CELE MAI NOI ARTICOLE

Volume de Marius Chivu şi Dan C. Mihăilescu, nominalizate la premiul pentru Cartea Anului

"Vântureasa de plastic", de Marius Chivu, şi "I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii", de Dan C. Mihăilescu, se numără printre volumele nominalizate la ediţia de anul acesta a premiului pentru Cartea Anului, distincţie care va fi decernată pe 23 noiembrie.
Volume de Marius Chivu şi Dan C. Mihăilescu, nominalizate la premiul pentru Cartea Anului

Robert Negoiţă: Cei care ne-au ars nu trebuie lăsaţi să ne mai ardă o dată

Vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a declarat, joi, la evenimentul de lansare a candidaţilor USL pe Bucureşti, desfăşurat la Sala Palatului, că cei care "i-au ars" o dată pe români nu trebuie lăsaţi să-i "mai ardă" încă o dată.
Robert Negoiţă: Cei care ne-au ars nu trebuie lăsaţi să ne mai ardă o dată

Antonescu, despre reprezentarea României la Consiliul European: Ponta a procedat corect. A încercat o formulă amiabilă, dar nu s-a putut

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi că premierul Victor Ponta a procedat corect în ceea ce priveşte reprezentarea României la Consiliul European, precizând că se aşteaptă inclusiv ca preşedintele Traian Băsescu să folosească dreptul de veto.
Antonescu, despre reprezentarea României la Consiliul European: Ponta a procedat corect. A încercat o formulă amiabilă, dar nu s-a putut

Guvernul ucrainean: Iulia Timoşenko a încetat greva foamei

Fostul pemier ucrainean Iulia Timoşenko a acceptat joi să înceteze greva foamei, începută pe 29 octombrie, anunţă adjunctul ministrului ucrainean al Sănătăţii.
Guvernul ucrainean: Iulia Timoşenko a încetat greva foamei

Prim-vicepreşedinte PSD Constanţa: Anchetarea primarului din Năvodari, o campanie de poliţie politică a lui Băsescu

Preşedintele CJ Constanţa şi prim-vicepreşedinte al PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, crede că anchetarea primarului din Năvodari, Nicolae Matei, face parte dintr-o campanie de poliţie politică a lui Traian Băsescu, fiind vizate persoanele care s-au opus şefului statului de-a lungul timpului.
Prim-vicepreşedinte PSD Constanţa: Anchetarea primarului din Năvodari, o campanie de poliţie politică a lui Băsescu

Avocat: Primarul din Năvodari nu putea oferi mită comisarului şef pentru că între ei exista duşmănie

Avocatul lui Nicolae Matei a declarat, joi, că primarul din Năvodari nu putea să îi ofere mită comisarului şef în condiţiile în care între ei era o duşmănie cunoscută la nivel public, precizând că persoana care a intermediat vânzarea terenurilor era un ofiţer infiltrat de anchetatori.
Avocat: Primarul din Năvodari nu putea oferi mită comisarului şef pentru că între ei exista duşmănie

Bulgaria a obţinut un discount de 20% la preţul gazelor ruseşti

Bulgaria a obţinut un discount de 20% la preţul gazelor livrate de Rusia şi eliminarea intermediarilor, potrivit noului contract pe 10 ani încheiat joi, în aceeaşi zi în care a fost semnat şi un acord pentru construcţia tronsonului bulgăresc al South Stream.
Bulgaria a obţinut un discount de 20% la preţul gazelor ruseşti

Ministerele Mediului şi Internelor adoptă noi proceduri privind atenţionările meteo şi hidrologice

Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au adoptat noi proceduri de codificare a informărilor, atenţionărilor şi avertizărilor meteorologice şi hidrologice, printr-un ordin comun, publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Ministerele Mediului şi Internelor adoptă noi proceduri privind atenţionările meteo şi hidrologice

Transelectrica are un nou Consiliu de Supraveghere, provizoriu, din care face parte şi fostul ministru Lucian Isar

Acţionarii Transelectrica (TEL) au ales joi un nou Consiliu de Supraveghere (CS), numit provizoriu, din care face parte şi fostul ministru delegat pentru Mediul de Afaceri Lucian Isar.
Transelectrica are un nou Consiliu de Supraveghere, provizoriu, din care face parte şi fostul ministru Lucian Isar

Ponta după discuţia cu Băsescu: Miniştrii acuzaţi de ANI rămân în funcţie şi urmează calea legală

Cei trei miniştri acuzaţi de către Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate vor urma procedurile legale pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi nu vor mai ocupa funcţii publice decât dacă există o decizie legală în acest sens, a declarat premierul Ponta, după discuţia cu preşedintele Băsescu.
Ponta după discuţia cu Băsescu: Miniştrii acuzaţi de ANI rămân în funcţie şi urmează calea legală

Arhitectul Ion Mincu şi pictorul Theodor Pallady, numiţi, postmortem, membri ai Academiei Române

Academia Română a ales prin vot secret, în cadrul adunării generale de joi, patru membri corespondenţi şi şapte membri postmortem, printre aceştia din urmă aflându-se arhitectul Ion Mincu şi pictorul Theodor Pallady.
Arhitectul Ion Mincu şi pictorul Theodor Pallady, numiţi, postmortem, membri ai Academiei Române

Vogue: Cine este cel mai bine îmbrăcată femeie din Statele Unite ale Americii – FOTO

Ediţia americană a revistei Vogue a alcătuit topul celor mai bine îmbrăcate femei din Statele Unite din acest an, din clasament făcând parte şi actriţa Kristen Stewart şi sora mai mică a cântăreţei Beyonce, Solange Knowles.
Vogue: Cine este cel mai bine îmbrăcată femeie din Statele Unite ale Americii - FOTO

Expoziţie Mediafax Foto intitulată „Lumea se deschide în faţa ta”, la Hotel Crowne Plaza

Cele mai bune fotografii din România ultimilor zece ani, realizate de fotoreporterii Mediafax Group, vor fi expuse la Hotel Crowne Plaza din Bucureşti, între 15 noiembrie şi 9 decembrie, în cadrul unei expoziţii intitulate "Lumea se deschide în faţa ta”, care este vernisată joi seara.
Expoziţie Mediafax Foto intitulată

Dispută Paleologu – Lăzăroiu: Un consilier să fie om capabil să-şi ţină gura/ Bine că avem candidaţi ARD tăcuţi. Îmi spune lumea că ARD are candidaţi impotenţi

Theodor Paleologu şi Sebastian Lăzăroiu au avut un schimb de replici pe Facebook, după ce deputatul PDL a scris că "un consilier prezidenţial trebuie să fie un om capabil să-şi ţină gura chiar când crede că ar avea ceva interesant de spus", Lăzăroiu replicând că "e bine" că ARD are candidaţi tăcuţi.
Dispută Paleologu - Lăzăroiu: Un consilier să fie om capabil să-şi ţină gura/ Bine că avem candidaţi ARD tăcuţi. Îmi spune lumea că ARD are candidaţi impotenţi

Ce meserie li s-ar potrivi fotbaliştilor după ce renunţă la activitatea sportivă

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Dumitru Costin, le recomandă fotbaliştilor să devină somelieri după ce renunţă la activitatea sportivă, aceasta fiind una dintre cele 15 meserii cuprinse într-un program de reconversie profesională pentru sportivi.
Ce meserie li s-ar potrivi fotbaliştilor după ce renunţă la activitatea sportivă

Benicio Del Toro va interpreta rolul fostului magnat al drogurilor Pablo Escobar

Actorul Benicio Del Toro, care a făcut senzaţie interpretându-l în urmă cu câţiva ani pe Che Guevara, va juca într-un thriller cu accente romantice rolul unei alte personalităţi controversate din America Latină: fostul magnat columbian al drogurilor Pablo Escobar.
Benicio Del Toro va interpreta rolul fostului magnat al drogurilor Pablo Escobar

Ponta: Băsescu va reprezenta România la reuniunea Consiliului European. Mi-a propus să mergem amândoi, dar apăreau confuzii

Premierul Victor Ponta a anunţat că la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie va participa preşedintele Traian Băsescu. Victor Ponta a susţinut că în discuţia cu preşedintele a fost invocată posibilitatea ca la Bruxelles să meargă atât şeful statului, cât şi prim-ministrul, dar că nu a agreat această variantă, pentru a nu apărea confuzii.
Ponta: Băsescu va reprezenta România la reuniunea Consiliului European. Mi-a propus să mergem amândoi, dar apăreau confuzii

Mitt Romney declară că Barack Obama a câştigat oferind „cadouri” electoratului

Republicanul Mitt Romney a atribuit înfrângerea de la prezidenţialele din 6 noiembrie "cadourilor" oferite de Barack Obama electoratului, potrivit presei americane, care a luat la cunoştinţă mesajul printr-o teleconferinţă.
Mitt Romney declară că Barack Obama a câştigat oferind

Peste 9.000 de posturi vacante în ţară în perioada 15-21 noiembrie

Peste 9.000 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 15-21 noiembrie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Cluj, Iaşi, Călăraşi, Ilfov, Timiş, Hunedoara, Dolj, Sibiu şi Vâlcea, a informat joi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Peste 9.000 de posturi vacante în ţară în perioada 15-21 noiembrie

Katarina Bulatovici a împlinit 28 de ani: Cel mai frumos cadou e sănătatea

Handbalista Katarina Bulatovici, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a împlinit, joi, 28 de ani, ea declarând pentru MEDIAFAX că niciun cadou nu contează mai mult decât sănătatea.
Katarina Bulatovici a împlinit 28 de ani: Cel mai frumos cadou e sănătatea

PROTESTE în Europa: Peste 800.000 de persoane au participat la mitingurile antiausteritate din Spania

Peste 800.000 de persoane au participat miercuri la manifestaţii organizate în Spania, în cadrul grevei generale şi zilei europene de protest faţă de politicile de austeritate, anunţă Ministerul spaniol de Interne.
PROTESTE în Europa: Peste 800.000 de persoane au participat la mitingurile antiausteritate din Spania

Guvernul SUA donează 710.000 de dolari pentru renovarea a două spitale, din Ghimpaţi, respectiv Iaşi

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a participat joi la o ceremonie în care Guvernul SUA donează 410.000 dolari pentru renovarea Spitalului din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, o altă donaţie de 300.000 dolari, vizând renovarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" din Iaşi.
Guvernul SUA donează 710.000 de dolari pentru renovarea a două spitale, din Ghimpaţi, respectiv Iaşi

Ion Dichiseanu a fost operat. Care este starea actorului după intervenţia chirurgicală

Actorul Ion Dichiseanu a fost supus unei intervenţii laparoscopice la Institutul Clinic de Urologie şi Tranplant Renal din Cluj-Napoca. Şeful Institutului Clinic de Urologie şi Tranplant Renal Cluj-Napoca, Mihai Lucan, a vorbit despre starea de sănătate a actorului.
Ion Dichiseanu a fost operat. Care este starea actorului după intervenţia chirurgicală

De la BIG BANG până în zilele noastre: VIDEOCLIPUL care spune povestea UNIVERSULUI într-un minut

Un scurt videoclip expune, într-un minut şi jumătate, etapele fundamentale din evoluţia vieţii pe Pământ, folosind imagini spectaculoase care ilustrează evenimente cheie precum Big Bang sau formarea Terrei şi a Lunii.
De la BIG BANG până în zilele noastre: VIDEOCLIPUL care spune povestea UNIVERSULUI într-un minut

Tenorul Placido Domingo a primit Inelul de Onoare, cea mai înaltă distincţia acordată de Opera din Viena

Tenorul spaniol Placido Domingo, unul dintre superstarurile muzicii lirice, a fost recompensat cu cea mai înaltă distincţie acordată de Opera din Viena (Staatsoper), Inelul de Onoare, pentru cei 45 de ani de prezenţă ai artistului pe scena vieneză.
Tenorul Placido Domingo a primit Inelul de Onoare, cea mai înaltă distincţia acordată de Opera din Viena

Obiectele de artă cu teme erotice, puţin interesante pentru cumpărătorii români

Iubitorii de artă prezenţi la licitaţia Erotica organizată în Capitală de casa Artmark s-au lăsat cu greu impresionaţi de lucrările cu teme erotice scoase la vânzare, astfel că rata de adjudecare a fost de numai 21,5%.
Obiectele de artă cu teme erotice, puţin interesante pentru cumpărătorii români

Pe site-ul lui Gabriel Oprea a apărut descrierea „viitor ministru în Guvernul USL”. Ce explicaţie oferă UNPR

Pe site-ul lui Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, a apărut descrierea "viitor ministru în Guvernul USL". UNPR a explicat motivul pentru care a putut fi văzută această frază pe site-ul liderului respectivului partid.
Pe site-ul lui Gabriel Oprea a apărut descrierea

Dumitru Costin: Fotbalul românesc va rămâne la fel de netransparent şi după Dosarul Transferurilor

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Dumitru Costin, a declarat, joi, că fotbalul românesc va rămâne la fel de netransparent şi după verdictul Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor.
Dumitru Costin: Fotbalul românesc va rămâne la fel de netransparent şi după Dosarul Transferurilor

Campanie pentru prezenţa tinerilor la vot: „Dă un refresh la fază gen votează” – VIDEO

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat joi campania pentru promovarea prezenţei la vot, la alegerile parlamentare, pentru tinerii între 18 ani şi 20 de ani, sub sloganul "Dă un refresh la fază gen votează", fiind prezentate o serie de clipuri ce se adresează acestora.
Campanie pentru prezenţa tinerilor la vot:

Alexander Skarsgard, favorit pentru rolul principal dintr-un nou film „Tarzan”

Actorul Alexander Skarsgard este favorit în cursa pentru obţinerea rolului principal dintr-o nouă ecranizare a aventurilor lui Tarzan, un personaj creat de Edgar Rice Burroughs, în 1912.
Alexander Skarsgard, favorit pentru rolul principal dintr-un nou film

Oseminte umane, descoperite într-un sit arheologic maya

Oseminte umane care datează din secolul al XVI-lea au fost descoperite într-un sit arheologic maya, aflat în apropiere de o zonă turistică din Yucatan, în estul Mexicului, au anunţat reprezentanţii Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din Mexic.
Oseminte umane, descoperite într-un sit arheologic maya

Vicepremierul rus ar urma să propună Republicii Moldova un plan de federalizare. Rogozin dezminte existenţa unui astfel de plan

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a dezminţit, joi, pe o reţea de socializare, existenţa unui plan de federalizare a Republicii Moldova, despre care a scris miercuri un portal de ştiri moldovean.
Vicepremierul rus ar urma să propună Republicii Moldova un plan de federalizare. Rogozin dezminte existenţa unui astfel de plan

Deschiderea sezonului sărbătorilor de iarnă: Sweet Fest, între 23 şi 25 noiembrie, în Capitală

Sweet Fest, târgul de dulciuri alese, se va desfăşura în perioada 23 - 25 noiembrie, la Hanul lui Manuc din Capitală, evenimentul marcând astfel deschiderea sezonului sărbătorilor de iarnă, informează un comunicat.
Deschiderea sezonului sărbătorilor de iarnă: Sweet Fest, între 23 şi 25 noiembrie, în Capitală

Jumătate dintre camerele de hotel din România sunt închise. 5.000 de cameriste au fost concediate

Peste jumătate dintre camerele de hotel din România, respectiv mai mult de 50.000, au intrat în conservare în ultimii ani, din cauza crizei, şi 5.000 de cameriste au fost concediate, a declarat pentru MEDIAFAX Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Jumătate dintre camerele de hotel din România sunt închise. 5.000 de cameriste au fost concediate

Cezar Preda: Ponta încearcă o apropiere de Traian Băsescu pentru că e clar că este singur în USL

Prim-vicepreşedintele PDL deputatul Cezar Preda a declarat, joi, că liderul PSD, Victor Ponta, ar încerca o apropiere de preşedintele Traian Băsescu după ce ar fi fost izolat de colegii de alianţă, precizând, totodată, că acesta nu mai poate fi premier după alegerile parlamentare.
Cezar Preda: Ponta încearcă o apropiere de Traian Băsescu pentru că e clar că este singur în USL

El Grande Comandante şi alte două cluburi din Bucureşti, închise de Garda Financiară

El Grande Comandante din sectorul 2 Bucureşti şi un alt club, din Regie, au fost închise pentru trei luni de comisarii Gărzii Financiare, pentru neutilizarea caselor de marcat, în timp ce un club de pe strada Paris, M'Ora, care nu era dotat cu casă de marcat, a fost închis până la conformare.
El Grande Comandante şi alte două cluburi din Bucureşti, închise de Garda Financiară

Verificările Gărzii Financiare de la CFR Cluj – Paszkany: Nu îmi fac nicio grijă

Finanţatorul clubului de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, spune că Garda Financiară verifică transferurile lui Lacina Traore şi Mikael Dorsin, dar el nu îşi face nicio grijă, deoarece toate actele sunt în regulă.
Verificările Gărzii Financiare de la CFR Cluj - Paszkany: Nu îmi fac nicio grijă

Femeie găsită moartă, cu o pungă pe cap şi cu un cablu înfăşurat de gât, în apartamentul său

O femeie de 47 de ani a fost găsită moartă, cu o pungă pe cap şi cu un cablu înfăşurat în jurul gâtului, cadavrul fiind descoperit, joi, de către soţul femeii, în apartamentul lor din cartierul Trivale din Piteşti.
Femeie găsită moartă, cu o pungă pe cap şi cu un cablu înfăşurat de gât, în apartamentul său

OTP Bank România raportează pierderi de 7 milioane de euro la nouă luni

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 2 miliarde de forinţi (7 milioane euro) în primele nouă luni ale anului, faţă de un profit de 1,46 miliarde de forinţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a majorării provizioanelor şi declinului veniturilor.
OTP Bank România raportează pierderi de 7 milioane de euro la nouă luni

Europarlamentar PNL: Băsescu nu mai are dreptul moral să gireze echipa PDL care a dus România în faliment

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat, joi, că în condiţiile în care 7,4 milioane de români au votat la referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului nu mai are dreptul moral să gireze echipa PDL, care a dus România în faliment.
Europarlamentar PNL: Băsescu nu mai are dreptul moral să gireze echipa PDL care a dus România în faliment