CELE MAI NOI ARTICOLE

Armata egipteană îndeamnă populaţia la unitate şi „reconciliere”

Armata egipteană a îndemnat populaţia la unitate şi "reconciliere", după demiterea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, într-un comunicat publicat în noaptea de joi spre vineri.
Armata egipteană îndeamnă populaţia la unitate şi

Românii au consumat mai puţină electricitate în primele cinci luni

Consumul final de energie electrică în primele cinci luni a depăşit 21.080 milioane KWh, cu 7,7% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012, în timp ce iluminatul public a înregistrat o scădere cu 9,1%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 1,3%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Românii au consumat mai puţină electricitate în primele cinci luni

PROTEST la Ministerul de Interne: Aproximativ 50 de sindicalişti din Poliţie, nemulţumiţi de modificarea unor ordine interne. Ministrul Stroe le-ar fi promis că demisionează dacă nu obţine bani la rectificare

Aproximativ 50 de sindicalişti din Poliţie au protestat, vineri, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, nemulţumiţi de modificarea unor ordine interne privind chiria, transportul sau regimul disciplinar, ministrul Radu Stroe promiţându-le discuţii pentru rezolvarea problemelor.
PROTEST la Ministerul de Interne: Aproximativ 50 de sindicalişti din Poliţie, nemulţumiţi de modificarea unor ordine interne. Ministrul Stroe le-ar fi promis că demisionează dacă nu obţine bani la rectificare

Salariul mediu net a scăzut cu 3% în luna mai, până la 1.611 lei. În ce domenii sunt cele mai mici şi cele mai mari venituri

Salariul mediu net în luna mai a fost de 1.611 lei, cu 3% mai mic decât în luna aprilie, însă a urcat cu 5,3% comparativ cu mai 2012, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Salariul mediu net a scăzut cu 3% în luna mai, până la 1.611 lei. În ce domenii sunt cele mai mici şi cele mai mari venituri

Chile: Cel morţi 11 morţi în nordul ţării, din cauza infectării cu virusul A H1N1

Colegiul medical din Chile şi-a exprimat, joi, îngrijorarea cu privire la propagarea virusului A H1N1 în regiunea Tarapaca (nord), unde au fost înregistrate de şapte ori mai multe cazuri decât în restul ţării şi unde au murit cel puţin 11 persoane.
Chile: Cel morţi 11 morţi în nordul ţării, din cauza infectării cu virusul A H1N1

Anna Chapman, „admiratoarea secretă” a lui Edward Snowden

Celebra spioană Anna Chapman, expulzată din Statele Unite în 2010, l-a cerut în căsătorie pe fostul consultant american Edward Snowden, într-un mesaj postat pe Twitter, se arată într-un articol publicat pe blogul Wall Street Journal.
Anna Chapman,

Zboruri anulate în capitala Mexicului din cauza cenuşii vulcanice

Cel puţin 47 de zboruri operate de patru companii aeriene americane au fost anulate joi în capitala Mexicului, din cauza emisiilor de cenuşă ale vulcanului Popocatepetl, situat la 65 de kilometri de terminale, a anunţat aeroportul internaţional din Mexico, citat de AFP.
Zboruri anulate în capitala Mexicului din cauza cenuşii vulcanice

Cuplurile care nu se ceartă trăiesc mai mult. Care sunt motivele

Un studiu realizat de cercetătorii Universităţii Brigham Young din Utah a arătat că membrii unui cuplu trăiesc mai mult dacă nu se ceartă.
Cuplurile care nu se ceartă trăiesc mai mult. Care sunt motivele

Membri ai Congresului SUA acuză România că refuză restituirea bunurilor bisericeşti

Douăzeci de membri ai Congresului american acuză România că refuză să retrocedeze proprietăţile bisericeşti confiscate de comunişti comunităţilor evreieşti şi maghiare din ţară, în timp ce Bucureştiul susţine că depune toate eforturile în acest sens.
Membri ai Congresului SUA acuză România că refuză restituirea bunurilor bisericeşti

Washingtonul le cere autorităţilor egiptene să nu-l deţină arbitrar pe Mohamed Morsi

Statele Unite le-au cerut în mod expres autorităţilor egiptene să nu recurgă la "arestări arbitrare" împotriva lui Mohamed Morsi şi a susţinătorilor preşedintelui islamist demis, a declarat joi un oficial guvernamental american.
Washingtonul le cere autorităţilor egiptene să nu-l deţină arbitrar pe Mohamed Morsi

SUBIECTE BACALAUREAT 2013 la Biologie, Geografie, Informatică, Chimie, Psihologie: Candidaţii au susţinut astăzi proba opţională

Candidaţii la examenul de BACALAUREAT susţin astăzi proba opţională a profilului. Absolvenţii de liceu şi-au ales una dintre următoarele discipline pentru ultima probă scrisă de la BACALAUREAT: Biologie, Geografie, Fizică, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Chimie, Economie, Psihologie, Filosofie sau Sociologie. www.mediafax.ro va publica SUBIECTELE BACALAUREAT 2013 la Biologie, Geografie, Fizică, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Chimie, Economie, Psihologie, Filosofie şi Sociologie.
SUBIECTE BACALAUREAT 2013 la Biologie, Geografie, Informatică, Chimie, Psihologie: Candidaţii au susţinut astăzi proba opţională

Preşedintele Boliviei: Analizăm închiderea ambasadei Statelor Unite, nu avem nevoie de ea

Preşedintele bolivian Evo Morales intenţiona, joi, să "închidă, dacă va fi necesar", ambasada Statelor Unite în La Paz, după ce a denunţat presiunile exercitate, potrivit lui, de Washington asupra a patru ţări europene care i-au interzis temporar survolarea teritoriului lor.
Preşedintele Boliviei: Analizăm închiderea ambasadei Statelor Unite, nu avem nevoie de ea

Un soldat a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în atacuri ale islamiştilor în Sinai

Un soldat egiptean a fost ucis în atacuri simultane ale militanţilor islamişti care au lansat, vineri, rachete şi au tras cu mitraliere în posturi de poliţie şi militare din Sinai, a anunţat o sursă medicală.
Un soldat a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în atacuri ale islamiştilor în Sinai

ACCIDENT provocat de un poliţist: Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav

Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav, în urma unui accident petrecut joi noapte, în jurul orei 22.30, în comuna mehedinţeană Gruia, după ce maşina condusă de şeful Postului de Poliţie din localitate a intrat pe contrasens şi a lovit un grup de copii, aflat pe trotuar, aproape de bordură.
ACCIDENT provocat de un poliţist: Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav

Băsescu: Aş merge până la a sista alocaţia pentru copiii romi dacă nu se duc la şcoală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că în condiţiile în care structura populaţiei se schimbă, trebuie luate măsuri astfel încât copiii romi să meargă la şcoală, pentru a fi la fel de instruiţi ca majoritarii, el adăugând: "Aş merge până la a asista alocaţia pentru copii dacă nu se duc la şcoală".
Băsescu: Aş merge până la a sista alocaţia pentru copiii romi dacă nu se duc la şcoală

Liga Europa: NK Domzale – Astra Giurgiu, scor 0-1, în prima manşă a turului întâi preliminar

Echipa Astra Giurgiu, aflată la debutul în cupele europene, a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia slovenă NK Domzale, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Europa.
Liga Europa: NK Domzale - Astra Giurgiu, scor 0-1, în prima manşă a turului întâi preliminar

ADMITEREA la LICEU va decurge normal. Trebuie rezolvate neregulile la Evaluarea naţională

Admiterea în liceu va decurge normal, dar mai înainte trebuie rezolvate neregulile de la Evaluarea naţională pentru ca niciun candidat care a învăţat să nu sufere din cauza celor care au încercat să fraudeze examenul, susţin oficiali din Ministerul Educaţiei.
ADMITEREA la LICEU va decurge normal. Trebuie rezolvate neregulile la Evaluarea naţională

O sută de bucureşteni vor dormi, vineri noapte, în corturi ale Crucii Roşii, în parc

O sută de persoane vor dormi, vineri noapte, în corturi ale Crucii Roşii, în Parcul "Lumea Copiilor" din Capitală, în cadrul evenimentului "Noapte albă pentru zile negre", o simulare de tabără de dezastre având ca obiectiv conştientizarea populaţiei, informează Crucea Roşie.
O sută de bucureşteni vor dormi, vineri noapte, în corturi ale Crucii Roşii, în parc

Ultima etapă a Turului României se va disputa doar în Bucureşti

Ultima etapă a Turului ciclist al României, care era programată sâmbătă pe traseul Buzău - Urziceni - Bucureşti, se va disputa doar în Capitală, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Ultima etapă a Turului României se va disputa doar în Bucureşti

Băsescu: Antonescu pare a fi naiv privind modificarea Constituţiei. E o gaşcă acolo

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că în privinţa proiectului de revizuire a Constituţiei a decis "o gaşcă", adăugând că nu se referă la preşedintele Comisiei parlamentare, Crin Antonescu, care pare a fi destul de naiv în această privinţă.
Băsescu: Antonescu pare a fi naiv privind modificarea Constituţiei. E o gaşcă acolo

Băsescu: Nu critic CC, dar nu înţeleg termenul „un an”. Nu are niciun Dumnezeu, e greşit fixat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări legate de decizia CC privind Legea referendumului, că nu înţelege termenul de "un an" fixat de această instituţie, precizând că acesta este "greşit fixat".
Băsescu: Nu critic CC, dar nu înţeleg termenul

Băsescu: Am ştiut de la 19 fără 5 de ACCIDENTUL din MUNTENEGRU. Nu cred că Ponta nu a fost informat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că el ştia de accidentul produs în Muntenegru de la ora 19 fără cinci minute şi că nu crede că premierul Victor Ponta nu fusese şi el informat, deşi era în Piaţa Constituţiei şi juca baschet.
Băsescu: Am ştiut de la 19 fără 5 de ACCIDENTUL din MUNTENEGRU. Nu cred că Ponta nu a fost informat

Băsescu: Poate vom avea referendum pe unicameral odată cu cel pe Constituţie şi cu prezidenţialele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că referendumul pentru unicameral ar putea avea loc odată cu cel pentru Constituţie şi cu alegerile prezidenţiale, menţionând însă că este devreme pentru a stabili cu certitudine acest lucru.
Băsescu: Poate vom avea referendum pe unicameral odată cu cel pe Constituţie şi cu prezidenţialele

Băsescu: Ponta mai are ani buni până să devină un premier acceptabil. Eu sunt mult mai bun decât el

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu doreşte să devină şef de guvern şi că Victor Ponta mai are ani buni până să devină un premier acceptabil, adăugând: "El ştie că eu sunt un premier mai bun decât el".
Băsescu: Ponta mai are ani buni până să devină un premier acceptabil. Eu sunt mult mai bun decât el

Antena 3 şi Antena 1, somate public de CNA din cauza emisiunii „În gura presei”

CNA a decis, joi, să someze public Antena 3 şi Antena 1 din cauza ediţiilor din 12 şi 16 iunie ale emisiunii "În gura presei", în care realizatorul Mircea Badea nu a asigurat "o separare clară a opiniilor de fapte" şi nu a asigurat "imparţialitatea" cu privire la punctele de vedere exprimate.
Antena 3 şi Antena 1, somate public de CNA din cauza emisiunii

Antonescu, după discuţia cu Comisia de la Veneţia: Am regăsit ecoul lacrimilor lui Blaga

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că a explicat reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia faptul că noua Constituţie nu reduce prerogativele prezidenţiale, el arătând că a regăsit în întrebările reprezentanţilor acestui for legate de acest subiect "ecoul lacrimilor" lui Vasile Blaga.
Antonescu, după discuţia cu Comisia de la Veneţia: Am regăsit ecoul lacrimilor lui Blaga

OUG care prevede reorganizarea unor instituţii ale Ministerului Culturii, adoptată de Guvern

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a anunţat joi, într-o conferinţă, că Executivul a adoptat două ordonanţe de urgenţă, una care modifică managementul instituţiilor publice de cultură şi o alta prin care o serie de instituţii publice din subordinea ministerului se reorganizează.
OUG care prevede reorganizarea unor instituţii ale Ministerului Culturii, adoptată de Guvern

Fraţii Musulmani denunţă instaurarea unui „stat poliţienesc” în Egipt

Fraţii Musulmani egipteni au denunţat joi instaurarea unui "stat poliţienesc" în Egipt, a doua zi după o lovitură de stat militară care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Morsi, provenit din rândul puternicei confrerii.
Fraţii Musulmani denunţă instaurarea unui

Băsescu: Nu îmi place că în Guvern se continuă a se fura prin lege. Nu tolerez, nu e în acordul de coabitare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu îi place în activitatea Guvernului că se "continuă a se fura prin lege", ca pe vremea Guvernului Năstase, dând ca exemplu memorandumul cu Rompetrol şi transferul terenului institutului de cercetare agricolă din Insula Mare a Brăilei către CJ Brăila.
Băsescu: Nu îmi place că în Guvern se continuă a se fura prin lege. Nu tolerez, nu e în acordul de coabitare

Cel mai nou videoclip al lui Justin Timberlake, scos de pe YouTube din cauza nudităţii – AUDIO

Cel mai nou videoclip al lui Justin Timberlake, "Tunnel Vision", a fost eliminat de pe YouTube, deoarece nu a respectat legislaţia platformei online privind nuditatea.
Cel mai nou videoclip al lui Justin Timberlake, scos de pe YouTube din cauza nudităţii - AUDIO

Băsescu: Turneul catastrofal al lui Ponta în Asia, fără mandat, ar trebui să mă supere

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că turneul "catastrofal ca imagine şi eficienţă" al premierului Victor Ponta în Asia ar trebui să îl supere, menţionând că şeful Guvernului a plecat fără mandat, deşi ar fi fost obligatoriu.
Băsescu: Turneul catastrofal al lui Ponta în Asia, fără mandat, ar trebui să mă supere

Accident rutier în judeţul Timiş: O persoană a murit, iar cinci au fost rănite

Un tânăr de 29 de ani şi-a pierdut viaţa, joi seară, după ce a intrat cu maşina pe contrasens, pe DN7 Timişoara - Arad, şi a lovit în plin o autoutilitară în care se aflau cinci persoane, şoferul acesteia fiind grav rănit şi transportat la spital cu un elicopter SMURD.
Accident rutier în judeţul Timiş: O persoană a murit, iar cinci au fost rănite

Băsescu: Va trebui ca cineva să-şi asume responsabilitatea juridică pentru puciul din 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că va trebui ca "cineva" să-şi asume responsabilitatea juridică pentru "puciul" din 2012, menţionând că ar fi corect ca "cineva" să plătească în faţa instanţei pentru deciziile politice şi legile date cu acea ocazie.
Băsescu: Va trebui ca cineva să-şi asume responsabilitatea juridică pentru puciul din 2012

Dosarul „Transformatorul”: Instanţa a rămas în pronunţare. Fenechiu: Părinţii mei sunt disperaţi că voi fi condamnat la 15 ani de închisoare

Judecătorii ICCJ au încheiat judecata în dosarul lui Relu Fenechiu, care a arătat că este "ponderat optimist" şi că părinţii săi sunt disperaţi că ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare, după ce procurorul DNA a cerut o pedeapsă orientată spre maximum pentru ministrul Transporturilor.
Dosarul

Un grup american vrea să construiască un complex medical la Timişoara. Ce dotări va avea campusul de 300 milioane euro

Un complex medical format dintr-un spital de 600 de paturi, 300 de apartamente, o şcoală şi o grădiniţă, dar şi un centru de pregătire pentru asistente s-ar putea construi în anii următori la Timişoara, investiţia ridicându-se la 300 de milioane de euro, a anunţat preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.
Un grup american vrea să construiască un complex medical la Timişoara. Ce dotări va avea campusul de 300 milioane euro

Băsescu a promulgat o lege pentru simplificarea exproprierii pentru proiecte de interes naţional

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, o lege care simplifică procedurile de expropriere la realizarea unor proiecte de interes naţional, la câteva zile după ce premierul Ponta declarase că va discuta cu şeful statului despre promulgarea unor legi, inclusiv acte care ţin de proprietate.
Băsescu a promulgat o lege pentru simplificarea exproprierii pentru proiecte de interes naţional

Stroe: Radu Vasile, singurul premier care nu a ridicat nasul pe sus. Ponta e mai plin de energie

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat joi că Radu Vasile a fost singurul premier "care nu a ridicat nasul pe sus", iar, întrebat cum este Victor Ponta din acest punct de vedere, liberalul a răspuns: "E mai tânăr, e mai plin de energie".
Stroe: Radu Vasile, singurul premier care nu a ridicat nasul pe sus. Ponta e mai plin de energie

Preţul consultaţiilor stomatologice ar putea creşte, prin introducerea frezelor de unică folosinţă

Preţul tratamentelor stomatologice ar putea creşte odată cu completarea trusei de consultaţii cu noi instrumente de unică folosinţă, respectiv frezele dentare, a declarat joi Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie Iaşi, la Congresul Internaţional al Societăţii Române de Reabilitare Orală.
Preţul consultaţiilor stomatologice ar putea creşte, prin introducerea frezelor de unică folosinţă

FMI recomandă BCE să pună la dispoziţia băncilor din zona euro lichidităţi mari

FMI recomandă Băncii Centrale Europene (BCE) să pună la dispoziţia instituţiilor de credit din zona euro lichidităţi mari, pe lângă sprijinul acordat prin alte instrumente de politică monetară, pentru a susţine recuperarea economică.
FMI recomandă BCE să pună la dispoziţia băncilor din zona euro lichidităţi mari

CC din Republica Moldova a declarat neconstituţională procedura de castrare chimică a pedofililor

Curtea Constituţională (CC) a Republicii Moldova a declarat neconstituţională, joi, procedura de castrare chimică a celor care abuzează sexual copii.
CC din Republica Moldova a declarat neconstituţională procedura de castrare chimică a pedofililor