CELE MAI NOI ARTICOLE

Camera Deputaţilor: 19 legi au fost retrimise la comisii pentru ca noul Guvern să-şi exprime punctul de vedere

Un număr de 19 de proiecte de lege aflate pe ordinea de zi a plenului Camerei, printre care şi OUG privind contribuţiile pensionarilor la sănătate, au fost retrimise, marţi, la comisii, la cererea USL, pe motiv că noul Guvern trebuie să-şi exprime punctul de vedere asupra acestora.
Camera Deputaţilor: 19 legi au fost retrimise la comisii pentru ca noul Guvern să-şi exprime punctul de vedere

Marga: Nu am cooperat cu Securitatea, nu am semnat nimic, am conştiinţa curată

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat marţi, întrebat despre posibilitatea apariţiei unui dosar de colaborator al Securităţii, sugerată, potrivit presei, de Sebastian Lăzăroiu pe Facebook, că nu are emoţii, pentru că nu a colaborat cu Securitatea.
Marga: Nu am cooperat cu Securitatea, nu am semnat nimic, am conştiinţa curată

Familia lui Marc Zuckerberg nu renunţă să muncească. Ce meserii au rudele fondatorului Facebook – FOTO

Averea familiei lui Mark Zuckerberg ajunge la 17.5 miliarde de dolari. Rudele fondatorului Facebook ar putea să renunţe la meseriile pe care le au, dar preferă să aibă în continuare o viaţă obişnuită.
Familia lui Marc Zuckerberg nu renunţă să muncească. Ce meserii au rudele fondatorului Facebook - FOTO

Martine Aubry, favorita francezilor pentru postul de premier al lui François Hollande

Prim-secretarul Partidului Socialist (PS) Martine Aubry, primăriţa oraşului Lille, este favorita francezilor pentru postul de premier, potrivit unor sondaje publicate imediat după victoria lui François Hollande, relatează postul TF1 în pagina electronică.
Martine Aubry, favorita francezilor pentru postul de premier al lui François Hollande

Corlăţean: Trebuie să progresăm, pentru că există aşteptări sociale de la Justiţie

Noul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat marţi, după primirea oficială a sigiliului Ministerului Justiţiei, că există "aşteptări sociale" legate de acest domeniu, lăsând să se înţeleagă faptul că reformele începute în mandatul lui Cătălin Predoiu trebuie continuate.
Corlăţean: Trebuie să progresăm, pentru că există aşteptări sociale de la Justiţie

Grupul Tender va investi 100 milioane de dolari în explorarea unui zăcământ petrolier în Africa

Grupul Tender va investi aproximativ 100 milioane de dolari în explorarea unui zăcămînt petrolier în Senegal şi Bisau, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, omul de afaceri Ovidiu Tender, proprietarul grupului.
Grupul Tender va investi 100 milioane de dolari în explorarea unui zăcământ petrolier în Africa

Companiile pot sponsoriza intrarea la RoNewMedia pentru studenţi. În schimb vor avea PR şi promovare

Companii, asociaţii sau chiar persoane fizice pot sponsoriza intrarea la RoNewMedia pentru grupuri de elevi şi studenţi, cu un discount masiv faţă de preţurile de acces listate pe site-ul evenimentului, în schimb sponsorii urmând să beneficieze de pachete speciale de PR şi promovare.
Companiile pot sponsoriza intrarea la RoNewMedia pentru studenţi. În schimb vor avea PR şi promovare

Senatul a adoptat legea de ratificare a Tratatului privind extrădarea între România şi Siria

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010. Proiectul, prioritate legislativă a fostului Guvern, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, a întrunit 93 de voturi "pentru", 5 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.
Senatul a adoptat legea de ratificare a Tratatului privind extrădarea între România şi Siria

Linda Evangelista şi François-Henri Pinault au ajuns la un acord în privinţa pensiei alimentare

Top modelul Linda şi omul de afaceri francez François-Henri Pinault au anunţat, luni, că au ajuns la un acord de principiu în privinţa pensiei alimentare pentru fiul lor, punând astfel capăt procesului început săptămâna trecută, la un tribunal din New York.
Linda Evangelista şi François-Henri Pinault au ajuns la un acord în privinţa pensiei alimentare

Eroul Dustin Hoffman: Cum i-a salvat actorul viaţa unui bărbat care a făcut infarct în timp ce alerga în parc

Actorul american Dustin Hoffman este considerat un adevărat erou în presa britanică, după ce a salvat viaţa unui bărbat care a făcut infarct în timp ce alerga într-un parc din Londra, la sfârşitul lunii aprilie.
Eroul Dustin Hoffman: Cum i-a salvat actorul viaţa unui bărbat care a făcut infarct în timp ce alerga în parc

ROMÂNII AU TALENT: Razy Gogonea, românul care a făcut senzaţie la „Britain’s Got Talent”, invitat special în finală – VIDEO

Razy Gogonea, românul care a făcut senzaţie cu mişcările sale la "Britain's Got Talent", este invitatul marii finale a show-ului "Românii au talent", care va avea loc vineri, de la ora 20.30, la Pro TV, informează televiziunea.
ROMÂNII AU TALENT: Razy Gogonea, românul care a făcut senzaţie la

Naşul TV a primit licenţă pentru difuzare prin cablu de la CNA

Postul Naşul TV a primit, marţi, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) licenţă pentru difuzarea prin cablu, canalul având şi o licenţă pentru emisia prin satelit.
Naşul TV a primit licenţă pentru difuzare prin cablu de la CNA

Marko Bela: Sistemul iniţial de vot, pe liste judeţene până în 2004, era cel mai bun

Senatorul UDMR Marko Bela a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă a fost singura care s-a opus de la început schimbării sistemului electoral iniţial, cel de până în 2004, precizând că, în opinia sa, toţi nutresc o iluzie privind introducerea în totalitate a votului uninominal în România.
Marko Bela: Sistemul iniţial de vot, pe liste judeţene până în 2004, era cel mai bun

Ponta şi-a amintit la MApN cum bunicul său a dezertat din armata austro-ungară pentru cea română

Premierul Victor Ponta a cerut conducerii MApN să nu se implice în politică, arătând că instituţia nu trebuie să aibă vreo legătură cu bătălia politică, şi i-a asigurat pe militari că sunt respectaţi de Guvern, amintindu-şi că bunicul său a dezertat din armata austro-ungară şi s-a înrolat în România.
Ponta şi-a amintit la MApN cum bunicul său a dezertat din armata austro-ungară pentru cea română

Numărul satelor bulgare rămase fără locuitori a continuat să crească în 2011

Numărul satelor bulgare rămase fără nici un locuitor a crescut cu două în ultimele zece luni ale anului 2011, consolidând imaginea unei depopulări a zonelor rurale din Bulgaria.
Numărul satelor bulgare rămase fără locuitori a continuat să crească în 2011

Mihaela Rădulescu va prezenta „Alegerile Mihaelei”, din 20 mai, la Realitatea TV

Mihaela Rădulescu va prezenta "Alegerile Mihaelei", o emisiune de infotainement, care va fi difuzată din 20 mai, în fiecare duminică, la Realitatea TV, o televiziune deţinută de fostul soţ al vedetei, Elan Schwartzenberg.
Mihaela Rădulescu va prezenta

Denisa Pătraşcu şi Alexandru Frătean ar putea fi secretari de stat la Ministerul Muncii

Denisa Pătraşcu (PNL) şi Alexandru Frătean (PSD) ar putea fi secretari de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Denisa Pătraşcu şi Alexandru Frătean ar putea fi secretari de stat la Ministerul Muncii

Putin a evoluat într-un meci de hochei, la puţin timp de la învestitură. Cum s-a descurcat pe gheaţă proaspătul preşedinte al Rusiei – VIDEO

Vladimir Putin, abia învestit preşedinte, a participat luni seara la un meci de hochei împotriva unei echipe formată din foste legende sovietice, aducând victoria echipei sale de amatori după ce a marcat două goluri, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă marţi.
Putin a evoluat într-un meci de hochei, la puţin timp de la învestitură. Cum s-a descurcat pe gheaţă proaspătul preşedinte al Rusiei - VIDEO

Victor Piţurcă: Am fost nefericit acum 26 de ani, deoarece nu am înscris în finala Cupei Campionilor Europeni

Selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, prezent la Cheile Grădiştei, la sărbătorirea a 26 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua Bucureşti, a declarat că a fost nefericit la acel moment, deoarece nu a reuşit să marcheze în finala cu FC Barcelona.
Victor Piţurcă: Am fost nefericit acum 26 de ani, deoarece nu am înscris în finala Cupei Campionilor Europeni

Marga: Eu şi Băsescu suntem doi oameni cu păreri diferite, dar raţionali. Analogia cu Mussolini nu e doar „o vorbă”, ci o părere fondată pe documente

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, marţi, că el şi preşedintele Traian Băsescu au "o relaţie de oameni care au păreri diferite în anumite domenii, dar care nu exclud posibilitatea ca fiecare, fiind fiinţe raţionale, să respecte părerile celuilalt şi să realizeze un acord".
Marga: Eu şi Băsescu suntem doi oameni cu păreri diferite, dar raţionali. Analogia cu Mussolini nu e doar

Doi opozanţi ruşi, arestaţi după un miting desfăşurat în cursul nopţii în apropiere de Kremlin

Doi opozanţi ruşi, liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov şi bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi, au fost arestaţi după ce au organizat un miting în cursul nopţii, în apropiere de Kremlin, a declarat marţi avocatul lor.
Doi opozanţi ruşi, arestaţi după un miting desfăşurat în cursul nopţii în apropiere de Kremlin

Trafic dificil pe DN 1, în zona Posada, după ce un copac a căzut pe şosea

Circulaţia pe DN 1 se desfăşoară cu restricţii, marţi, după ce un copac a căzut în zona serpentinelor de la Posada, blocând parţial carosabilul şi avariind firele de alimentare cu electricitate din zonă.
Trafic dificil pe DN 1, în zona Posada, după ce un copac a căzut pe şosea

Miliardarul George Soros vrea să doneze un milion de dolari pentru susţinerea lui Barack Obama

Miliardarul George Soros vrea să doneze un milion de dolari unui "super PAC" ce susţine indirect candidatura lui Barack Obama, în contextul în care grupări similare pro-republicane vor să cheltuiască sute de milioane pentru înfrângerea acestuia, relatează Wall Street Journal în ediţia online.
Miliardarul George Soros vrea să doneze un milion de dolari pentru susţinerea lui Barack Obama

John Travolta, dat în judecată pentru agresarea sexuală a unui maseur

Actorul John Travolta a fost dat în judecată de un maseur a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care susţine că starul american l-a agresat sexual în timpul unei şedinţe de masaj care a avut loc în ianuarie, într-o cameră din Beverly Hills Hotel.
John Travolta, dat în judecată pentru agresarea sexuală a unui maseur

Zuckerberg a început turneul de prezentare pentru oferta publică iniţială a Facebook. Cum a decurs întâlnirea cu bancherii de pe Wall Street

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a dat startul turneului de prezentare pentru oferta publică iniţială a Facebook, printr-o întâlnire cu bancherii de pe Wall Street, la care a participat purtând hanoracul deja consacrat, jeanşi şi adidaşi.
Zuckerberg a început turneul de prezentare pentru oferta publică iniţială a Facebook. Cum a decurs întâlnirea cu bancherii de pe Wall Street

Tatăl unui soldat ucis de jihadistul Mohamed Merah a depus plângere împotriva lui Nicolas Sarkozy

Tatăl unui soldat ucis în martie de jihadistul Mohamed Merah a depus plângere împotriva preşedintelui francez în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, şi a şefului serviciilor de informaţii, pe care îi acuză că nu au împiedicat moartea fiului său, a anunţat luni o sursă judiciară.
Tatăl unui soldat ucis de jihadistul Mohamed Merah a depus plângere împotriva lui Nicolas Sarkozy

Senatul a adoptat legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur

Senatorii au adoptat, marţi, legea USL care prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar. Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câştige mandate de deputaţi sau senatori candidaţii care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar, a fost adoptată cu 77 de voturi "pentru", 17 "abţineri" şi nouă voturi "împotrivă".
Senatul a adoptat legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur

Metrorex a anunţat licitaţia pentru construcţia liniei spre Otopeni. Când va fi adjudecat contractul şi la ce sumă se ridică acesta

Metrorex a lansat anunţul de intenţie pentru licitaţia privind construcţia magistralei 6 de metrou, de legătură a reţelei existente cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă, linie care va fi pusă în funcţiune în 2017-2018, valoarea estimativă a contractului fiind de 1,05 miliarde euro, fără TVA.
Metrorex a anunţat licitaţia pentru construcţia liniei spre Otopeni. Când va fi adjudecat contractul şi la ce sumă se ridică acesta

REPORTAJ – Bărbaţii români şi operaţiile estetice: „Nu mai e de ajuns să fii doar un pic mai frumos ca dracul. Unii îşi trimit mai întâi soţiile la tratament, să vadă dacă le-a durut” – FOTO

În urmă cu zece ani, raportul dintre numărul bărbaţilor şi cel al femeilor care frecventau clinicile estetice româneşti era de 1 la 60. Acum, la fiecare 20 de femei aflate la consultaţii pentru înfrumuseţare, se poate găsi şi un bărbat. Cei tineri recunosc că frecventează clinicile de dermatologie, spre deosebire de cei trecuţi de 35 de ani care tratează vizita la dermatolog ca pe un secret de stat.
REPORTAJ - Bărbaţii români şi operaţiile estetice:

Predoiu: Ministrul şi Ministerul Justiţiei pot sprijini politicile anticorupţie sau le pot descuraja

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la predarea mandatului noului titular al portofoliului că ministrul şi Ministerul Justiţiei pot sprijini politice anticorupţie sau le pot descuraja, pot aduce echilibru sistemului judiciar în societate sau îl pot perturba.
Predoiu: Ministrul şi Ministerul Justiţiei pot sprijini politicile anticorupţie sau le pot descuraja

Rochia care va provoca o tevatură mai mare decât cea purtată la Oscar de Angelina Jolie – FOTO

Angelina Jolie a creat o adevărată tevatură la începutul anului, când a apărut la gala premiilor Oscar cu o rochie neagră de catifea despicată într-o parte până la nivelul şoldului şi a lăsat la vedere aproape în întregime un picior. Acum, fotomodelul Anja Rubik a purtat o rochie asemănătoare, doar că a lăsat la vedere mult mai multă piele decât actriţa.
Rochia care va provoca o tevatură mai mare decât cea purtată la Oscar de Angelina Jolie - FOTO

Ion Moraru, suspendat pentru şase luni din funcţia de secretar general al Senatului

Senatul a decis, marţi, suspendarea de drept din funcţia de secretar general al Senatului a lui Ion Moraru pentru o perioadă de şase luni şi înlocuirea sa cu Ion Vărgău.
Ion Moraru, suspendat pentru şase luni din funcţia de secretar general al Senatului

Matthew Fox, arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului

Actorul Matthew Fox, unul dintre starurile din serialul de televiziune "Lost", a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost surprins de poliţia americană în timp ce îşi conducea automobilul deşi se afla sub influenţa alcoolului.
Matthew Fox, arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului

Senatorii Cezar Măgureanu şi Viorel Badea au anunţat în plen că trec la PSD şi, respectiv, PNL

Senatorii Cezar Măgureanu (neafiliat) şi Viorel Riceard Badea (PDL) au anunţat marţi, în plen, că intră în grupurile PSD şi, respectiv, PNL.
Senatorii Cezar Măgureanu şi Viorel Badea au anunţat în plen că trec la PSD şi, respectiv, PNL

Senatul a amânat dezbaterea unor legi pentru ca Guvernul să îşi formuleze un punct de vedere

Mai multe proiecte de lege care ar fi trebuit să fie dezbătute marţi de către Senat au fost amânate pentru o şedinţă viitoare, potrivit deciziei Biroului Permanent al acestei Camere legislative.
Senatul a amânat dezbaterea unor legi pentru ca Guvernul să îşi formuleze un punct de vedere

Rus: Voi schimba pe oricine care nu înţelege că de acum jucăm într-un alt film, al competenţei

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat marţi, după preluarea mandatului, că nu va face schimbări, pentru că pleacă de la prezumţia de capabilitate a angajaţilor, dar va schimba pe oricine nu înţelege că "din momentul ăsta jucăm într-un alt film, al competenţei"
Rus: Voi schimba pe oricine care nu înţelege că de acum jucăm într-un alt film, al competenţei

Poliţist de origine română din Canada, judecat în cazul unui român răpit şi torturat în 2005

Un poliţist de origine română din Canada este judecat în cazul altui român, care a fost răpit şi torturat în noiembrie 2005, relatează site-ul Metronews.ca.
Poliţist de origine română din Canada, judecat în cazul unui român răpit şi torturat în 2005

Alianţe pentru învingerea lui Obama: Fostul candidat la învestitura republicană Rick Santorum îşi anunţă susţinerea pentru Mitt Romney

Fostul candidat la învestitura republicană Rick Santorum a decis să îl susţină în cursa prezidenţială pe fostul său rival Mitt Romney, pentru a-l învinge pe preşedintele democrat Barack Obama la alegerile din noiembrie, relatează USA Today, în ediţia electronică de marţi.
Alianţe pentru învingerea lui Obama: Fostul candidat la învestitura republicană Rick Santorum îşi anunţă susţinerea pentru Mitt Romney

Roman Copper atacă în instanţă statul român pentru oprirea negocierilor privind Cupru Min

Roman Copper a atacat în instanţă statul român, acuzând Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) că "a încetat unilateral discuţiile" cu firma canadiană pentru Cupru Min Abrud, deşi aceasta câştigase licitaţia pentru preluarea societăţii miniere.
Roman Copper atacă în instanţă statul român pentru oprirea negocierilor privind Cupru Min

Preluarea mandatelor de către noii miniştri – Ponta: Există un pericol real ca structuri şi clanuri mafiote să conducă zone din ţară

Miniştrii Guvernului Ponta preiau, marţi, mandatele de la predecesorii lor. Premierul Victor Ponta a cerut noii conduceri a Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu răspundă comenzilor de partid, să nu permită implicarea Poliţiei în campania electorală şi să combată crima organizată, arătând că există "un pericol real" ca structuri mafiote să conducă zone din ţară.
Preluarea mandatelor de către noii miniştri - Ponta: Există un pericol real ca structuri şi clanuri mafiote să conducă zone din ţară