Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, l-a acuzat, duminică, pe candidatul UNPR la Primăria Sectorului 2, Neculai Onţanu, că se foloseşte de numele său în afişele electorale şi a anunţat că va sesiza Biroul Electoral de Circumscripţie.
Un nou-născut a fost găsit, duminică, pe un câmp din apropierea localităţii ieşene Dolheşti, el fiind transportat în stare critică la o maternitate din Iaşi, poliţiştii declânşând cercetări pentru identificarea mamei care l-a abandonat.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, va participa luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care se va desfăşura la Bruxelles, informează MAE.
Ministerul de Finanţe din Grecia a propus ca statul să plătească sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni care au refuzat să participe la restructurarea datoriei, au declarat doi înalţi oficiali din guvernul de la Atena, citaţi de Wall Street Journal.
Actorul american Sean Penn a alimentat zvonurile potrivit cărora ar avea o relaţie cu Petra Nemcova, după ce a apărut însoţit de celebrul top model de origine cehă la petrecerea aniversară a lui Bono, solistul trupei U2, joi seară, la New York.
Un moment coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu a fost alegerea din acest an a Asociaţiei "Friends of the Opera", pentru a-i surprinde pe bucureşteni şi a-i invita la spectacolele de operă şi dans.
Trei tineri, dintre care doi sunt studenţi, au fost reţinuţi duminică în Bucureşti, după ce au furat telefoane mobile de lux de la patru persoane şi au tâlhărit o alta, în acelaşi scop, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliţia Capitalei.
Filmul "15 iulie", în regia lui Cristi Iftime, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune la Festivalul Internaţional de Scurtmetraje Curtocircuito de la Santiago de Compostela, Spania, potrivit unui comunicat.
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, duminică, la Hobiţa, la casa părintească a lui Constantin Brâncuşi, că ministerul pe care îl conduce se va implica în repatrierea de la Paris a rămăşiţelor pământeşti ale marelui sculptor.
Cântăreaţa şi actriţa americană Jessica Simpson a vândut revistei People primele fotografii cu fiica ei, Maxwell Drew, pentru suma de 800.000 de dolari.
Luni, vremea va fi rece pentru această dată în regiunile din vestul, sud-vestul şi nordul ţării. Instabilitatea atmosferică se menţine în jumătatea vestică a teritoriului unde înnorările vor fi accentuate, pe arii relativ extinse va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 ... 25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi aversele se vor semnala pe arii restrânse. Vor fi condiţii de grindină.
Germania este dispusă să analizeze măsuri pentru promovarea creşterii economice în Grecia, dar statul trebuie să ducă până la capăt reformele asumate, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, într-un interviu pentru săptămânalul Welt am Sonntag.
O oră de gimnastică pe zi în şcoală, amplasarea de dozatoare de apă şi reduceri de impozite pentru a încuraja vinderea unor produse alimentare sănătoase fac parte dintre cele 800 de recomandări publicatende Institutul de medicină din SUA pentru a lupta contra obezităţii.
Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta a debutat cu două "mutări catastrofale", respectiv numirea ca ministru al Educaţiei a Cornei Dumitrescu şi apoi a lui "Copy Mang Paste", "primul copiator al ţării".
Deputatul PDL Sulfina Barbu consideră că eliminarea din legea votului uninominal pragul electoral nu este democratică, ea acuzându-i pe reprezentanţii PSD şi PNL că vor lege electorală care să îi avantajeze în alegerile viitoare.
Un autoportret pe care Amy Winehouse l-ar fi pictat cu propriul sânge, împreună cu bunul ei prieten Pete Doherty, a fost vândut cu 56.000 de dolari la o licitaţie organizată vineri seară la Londra.
Două avioane private au intrat în coliziune duminică deasupra provinciei Saskatchewan, în centrul Canadei, provocând moartea celor cinci persoane aflate la bord, a anunţat Jandarmeria regală canadiană.
Senatorul Lia Olguţa Vasilescu, candidat din partea PSD pentru funcţia de primar al Craiovei, a declarat că sediul de campanie i-a fost vandalizat de persoane necunoscute şi că în cursul zilei de duminică va depune, în acest sens, o plângere la Poliţie.
Eduardo Saverin, miliardarul cofondator al Facebook, a renunţat la cetăţenia SUA înaintea unei oferte publice iniţiale care ar evalua reţeaua de socializare la până la 96 miliarde de dolari, iar decizia i-ar putea reduce acestuia taxele către Fiscul american.
Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, duminică, referitor la reducerea CAS şi impozitarea în trepte anunţată de către premierul Victor Ponta, că FMI nu va fi de acord cu aceste măsuri dacă nu se vor găsi venituri pentru a susţine acest efort bugetar.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 6, a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului Masters 1000 de la Madrid (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 3.973.695 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
Delegaţia României şi-a mărit numărul de medalii la Campionatele Europene de la Bruxelles cu încă patru, cucerite, duminică, în finalele pe aparate de junioarele Alina Stănilă, Andreea Munteanu şi Silvia Zarzu.
Cristian Gog, câştigătorul marii finale a show-ului "Românii au talent" de la Pro TV, este prezentat într-un articol din publicaţia britanică The Sun ca fiind "bărbatul care şi-a oprit propria inimă".
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că România şi-a îndeplinit obligaţii "din punct de vedere tehnic" pentru aderarea la Spaţiul Schengen, iar faptul că ţara nu face parte "din club" duce la pierderi economice şi sociale.
Este sâmbătă dimineaţă, acul orar nu a ajuns nici măcar la 10, aşa că pe strada Mircea Vulcănescu abia dacă trece vreo maşină sau vreun autobuz căscând a tihnă, el, care, zilele trecute, gemea de suporteri spanioli. Peisajul ar fi torid în lipsa copacilor, care stau dârzi în faţa căldurii precum soldaţii români în faţa celor germani şi austro-ungari la Mărăşeşti: "Pe-aici nu se trece!".
Patru hoteluri din Mamaia vor vinde de luni pachete de şase zile în regim all inclusive, preţul unui sejur situându-se la 695 de lei de persoană pentru hotelurile de trei stele şi la 795 de lei pentru patru stele, a anunţat duminică Asociaţia Litoral-Delta Dunării.
Sute de "indignaţi" din cadrul mişcării "Occupy London" s-au adunat sâmbătă după-amiază în faţa catedralei Saint Paul din capitala britanică, cu ocazia unei zile mondiale de acţiune a mişcării de protest.
Premierul Ponta i-a transmis preşedintelui Băsescu faptul că el nu va ridica niciodată primul "sabia" în relaţia cu şeful statului, dar nici nu se va abţine la a răspunde unor atacuri ale acestuia, arătând în acelaşi timp că este deranjat că "anumiţi" consilieri prezidenţiali îi atacă pe miniştri.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că nu are un sentiment de admiraţie faţă de noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, ci că îl admiră mai curând pe fostul prim-ministru britanic Tony Blair.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că unul dintre fraţii Cămătaru a fost prins, iar cel de-al doilea urmează să fie prins, însă a refuzat să ofere mai multe informaţii.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat, duminică, la Alba Iulia, răspunzând întrebării dacă se teme de o posibilă fraudare a alegerilor, că "paza bună păzeşte" şi "e bine să stai cu lumina aprinsă cât e portofelul pe masă".
Guvernul va anunţa, până la sfârşitul lunii iunie, un nou nivel al redevenţelor pentru sectorul energetic, deoarece România încasează doar 4% în condiţiile în care media europeană presupune o redevenţă de peste 20%, a declarat premierul Victor Ponta.
O maşină a intrat, duminică dimineaţă, într-o staţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL), pe DN 7, în apropierea localităţii vâlcene Călimăneşti, la ora transmiterii acestei ştiri la faţa locului aflându-se mai multe echipaje de intervenţie, traficul desfăşurându-se pe un singur sens.
Guvernul a decis să oprească în totalitate Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), anulând finanţarea lucrărilor incluse în acest program atât pentru acest an, cât şi pentru perioada viitoare, a declarat premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta speră că acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Educaţiei nu vor fi confirmate şi că, astfel, nu va fi cazul să îl înlocuiască pe Ioan Mang de la conducerea ministerului, arătând însă şi în cazul unei schimbări vor continua controversele, din cauza intereselor din sistem.
Premierul Ponta a anunţat că a avut deja o primă discuţie cu preşedintele Băsescu privind nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu UE şi că şeful statului i-a spus că vrea să meargă în continuare la Bruxelles, discuţie care va continua pentru a evita "o situaţie ridicolă".
Premierul Victor Ponta a anunţat că va schimba componenţa Guvernului faţă de configuraţia actuală, dacă USL va câştiga alegerile din toamnă, prin cooptarea în echipa guvernamentală a unui număr mai mare de miniştri tineri.