CELE MAI NOI ARTICOLE

Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine, interzis de la difuzare de către CNA

Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine a fost interzis de la difuzarea pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată joi de CNA, care a considerat că acest clip încalcă legislaţia audiovizualului.
Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine, interzis de la difuzare de către CNA

Zegrean, Minea, Morar: Reducerea pragului înfrânge suveranitatea poporului, alterează legitimitatea

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea susţin, în opinia separată la decizia de constituţionalitate a modificărilor Legii referendumului, că acestea duc la înfrângerea suveranităţii şi la alterarea legitimităţii deciziilor.
Zegrean, Minea, Morar: Reducerea pragului înfrânge suveranitatea poporului, alterează legitimitatea

Preşedintele Băsescu a promulgat modificarea Statutului parlamentarilor

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Preşedintele Băsescu a promulgat modificarea Statutului parlamentarilor

Adolescent, arestat la Stockholm după uciderea unui imigrant român

Un adolescent a fost arestat joi, după ce a recunoscut că l-a înjunghiat mortal pe un tânăr român, într-un incident care a avut loc săptămâna trecută, scrie site-ul publicaţiei The Local.
Adolescent, arestat la Stockholm după uciderea unui imigrant român

Andre Greipel a câştigat etapa a şasea a Turului Franţei. Sud-africanul Daryl Impey este noul lider

Rutierul german Andrei Greipel (Lotto) a câştigat, joi, etapa a şasea a Turului Franţei, desfăşurată între oraşele Aix-en-Provence şi Montpellier, pe o distanţă de 176,5 kilometri, iar sud-africanul Daryl Impey (Orica) este noul lider al clasamentului general.
Andre Greipel a câştigat etapa a şasea a Turului Franţei. Sud-africanul Daryl Impey este noul lider

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013 – REZULTATE FINALE: Cum s-a modificat ponderea candidaţilor cu medii peste 5 după contestaţii

Ponderea candidaţilor cu medii peste cinci la Evaluarea Naţională a scăzut cu 0,2 puncte după soluţionarea contestaţiilor, potrivit rezultatelor finale centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013 - REZULTATE FINALE: Cum s-a modificat ponderea candidaţilor cu medii peste 5 după contestaţii

Şeful DNA Slobozia, trimis în judecată pentru că primit mită două maşini de piatră şi o maşină Audi

Şeful DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, a fost trimis în judecată pentru că a primit mită două maşini de piatră pentru a ajuta trei persoane să distrugă acte şi obiecte care puteau fi folosite ca probe într-un dosar din Germania de evaziune fiscală, precum şi un autoturism Audi A4.
Şeful DNA Slobozia, trimis în judecată pentru că primit mită două maşini de piatră şi o maşină Audi

Nelson Mandela este în „stare vegetativă permanentă” din 26 iunie. Medicii recomandă deconectarea de la aparatele care îl menţin în viaţă

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela este "într-o stare vegetativă permanentă", iar medicii recomandă deconectarea de la aparatele care îl menţin în viaţă, conform unui document judiciar din 26 iunie, dezvăluit joi.
Nelson Mandela este în

Urşii bruni şi lupii din Munţii Apuseni, protejaţi printr-un proiect din Marea Britanie

Urşii bruni şi lupii din Munţii Apuseni vor fi protejaţi printr-un proiect din Marea Britanie, selectat pentru finanţare de Comisia Europeană în cadrul programului Life+, în care nu se regăseşte, la această sesiune, niciun proiect românesc.
Urşii bruni şi lupii din Munţii Apuseni, protejaţi printr-un proiect din Marea Britanie

Un director de la Microsoft a primit 45 de milioane de dolari pentru a pleca la o altă companie

Producătorul de jocuri online Zynga i-a acordat noului director general, Don Mattrick, o primă de instalare de 5 milioane dolari şi acţiuni în valoare de 40 milioane dolari pentru a renunţa la poziţia deţinută anterior la Microsoft, unde supraveghea divizia de jocuri video pentru consola Xbox.
Un director de la Microsoft a primit 45 de milioane de dolari pentru a pleca la o altă companie

Un număr de 430 de angajaţi de la Combinatul Chimic Amurco Bacău, trimişi în şomaj din această lună

Un număr de 430 de angajaţi ai Combinatului Chimic Amurco Bacău au fost trimişi în şomaj din luna iulie, în cadrul unui program de disponibilizări colective, cauzat de dificultăţile economice cu care se confruntă societatea şi care, de altfel, au dus la oprirea activităţii.
Un număr de 430 de angajaţi de la Combinatul Chimic Amurco Bacău, trimişi în şomaj din această lună

PNL: Decizia CC privind referendumul din 2012 e cel puţin bazată pe informaţii insuficiente

Rezultatele recensământului confirmă faptul că decizia CC privind referendumul pentru demiterea preşedintelui a fost "cel puţin" bazată pe informaţii insuficiente, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.
PNL: Decizia CC privind referendumul din 2012 e cel puţin bazată pe informaţii insuficiente

STUDIU: Berea este bună pentru sănătatea inimii

Berea băută cu moderaţie face bine inimii, spun oamenii de ştiinţă greci, care au descoperit că o cantitate de 400 de mililitri consumată zilnic are un efect benefic asupra vaselor de sânge.
STUDIU: Berea este bună pentru sănătatea inimii

B1 TV, somat de CNA din cauză că Banciu l-a „ameninţat” pe Becali că „îl calcă în picioare”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să someze public televiziunea B1 TV din cauză că, în emisiunea "Lumea lui Banciu" din 6 iunie, realizatorul Radu Banciu i-a transmis lui Gigi Becali că "o să îl calce în picioare".
B1 TV, somat de CNA din cauză că Banciu l-a

Cineastul George Lucas va primi Medalia Naţională pentru Arte, decernată de Barack Obama

Cineastul american George Lucas, "părintele" francizei de succes "Războiul Stelelor/ Star Wars", va primi Medalia Naţională pentru Arte în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Albă, săptămâna viitoare.
Cineastul George Lucas va primi Medalia Naţională pentru Arte, decernată de Barack Obama

Cererea pentru VACANŢE în ţară şi în străinătate A SCĂZUT cu 25% în ultimele două luni

Cererea pentru vacanţe atât în ţară, cât şi în străinătate a scăzut cu 25% începând cu luna mai, după ce în primele patru luni ofertele early booking înregistraseră vânzări în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Cererea pentru VACANŢE în ţară şi în străinătate A SCĂZUT cu 25% în ultimele două luni

Radu Stroe: Radu Vasile, o personalitate marcantă a politicii româneşti şi un reper pentru democraţie

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe familiei fostului premier Radu Vasile, în care îl prezintă pe acesta drept o personalitate marcantă pe scena politicii româneşti şi un reper pentru democraţie.
Radu Stroe: Radu Vasile, o personalitate marcantă a politicii româneşti şi un reper pentru democraţie

ACCIDENT în judeţul Iaşi: Un microbuz care venea din Republica Moldova S-A RĂSTURNAT. Două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite, joi după-amiază, într-un accident petrecut în apropierea localităţii ieşene Comarna, după ce microbuzul în care se aflau şapte persoane, toate din Republica Moldova, s-a răsturnat într-o curbă.
ACCIDENT în judeţul Iaşi: Un microbuz care venea din Republica Moldova S-A RĂSTURNAT. Două persoane au fost rănite

B’estfest Summer Camp 2013 începe vineri. Printre invitaţii festivalului, trupele Texas, Biohazard, Vama, Les Elephants Bizarres şi Ţapinarii

B'estfest Summer Camp 2013 începe în Tunari vineri, în line up-ul serii fiind Texas şi Tiamat, iar în fiecare zi a festivalului programul scenelor principale va alterna, oferind publicului cel mai bun mix de muzică alternative rock, indie rock, hip-hop şi soul, informează organizatorii, Emagic.
B'estfest Summer Camp 2013 începe vineri. Printre invitaţii festivalului, trupele Texas, Biohazard, Vama, Les Elephants Bizarres şi Ţapinarii

Voicu: Sper că Fenechiu îşi va continua mandatul la şefia Transporturilor, cred în nevinovăţia lui

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, şi-a exprimat, joi, speranţa că Relu Fenechiu îşi va continua mandatul la şefia Ministerului Transporturilor, afirmându-şi încrederea în nevinovăţia liberalului şi într-o decizie favorabilă în cazul acestuia.
Voicu: Sper că Fenechiu îşi va continua mandatul la şefia Transporturilor, cred în nevinovăţia lui

Aproape 9.000 de posturi vacante în toată ţara, în perioada 4 – 10 iulie. Domeniile în care vă puteţi angaja

Aproape 9.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 4 - 10 iulie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Sibiu, Argeş, Braşov, Prahova şi Hunedoara, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Aproape 9.000 de posturi vacante în toată ţara, în perioada 4 - 10 iulie. Domeniile în care vă puteţi angaja

Gheorghe Popescu despre situaţia de la Universitatea Craiova: „Oltenească, să moară capra vecinului”

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă în care şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al FRF, că situaţia de la Craiova, unde se pregătesc două echipe care să fie înscrise în Liga a II-a, i se pare una "oltenească".
Gheorghe Popescu despre situaţia de la Universitatea Craiova:

Liderul suprem al mişcării egiptene Fraţii Musulmani, arestat de poliţia militară

Poliţia militară egipteană l-a arestat joi pe Mohamed Badie, liderul suprem al mişcării islamiste Fraţii Musulmani, din care face parte fostul preşedinte Mohamed Morsi, demis de armată în ceea ce pare a fi o lovitură de stat.
Liderul suprem al mişcării egiptene Fraţii Musulmani, arestat de poliţia militară

LEGEA REFERENDUMULUI – Opinie separată a lui Zegrean, Morar, Minea: CC nu se poate substitui Parlamentului, amânând legea

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea susţin, în opinia separată la motivarea deciziei pe Legea referendumului, că reducerea cvorumului este neconstituţională, dar şi că CC nu se poate substitui Parlamentului amânând aplicarea unei legi.
LEGEA REFERENDUMULUI - Opinie separată a lui Zegrean, Morar, Minea: CC nu se poate substitui Parlamentului, amânând legea

PE a solicitat „clarificări” Statelor Unite. O comisie va ancheta acuzaţiile de spionaj

Parlamentul European (PE) a cerut, joi, "clarificări imediate" din partea Washingtonului cu privire la acuzaţiile de spionare a unor instituţii europene şi cetăţeni europeni de către Statele Unite şi a însărcinat o comisie să efectueze o anchetă în acest sens.
PE a solicitat

Wimbledon: Marion Bartoli şi Sabine Lisicki vor disputa finala feminină

Jucătoarea franceză de tenis Marion Bartoli, cap de serie numărul 15, s-a calificat, joi, în finala turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.
Wimbledon: Marion Bartoli şi Sabine Lisicki vor disputa finala feminină

Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra sesizării de neconstituţionalitate pe modificările aduse legii referendumului că reducerea cvorumului la 30% şi introducerea condiţiei votului a 25% din alegători respectă legea fundamentală, jurisprudenţa şi recomandările Comisiei de la Veneţia.
Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

BACALAUREAT 2013: Preşedintele unei comisii de bacalaureat, un funcţionar şi un elev din Sibiu, cercetaţi de DNA pentru FRAUDĂ. Comisia, demisă de ISJ

Preşedintele comisiei de bacalaureat de la Centrul zonal de evaluare Sibiu, un funcţionar al unui colegiu din oraş şi un candidat la bacalaureat sunt cercetaţi penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce au primit 2.200 de lei de la elev pentru a-l promova la limba română.
BACALAUREAT 2013: Preşedintele unei comisii de bacalaureat, un funcţionar şi un elev din Sibiu, cercetaţi de DNA pentru FRAUDĂ. Comisia, demisă de ISJ

CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept

Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra contestaţiei faţă de modificările aduse Legii referendumului că reducerea cvorumului poate fi aplicată abia după un an de zile pentru că altfel nu ar fi respectate principiile statului de drept şi recomandările Comisiei de la Veneţia.
CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept

FSLI: Un profesor din România câştigă pe lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului să adopte o lege de salarizare a personalului din învăţământ, arătând că salariul mediu orar din sistem este de 9,3 lei net (2,09 euro), ceea ce înseamnă că un profesor câştigă într-o lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore.
FSLI: Un profesor din România câştigă pe lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore

Iohannis, despre achiziţiile publice: Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, referitor la OUG privind achiziţiile publice, că aceasta reprezintă "un progres", fiind "aiurea" să existe discuţii de la început despre corupţie, mai ales că "cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum".
Iohannis, despre achiziţiile publice: Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum

Mandinga participă la Montreux Jazz Festival, care începe vineri

Trupa Mandinga va cânta la Festivalul de la Montreux, Elveţia, care va avea loc între 5 şi 20 iulie şi va avea invitaţi de marcă precum Prince, Sting şi Leonard Cohen, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Mandinga participă la Montreux Jazz Festival, care începe vineri

Constantin Ninel Potârcă, reţinut într-un nou dosar de evaziune fiscală. Fostul candidat la Preşedinţie a creat un prejudiciu de 4,4 milioane lei

Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, cercetat în mai multe dosare penale pentru evaziune fiscală şi condamnat la închisoare într-unul dintre ele, a fost reţinut, joi, într-un nou caz de evaziune fiscală prin tranzacţii cu fier vechi. Potârcă a creat un prejudiciu de aproximativ 4,4 milioane lei, conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, Romina Dochian.
Constantin Ninel Potârcă, reţinut într-un nou dosar de evaziune fiscală. Fostul candidat la Preşedinţie a creat un prejudiciu de 4,4 milioane lei

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase joi, 4 iulie

Joi, 4 iulie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce duminică, 30 iunie, au fost acordate 55.836 de premii în valoare totală de peste 3,2 milioane lei, informează Loteria Română.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase joi, 4 iulie

Antonescu, ziariştilor: Ştiaţi din vara anului trecut că a fost cvorum la referendum

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, le-a spus, joi, ziariştilor, răspunzând unor întrebări, că ştiau din vara anului trecut că a fost cvorum la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Antonescu, ziariştilor: Ştiaţi din vara anului trecut că a fost cvorum la referendum

Statele UE trebuie să oblige toţi angajatorii să ia măsuri pentru persoanele cu handicap

Statele membre trebuie să prevadă obligaţia angajatorilor de a lua măsuri eficiente şi practice ţinând seama de fiecare situaţie individuală, pentru a permite oricărei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, se arată într-o hotărâre a CJUE.
Statele UE trebuie să oblige toţi angajatorii să ia măsuri pentru persoanele cu handicap

Antonescu: Radu Vasile, un om deosebit, de care mă leagă multe amintiri

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a depus joi o coroană de flori la catafalcul fostului premier Radu Vasile, Antonescu arătând că a venit să-i aducă un omagiu fostului premier, "un om deosebit" de care îl leagă multe amintiri.
Antonescu: Radu Vasile, un om deosebit, de care mă leagă multe amintiri

EVALUAREA NAŢIONALĂ: Directoarea Şcolii 115, demisă după neconcordanţe între unele note puse şi cele afişate

Directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 115 din Capitală a fost demisă, după ce corpul de control al Inspectoratului Şcolar a descoperit neconcordanţe între notele puse pe lucrări la Evaluarea naţională şi cele afişate la unităţile de învăţământ în 18 cazuri.
EVALUAREA NAŢIONALĂ: Directoarea Şcolii 115, demisă după neconcordanţe între unele note puse şi cele afişate

RECENSĂMÂNT 2011: Aproximativ 24 de persoane de peste 65 de ani, la o sută de persoane cu vârstă de muncă

Aproximativ 24 de persoane de peste 65 de ani revin la o sută de persoane cu vârstă de muncă (15-64 de ani), potrivit rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011, în timp ce în 2002 erau 21 de persoane vârstnice la o sută de persoane cu vârstă de muncă.
RECENSĂMÂNT 2011: Aproximativ 24 de persoane de peste 65 de ani, la o sută de persoane cu vârstă de muncă

Turcia consideră „nedemocratică” destituirea lui Mohamed Morsi

Turcia a apreciat, joi, drept "nedemocratică" destituirea preşedintelui Mohamed Morsi, miercuri seara, de către armata egipteană şi a făcut apel pentru repunerea rapidă a acestuia în libertate.
Turcia consideră