsescu