Clădirea de trei etaje din Abbotabad unde a fost localizat Osama ben Laden se află la circa 100 de kilometri de Islamabad, au declarat surse oficiale americane, precizând că operaţiunea s-a soldat şi cu moartea altor patru persoane, relatează CNN.
Administraţia preşedintelui Barack Obama nu va partaja informaţiile obţinute înaintea atacului împotriva lui Osama ben Laden în Pakistan cu nicio altă ţară, nici chiar cu Pakistanul, din motive de securitate, a declarat un oficial american, citat de CNN.
Minute în şir am încercat să-mi explic de ce făptura Papei îmi crea un sentiment ciudat, un soi de anestezie nervoasă. Tensiunea în care m-am obişnuit să trăiesc, gata să primesc şi să dau lovituri, se spulberase ca şi cum n-ar fi fost, prima dată după atâţia ani. Nu numai vorbele, dar şi gesturile, chipul său, mâinile, totul transmitea un mesaj esenţial pe care mă chinuiam să mi-l formulez.
21 aprilie 2011. După doi ani şi jumătate de la criza de pe piaţa valutară şi monetară din octombrie 2008, unul dintre cele mai tensionate episoade publice din istoria pieţei financiare postdecembriste, care stă alături de prăbuşirea Caritas, căderea FNI, atacul asupra BCR şi CEC de la începutul anilor 2000, cei care s-au înfruntat atunci au trecut la explicaţii şi dezvăluiri.
În faţa indeciziei guvernului, banca centrală susţine ferm aderarea la euro tot în 2015. Euro şi leul vor circula 11 luni în paralel. Euro ar putea să intre în circulaţie în România în ianuarie 2015, conform calendarului iniţial, însă va fi utilizat în paralel cu leul încă 11 luni, o perioadă mult mai lungă decât cea standard de două luni utilizată la aderarea sau adoptarea euro până acum.
Fostul preşedinte american George W. Bush a apreciat că anunţul privind uciderea lui Osama ben Laden reprezintă "o victorie pentru America", la aproape zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.
Statele Unite le-au cerut luni cetăţenilor americani aflaţi în străinătate să dea dovadă de prudenţă, afirmând că există riscul producerii unor "violenţe antiamericane" după anunţul privind moartea lui Osama ben Laden, în urma unei operaţiuni americane în Pakistan.
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat că liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, a fost ucis. Obama a precizat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost înregistrate victime în rândurile forţelor americane.
Liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, a fost ucis de forţele americane într-o locuinţă din apropierea capitalei pakistaneze Islamabad, unde se afla împreună cu alţi membri ai familiei, au declarat surse oficiale americane, citate de CNN.
Atacantul şi căpitanul formaţiei AS Roma, Francesco Totti, a marcat golul cu numărul 206 în campionatul Italiei şi l-a depăşit pe Roberto Baggio (205), la meciul cu Bari, scor 2-2, el ratând şi un penalti, informează AFP.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, i-a lăudat pe jucătorii Mihai Răduţ şi Cristian Tănase după victoria, cu scorul de 3-1, din meciul cu Gloria Bistriţa, precizând că aceşti doi fotbalişti vor fi viitorul grupării din Bulevardul Ghencea.
Tehnicianul stelist Sorin Cârţu a declarat, după victoria din meciul cu Gloria Bistriţa, scor 3-1, că poate evoluţia elevilor săi ar fi fost mai bună dacă publicul ar fi fost mai numeros şi a făcut un apel ca suporterii să vină la stadion, cerându-şi scuze pentru înfrângerea din derbiul cu Dinamo.
Cel puţin zece persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, şi alte 102 au fost arestate în urma confruntărilor dintre suporteri, duminică, la Niteroi, în regiunea Rio de Janeiro, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.
Tehnicianul formaţiei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 3-1, din meciul cu Steaua, că singurul vârf pe care îl mai avea la dispoziţie, Ionuţ Bâlbă, s-a accidentat, astfel că nu mai are jucători, în condiţiile în care echipa este angrenată şi în Cupa României.
Paraguayanul Nicolas Leoz a fost reales, duminică, la Asuncion, preşedinte al Confederaţiei sud-americane de fotbal (CSF) pentru a şasea oară consecutiv şi pentru o durată de patru ani, informează AFP.
Atacantul şi căpitanul formaţiei AS Roma, Francesco Totti, a marcat golul cu numărul 205 în campionatul Italiei şi a egalat recordul lui Roberto Baggio, la meciul cu Bari, care se dispută la ora transmiterii acestei ştiri, informează AFP.
Pilotul de Formula 1 Jenson Button şi fostul mare fotbalist Ronaldo l-au omagiat, pe Twitter, pe brazilianul Ayrton Senna, de la a cărui moarte, pe circuitul Imola din San Marino, s-au împlinit, duminică, 17 ani.
Formaţia Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I.
Naţiunile Unite au decis să îşi retragă tot personalul de la Tripoli, a anunţat o purtătoare de cuvânt a ONU, la o zi de la moartea unuia dintre fiii liderului Muammar Kadhafi, în timpul unui atac aerian.
Portul din Misrata, oraş rebel libian încercuit de forţele pro-Kadhafi, era în flăcări duminică la începutul serii după bombardamentele violente care au provocat moartea a cel puţin două persoane, au declarat martori oculari, citaţi de AFP.
Vicarul apostolic (episcopul) din Tripoli, Giovanni Innocenzo Martinelli, a confirmat, duminică, prin telefon pentru postul de televiziune italian Sky TG24, moartea unuia dintre fiii liderului libian Muammar Kadhafi, Saif al-Arab Kadhafi.
Tehnicianul formaţiei Astra Ploieşti, Tibor Selymes, a declarat după înfrângerea din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-2, că echipa sa ar fi trebuit să concretizeze ocaziile pe care le-a avut şi că vinovaţi pentru rezultat sunt toţi, atât el cât şi jucătorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, duminică seară, că Pandurii Târgu Jiu a pierdut meciul cu Rapid, scor 0-1, la "masa neagră combinată cu albastru", făcând aluzie la arbitrajul lui Augustus Constantin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tehnicianul formaţiei Rapid, Marian Rada, a declarat, duminică seară, că echipa giuleşteană a avut noroc în meciul cu Pandurii Târgu Jiu, câştigat cu scorul de 1-0, în etapa a XXX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Jucătorul Cosmin Băcilă a fost eliminat în meciul cu Rapid, pierdut de Pandurii, scor 0-1, în Liga I, echipa gorjeană aflându-se la primul cartonaş roşu în acest sezon.
Tradiţionalele marşuri de 1 Mai au reunit duminică sute de mii de persoane în lume, care au manifestat de la Hong Kong la Berlin sau Zurich, pentru salarii mai bune.
Peste 5.000 de pelerini au participat, duminică, la slujba de canonizare a Sfântului Irodion şi la sfinţirea noii biserici a Mănăstirii Lainici, ceremonia religioasă fiind oficiată de Patriarhul Daniel.
Formaţia Rapid Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.
În 2009, administraţiile publice ale Capitalei au prejudiciat bugetele locale cu 45.795.000 de lei, echivalentul a peste 11 milioane de euro. În principal, banii s-au cheltuit pe prime de Paşte, ceasuri din aur, sporuri de confidenţialitate, indemnizaţii pentru hainele angajaţilor, ambarcaţiuni, dar şi pe plata unor facturi pentru activităţi neprestate.
Campioana Europei la handbal feminin, Viborg HK (Danemarca) a ratat calificarea în finala campionatului nordic, în faţa formaţiei FC Midtjylland, scor 25-33.
"Când tu eşti şeful, tu eşti cel responsabil, tu conduci nava, iar cuvintele tale au cea mai mare greutate. Alege-le cu înţelepciune", scrie Businessinsider.com, care a verificat portalul de resurse umane Superperformance, publicaţia online US News şi Intuit, un blog pentru afaceri de succes, pentru a vedea ce părere au experţii în resurse umane şi în management despre comunicarea cu angajaţii, informează Gândul.
Două familii de români stabilite în Austria s-au luat la bătaie în timpul unui grătar, în ziua de Paşte, pe malul Dunării, potrivit Gândul. Familiile ieşiseră la iarbă verde, însă petrecerea s-a transformat, la un moment dat într-o bătaie generală.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Botoşani, că îl susţine pe preşedintele organizaţiei judeţene botoşănene, deputatul Florin Ţurcanu pentru ca acesta să fie candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani, transmite corespondentul MEDIAFAX