CELE MAI NOI ARTICOLE

Preşedintele sud-african Jacob Zuma, spitalizat pentru examinare în urma unei extenuări

Preşedintele sud-african Jacob Zuma, în vârstă de 72 de ani, a fost spitalizat sâmbătă pentru efectuarea unor examene, din cauza unei "mari oboseli", a anunţat Biroul său.
Preşedintele sud-african Jacob Zuma, spitalizat pentru examinare în urma unei extenuări

Star al serialului de comedie „30 Rock”, internat în stare critică, după un accident

Actorul american Tracy Morgan, star al serialului de comedie "30 Rock", a fost internat în stare critică la secţia de terapie intensivă, după un accident de automobil produs sâmbătă dimineaţă pe o autostradă din statul New Jersey.
Star al serialului de comedie

Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei Infrastructură din PMB, cercetat sub control judiciar

Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei Infrastructură din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), reţinut joi de procurorii DNA pentru că ar fi dat preferenţial contracte unor firme, va fi cercetat în libertate, sub control judiciar, a hotărât sâmbătă Tribunalul Bucureşti.
Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei Infrastructură din PMB, cercetat sub control judiciar

Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit „Bestia”, va trece duminică pe lângă Terra

Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit "The Beast" ("Bestia"), care ar putea să distrugă un oraş întreg, va trece duminică pe lângă Terra, fără să prezinte însă un risc de impact cu planeta noastră, au anunţat cercetătorii de la NASA, citaţi de dailymail.co.uk.
Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit

TIFF 2014: Debra Winger: Aveţi o problemă serioasă în România cu exploatarea gazelor de şist

Actriţa americană Debra Winger, care va primi premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că România are o problemă serioasă cu exploatarea gazelor de şist.
TIFF 2014: Debra Winger: Aveţi o problemă serioasă în România cu exploatarea gazelor de şist

Naţionala masculină s-a calificat în sferturile de finală ale CM de baschet 3×3

Naţionala de baschet masculin a României s-a calificat, sâmbătă, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 3x3 găzduit de Moscova.
Naţionala masculină s-a calificat în sferturile de finală ale CM de baschet 3x3

Aniversarea Debarcării din Normandia: Un milion de petale de trandafiri, deasupra Statuii Libertăţii

Un milion de petale de trandafiri au fost presărate cu ajutorul a trei elicoptere deasupra Statuii Libertăţii din New York, vineri, în cadrul ceremoniilor organizate pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, informează washingtonpost.com.
Aniversarea Debarcării din Normandia: Un milion de petale de trandafiri, deasupra Statuii Libertăţii

Noua Dreaptă a cerut „interzicerea relaţiilor homosexuale”, la Marşul pentru Normalitate

Marşul pentru Normalitate al organizaţiei Noua Dreaptă s-a desfăşurat, timp de aproximativ două ore, de la Piaţa Victoriei la Dealul Patriarhiei, participanţii promovând în discursurile lor "starea de normalitate" şi cerând "interzicerea relaţiilor homosexuale".
Noua Dreaptă a cerut

TIFF 2014: Debra Winger: Cred că ideea de celebritate reprezintă prăbuşirea unui artist

Actriţa americană Debra Winger, care va primi premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ideea de celebritate reprezintă "decăderea, prăbuşirea unui artist".
TIFF 2014: Debra Winger: Cred că ideea de celebritate reprezintă prăbuşirea unui artist

Rogozin susţine ideea ca oraşul Volgograd să revină la numele de Stalingrad

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a îndemnat sâmbătă ca oraşul Volgograd să revină la numele de Stalingrad, a cărui bătălie a fost un eveniment-cheie în al Doilea Război Mondial.
Rogozin susţine ideea ca oraşul Volgograd să revină la numele de Stalingrad

Putin a dat ordin să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin sâmbătă să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina, luată cu asalt de către locuitori din estul acestei ţări care se refugiază din calea luptelor, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului citat de agenţiile ruseşti.
Putin a dat ordin să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina

Udrea: Trebuie să finalizăm proiectele lui Traian Băsescu, în 2016 vom fi principala forţă politică

Elena Udrea, candidat la şefia PMP, a susţinut la Congresul partidului că formaţiunea trebuie să finalizeze proiectele asumate de preşedintele Traian Băsescu şi poate să devină în 2016 principala forţă politică, menţionând că inclusiv în toamna acestui an PMP ar putea da şeful statului la alegeri.
Udrea: Trebuie să finalizăm proiectele lui Traian Băsescu, în 2016 vom fi principala forţă politică

Reacţii împărţite la Doneţk faţă de învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte

Reacţiile faţă de învestirea în funcţia de preşedinte, sâmbătă, la Kiev, a lui Petro Poroşenko erau împărţite la Doneţk, un bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, unii sperând că vor fi deschise negocieri, alţii exprimându-şi scepticismul.
Reacţii împărţite la Doneţk faţă de învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte

Nicoleta Balaci şi Adrian Doroş, aleşi reprezentanţi ai salariaţilor în CA al Radioului Public

Nicoleta Balaci şi Adrian Doroş au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Radioului Public în viitorul Consiliu de Administraţie (CA) al instituţiei, în urma scrutinului desfăşurat vineri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Societatea Română de Radiodifuziune (SRR).
Nicoleta Balaci şi Adrian Doroş, aleşi reprezentanţi ai salariaţilor în CA al Radioului Public

Merkel: Ţările din Balcani au o „perspectivă clară de aderare la UE”, dar „drumul va fi lung”

Cancelarul german Angela Merkkel a apreciat că ţările din Balcanii de Vest au o "perspectivă clară de aderare la UE", chiar dacă "drumul va fi lung", într-un podcast difuzat sâmbătă.
Merkel: Ţările din Balcani au o

Adrian Papahagi se retrage din cursa pentru şefia PMP pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu

Adrian Papahagi a anunţat, sâmbătă, la Congresul PMP, că se va retrage din cursa pentru şefia partidului, pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu.
Adrian Papahagi se retrage din cursa pentru şefia PMP pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu

Comisia alegerilor din Radioul Public: Numerotarea buletinelor de vot, necesară pentru securizarea lor

Mariana Milan, preşedintele Comisiei tehnice pentru alegerile din Radioul Public, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că numerotarea buletinelor de vot a fost făcută pentru securizarea şi păstrarea unicităţii acestora, neputându-se face corespondenţa între alegător şi buletinul său de vot.
Comisia alegerilor din Radioul Public: Numerotarea buletinelor de vot, necesară pentru securizarea lor

Ioana Ducu şi Loredana Roşca au câştigat proba de dublu junioare la Roland Garros. Ioana Ducu: Sperăm că Simona Halep va avea acelaşi rezultat ca şi noi

Jucătoarele Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca au câştigat, sâmbătă, proba de dublu junioare din cadrul turneului de la Roland Garros. Ducu şi Roşca au învins în finală, cu scorul de 6-1, 5-7, 11-9, după o oră şi opt minute de joc, perechea Catherine Cartan Bellis / Marketa Vondrusova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 7.
Ioana Ducu şi Loredana Roşca au câştigat proba de dublu junioare la Roland Garros. Ioana Ducu: Sperăm că Simona Halep va avea acelaşi rezultat ca şi noi

Ioana Vonica nu poate participa la funeraliile soţului. Contestaţia faţă de eliberarea ei, admisă. Parchetul îi permite să asiste la priveghi

Ioana Vonica, arestată în dosarul reţetelor false, nu va putea participa la înmormântarea soţului său, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis, sâmbătă, contestaţia procurorilor faţă de cercetarea ei în libertate, sub control judiciar, însă va putea fi prezentă la priveghi, cu dispensă de la procurori.
Ioana Vonica nu poate participa la funeraliile soţului. Contestaţia faţă de eliberarea ei, admisă. Parchetul îi permite să asiste la priveghi

Un avion Airbus aparţinând companiei Swiss, nevoit să se întoarcă după decolare la Amsterdam

Un avion de tip Airbus aparţinând companiei Swiss, care tocmai decolase de la Amsterdam sâmbătă dimineaţa, cu destinaţia Zurich, a fost nevoit să se întoatcă din drum, din cauza unei probleme la reactor.
Un avion Airbus aparţinând companiei Swiss, nevoit să se întoarcă după decolare la Amsterdam

Gelu Vişan se retrage din cursa pentru şefia PMP şi solicită vot pentru Elena Udrea

Gelu Vişan, candidat la şefia PMP, a anunţat, sâmbătă, în discursul susţinut în cadrul Congresului partidului, că se retrage din cursa pentru postul de preşedinte al formaţiunii şi le-a solicitat delegaţilor să o voteze pe Elena Udrea pentru această funcţie.
Gelu Vişan se retrage din cursa pentru şefia PMP şi solicită vot pentru Elena Udrea

Funeriu: Trebuie să fim „partidul laser” şi să le „dăm aripi” alegătorilor

Daniel Funeriu, candidat la şefia PMP, a susţinut, sâmbătă, la Congresul partidului, că formaţiunea trebuie să fie "partidul laser" şi "un partid altfel", iar reprezentanţii PMP trebuie să le "dea aripi" alegătorilor şi să le spună în comunităţi că "visele lor se pot realiza".
Funeriu: Trebuie să fim

CEREMONIA DE ÎNVESTIRE a preşedintelui Ucrainei: Petro Poroşenko refuză orice „compromis” cu Rusia în privinţa Europei şi Crimeei – FOTO

Petro Poroşenko, învestit sâmbătă în funcţia de preşedinte al Ucrainei, s-a angajat să menţină unitatea statului ameninţat de o insurecţie separatistă prorusă sângeroasă în partea de est a ţării, după ce a declanşat cu Vladimir Putin un dialog, creând speranţa unei "dezescaladări". Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost prezent la ceremonie.
CEREMONIA DE ÎNVESTIRE a preşedintelui Ucrainei: Petro Poroşenko refuză orice

Evan Rachel Wood, dată în judecată pentru 30 milioane de dolari, din cauza unei dispute contractuale

Evan Rachel Wood a fost dată în judecată pentru 30 milioane de dolari de o companie de producţie care afirmă că a pierdut foarte mulţi bani după ce actriţa americană a decis să se retragă din distribuţia filmului "10 Things I Hate About Life" chiar în timpul filmărilor.
Evan Rachel Wood, dată în judecată pentru 30 milioane de dolari, din cauza unei dispute contractuale

Tomac: PMP e un partid de dreapta, singurul partid partener al lui Traian Băsescu

Preşedintele interimar al PMP Eugen Tomac a declarat, sâmbătă, la Congresul formaţiunii, că PMP este un partid de dreapta, "singurul partid partener al lui Traian Băsescu", arătând că "tot felul de politicieni" spun că Mişcarea Populară este o soluţie care poate fi evitată în ecuaţia privind dreapta.
Tomac: PMP e un partid de dreapta, singurul partid partener al lui Traian Băsescu

Marion Bartoli: Dacă Şarapova va începe meciul prost, Halep va câştiga

Fosta jucătoare Marion Bartoli a declarat că Maria Şarapova are şanse mai mari să câştige turneul de la Roland Garros, dar dacă sportiva rusă va începe finala la fel de slab ca precedentele trei meciuri, cea care se va impune va fi Simona Halep, informează express.co.uk.
Marion Bartoli: Dacă Şarapova va începe meciul prost, Halep va câştiga

BIOGRAFIE: Petro Poroşenko, un miliardar prooccidental la conducerea unei Ucraine devastate

Miliardarul care a făcut avere în domeniul ciocolatei Petro Poroşenko a fost propulsat la conducerea unei Ucraine devastate de o insurecţie armată separatistă prorusă şi care se află pe marginea războiului civil, dar care contează pe pragmatismul său pentru a o pacifica.
BIOGRAFIE: Petro Poroşenko, un miliardar prooccidental la conducerea unei Ucraine devastate

Alba: Doi turişti care au rămas blocaţi cu maşina în noroi pe un drum forestier, salvaţi de jandarmi

Doi turişti din Bucureşti care au rămas blocaţi cu maşina în noroi pe un drum forestier din zona şoselei Transalpina au fost salvaţi, sâmbătă dimineaţă, de jandarmii montani din Alba, autoturismul fiind tractat până la o pensiune.
Alba: Doi turişti care au rămas blocaţi cu maşina în noroi pe un drum forestier, salvaţi de jandarmi

TIFF 2014: Angela Similea: Este impresionant să vezi o peliculă precum „Să mori de dragoste rănită” – VIDEO

Angela Similea, care joacă în "Să mori de dragoste rănită", cel mai recent scurtmetraj al Iuliei Rugină, a declarat, vineri seară, după proiecţia filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), că este "impresionant să vezi o asemenea peliculă unde fiecare a pus ce avea mai bun".
TIFF 2014: Angela Similea: Este impresionant să vezi o peliculă precum

Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns cu patru trenuri la Miercurea Ciuc – VIDEO

Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns, sâmbătă, cu patru trenuri, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu, ei fiind întâmpinaţi cu aplauze, flori şi steaguri de sute de localnici.
Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns cu patru trenuri la Miercurea Ciuc - VIDEO

NATO şi UE salută învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei

Învestirea sâmbătă a preşedinelui Petro Poroşenko a fost salutată imediat de NATO şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, care au subliniat în comunicate separate susţinerea celor două instituţii faţă de Ucraina, integritatea teritorială şi stabilitatea ţării.
NATO şi UE salută învestirea lui Poroşenko în funcţia de preşedinte al Ucrainei

Favoritul în alegerile prezidenţiale afgane a scăpat cu viaţă dintr-un atentat soldat cu şase morţi

Favoritul în alegerile prezidenţiale din Afganistan Abdullah Abdullah a scăpat cu viaţă unei tentative de asasinat, vineri, la Kabul, unde două explozii i-au vizat convoiul, omorând cel puţin şase persoane, potrivit poliţiei, cu opt zile înaintea turului doi al scrutinului.
Favoritul în alegerile prezidenţiale afgane a scăpat cu viaţă dintr-un atentat soldat cu şase morţi

Alba: Femeie împuşcată mortal de un bărbat care se afla la vânătoare şi a confundat-o cu o vulpe

O femeie în vârstă de 61 de ani din judeţul Alba a fost împuşcată mortal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un bărbat care le-a spus ulterior poliţiştilor că se afla la vânătoare şi a tras din greşeală asupra victimei după ce a confundat-o cu o vulpe.
Alba: Femeie împuşcată mortal de un bărbat care se afla la vânătoare şi a confundat-o cu o vulpe

Obama îl îndeamnă pe Putin să-l recunoască pe noul preşedinte ucrainean

Preşedintele american Barack Obama l-a îndemnat vineri pe Vladimir Putin să-l recunoască pe noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, pentru a diminua tensiunile între Statele Unite şi Rusia, într-un interviu acordat înaintea întâlnirii cu preşedintele rus.
Obama îl îndeamnă pe Putin să-l recunoască pe noul preşedinte ucrainean

Vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, cercetat în liberate

Tribunalul Bucureşti a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii DNA pentru vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu, directorul Enel Florin Gugu şi Gheorghe Ciubotaru, asociat al unei firme, cercetaţi într-un dosar de corupţie.
Vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, cercetat în liberate

Fostul director RATB Viorel Popescu a fost arestat

Fostul director al RATB Viorel Popescu - reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu cu un prejudiciu estimat la 820.000 de euro - a fost arestat, sâmbătă, printr-o decizie luată de Tribunalul Capitalei.
Fostul director RATB Viorel Popescu a fost arestat

Probleme de sănătate frecvente care pot apărea în vacanţă

Organismul reacţionează în moduri diferite la schimbările de rutină, iar plecarea în vacanţă, ca orice rupere de ritm, poate declanşa anumite afecţiuni uşoare, care însă trebuie tratate la timp, potrivit dailymail.co.uk.
Probleme de sănătate frecvente care pot apărea în vacanţă

Alimente de evitat pentru un zâmbet sănătos

Unul dintre secretele unui zâmbet sănătos constă în adoptarea unei diete alimentare corecte, care ne ajută să ne păstrăm zâmbetul strălucitor şi gingiile sănătoase, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Alimente de evitat pentru un zâmbet sănătos

STUDIU: Numărul bărbaţilor din România care merg la chirurgi esteticieni este în creştere

Numărul bărbaţilor din România care îşi îmbunătăţesc aspectul fizic cu ajutorul bisturiului este în creştere, pe primul loc în preferinţele acestora aflându-se tratamentele cosmetice ale ridurilor faciale, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
STUDIU: Numărul bărbaţilor din România care merg la chirurgi esteticieni este în creştere

REPORTAJ: Ceremoniile marcând Debarcarea din Normandia, transformate într-un „summit” pe tema Ucrainei

Presa rusă a comentat întâlnirile care au avut loc joi între preşedintele Vladimir Putin şi liderii occidentali, apreciind că ceremoniile de sărbătorire a Debarcării din Normandia s-au transformat într-un adevărat "summit" neoficial pe tema crizei din Ucraina.
REPORTAJ: Ceremoniile marcând Debarcarea din Normandia, transformate într-un