CELE MAI NOI ARTICOLE

Barack Obama, pe coperta unei reviste cu titlul „Primul Preşedinte Gay” – FOTO

Revista Newsweek îl prezintă pe preşedintele american, Barack Obama, pe copertă, cu titlul "Primul Preşedinte Gay", după ce acesta şi-a exprimat sprijinul pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex, săptămâna trecută.
Barack Obama, pe coperta unei reviste cu titlul

Procuror: Cei 50.000 de euro depuşi pentru cauţiunea lui Dinel Staicu nu sunt munciţi de el

Cauţiunea de 50.000 de euro depusă pentru eliberarea lui Dinel Staicu nu oferă garanţii că acesta se va supune obligaţiilor impuse de instanţă, deoarece banii nu sunt "munciţi de el", fiind depuşi de Asociaţia Creştin Ortodoxă, a declarat procurorul, luni, la recursul de la Tribunalul Bucureşti.
Procuror: Cei 50.000 de euro depuşi pentru cauţiunea lui Dinel Staicu nu sunt munciţi de el

Monica Niculescu a coborât pe locul 35 în clasamentul WTA. Ce jucătoare se află în top 10

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a coborât o poziţie şi se află pe locul 35, cu 1.715 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, informează site-ul wtatennis.com.
Monica Niculescu a coborât pe locul 35 în clasamentul WTA. Ce jucătoare se află în top 10

Cristian Preda rămâne în PDL. Conducerea partidului a renunţat la excluderea europarlamentarului

BPN al PDL a decis, luni, să nu mai trimită CNC propunerea de excludere din partid a europarlamentarului Cristian Preda, a anunţat chiar acesta, după ce a participat la şedinţa conducerii democrat-liberale.
Cristian Preda rămâne în PDL. Conducerea partidului a renunţat la excluderea europarlamentarului

Ponta îndeamnă PSD la prudenţă: Nu vă felicit încă. Avem anumite experienţe cu felicitările de noapte

Premierul Victor Ponta i-a îndemnat, luni, pe membrii PSD la "prudenţă şi realism", explicând că nu vrea să îi felicite prea devreme întrucât partidul are "anumite experienţe cu felicitările de noapte".
Ponta îndeamnă PSD la prudenţă: Nu vă felicit încă. Avem anumite experienţe cu felicitările de noapte

Unul din spoturile TIFF, parodie despre un tânăr ce „a murit” din cauza prea multor filme văzute

Unul din cele două spoturi ale ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) prezintă interviuri cu familia şi apropiaţii unui tânăr care "a murit" din cauza prea multor filme văzute la TIFF, fiind vorba despre o parodie bazată pe ideea dependenţei de cinema.
Unul din spoturile TIFF, parodie despre un tânăr ce

Ungur, pe locul 99 ATP. Pe ce poziţie se află Hănescu

Tenismanul Adrian Ungur a coborât două poziţii şi ocupă locul 99, cu 568 de puncte, fiind singurul jucător român din Top 100 ATP, în timp ce Victor Hănescu se află pe locul 104, cu 514 puncte, după o coborâre de o poziţie.
Ungur, pe locul 99 ATP. Pe ce poziţie se află Hănescu

Kelemen: Sistemul de vot propus de USL este o catastrofă politică pentru România, un tsunami politic

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că sistemul electoral propus de USL este "o catastrofă politică pentru România, un tsunami politic" şi reiterează că, dacă proiectul votat de Senat va trece de Camera Deputaţilor, Uniunea va sesiza Curtea Constituţională.
Kelemen: Sistemul de vot propus de USL este o catastrofă politică pentru România, un tsunami politic

DNA cere închisoare cu executare în dosarul Voicu: 9 ani pentru Cătălin Voicu şi 6 ani pentru Costiniu

Procurorul DNA a cerut luni, la instanţa supremă, pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii din dosarul lui Cătălin Voicu, în cazul senatorului şi a lui Florin Costiniu solicitând câte nouă şi, respectiv, şase ani de închisoare, iar pentru Locic şi Căşuneanu, câte cinci ani de închisoare.
DNA cere închisoare cu executare în dosarul Voicu: 9 ani pentru Cătălin Voicu şi 6 ani pentru Costiniu

Mihaela Rădulescu: Dacă vom fi colege la Realitatea, Andreea Marin va trebui să mă iubescă cu forţa

Mihaela Rădulescu se va reîntoarce pe micul ecran cu emisiunea "Alegerile Mihaelei", din 20 mai, la Realitatea TV, precizând că, dacă va fi colegă cu Andreea Marin - care ar urma să realizeze la rândul său o emisiune -, aceasta "va trebui să o iubească cu forţa", potrivit Pro TV Magazin.
Mihaela Rădulescu: Dacă vom fi colege la Realitatea, Andreea Marin va trebui să mă iubescă cu forţa

Cursul BNR a atins un nou NIVEL RECORD: 4,4373 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un nou nivel record pentru cursul de referinţă, de 4,4373 lei/euro, deşi cotaţiile leului au depăşit 4,44 lei/euro la jumătatea zilei, iar dealerii spun că banca centrală nu ar fi intervenit vizibil în piaţă. Precedentul maxim istoric a fost atins vineri, la 4,4265 lei/euro.
Cursul BNR a atins un nou NIVEL RECORD: 4,4373 lei/euro

Aeroportul Otopeni, pe locul 58 în UE după traficul anual de pasageri. Topul aeroporturilor europene

Aeroportul Bucureşti Otopeni, cel mai mare din România, ocupă locul 58 în UE după numărul pasagerilor care îl tranzitează anual , fiind devansat de aerogări precum Praga Ruzyne (Cehia), Varşovia - Chopin (Polonia), Budapesta - Ferenc Liszt (Ungaria) sau Larnaca (Cipru), potrivit datelor Eurostat.
Aeroportul Otopeni, pe locul 58 în UE după traficul anual de pasageri. Topul aeroporturilor europene

Ponta: Pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare, printr-un amendament depus la Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional.
Ponta: Pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare

Un diplomat suedez, acuzat că a încercat să scoată ilegal relicve din Turcia, a fost reţinut

Un diplomat suedez riscă să fie condamnat la închisoare după ce a fost acuzat că a încercat să scoată ilegal din Turcia relicve, în timp ce revenea dintr-o vacanţă.
Un diplomat suedez, acuzat că a încercat să scoată ilegal relicve din Turcia, a fost reţinut

Ponta: Primarii PDL să nu se ia după şefii de partid, le voi imputa şi cheltuielile de judecată

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că doreşte să le transmită un avertisment foarte clar primarilor cărora le-a luat banii înapoi prin Ordonanţă de urgenţă, el arătând că aceştia nu trebuie să se ia după şefii PDL, pentru că le va imputa şi cheltuielile de judecată.
Ponta: Primarii PDL să nu se ia după şefii de partid, le voi imputa şi cheltuielile de judecată

Nuţu Cămătaru s-a predat

Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, a venit, luni la prânz, la arestul Poliţiei Capitalei pentru a se preda, el declarând că a stat în localitatea Belciugatele şi că avea la dispoziţie 48 de ore ca să se prezinte în arest. "Am fost la Belciugatele. Am dreptul la 48 de ore să mă prezint când mi se comunică ceva. Au trecut 48 de ore?", a spus Ion Balint în faţa arestului Poliţiei Capitalei.
Nuţu Cămătaru s-a predat

EXCLUSIV – Consilierul prezidenţial Iulian Chifu: Fără rezolvare prin dialog, problema reprezentării la Consiliu poate ajunge şi la CC

Consilierul prezidenţial Iulian Chifu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, în lipsa unei rezolvări prin dialog între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, problema reprezentării la Consiliul European poate ajunge şi la Curtea Constituţională.
EXCLUSIV - Consilierul prezidenţial Iulian Chifu: Fără rezolvare prin dialog, problema reprezentării la Consiliu poate ajunge şi la CC

Marian Iancu, declarat persona non-grata în fotbalul românesc

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, a fost declarat luni, în cadrul Adunării Generale a FRF, persona non-grata în fotbalul românesc pentru declaraţiile făcute la adresa mai multor conducători din fotbal.
Marian Iancu, declarat persona non-grata în fotbalul românesc

Clubul Universitatea Craiova a fost exclus din FRF

Clubul SCFC U Craiova SA a fost exclus luni din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF, cu 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi cinci voturi împotrivă. "Adrian Mititelu a adus grave prejudicii pentru că a făcut pact cu Diavolul. Este cel care a dat în primire mulţi oameni la DNA şi pe mulţi i-a ameninţat cu darea în primire, de parcă DNA ar fi cine ştie ce sperietoare. Am depus 1.111 pagini pentru a contesta rezoluţia DNA", a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.
Clubul Universitatea Craiova a fost exclus din FRF

Uniunea Europeană a adoptat noi sancţiuni împotriva regimului sirian

Miniştrii Afacerilor Externe din cadrul Uniunii Europene au adoptat luni un nou set de sancţiuni împotriva regimului sirian, a anunţat un comunicat al UE.
Uniunea Europeană a adoptat noi sancţiuni împotriva regimului sirian

Boc: Dacă primarii dau în judecată Guvernul pentru că le sunt ceruţi banii alocaţi, vor câştiga

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni că "în instanţă primarii vor avea câştig de cauză" dacă vor acţiona Guvernul în judecată pentru ordonanţa de urgenţă prin care se cer banii înapoi de la primării, iar PDL va ajuta primarii cu un model cadru de acţiune în judecată.
Boc: Dacă primarii dau în judecată Guvernul pentru că le sunt ceruţi banii alocaţi, vor câştiga

ALEGERI LOCALE 2012 – CNA: 238 televiziuni, între care Antenele, Realitatea şi Taraf, şi 183 radiouri implicate

Un număr de 238 de televiziuni şi 183 de radiouri au anunţat CNA că vor reflecta campania electorală, printre posturile TV centrale care s-au "angajat" astfel să difuzeze gratuit emisiuni electorale numărându-se TVR, Antena 3, B1 TV, Giga TV, OTV, Realitatea TV, Digi 24, dar şi Taraf TV şi Etno TV.
ALEGERI LOCALE 2012 - CNA: 238 televiziuni, între care Antenele, Realitatea şi Taraf, şi 183 radiouri implicate

Ponta: I-am cerut lui Rus raport privind urmăriţii general. Facem schimbări în Poliţie dacă e nevoie

Premierul Victor Ponta a declarat luni că i-a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, să prezinte miercuri, în şedinţa de Guvern, un raport privind urmăriţii general, el precizând că vor fi făcute schimbări de conducere şi de sistem la nivelul Poliţiei dacă va fi cazul.
Ponta: I-am cerut lui Rus raport privind urmăriţii general. Facem schimbări în Poliţie dacă e nevoie

Steve Wozniak va cumpăra acţiuni Facebook indiferent de preţ. Ce crede cofondatorul Apple despre Mark Zuckerberg

Cofondatorul Apple Steve Wozniak va cumpăra acţiuni Facebook indiferent de preţul rezultat după oferta publică iniţială programată pentru joi, care va fi probabil cea mai mare operaţiune de acest tip derulată vreodată de o companie de servicii pe internet.
Steve Wozniak va cumpăra acţiuni Facebook indiferent de preţ. Ce crede cofondatorul Apple despre Mark Zuckerberg

Gimnastele românce, din nou pe podium. Victoria de la Campionatele Europene în imagini – GALERIE FOTO

Gimnastele românce au obţinut 12 medalii la Campionatele Europene de gimnastică de la Bruxelles, iar titlul european pe echipe la senioare a revenit în panoplia României după 4 ani.
Gimnastele românce, din nou pe podium. Victoria de la Campionatele Europene în imagini - GALERIE FOTO

Berlusconi pregăteşte o membră a grupului „Fetele lui Silvio” pentru a deveni premier

Fostul premier italian Silvio Berlusconi pregăteşte o membră a grupului cunoscut drept "Fetele lui Silvio" pentru a deveni următorul lider al Italiei.
Berlusconi pregăteşte o membră a grupului

Cum să bei fără să te îmbeţi? Medicamentul care anulează efectele alcoolului

Medicamentul "de stat treaz" poate opri alcoolul să provoace ameţeala care îi face pe oameni să piardă controlul. Cercetătorii consideră că medicamentul iomazenil, luat înainte de a bea alcool, are capacitatea să oprească efectele alcoolului asupra creierelui.
Cum să bei fără să te îmbeţi? Medicamentul care anulează efectele alcoolului

Placido Domingo, printre laureaţii premiului Wolf pe 2012

Tenorul spaniol Placido Domingo se numără printre laureaţii din acest an ai prestigiosului premiu Wolf, decernat de statul Israel unor personalităţi ale culturii cu merite excepţionale.
Placido Domingo, printre laureaţii premiului Wolf pe 2012

Arbitri străini la finala Cupei României şi la rejucarea meciului Universitatea Cluj – CFR Cluj

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, luni, cererea celor două finaliste ale Cupei României - Timişoreana, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti, ca întâlnirea să fie condusă de o brigadă de arbitri din străinătate.
Arbitri străini la finala Cupei României şi la rejucarea meciului Universitatea Cluj - CFR Cluj

Discuţii Ponta-Băsescu-Isărescu pentru a atenua efectele din Grecia asupra României

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că va discuta în cursul zilei cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a face un grup de lucru care să încerce atenuarea efectelor situaţiei din Grecia asupra sistemului bancar românesc şi asupra României.
Discuţii Ponta-Băsescu-Isărescu pentru a atenua efectele din Grecia asupra României

Ponta: Guvernul va dubla toate primele pe care le va primi echipa feminină de gimnastică a României

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că Guvernul va dubla, în şedinţa de miercuri, toate primele pe care le va primi echipa feminină de gimnastică a României, pentru a da un semnal atât în ceea ce priveşte recompensarea performanţei, cât şi în perspectiva Jocurilor Olimpice.
Ponta: Guvernul va dubla toate primele pe care le va primi echipa feminină de gimnastică a României

Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă: „Acropole, adio – de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro”. Europa a început să calculeze consecinţele

Tensiunile politice din Grecia au adus în prim plan posibilitatea ieşirii din zona euro, Europa începând să estimeze consecinţele unei astfel de decizii, iar Der Spiegel deschide ediţia de luni cu un material intitulat "Acropole, adio - de ce ar trebui ca Grecia să părăsească euro".
Ieşirea Greciei din zona euro pare tot mai posibilă:

Accident la Iaşi: Şapte persoane au fost rănite în urma ciocnirii unui autoturism cu un microbuz

Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut, luni dimineaţă, pe drumul judeţean Iaşi-Voineşti, după ce un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul volanului s-a ciocnit cu un microbuz.
Accident la Iaşi: Şapte persoane au fost rănite în urma ciocnirii unui autoturism cu un microbuz

DNA cere arestarea senatorului Voicu

Procurorii anticorupţie au cerut, luni, instanţei supreme rearestarea lui Cătălin Voicu, întrucât senatorul nu s-a prezentat la ultimul termen de judecată, obligaţie dispusă la eliberarea sa, în iulie 2011. Instanţa supremă a reluat, luni, dezbaterile în procesul în care senatorul Cătălin Voicu este acuzat, alături de Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, de fapte de corupţie.
DNA cere arestarea senatorului Voicu

Masacru în Mexic: Patruzeci şi nouă de cadavre decapitate şi mutilate au fost găsite în saci, lângă o şosea

Patruzeci şi nouă de cadavre decapitate, cu mâinile şi picioarele secţionate, au fost găsite duminică, în saci de plastic, la marginea unui drum din nordul Mexicului, un masacru revendicat de gruparea criminală Zetas, potrivit unui purtător de cuvânt al statului Nuevo Leon.
Masacru în Mexic: Patruzeci şi nouă de cadavre decapitate şi mutilate au fost găsite în saci, lângă o şosea

Percheziţii în judeţul Ilfov la membrii unei grupări de prostituţie şi proxenetism

Poliţiştii ilfoveni fac patru percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări de prostituţie şi proxenetism conduse de o tânără de 23 de ani, a declarat, luni dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada.
Percheziţii în judeţul Ilfov la membrii unei grupări de prostituţie şi proxenetism

Un restaurant din Parcul Herăstrău a ars într-un incendiu

Un restaurant din Parcul Herăstrău din Capitală a ars într-un incendiu izbucnit în noaptea de duminică spre luni, intervenţia pompierilor fiind îngreunată de pilonii de metal care blocau accesul pe străzile din jurul localului. Incendiul a pornit de la localul Aqua, restaurantul de lângă acesta, Casa di David, fiind afectat parţial, potrivit angajaţilor acestuia din urmă.
Un restaurant din Parcul Herăstrău a ars într-un incendiu

Verdictul în procesul de corupţie al primarului Falcă a fost amânat

Magistraţii Tribunalului Alba au amânat, luni, pronunţarea unei soluţii în procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie, instanţa urmând să se pronunţe în 21 mai.
Verdictul în procesul de corupţie al primarului Falcă a fost amânat

Şeful Yahoo şi-a dat demisia după ce a fost acuzat că a ataşat o diplomă falsă biografiei

Directorul general al Yahoo, Scott Thompson, a demisionat fără a preciza motivele deciziei, la 10 zile după ce a fost acuzat de un important acţionar că şi-a "umflat" biografia cu o diplomă falsă în informatică, compania înlocuind CEO-ul pentru a treia oară în tot atâţia ani.
Şeful Yahoo şi-a dat demisia după ce a fost acuzat că a ataşat o diplomă falsă biografiei

Euro a atins minimul ultimelor patru luni faţă de dolar

Moneda euro a atins luni pe pieţele asiatice cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni faţă de dolar, pe fondul tensiunilor politice din Grecia, unde liderii politici nu au reuşit să formeze o coaliţie de guvernare.
Euro a atins minimul ultimelor patru luni faţă de dolar