CELE MAI NOI ARTICOLE

CE anchetează companiile de gaze din zece state din Europa Centrală şi de Est

Oficiali ai Comisiei Europene (CE) au început investigaţii la sediile a trei companii bulgare de furnizare, transport şi depozitare de gaze naturale, în cadrul unei acţiuni anti-trust de amploare în sectorul gazelor din zece state UE din Europa Centrală şi de Est.
CE anchetează companiile de gaze din zece state din Europa Centrală şi de Est

Barroso: Trebuie să finalizăm uniunea monetară cu o uniune economică, trebuie mai multă integrare

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, într-un discurs rostit în faţa PE despre starea Uniunii, că trebuie finalizată uniunea monetară cu o uniune economică, el spunând că a fost o iluzie ideea că pot exista o monedă europeană şi o piaţă unică, dar cu abordări naţionale.
Barroso: Trebuie să finalizăm uniunea monetară cu o uniune economică, trebuie mai multă integrare

Skoda a prezentat Citigo, cel mai mic model al mărcii. Vezi când va fi disponibil şi în România

Skoda a prezentat miercuri cel mai mic autoturism al său - Citigo, modelul de clasă mini urmând să fie disponibil la dealerii din România începând din vara anului viitor.
Skoda a prezentat Citigo, cel mai mic model al mărcii. Vezi când va fi disponibil şi în România

Atena, paralizată din cauza grevelor şi manifestaţiilor

Atena era, miercuri, complet paralizată, în cea de-a treia zi de grevă care afectează transporturile în comun, ca răspuns la înăsprirea normelor în vigoare, în timp ce pensionarii, funcţionarii primăriilor şi taximetriştii organizează manifestaţii.
Atena, paralizată din cauza grevelor şi manifestaţiilor

Fed este în alertă privind economia SUA, însă liderii băncii centrale au opinii divergente

Federal Reserve este "în alertă" din cauza încetinirii economiei SUA, însă oficialii băncii centrale americane au opinii divergente în privinţa măsurilor care ar trebui luate de instituţie pentru a simula creşterea, transmite Reuters.
Fed este în alertă privind economia SUA, însă liderii băncii centrale au opinii divergente

Boc: Acuzaţiile de mită pentru preşedinţia CSA-poveşti vânătoreşti, nu ar trebui mediatizate

Liderul PDL, premierul Emil Boc a catalogat drept "poveşti vânătoreşti" acuzaţiile senatorului PSD Sorin Bota privind o mită de un milion euro pentru preşedinţia CSA, spunând că eventuale dovezi trebuie prezentate Parchetului şi că astfel de acuzaţii nu ar trebui mediatizate în lipsa acestor dovezi.
Boc: Acuzaţiile de mită pentru preşedinţia CSA-poveşti vânătoreşti, nu ar trebui mediatizate

NASA a descoperit locul exact unde au căzut resturile satelitului UARS. Află unde anume

Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), căzut sâmbătă pe Pământ, au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific, au anunţat, marţi, reprezentanţii NASA.
NASA a descoperit locul exact unde au căzut resturile satelitului UARS. Află unde anume

Legea asistenţei sociale, amânată din nou. Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată

Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată, miercuri, preşedintele instituţiei constatând "o absenţă evidentă a cvorumului de şedinţă", votul la proiectul Legii asistenţei sociale, propus de Guvern, fiind, astfel, amânat pentru a treia şedinţă consecutivă.
Legea asistenţei sociale, amânată din nou. Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată

Barroso: Nu vom tolera ca drepturile cetăţenilor noştri să fie impietate de blocaje

Preşedintele CE, Jose Manuel Barosso, a declarat, într-un discurs rostit în faţa PE despre starea Uniunii, că trebuie apărate oportunităţile oferite de cetăţenia europeană, el adăugând că CE va face acest lucru şi că nu va tolera impietarea drepturilor propriilor cetăţeni.
Barroso: Nu vom tolera ca drepturile cetăţenilor noştri să fie impietate de blocaje

Participarea creditorilor privaţi la programul de schimb de obligaţiuni al Greciei a ajuns la 90%

Gradul de participare a creditorilor privaţi la programul de schimburi de obligaţiuni covenit în iulie pentru Grecia a ajuns la ţinta de 90% şi ar putea chiar să depăşească acest nivel, a declarat o sursă din ministerul grec al Finanţelor pentru ziarul Naftemporiki.
Participarea creditorilor privaţi la programul de schimb de obligaţiuni al Greciei a ajuns la 90%

Pană de curent la Spitalul Elias din Capitală. Alimentarea cu energie electrică, reluată după aproximativ o oră

O pană de curent afectează miercuri Spitalul de Urgenţă Elias din Capitală, problema fiind rezolvată temporar cu un generator, a declarat Daniela Safta, directorul unităţii sanitare.
Pană de curent la Spitalul Elias din Capitală. Alimentarea cu energie electrică, reluată după aproximativ o oră

Renault România recheamă în service aproape 5.000 de autoturisme Dacia şi Renault

Grupul Renault România a început o acţiune de rechemare în service, pentru verificări, a 4.164 autoturisme Dacia şi 740 Renault, pentru posibile neconformităţi la semi-conurile de supape ale unor motoare fabricate în Spania.
Renault România recheamă în service aproape 5.000 de autoturisme Dacia şi Renault

Africa de Sud va înlocui Libia ca ţară organizatoare a CAN-2013

Africa de Sud va înlocui Libia în calitate de ţară organizatoare a ediţiei din 2013 a Cupei Africii pe Naţiuni, în urma unui acord de schimb potrivit căruia Libia va găzdui turneul din 2017 al competiţiei, a anunţat, marţi, Confederaţia Africană de Fotbal.
Africa de Sud va înlocui Libia ca ţară organizatoare a CAN-2013

State din zona euro cer ca deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene să accepte o pierdere mai mare

Şapte din cele 17 state din zona euro cer ca deţinătorii privaţi de obligatiun să accepte o pierdere mai mare pe expunerea pe Grecia faţă de nivelul de 21% convenit în al doilea acord de finanţare externă, încheiat în luna iulie, au declarat pentru Financial Times (FT) surse oficiale europene.
State din zona euro cer ca deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene să accepte o pierdere mai mare

Creştere în industrie şi comerţ şi scădere construcţii în septembrie-noiembrie

Managerii companiilor estimează pentru perioada septembrie-noiembrie o creştere moderată în industrie şi comerţ, stabilitate în servicii şi scădere în construcţii, majorări uşoare de preţuri şi oscilaţii ale numărului de angajaţi de la un sector la altul, potrivit unui sondaj realizat de INS.
Creştere în industrie şi comerţ şi scădere construcţii în septembrie-noiembrie

Stolojan: Este târziu pentru remaniere, Guvernul ştie ce are de făcut

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan susţine, într-o declaraţie pentru RFI, că este târziu pentru o remaniere şi că populaţia nu va fi determinată să îşi schimbe opinia faţă de PDL, el menţionând că Guvernul ştie ce are de făcut şi se află înaintea susţinerii bugetului pe anul viitor.
Stolojan: Este târziu pentru remaniere, Guvernul ştie ce are de făcut

Maşinile unui poliţist din Drobeta Turnu Severin au fost incendiate

Două maşini ale unui poliţist de la Biroul Rutier Drobeta Turnu Severin au ars marţi noapte, proprietarul fiind convins că focul a fost pus de o persoană care ar fi vrut sa se răzbune.
Maşinile unui poliţist din Drobeta Turnu Severin au fost incendiate

Explozie lângă Târnăveni: Trei persoane rănite au fost aduse la Bucureşti cu un elicopter

Trei persoane, printre care şi un copil, au fost rănite într-o explozie care a avut loc, miercuri dimineaţă, lângă Târnăveni, judeţul Mureş, victimele urmând să fie preluate cu un elicopter pus la dispoziţie de MAI şi aduse la spitale din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, Raed Arafat.
Explozie lângă Târnăveni: Trei persoane rănite au fost aduse la Bucureşti cu un elicopter

Barroso: Riscăm o fragmentare, situaţia este foarte gravă. S-au pus în pericol valori UE, dar putem găsi soluţie

Preşedintele CE, Jose Manuel Barosso, a declarat într-un discurs rostit în faţa PE despre starea Uniunii, că situaţia actuală este una gravă, că din cauza unor atitudini populiste s-au pus în pericol valori europene precum Euro sau libertatea de circulaţie, dar a adăugat că o soluţie este posibilă.
Barroso: Riscăm o fragmentare, situaţia este foarte gravă. S-au pus în pericol valori UE, dar putem găsi soluţie

ŞOCANT: Procurorii au prezentat prima imagine cu Michael Jackson mort – FOTO şi VIDEO

O fotografie şocantă care îl arată pe Michael Jackson mort, întins pe o targă de spital, a fost arătată juraţilor, în deschiderea procesului intentat doctorului Conrad Murray.
ŞOCANT: Procurorii au prezentat prima imagine cu Michael Jackson mort - FOTO şi VIDEO

Adevăruri fundamentale care contrazic ritmul economiei globale

Cei de la CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare) au observat un fenomen ciudat weekendul trecut. Oamenii de ştiinţă au măsurat neutronii şi au constatat că aceştia se deplasau cu o viteză mai mare decât viteza luminii, notează Business Insider. La fel s-a întâmplat şi cu economia globală – o mulţime de indicatori au început să funcţioneze în sens invers. "Cum este posibil?", s-au întrebat specialiştii.
Adevăruri fundamentale care contrazic ritmul economiei globale

Merkel: UE, FMI şi BCE ar putea redeschide unele porţiuni ale celui de-al doilea acord pentru Grecia

Cancelarul german, Angela Merkel, a sugerat că instituţiile financiare internaţionale ar putea redeschide unele porţiuni ale celui de-al doilea acord de finanţare externă convenit cu Grecia în iulie, în funcţie de rezultatele misiunii de evaluare a UE, FMI şi BCE de la Atena.
Merkel: UE, FMI şi BCE ar putea redeschide unele porţiuni ale celui de-al doilea acord pentru Grecia

Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Creditarea sănătoasă între vis şi realitate

O nouă reglementare a creditelor e în pregătire la Banca Naţională. Un proiect, schiţat de direcţia de specialitate, a fost supus dezbaterii publice. Opiniile exprimate, unele pro şi altele contra, propunerile de modificare au fost numeroase. Acum dezbaterea s-a încheiat. Proiectul final, îmbunătăţit în urma dezbaterii publice, va fi înaintat Consiliului de Administraţie al BNR. Decizia se va lua aici, prin vot.
Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Creditarea sănătoasă între vis şi realitate

Cum poţi să faci afaceri de 420 milioane de euro cu sub 100 de angajaţi. Cargill, cel mai mare trader de cereale, cumpără când toţi vând

Gigantul american Cargill, cel mai mare trader de cereale de pe piaţa locală, intenţionează să îşi extindă operaţiunile din România şi în 2012, după ce în acest an a achiziţonat un siloz de cereale şi operaţiunile producătorului de nutreţuri animale Provimi.
Cum poţi să faci afaceri de 420 milioane de euro cu sub 100 de angajaţi. Cargill, cel mai mare trader de cereale, cumpără când toţi vând

România poate fi prinsă în mareea falimentului Greciei

Falimentul Greciei, eveniment considerat iminent de o mare parte din analişti, dar mai ales de investitori, nu va lăsa neatinsă România, principalele culoare de propagare a undelor de şoc fiind cel financiar şi cel comercial.
România poate fi prinsă în mareea falimentului Greciei

Cicciolina se întoarce în politică. Vrea să candideze la primăria oraşului Monza

Cicciolina, fosta vedetă porno şi fost deputat italian, a decis să îşi relanseze cariera prezentându-se drept candidat la primăria din Monza (nord), a anunţat ea într-un interviu acordat săptămânalului Oggi, care va apărea miercuri.
Cicciolina se întoarce în politică. Vrea să candideze la primăria oraşului Monza

Poşta Română la raport: Cum poate un monopol aibă aibă pierderi de circa 29 mil. euro

Ziarul Financiar continuă seria de articole dedicate analizei performanţei companiilor de stat, după ce datele seci de la Ministerul Finanţelor au arătat că cele mai mari 35 de firme de profil au avut anul trecut afaceri de circa 10 miliarde de euro, dar au adus pierderi de aproape 500 de milioane de euro în contextul în care multe dintre ele activează în domenii strategice precum resursele minerale, energia sau transporturile.
Poşta Română la raport: Cum poate un monopol aibă aibă pierderi de circa 29 mil. euro

Demi Moore, la 48 de ani, arată incredibil de slabă. Ce dietă a urmat?

Actriţa Demi Moore, în vârstă de 48 de ani, a apărut la premiera filmului "Five" din New York într-o rochie care i-a scos în evidenţă formele incredibil de slabe. Vedeta nu a fost niciodată prea plinuţă, însă în această ţinută arăta ca o umbră faţă de ceea ce a fost.
Demi Moore, la 48 de ani, arată incredibil de slabă. Ce dietă a urmat?

SUA, „profund dezamăgite” de anunţul Israelului privind noi construcţii în Ierusalimul de Est

Statele Unite sunt "profund dezamăgite" de anunţul Guvernului israelian privind aprobarea construirii a 1.100 de noi locuinţe în cartierul Gilo din Ierusalimul de Est, a reacţionat marţi Departamentul de Stat.
SUA,

Fostul premier libian, achitat de justiţia tunisiană

Justiţia tunisiană l-a achitat marţi pe fostul premier libian Al-Baghdadi Al-Mahmudi, condamnat la 22 septembrie în primă instanţă la şase luni de închisoare pentru intrare ilegală în Tunisia, au anunţat avocaţii săi.
Fostul premier libian, achitat de justiţia tunisiană

„Infracţiunea romă – o ameninţare pentru stat” – broşură distribuită de un partid naţionalist bulgar

Partidul naţionalist bulgar Ataka a început să distribuie broşuri intitulate "Infracţiunea romă - o ameninţare pentru stat", însoţite de documente de promovare a liderului formaţiunii Volen Siderov în cursa pentru alegerile prezidenţiale, relatează Novinite.com.

A treia zi de manifestaţii împotriva romilor în Bulgaria: aproximativ 170 de persoane reţinute

Aproximativ 170 de persoane au fost reţinute marţi seara în 14 oraşe bulgare unde au avut loc manifestaţii împotriva romilor pentru a treia zi consecutiv, fără incidente majore, a anunţat poliţia.
A treia zi de manifestaţii împotriva romilor în Bulgaria: aproximativ 170 de persoane reţinute

Vin californian şi preparate din carne de vită, pe „tărâm american”, acasă la Mark Gitenstein

Gastronomia americană a fost promovată, marţi seară, la reşedinţa ambasadorului SUA din Bucureşti, unde, "pe teritoriu american", invitaţii lui Mark Gitenstein şi ai soţiei sale, Libby, au putut savura celebrele vinuri californiene şi nu mai puţin renumitele preparate din carne de vită.
Vin californian şi preparate din carne de vită, pe

Rezultate din etapa a doua a Ligii Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în etapa a doua a fazei grupelor Ligii Campionilor şi programul meciurilor de miercuri:
Rezultate din etapa a doua a Ligii Campionilor

Trabzonspor – OSC Lille, scor 1-1, în grupa B a Ligii Campionilor

Formaţia franceză OSC Lille a remizat, marţi, în deplasare, scor 1-1, cu echipa turcă Trabzonspor, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei B a Ligii Campionilor.
Trabzonspor - OSC Lille, scor 1-1, în grupa B a Ligii Campionilor

Oţelul Galaţi pierde meciul cu Benfica Lisabona, scor 0-1, în etapa a doua a Ligii Campionilor

Formaţia Oţelul Galaţi a fost învinsă, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0, de echipa portugheză Benfica Lisabona, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei C a Ligii Campionilor, înregistrând al doilea eşec consecutiv în principala competiţie europeană.
Oţelul Galaţi pierde meciul cu Benfica Lisabona, scor 0-1, în etapa a doua a Ligii Campionilor

„Vocea României”: Ce au interpretat concurenţii în prima emisiune – VIDEO

“Vocea Romaniei” este emisiunea care duce concursurile de talente la un alt nivel, structura acesteia fiind o noutate absoluta. Show-ul are diferite etape, fiecare dintre ele fiind un pas in descoperirea acelei voci extraordinare, capabile ca cucereasca o tara intreaga. In prima faza, cea a “auditiilor pe nevazute”, fiecare dintre cei patru antrenori trebuie sa isi formeze o echipa, iar alegerea se face exclusiv in functie de vocea lor.

Municipalitatea din Fukushima vrea să cureţe 110.000 de case contaminate

Autorităţile din oraşul Fukushima, situat la aproximativ 70 de kilometri de centrala avariată, au anunţat marţi un plan care prevede curăţarea într-un termen de doi ani a caselor situate în zonele cele mai contaminate, pentru a proteja şi linişti locuitorii.
Municipalitatea din Fukushima vrea să cureţe 110.000 de case contaminate

Parchetul ucrainean cere şapte ani de închisoare pentru Iulia Timoşenko

Parchetul ucrainean a cerut marţi o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în prezent în opoziţie, judecată pentru abuz de putere.
Parchetul ucrainean cere şapte ani de închisoare pentru Iulia Timoşenko

Fostul campion european „Chus” Pereda a decedat

Fostul fotbalist Jesus Maria Pereda, cunoscut sub numele de "Chus" Pereda, campion european cu naţionala Spaniei în 1964 şi fost selecţioner, a decedat, marţi, la vârsta de 73 de ani.
Fostul campion european