CELE MAI NOI ARTICOLE

Nokia a prezentat Lumia 1020. Ce dotări are smartphone-ul şi cât va costa – FOTO

Nokia a prezentat smartphone-ul Lumia 1020, mizând pe o cameră de înaltă rezoluţie, servicii avansate de localizare şi navigaţie şi alte specificaţii tehnice premium pentru revigorarea vânzărilor şi revenirea pe profit, într-o piaţă dominată de Samsung şi Apple.
Nokia a prezentat Lumia 1020. Ce dotări are smartphone-ul şi cât va costa - FOTO

Accident pe A1: 11 persoane rănite, după ce maşina cu care mergeau spre Bucureşti s-a răsturnat

Unsprezece persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce maşina cu care mergeau spre Bucureşti s-a răsturnat pe autostrada A1, la kilometrul 27, acestea fiind transportate cu ambulanţe la spitale din Capitală.
Accident pe A1: 11 persoane rănite, după ce maşina cu care mergeau spre Bucureşti s-a răsturnat

Noi speculaţii în privinţa lui Snowden. O cursă Aeroflot Moscova-Havana şi-a schimbat ruta obişnuită

Ruta unui avion al companiei Aeroflot care se deplasa de la Moscova la Havana a fost schimbată, joi, măsura generând speculaţii că la bordul acestuia s-ar fi aflat fostul consultant al Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) Edward Snowden, relatează Russia Today, în pagina electronică.
Noi speculaţii în privinţa lui Snowden. O cursă Aeroflot Moscova-Havana şi-a schimbat ruta obişnuită

O lună de MANIFESTAŢII în Bulgaria împotriva oligarhiei şi Guvernului – FOTO

Manifestaţii zilnice au loc de o lună în Bulgaria, ilustrând faptul că societatea civilă s-a săturat de corupţia elitelor politice, o contestare susţinută de ţările Uniunii Europene, în special Germania şi Franţa.
O lună de MANIFESTAŢII în Bulgaria împotriva oligarhiei şi Guvernului - FOTO

CAZUL Snowden este încă în IMPAS, SUA şi Rusia manifestând prudenţă

Cazul fostului consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, blocat pe aeroportul Moscova-Şeremetievo de 19 zile, este încă "în impas", Rusia şi Statele Unite rămânând "prudente", a declarat joi o sursă rusă apropiată dosarului.
CAZUL Snowden este încă în IMPAS, SUA şi Rusia manifestând prudenţă

ACCIDENTUL de la San Francisco: Piloţii nu au discutat despre viteza prea mică a avionul decât în ultimul moment

Piloţii zborului Asiana 214, care s-a prăbuşit la San Francisco la sfârşitul săptămânii trecute, nu au început să discute despre viteza prea mică a avionului decât în ultimele secunde dinaintea accidentului, au anunţat joi autorităţile americane.
ACCIDENTUL de la San Francisco: Piloţii nu au discutat despre viteza prea mică a avionul decât în ultimul moment

China: Minorităţile din Tibet şi Xinjiang beneficiază de libertăţi fără precedent

China a apreciat, joi, în faţa Statelor Unite că minorităţile tibetane şi uigure beneficiază de "libertăţi fără precedent" şi cere Washingtonului să se preocupe de propriul bilanţ în materie de Drepturile Omului.
China: Minorităţile din Tibet şi Xinjiang beneficiază de libertăţi fără precedent

SUA solicită Chinei să respecte regulile în materie de informaţii şi drepturile omului

Statele Unite au solicitat, joi, Chinei să "respecte regulile" internaţionale fie că este vorba de cele în materie de informaţii, maritime sau drepturile omului, în cadrul a două zile de discuţii anuale între cele mai mari două puteri ale lumii.
SUA solicită Chinei să respecte regulile în materie de informaţii şi drepturile omului

PROTESTE la Rio de Janeiro: Incidente violente au avut loc în timpul unor noi manifestaţii – VIDEO, FOTO

O sută de manifestanţi mascaţi şi îmbrăcaţi în negru s-au ciocnit cu forţele de poliţie joi seară la Rio, după ce au aruncat cocteiluri molotov şi torţe în poliţiştii care au răspuns cu gaze lacrimogene, au constatat jurnaliştii.
PROTESTE la Rio de Janeiro: Incidente violente au avut loc în timpul unor noi manifestaţii - VIDEO, FOTO

Washington este foarte dezamăgit de faptul că Beijing nu l-a predat pe Edward Snowden

Statele Unite au afirmat joi în cadrul unei întâlniri bilaterale cu China că sunt foarte dezamăgite că Beijing nu l-a predat pe Edward Snowden, fostul consultant de informaţii american aflat la sursa dezvăluirilor privind vaste programe de supraveghere americane.
Washington este foarte dezamăgit de faptul că Beijing nu l-a predat pe Edward Snowden

Venezuela nu a primit încă un răspuns din partea lui Edward Snowden privind azilul politic

Guvernul din Venezuela nu a primit "încă" un răspuns de la fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden privind oferta de azil transmisă de Caracas, a declarat joi pentru AFP ministrul venezuelean al Afacerilor Externe, Elias Jaua.
Venezuela nu a primit încă un răspuns din partea lui Edward Snowden privind azilul politic

Jean-Claude Juncker rămâne premier al Luxemburgului până la alegerile anticipate din octombrie

Criza politică a fost evitată joi la Luxemburg, unde alegeri anticipate vor avea loc în octombrie la cererea premierului Jean-Claude Juncker care, după pierderea aliaţilor socialişti, rămâne în funcţia pe care doreşte să o ocupe în continuare.
Jean-Claude Juncker rămâne premier al Luxemburgului până la alegerile anticipate din octombrie

Rezultate din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Europa

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, miercuri şi joi, în manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Europa:
Rezultate din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Europa

Daniel Isăilă, după victoria Astrei: Este o calificare meritată, dar am senzaţia că a lipsit ceva astăzi

Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, joi, după victoria din meciul cu Domzale, scor 2-0, că accederea formaţiei sale în turul doi preliminar al Ligii Europa este meritată, dar a menţionat că are senzaţia că "a lipsit ceva", că jucătorii nu au avut agresivitatea necesară.
Daniel Isăilă, după victoria Astrei: Este o calificare meritată, dar am senzaţia că a lipsit ceva astăzi

Ioan Niculae: Cu Omonia va fi mult mai greu

Patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu DK Domzale, scor 2-0, că acest succes nu a fost "nici pe departe o formalitate" şi să a avut emoţii, adăugând că dubla manşă cu Omonia Nicosia va fi mult mai dificilă.
Ioan Niculae: Cu Omonia va fi mult mai greu

Canada: Opoziţia îndeamnă Guvernul să consolideze reglementările în domeniul securităţii feroviare, în urma accidentului din Quebec

Opoziţia a solicitat joi Guvernului canadian să consolideze rapid reglementările în domeniul securităţii feroviare în Canada, în urma accidentului de la Lac-Mégantic, în Québec, care "se pare" că s-a soldat cu 50 de morţi, potrivit poliţiei.
Canada: Opoziţia îndeamnă Guvernul să consolideze reglementările în domeniul securităţii feroviare, în urma accidentului din Quebec

Priştina acordă o amnistie etnicilor sârbi din Kosovo, un nou pas spre normalizarea relaţiilor

Parlamentul din Kosovo a adoptat joi o lege acordând o amnistie etnicilor sârbi din Kosovo care s-au opus uneori violent independenţei acestui teritoriu, o măsură vizând să faciliteze punerea în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor cu Serbia, sub patronaj european.
Priştina acordă o amnistie etnicilor sârbi din Kosovo, un nou pas spre normalizarea relaţiilor

Procesul fondurilor de investiţii deţinute de Nelson Mandela va fi judecat la 29 iulie

Data de 29 iulie a fost fixată pentru reglementarea bătăliei juridice privind cele două fonduri de investiţii deţinute de Nelson Mandela, în care sunt implicate cele două fiice ale sale Makaziwe şi Zenani
Procesul fondurilor de investiţii deţinute de Nelson Mandela va fi judecat la 29 iulie

Vaslui: Ambulanţă SMURD de 650.000 de lei, nefolosită din lipsă de cadre medicale

O ambulanţă a SMURD Vaslui în valoare de peste 650.000 de lei, achiziţionată în luna octombrie 2012, în baza unui proiect cu finanţare europeană, nu este folosită din cauza lipsei de specialişti pentru medicina de urgenţă.
Vaslui: Ambulanţă SMURD de 650.000 de lei, nefolosită din lipsă de cadre medicale

Constanţa: Un bărbat a murit după ce a salvat de la înec doi copii luaţi de curenţi în Marea Neagră

Fostul preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Constanţa, în vârstă de 62 de ani, a murit după ce a salvat de la înec doi copii care fuseseră luaţi de curenţi în Marea Neagră, în apropierea unei plaje din municipiul Constanţa.
Constanţa: Un bărbat a murit după ce a salvat de la înec doi copii luaţi de curenţi în Marea Neagră

ASTRA Giurgiu s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa

Formaţia Astra Giurgiu s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa, după ce a învins, joi seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa slovenă NK Domzale, în manşa secundă a primului tur preliminar al competiţiei.
ASTRA Giurgiu s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa

Principele Nicolae, în calitate de voluntar la activităţile organizaţiei Tăşuleasa Social

Principele Nicolae a participat, în perioada 1 - 6 iulie, în calitate de voluntar la activităţile organizaţiei Tăşuleasa Social din Bistriţa-Năsăud, unde s-au desfăşurat jocuri de echipă, competiţii şi călătorii de cunoaştere a plantelor şi animalelor din zonă, potrivit site-ului Casei Regale.
Principele Nicolae, în calitate de voluntar la activităţile organizaţiei Tăşuleasa Social

Comandant american: Relaţiile militare dintre SUA şi China au înregistrat progrese semnificative

Relaţiile militare americano-chineze au înregistrat "progrese semnificative" datorită unor multiple schimburi bilaterale, a declarat luni comandantul forţelor americane în Asia-Pacific, amiralul Samuel Locklear, citat de AFP, cu referire la discuţiile dintre cele două state susţinute la Washington.
Comandant american: Relaţiile militare dintre SUA şi China au înregistrat progrese semnificative

Peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei vor fi produse la Târgu Mureş

O companie din Târgu Mureş anunţă că va produce peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei, Philippe, care va avea loc în 21 iulie, precizând că "imediat după anunţul cu intenţia de abdicare a regelui Albert al II-lea, comenzile au început să curgă".
Peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei vor fi produse la Târgu Mureş

Arabia Saudită ar deţine rachete balistice îndreptate spre Iran şi Israel

Arabia Saudită ar deţine rachete balistice orientate în direcţia Iranului şi Israelului, instalate într-o bază secretă în deşert, a declarat joi un grup de consultanţă specializat în domeniul apărării, IHS Jane Intelligence.
Arabia Saudită ar deţine rachete balistice îndreptate spre Iran şi Israel

Coreea de Nord, DE ACORD cu negocieri internaţionale: „Suntem pregătiţi să discutăm pentru a destinde tensiunile din peninsulă”

Coreea de Nord s-a declarat miercuri pregătită să înceapă negocieri internaţionale, cu scopul de a calma tensiuni regionale agravate, potrivit Phenianului, de exerciţii militare comune americano-sud-coreene.
Coreea de Nord, DE ACORD cu negocieri internaţionale:

Avocatul lui Gigi Becali,despre participarea acestuia la funeraliile mătuşii: Vedem pe urmă ce facem

Bogdan Vlad, unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX, despre o eventuală cerere a clientului său de a fi eliberat temporar pentru a participa la funeraliile mătuşii sale, că nu comentează situaţia, adăugând că "vedem pe urmă ce facem".
Avocatul lui Gigi Becali,despre participarea acestuia la funeraliile mătuşii: Vedem pe urmă ce facem

Cluj: Gheorghe Şurubaru, reales în funcţia de viceprimar, după ce demisionase în urmă cu două ore

Gheorghe Şurubaru (PDL) a fost reales, joi seară, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca de către consilierii locali, după ce acesta demisionase din funcţie în urmă cu două ore din motive personale.
Cluj: Gheorghe Şurubaru, reales în funcţia de viceprimar, după ce demisionase în urmă cu două ore

Vikingur, adversara echipei Petrolul în turul doi preliminar al Ligii Europa. Care sunt preţurile biletelor

Formaţia Vikingur (Insulele Feroe) a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa finlandeză Inter Turku, şi s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa, fază în care va întâlni gruparea Petrolul Ploieşti, informează uefa.com. Clubul Petrolul a anunţat, joi, pe site-ul oficial, preţurile biletelor pentru meciul din prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa, pe care prahovenii îl vor disputa pe teren propriu.
Vikingur, adversara echipei Petrolul în turul doi preliminar al Ligii Europa. Care sunt preţurile biletelor

Boc: USL Cluj şterge pe jos cu Ponta, consilierii au refuzat prelungirea unui contract cu China

Primarul Emil Boc a declarat că USL Cluj "şterge pe jos cu Victor Ponta" deoarece consilierii locali social-liberali au refuzat, joi, să voteze prelungirea unui contract de închiriere cu o asociaţie româno-chineză, în timp ce premierul anunţase că vrea un parteneriat strategic cu China.
Boc: USL Cluj şterge pe jos cu Ponta, consilierii au refuzat prelungirea unui contract cu China

Levadia Tallinn, adversara echipei Pandurii Târgu Jiu în turul doi preliminar al Ligii Europa

Formaţia estoniană Levadia Tallinn a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa galeză Bala Town FC, şi s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa, fază în care va întâlni echipa Pandurii Târgu Jiu, informează uefa.com.
Levadia Tallinn, adversara echipei Pandurii Târgu Jiu în turul doi preliminar al Ligii Europa

Băsescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenţă de 30%

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.
Băsescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenţă de 30%

Laserul de la Măgurele: Firma franceză Thales va furniza, pentru 60 milioane de euro, sistemul de lasere de mare putere

Compania franceză Thales va furniza, în cadrul unui contract de 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Măgurele, contractul fiind semnat joi, la Bucureşti, în prezenţa premierilor român şi francez, Victor Ponta şi Jean-Marc Ayrault.
Laserul de la Măgurele: Firma franceză Thales va furniza, pentru 60 milioane de euro, sistemul de lasere de mare putere

Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali a fost găsită MOARTĂ în piscina reşedinţei din Pipera. Decesul, cercetat de procurori ca moarte suspectă

Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali - verii lui Gigi Becali -, a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reşedinţei din cartierul bucureştean Pipera, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Decesul mătuşii lui Gigi Becali este cercetat ca moarte suspectă de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, potrivit declaraţiei pentru MEDIAFAX a unor surse judiciare.
Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali a fost găsită MOARTĂ în piscina reşedinţei din Pipera. Decesul, cercetat de procurori ca moarte suspectă

Noi norme UE pentru produsele cosmetice

Produsele cosmetice din magazine, indiferent dacă sunt fabricate în UE sau importate, trebuie să respecte standarde de siguranţă mai stricte şi reguli pentru o informare mai bună a consumatorilor, printre care să fie notificate centralizat, a anunţat joi Comisia Europeană.
Noi norme UE pentru produsele cosmetice

Băsescu cere reexaminarea unei legi care scuteşte Loteria de finanţarea Fondului Cultural Naţional

Preşedintele Traian Băsescu a cerut joi, Senatului, reexaminarea unei legi care scutea, de la 31 decembrie 2013, Loteria Română de la obligaţia acordării a 0,4% din profitul net pentru achiziţia de publicaţii de către biblioteci şi a 2% din încasări către Fondul Cultural Naţional.
Băsescu cere reexaminarea unei legi care scuteşte Loteria de finanţarea Fondului Cultural Naţional

Andrea Schaechter, noul şef al misiunii FMI în România. Succesoarea lui Erik de Vrijer are o carieră de 15 de ani la FMI şi Comisia Europeană

Şeful următoarei misiuni FMI în România, Andrea Schaechter, şi-a început cariera la instituţia internaţională în 1998, ca economist pentru Benin, iar ulterior a lucrat în mai multe departamente ale Fondului, inclusiv cel pentru Europa.
Andrea Schaechter, noul şef al misiunii FMI în România. Succesoarea lui Erik de Vrijer are o carieră de 15 de ani la FMI şi Comisia Europeană

Corlăţean i-a transmis premierului sud-coreean o invitaţie din partea lui Victor Ponta

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit, joi, în vizita oficială în Coreea de Sud, cu premierul Chung Hong-won, căruia i-a transmis o invitaţie din partea prim-ministrului Victor Ponta de a se întâlni în viitorul apropiat fie la Bucureşti, fie la Seul.
Corlăţean i-a transmis premierului sud-coreean o invitaţie din partea lui Victor Ponta

Preşedinţia: Premierul francez a arătat că problema romilor devine din ce în ce mai dificilă

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a afirmat, în întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, că problema situaţiei comunităţii rome din Franţa devine din ce în ce mai dificilă şi că trebuie ca autorităţile judiciare din cele două ţări să colaboreze pentru combaterea traficului de fiinţe umane.
Preşedinţia: Premierul francez a arătat că problema romilor devine din ce în ce mai dificilă

Sindicatele din Tarom cer demisia Consiliului de Administraţie al companiei

Sindicatele din Tarom cer demisia Consiliului de Administraţie al companiei şi constituirea unei comisii de anchetă din partea Corpului de control al premierului, în scopul verificării "abuzurilor conducerii administrative şi executive", potrivit unui comunicat remis joi MEDIAFAX.
Sindicatele din Tarom cer demisia Consiliului de Administraţie al companiei