CELE MAI NOI ARTICOLE

ANALIZĂ: Austeritatea împinge Grecia într-o spirală care aminteşte de Marea Depresiune a anilor ’30

Grecia a intrat într-o spirală care aminteşte de declinul economic al Statelor Unite şi Germaniei din timpul Marii Depresiuni a anilor '30, iar recâştigarea competitivităţii pare aproape imposibilă prin austeritate, fără măsuri ambiţioase de stimulare a economiei.
ANALIZĂ: Austeritatea împinge Grecia într-o spirală care aminteşte de Marea Depresiune a anilor '30

Analist: Occidentul se va afla într-o uriaşă încurcătură peste 5-10 ani, din cauza datoriilor

Povara datoriilor Statelor Unite şi altor ţări occidentale va continua să crească, ceea ce va conduce la o "uriaşă încurcătură" în următorii 5-10 ani, consideră Marc Faber, proprietarul unei firme de investiţii şi de consultanţă cu acelaşi nume.
Analist: Occidentul se va afla într-o uriaşă încurcătură peste 5-10 ani, din cauza datoriilor

George Copos a explicat, pe blog, de ce a fost demis Sabău

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a explicat, luni, pe blogul său, înlocuirea lui Ioan Ovidiu Sabău prin lipsa de tact de care a dat dovadă antrenorul, soldată cu instalarea unui climat de răceală între jucători şi staful tehnic.
George Copos a explicat, pe blog, de ce a fost demis Sabău

Gândul LIVE – Scandalul dintre premier şi preşedinte – cum poate pierde România banii europeni

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.
Gândul LIVE - Scandalul dintre premier şi preşedinte - cum poate pierde România banii europeni

Ministrul georgian al Apărării a fugit din ţară de teama anchetelor

Ministrul georgian în exerciţiu al Apărării a anunţat luni că a părăsit ţara fiindcă au apărut temeri cu privire la eventuale urmăriri penale la adresa foştilor oficiali de rang înalt din această fostă republică sovietică din Caucaz.
Ministrul georgian al Apărării a fugit din ţară de teama anchetelor

O adolescentă de origine română a fost lovită mortal de tren în nordul Italiei

O elevă în vârstă de 16 ani originară din România a fost lovită mortal de un tren la periferia oraşului Bologna, informează site-ul unui ziar italian
O adolescentă de origine română a fost lovită mortal de tren în nordul Italiei

Autobiografia lui Zlatan Ibrahimovici, nominalizată la premiile literare suedeze

Autobiografia fotbalistului echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, scrisă împreună cu un jurnalist, a fost nominalizată la premiile literare suedeze, a anunţat, luni, juriul.
Autobiografia lui Zlatan Ibrahimovici, nominalizată la premiile literare suedeze

CAZUL LANCE ARMSTRONG: Încă un sponsor a rupt contractul cu fostul rutier american

Firma americană de ochelari Oakley a reziliat, luni, contractul cu fostul ciclist Lance Armstrong, după ce Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a decis retragerea celor şapte victorii obţinute de el în Turul Franţei.
CAZUL LANCE ARMSTRONG: Încă un sponsor a rupt contractul cu fostul rutier american

Datoriile CNADNR faţă de constructori, de 1,3 miliarde lei, eşalonate la plată de guvern

Datoriile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) faţă de constructorii de drumuri, de 1,3 miliarde lei în total, vor fi eşalonate la plată în baza unui calendar care urmează să fie stabilit, Guvernul neputând aloca în acest an decât aproximativ 200 milioane lei.
Datoriile CNADNR faţă de constructori, de 1,3 miliarde lei, eşalonate la plată de guvern

PCC cere revocarea CA al Oltchim şi întocmirea unui buget „realist” pentru 2013

Compania PCC, acţionar minoritar al Oltchim, solicită revocarea întregului Consiliu de Administraţie al combinatului chimic şi alegerea unor noi membri prin vot cumulativ, revizuirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an şi întocmirea unui buget "realist" pentru 2013.
PCC cere revocarea CA al Oltchim şi întocmirea unui buget

Diaconescu: Eu, cu nume şi prenume, am elaborat iniţiativa cu diplomaţia publică din şedinţa CSAT

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a precizat, luni, că el este autorul strategii privind diplomaţia publică pentru refacerii imaginii României în străinătate, aflată pe agenda ultimei şedinţei CSAT şi care a fost invocată de premierul Ponta, fiind cauza plecării sale de la acea şedinţă.
Diaconescu: Eu, cu nume şi prenume, am elaborat iniţiativa cu diplomaţia publică din şedinţa CSAT

Producătorul cunoscutelor taxiuri negre din Londra a intrat în faliment

Compania britanică Manganese Bronze, producătorul cunoscutelor taxiuri negre care circulă în Londra, a intrat în administrare specială după ce negocierile cu un grup chinez pentru recapitalizare au eşuat în weekend.
Producătorul cunoscutelor taxiuri negre din Londra a intrat în faliment

Un bărbat a încercat să îl atace cu un cuţit pe premierul Finlandei

Un bărbat a încercat să îl atace cu un cuţit pe premierul Finlandei, Jyrki Katainen, dar demnitarul a scăpat nevătămat, informează presa finlandeză.
Un bărbat a încercat să îl atace cu un cuţit pe premierul Finlandei

Ponta: Guvernul va aloca bani pentru festivităţi de Ziua Naţională, dar va fi o paradă de austeritate

Guvernul va aloca, din Fondul de rezervă, sumele necesare pentru organizarea paradei militare cu ocazia Zilei Naţionale de 1 decembrie, dar va fi vorba de o "paradă de austeritate", fără avioane de luptă şi elicoptere costisitoare, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
Ponta: Guvernul va aloca bani pentru festivităţi de Ziua Naţională, dar va fi o paradă de austeritate

VERDICT ISTORIC: Seismologi italieni, condamnaţi la şase ani de închisoare în dosarul cutremurului din L’Aquila, din 2009

Oameni de ştiinţă italieni acuzaţi că au subestimat riscurile seismice înaintea cutremurului produs în provincia L'Aquila în 2009 au fost condamnaţi luni la şase ani de închisoare, pentru omor prin imprudenţă.
VERDICT ISTORIC: Seismologi italieni, condamnaţi la şase ani de închisoare în dosarul cutremurului din L'Aquila, din 2009

Proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor: În caz de incompatibilitate, decizia se ia cu votul majorităţii celor prezenţi

Propunerea de modificare a Regulamentului Camerei prevede că, în cazurile de incompatibilitate a deputaţilor, decizia va fi luată în plen cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi. În prezent, aceasta este luată cu votul majorităţii membrilor Camerei.
Proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor: În caz de incompatibilitate, decizia se ia cu votul majorităţii celor prezenţi

Patriarhia a construit în Capitală primul centru pentru bolnavi de cancer în stadiu terminal

Patriarhia Română a construit în Capitală, prin Arhiepiscopia Bucureştilor şi cu sprijinul Ambasadei Elveţiei, Primăriei Sectorului 2 şi al Fundaţiei "Hilfsverein Nymphenburg" din Germania, primul centru pentru bolnavii cu cancer aflaţi în stadiu terminal, cu o capacitate de 28 de locuri.
Patriarhia a construit în Capitală primul centru pentru bolnavi de cancer în stadiu terminal

Rectificarea bugetară va fi avizată cel mai târziu săptămana viitoare, după discuţii cu FMI şi Comisia Europeană

A doua rectificare bugetară din acest an va fi avizată de Guvern cel mai târziu săptămâna viitoare, după finalizarea discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
Rectificarea bugetară va fi avizată cel mai târziu săptămana viitoare, după discuţii cu FMI şi Comisia Europeană

REFERENDUM ÎN ISLANDA: Două treimi dintre alegători au votat pentru schimbarea Constituţiei. Noul proiect a fost elaborat de cetăţeni obişnuiţi

Două treimi dintre islandezi s-au pronunţat sâmbătă în favoarea propunerilor unui comitet de cetăţeni privind redactarea unei noi Constituţii, potrivit rezultatelor referendumului consultativ făcute publice luni de către postul public de televiziune RUV.
REFERENDUM ÎN ISLANDA: Două treimi dintre alegători au votat pentru schimbarea Constituţiei. Noul proiect a fost elaborat de cetăţeni obişnuiţi

Cotidianul canadian The Globe and Mail percepe taxă pentru accesul la conţinutul său online

Unul dintre cele mai importante cotidiene canadiene, The Globe and Mail, a introdus, luni, plata pentru accesul la conţinutul său online, abonamentul lunar ajungând la aproape 20 de dolari.
Cotidianul canadian The Globe and Mail percepe taxă pentru accesul la conţinutul său online

Incident armat la frontiera dintre Siria şi Iordania

Un militar iordanian a fost ucis de combatanţi care încercau să pătrundă în Iordania venind din Siria. Ministrul iordanian al Informaţiilor, Samih al-Maaytah, a declarat că este primul militar ucis de la începerea confruntărilor armate în Siria vecină.
Incident armat la frontiera dintre Siria şi Iordania

AURUL, noua monedă de rezervă. Marile bănci centrale investesc agresiv în metalul preţios

Marile bănci centrale, din SUA şi până în Europa, investesc agresiv în aur, care devine în mod evident "noua monedă de rezervă" la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de portalul de informaţii financiare 24/7 Wall Street, preluat de MarketWatch.
AURUL, noua monedă de rezervă. Marile bănci centrale investesc agresiv în metalul preţios

Apple vrea să îşi consolideze poziţia de lider pe piaţa tabletelor prin intermediul şcolilor

Apple mizează pe vânzările în şcolile americane pentru consolidarea poziţiei de lider pe piaţa tabletelor, marţi urmând să lanseze o versiune mai mică şi mai ieftină a iPad.
Apple vrea să îşi consolideze poziţia de lider pe piaţa tabletelor prin intermediul şcolilor

Moţiunea PDL pe tema bugetului, dezbătută marţi de la ora 11.30

Moţiunea simplă a PDL "Guvernul USL- frâna de motor a bugetului" va fi dezbătută în şedinţa Camerei Deputaţilor de marţi, de la ora 11.30, a anunţat luni secretarul Camerei Georgian Pop.
Moţiunea PDL pe tema bugetului, dezbătută marţi de la ora 11.30

Nokia luptă cu toate armele: Lumia 920 va avea un preţ mai mic decât al iPhone 5

Nokia va poziţiona noul smartphone Lumia 920 la un preţ mai redus faţă de principalele modele rivale de la Apple şi Samsung, telefonul urmând să pornească în SUA de la 150 de dolari cu abonament pe doi ani la AT&T sau 600 de dolari fără contract, potrivit Wall Street Journal (WSJ).
Nokia luptă cu toate armele: Lumia 920 va avea un preţ mai mic decât al iPhone 5

Site destinat întâlnirilor extraconjugale, promovat prin imagini cu Hollande, Clinton şi regele Belgiei – FOTO

Un site american pentru întâlniri extraconjugale a fost lansat oficial pe piaţa franceză luni, înainte de lansările din Belgia şi Elveţia, folosind imaginile unor preşedinţi de state cunoscuţi pentru faptul că şi-au înşelat partenerele de viaţă.
Site destinat întâlnirilor extraconjugale, promovat prin imagini cu Hollande, Clinton şi regele Belgiei - FOTO

Vulpescu: Când a apărut oferta lui Diaconescu, statul era în proceduri pentru repornirea Oltchim

Fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, a dat luni o amplă declaraţie în faţa procurorilor anticorupţie în legătură cu eşecul privatizării Oltchim, arătând că, atunci când a apărut oferta lui Dan Diaconescu, statul era în proceduri de aducere de fonduri pentru plata angajaţilor şi repornirea unităţii.
Vulpescu: Când a apărut oferta lui Diaconescu, statul era în proceduri pentru repornirea Oltchim

STEAUA – MOLDE: Echipa norvegiană vine miercuri la Bucureşti pentru meciul cu „roş-albaştrii”

Formaţia norvegiană Molde FK soseşte, miercuri, la ora 14.35, la Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în vederea partidei cu Steaua, programată, joi, de la ora 22.05, în grupa E a Ligii Europa.
STEAUA - MOLDE: Echipa norvegiană vine miercuri la Bucureşti pentru meciul cu

„PĂPĂDIA” URIAŞĂ: Invenţia care ar putea salva lumea de minele terestre – FOTO, VIDEO

Un dispozitiv care poate fi asemănat cu o păpădie uriaşă are potenţialul de a salva sute de vieţi, fiind construit astfel încât să se declanşeze în timp ce se rostogoleşte pe pământ ca să detoneze minele din drum.

Adele va compune pentru următorul ei album piese inspirate de experienţa maternităţii

Cântăreaţa britanică Adele va compune pentru următorul ei album piese ce vor fi inspirate de experienţa maternităţii.
Adele va compune pentru următorul ei album piese inspirate de experienţa maternităţii

Speranţe slabe pentru armistiţiu în Siria cu ocazia unei sărbători musulmane

Luptele s-au reluat luni în Siria, cu noi tentative ale armatei de a-i alunga pe rebeli din bastioanele lor, iar un oficial arab de rang înalt consideră minime şansele ca focul să înceteze în această săptămână.
Speranţe slabe pentru armistiţiu în Siria cu ocazia unei sărbători musulmane

UCI decide vineri dacă va reatribui titlurile din Turul Franţei

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) va decide, vineri, dacă va reatribui titlurile din Turul Franţei, din perioada 1999-2005, după decizia de a-l priva pe Lance Armstrong de cele şapte victorii, a anunţat, luni, preşedintele forului ciclist, Pat McQuaid.
UCI decide vineri dacă va reatribui titlurile din Turul Franţei

Ziua perfectă pentru o femeie: Cât timp vor reprezentantele sexului frumos să muncească şi să socializeze

Cercetătorii britanici au descoperit, prin intermediul unui studiu desfăşurat recent, care sunt perioadele optime pentru femei în activităţile de zi cu zi, astfel încât acestea să fie fericite.
Ziua perfectă pentru o femeie: Cât timp vor reprezentantele sexului frumos să muncească şi să socializeze

ONU publică un raport menit să ofere ajutor în lupta împotriva „terorismului informatic”

Biroul ONU de luptă împotriva drogurilor şi criminalităţii (ONUDC) a publicat luni, la Viena, un raport menit să ofere ajutor şi sfaturi ţărilor în lupta împoriva "teroriştilor" care utilizează Intenetul ca să planifice atacuri, să recruteze şi să îşi facă propagandă.
ONU publică un raport menit să ofere ajutor în lupta împotriva

James Blunt renunţă la cariera muzicală. Care este motivul artistului

Cântăreţul britanic James Blunt a declarat într-un interviu recent că a decis să renunţe la cariera muzicală.
James Blunt renunţă la cariera muzicală. Care este motivul artistului

Alicia Silverstone promovează vibratoarele ecologice. Ce spune actriţa despre ele

Actriţa americană Alicia Silverstone promovează într-o postare de pe site-ul OpenSky.com vibratoarele ecologice din gama "Leaf Vibrator", care sunt inspirate de formele şi obiectele din natură.
Alicia Silverstone promovează vibratoarele ecologice. Ce spune actriţa despre ele

Accidentul provocat de un angajat al Ambasadei Rusiei: Şoferul maşinii are calitatea de diplomat, beneficiază de imunitate de jurisdicţie

Persoana din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti implicată în accidentul de duminică are calitatea de diplomat şi beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă, pe teritoriul României, informează MAE, la solicitarea MEDIAFAX.
Accidentul provocat de un angajat al Ambasadei Rusiei: Şoferul maşinii are calitatea de diplomat, beneficiază de imunitate de jurisdicţie

Parlamentul se reuneşte marţi la 10.00 pentru funcţiile de la CNA, ANRE, CSA

Parlamentul se va reuni marţi, la ora 10.00, pentru a decide asupra componenţei CNA, ANRE şi a preşedintelui CSA, a precizat luni secretarul Camerei Georgian Pop.
Parlamentul se reuneşte marţi la 10.00 pentru funcţiile de la CNA, ANRE, CSA

Preşedintele PE, Martin Schulz, se adresează Parlamentului României pe 31 octombrie

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, se va adresa Parlamentului României pe 31 octombrie reunit în şedinţă comună, a anunţat, luni, secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop.
Preşedintele PE, Martin Schulz, se adresează Parlamentului României pe 31 octombrie

Antonescu: În Biroul Permanent al Senatului s-a discutat despre reducerea cheltuielilor cu personalul

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în şedinţa Biroului Permanent al Senatului s-a discutat despre reducerea cheltuielilor de personal în bugetul acestui for legislativ, arătând că oricum Senatul este într-o situaţie complicată şi că "se face tot ce se poate face".
Antonescu: În Biroul Permanent al Senatului s-a discutat despre reducerea cheltuielilor cu personalul