Actriţa americană Halle Berry va juca în "Extant", un serial regizat de cineastul Steven Spielberg, vedeta semnând un contract pe doi ani cu studiourile CBS Television.
Actriţa Charlize Theron a suferit, în secret, o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală, ca urmare a unei accidentări pe care a suferit-o în 2005, în timpul filmărilor pentru pelicula de acţiune "Aeon Flux".
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, referitor la afirmaţia lui Crin Antonescu potrivit căreia Victor Ponta ar fi un candidat puternic la prezidenţiale, că nu îl contrazice pe liderul PNL, el menţionând totodată că PSD şi premierul nu iau în calcul această candidatură.
Duminică, 6 octombrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Reportul la Loto 6 din 49 este de peste 2 milioane lei, informează Loteria Română.
Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a declarat că luni va avea loc o şedinţă a USL, la ora 10.00, în care trebuie discutate criticile aduse de Crin Antonescu premierului Victor Ponta şi PSD, precum şi proiectele mari ale Uniunii, precum Constituţia, regionalizarea şi descentralizarea.
Cineastul Lee Daniels va primi pentru filmul "The Butler" distincţia "cel mai bun regizor" la cea de-a 17-a gală Hollywood Film Awards, care se va desfăşura pe 21 octombrie.
Aproximativ o sută de protestatari s-au adunat, duminică, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde scandează lozinci antiguvernamentale, îl acuză pe premierul Victor Ponta că este "mincinos" şi cer demisia acestuia, în urma schimbărilor făcute de procurorul general Tiberiu Niţu la DNA.
Gimnasta Larisa Iordache a câştigat, duminică, medalia de bronz, iar Sandra Izbaşa s-a clasat pe locul 7, în finală la sol, la Campionatele Mondiale de la Antwerp (Belgia), iar delegaţia României încheie participarea cu o singură medalie.
Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a luat decizia personală de a candida pentru funcţia de preşedinte al României, în condiţiile validării de propriul partid a acestei decizii, de către alianţă (DA) şi de celelalte partide de centru-drepta.
Ambasadoarea Germaniei în Yemen, Carola Müller-Holtkemper, a fost ţinta unei tentative eşuate de răpire, însă unul dintre agenţii săi de securitate, cetăţean german, a fost ucis de militanţi islamişti, anunţă surse diplomatice citate de AFP. Atacul a avut loc în faţa unui magazin situat în cartierul diplomatic din Sanaa.
Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare a fost învinsă, duminică, în deplasare, de campioana Germaniei, Thuringer HC, cu scorul de 36-29 (18-15), la debutul în grupa A a Ligii Campionilor.
Echipa feminină de tenis de masă a României a învins, duminică, cu scorul de 3-0, reprezentativa Rusiei, şi s-a calificat în finală la Campionatele Europene de la Schwechat (Austria), informează site-ul oficial al competiţiei.
Mai mulţi lideri PDL consideră că Emil Boc sau Cătălin Predoiu ar fi potriviţi să reprezinte partidul în cursa alegerilor prezidenţiale din 2014, în condiţiile în care luni încep înscrierile pentru desemnarea candidatului formaţiunii la Preşedinţie.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, reclamă lipsa unei decizii referitoare la funcţionarea unor secţii maghiare la Institutul de Medicină de la Târgu Mureş, arătând, într-un discurs ţinut în faţa a peste o mie de persoane, la Arad, că nu înţelege de ce nu pot fi folosite nici simbolurile naţionale.
Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au programat pentru duminică o întâlnire pentru a discuta problemele care au apărut în ultima perioadă în USL, a declarat, pentru "Gândul", preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
Pentru rezolvarea unei probleme de sănătate nou apărute se anticipează că sunt suficiente, în medie, două-trei consultaţii la medicul de familie şi, dacă este necesar, până la trei consultaţii la specialist, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Un cioban de 52 de ani, care s-a angajat în traversarea căii ferate, duminică, alături de turma de oi, fără să se asigure, a fost lovit de un tren, în localitatea braşoveană Cristian, şi a fost rănit la un picior, iar 30 de oi au murit.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a reiterat duminică apelul de menţinere a sancţiunilor impuse Iranului, argumentând că acestea sunt pe cale să îşi atingă scopul, acela de "a priva Iranul de capacităţile de îmbogăţire a uraniului".
Luni, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor în aproape toată ţara. Cerul va fi variabil în estul ţării şi la munte şi mai mult senin în rest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Bugetul pentru medicina de familie în 2014 va constitui 9% din Fondul Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate, faţă de 5% cât a fost consumat în 2012 din FNASS, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Atletul kenyan Chelokoi Bushendich şi sportiva Neri Worku din Etiopia au câştigat, duminică, cea de-a şasea ediţie a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon.
A patra victorie consecutivă, a opta în acest sezon, îl apropie pe Sebatian Vettel la câteva sute de kilometri de un nou titlu mondial, pilotul german putând realiza această peformanţă peste numai o săptămână, la Suzuka, unde va avea loc Marele Premiu al Japoniei.
Politicienii americani ar trebui să înceteze să mai folosească creşterea limitei de îndatorare în negocieri, a declarat miliardarul american Warren Buffett, comparând practica cu ameninţarea lansării unei bombe nucleare.
Prin pachetul de servicii medicale de bază cetăţeanul ştie la ce servicii are dreptul gratuit, fiind astfel mai puţin probabil să apeleze la plăţi informale, o practică din sistem pe care o descurajăm, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Oamenii trebuie să stea sub pereţii de rezistenţă din locuinţă atunci când se produce un cutremur de mare intensitate, să nu folosească scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul unui seism, şi să aibă o trusă care să conţină apă şi conserve, fluier, lanternă şi medicamente.
Guvernul de la Tripoli susţine că nu a fost informat de Statele Unite despre operaţiunea serviciilor speciale americane efectuată pe teritoriul Libiei, operaţiune care a avut drept rezultat capturarea unui lider al reţelei teroriste Al-Qaida.
Economia Greciei va rămâne în recesiune şi anul următor, pentru al şaptelea an consecutiv, iar şomajul va atinge un nou record, de 28,5%, estimează agenţia de rating Standard & Poor's (S&P), citată de cotidianul Kathimerini.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu crede că înfiinţarea regiunilor administrative va mai avea loc în actuala legislatură, pentru că nu ar fi timp pentru amendarea Constituţiei, propunând modificarea actualelor regiuni de dezvoltare, pe care le consideră "un eşec total".
Cutremurele înregistrate în ultima perioadă în zona comunei Izvoarele, din judeţul Galaţi, au cauze naturale, existând un stres puternic în scoarţa terestră, astfel că plăcile tectonice "se împing unele în altele", iar fenomenul nu poate fi oprit, arată experţii prezenţi în zonă pentru cercetări.
UDMR ar susţine proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale privind descentralizarea, cu unele modificări, mai ales referitoare la buget, a anunţat, duminică, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
O echipă internaţională a început, duminică, operaţiunea de distrugere a arsenalului chimic sirian şi a instalaţiilor de producţie, anunţă surse din cadrul misiunii experţilor, citate de AFP.
Companiile Cisco Systems, Google şi SAP AG negociază cu BlackBerry achiziţia parţială sau integrală a producătorului canadian de smartphone-uri, au declarat surse apropiate situaţiei.
Reprezentanţii direcţiilor din Primăria Capitalei au discutat, într-o şedinţă convocată duminică, procedurile care trebuie aplicate după un cutremur, fiind verificate Dispeceratul Integrat de Urgenţă al municipalităţii şi cele ale Apa Nova, Adminsitraţia Străzilor, RADET şi RATB.
Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat susţine că din 400 de clădiri cu risc seismic din Capitală, în 18 ani au fost consolidate mai puţin de 40 şi alte câteva sunt în lucru, acuzând autorităţile că îşi aduc aminte de consolidare doar când are loc un cutremur cu magnitudine mai mare.
Cineastul italian Carlo Lizzani, în vârstă de 91 de ani, s-a sinucis, sâmbătă, acesta aruncându-se de la balconul locuinţei sale din Roma, situat la etajul trei, au anunţat autorităţile italiene.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că proiectul privind exploatarea minieră de la Roşia Montană este anticonstituţional şi nu va fi votat de Uniune, afirmând că şi comisia specială înfiinţată este "total inutilă şi nu are cum să aducă clarificări privind problemele de constituţionalitate".