NATO va pune capăt operaţiunii sale militare în Libia la 31 octombrie, a anunţat vineri seara secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la o zi după moartea fostului lider libian Muammar Kadhafi.
Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I şi în care au fost eliminaţi, pe final, doi jucători de la oaspeţi.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, la Consiliul Naţional, că PSD şi PNL ar trebui să se retragă din Parlament dacă actuala putere impune regionalizarea, votul prin corespondenţă şi comasarea alegerilor.
Bugetul pentru anul viitor se va întinde "atât cât permite plapuma" şi va include politici raţionale, fiind foarte puţine şanse pentru o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, în timp ce o majorare a salariilor pentru bugetari va depinde de creşterea economică, a declarat premierul Emil Boc.
Muammar Kadhafi propusese în secret, în urmă cu zece zile, un plan pentru încetarea ostilităţilor în Libia, dar iniţiativa, mediată de unul dintre fiii fostului lider libian, a fost respinsă de noile autorităţi de la Tripoli, anunţă surse citate de Sky News.
Echipa Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), formaţia Sportul Studenţesc, în primul meci al etapei a XI-a a Ligii I.
Statele Unite au cerut Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia (CNT) să efectueze o anchetă "transparentă" privind circumstanţele morţii lui Muammar Kadhafi.
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi resping ideea organizării unor "clase de reflecţie" unde elevii indisciplinaţi să stea o oră şi spun că iniţiativa este aberantă, mai ales că şcolile nu au personal suplimentar pentru supraveghere.
Şefii de stat şi de guvern din UE vor avea discuţii cruciale în următoarele zile la Bruxelles, la două summit-uri convocate duminică şi miercuri, unde trebuie să stabilească un plan clar, decisiv pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat care ameninţă zona euro şi sistemul financiar global.
Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat sâmbătă că îşi propune, ca primar al Sectorului 5, să dea telefoane mobile tuturor administratorilor şi preşedinţilor de asociaţii.
O anchetă efectuată în nordul Franţei asupra unei reţele de prostituţie a evidenţiat posibila participare a lui Dominique Strauss-Kahn la petreceri cu prostituate la Paris, care erau plătite de oameni de afaceri, anunţau vineri cotidienele Liberation şi Le Figaro.
Încrederea mediului de afaceri din Germania şi Franţa, cele mai mari două economii ale zonei euro, a continuat să scadă în octombrie, evidenţiind temerile că economia uniunii monetare ar putea fi aproape de stagnare.
Realizatorul TV Şerban Huidu, însoţit de avocatul său, a mers, vineri, la familia lui Ştefan Lungu Balogh, una dintre victimele accidentului produs duminică pe DN1, în judeţul Braşov.
Fostul ministru al Muncii, deputatul PDL Ioan Botiş, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că peste un milion de oameni au lucrat ca zilieri de la intrarea în vigoare a legii care reglementează statutul acestora.
PSD a demonstrat, vineri, la reuniunea Consiliului Naţional, desfăşurată la Palatul Parlamentului, că a deprins rigorile economiei de piaţă, montând standuri unde se vând caricaturi cu liderii partidului şi se promovează branduri ecologice, precum magiunul de Topoloveni.
Premierul Emil Boc a declarat vineri, referindu-se la prognozele privind creşterile economice, că "renii lui Moş Crăciun nu aduc în sanie veşti bune pentru Europa", astfel că România trebuie să se împrumute cât mai puţin şi să investească banii în locuri de muncă.
Premierul Emil Boc a declarat vineri, referitor la afirmaţiile vicepreşedintelui CE, Joaquin Almunia, legate de contractele Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galaţi şi Alro Slatina, că Guvernul României este deschis comunicării tuturor informaţiilor către CE pentru a rezolva toate aspectele ridicate.
Trupul neînsufleţit al Magdei Drăghici, una dintre cele trei victime ale accidentului provocat de realizatorul TV Şerban Huidu, a fost incinerat joi la Bucureşti, iar urna cu cenuşă a fost adusă vineri la Braşov, unde a fost îngropată în Cimitirul "Livada Poştei".
Preşedintele Traian Băsescu va participa duminică, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de toamnă, unde se va discuta despre modalităţile de consolidare a guvernanţei economice europene, fiind de aşteptat ca partea română să aducă în discuţie şi subiectul intrării în spaţiul Schengen.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că alocarea banilor de la Guvern către primării este "nesemnificativă, praf în ochi, penibilă", spunând însă că atât s-a putut şi recomandându-le primarilor să îl sune dacă au probleme cu bugetul local.
Şefii din România ai Microsoft, IBM, Lenovo şi SAP (liderul mondial al softurilor de management pentru corporaţii) s-au întrecut, timp de două zile, la conferinţa ZF Digital 11, în a-şi prezenta noutăţile tehnologice, dar mai ales în a explica de ce România nu este încă la nivelul celorlalte ţări din UE.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că soţia şi copiii lui au trăit o traumă atunci când el a fost arestat în cazul sechestrării persoanelor care i-au furat maşina, însă consideră că s-a făcut dreptate prin faptul că justiţia l-a achitat.
Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, este convins că va rămâne la putere până la încheierea mandatului actual, în 2013, datorită "prestigiului personal".
Actriţa Draga Olteanu Matei, aflată la Cluj-Napoca pentru a primi Premiul de excelenţă în cadrul festivalului Comedy Cluj, afirmă că, dacă ar relua seria comediilor "Chiriţa", ar face-o doar ca regizor, nu ca actor, şi cu un bărbat în rolul Chiriţei.
Peste 11.100 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 21 - 27 octombrie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Dolj, Braşov, Hunedoara, Timiş, Neamţ şi Bihor, informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, i-a spus vineri omologului său Ion Ariton că "sunt sanşe foarte mari" ca unele companii chineze să se implice în proiectele Tarniţa şi Cernavodă, iar oficialul român a afirmat că investiţiile se vor realiza dacă sunt profitabile pentru ambele părţi.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat vineri că va vorbi cu acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, pentru a chema preoţi să sfinţească Arena Naţională înaintea meciului dintre cele două echipe.
Românii intenţionează ca în următoarele şase luni să cheltuiască mai puţin pe haine, dar nu vor să reducă bugetul alocat pentru produsele alimentare, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Winkle.
Eurostat has withdrawn its reservation expressed on the quality of Romania’s data on the budget deficit for the 2007-2010 period and confirmed the October 2011 notification from the eastern European country was according to ESA95 methodology, the Finance Ministry said Friday.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat vineri că antrenorul Ilie Stan nu este în pericol să fie demis după înfrângerea cu scorul de 5-0 cu Maccabi Haifa şi că tehnicianul va rămâne în funcţie până la sfârşitul sezonului, decizia fiind luată datorită pelerinajului pe care l-a făcut în Israel.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că PDL şi UNPR au ideologii diametral opuse şi nu există posibilitatea creării unei Mişcări Populare gen USL.
Cântăreţul britanic Robbie Williams va lansa un nou album solo în 2012, punând astfel capăt colaborării cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a cântat în ultimele 12 luni.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Craiova, angajat al Ford România, a murit vineri la spital, după ce s-a mutilat cu un cutter în toaleta fabricii chiar în timpul programului de lucru.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că exclude posibilitatea ca Grigore Sichitiu sau Mihai Stoica să-l înlocuiască pe Dinu Gheorghe la preşedinţia clubului, precizând că antrenorul Răzvan Lucescu ar putea deveni manager general.
Prelucrarea datelor colectate la recensământul populaţiei va fi efectuată în sistemul informatic criptat al statisticii naţionale, iar formularele individuale vor fi distruse la un an după încheierea procesării, fără să fie comunicate altor instituţii, a anunţat vineri institutul de statistică.
Liderii europeni au amânat pentru miercuri deciziile importante referitoare la stoparea crizei datoriilor suverane pentru a oferi timp cancelarului Germaniei, Agela Merkel, să-şi asigure sprijinul în Parlamentul de la Berlin, au declarat vineri surse europene.
Presa italiană a scris vineri că fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este dorit de Napoli şi ar putea ajunge la această grupare în iarnă, însă impresarul Victor Becali a declarat că nu a discutat cu nimeni în această privinţă şi este inutil să se facă speculaţii.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, întrebat despre atacurile lui Mircea Geoană la adresa sa, că aşa ceva este "ruşinos", precizând că nu doreşte să comenteze, pentru că nu s-ar mai opri.