CELE MAI NOI ARTICOLE

Iaşi: Şase persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite în urma unui accident produs, marţi dimineaţă, pe drumul european 583, în judeţul Iaşi, după ce un tir a lovit din spate un microbuz plin cu călători, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iaşi: Şase persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri

Nici una dintre asistentele ucrainene ale lui Muammar Kadhafi nu a fost iubita acestuia

Asistentele medicale ucrainene ale liderului libian, Muammar Kadhafi, au trăit bine şi l-au însoţit în călătorii luxoase, dar nici una dintre ele nu a fost vreodată iubita sa, a declarat una dintre aceste asistente pentru revista Newsweek, după întoarcerea în ţara sa, relatează CNN.
Nici una dintre asistentele ucrainene ale lui Muammar Kadhafi nu a fost iubita acestuia

O adolescentă de 12 ani a născut la Spitalul Judeţean din Deva,tatăl copilului e cercetat de Poliţie

O adolescentă în vârstă de 12 ani, elevă în clasa a VII-a, a născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva un copil cu o greutate de două kilograme, tatăl bebeluşului, un tânăr de 24 de ani, fiind cercetat de poliţişti pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră,
O adolescentă de 12 ani a născut la Spitalul Judeţean din Deva,tatăl copilului e cercetat de Poliţie

Noi reguli privind circulaţia rutieră în Ungaria vor intra în vigoare de la 1 iulie

Noi reguli privind circulaţia pe drumurile publice din Ungaria vor intra în vigoare în curând, acestea privind cuantumul amenzilor pentru nepurtarea centurii de siguranţă, depăşirea vitezei legale şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi posibilitatea reţinerii autovehiculului.
Noi reguli privind circulaţia rutieră în Ungaria vor intra în vigoare de la 1 iulie

Consiliul Concurenţei va finaliza investigaţia pe piaţa carburanţilor până la jumătatea anului

Consiliul Concurenţei va finaliza investigaţia pe piaţa carburanţilor până la jumătatea anului, după ce rezultatele raportului va fi trimis la Comisia Europeană, iar companiile implicate îşi vor spune părerea în acest caz, a declarat marţi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.
Consiliul Concurenţei va finaliza investigaţia pe piaţa carburanţilor până la jumătatea anului

Franţa apreciază că NATO nu îşi joacă suficient rolul în Libia

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppe, a apreciat, marţi, că NATO nu îşi joacă "suficient" rolul în Libia pentru a neutraliza armamentul greu al forţelor lui Muammar Kadhafi şi a proteja populaţiile civile.
Franţa apreciază că NATO nu îşi joacă suficient rolul în Libia

Urme de iod radioactiv, găsite în apa de ploaie şi în lapte în România

Apa de ploaie şi laptele de oaie din Slănic Prahova conţin urme de iod radioactiv, conform unui studiu făcut fără legătură cu monitorizarea zilnică a radiaţiilor sau cu situaţia din Japonia.
Urme de iod radioactiv, găsite în apa de ploaie şi în lapte în România

Tabără: Majoritatea membrilor PDL aşteaptă o negociere pentru ca Blaga să se retragă

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, la Europa FM, răspunzând unei întrebări, că în PDL se aşteaptă o negociere între Emil Boc şi Vasile Blaga pentru ca acesta din urmă să renunţe la candidatură, menţionând însă că s-ar fi găsit o soluţie până acum dacă ar fi fost "atât de simplu".
Tabără: Majoritatea membrilor PDL aşteaptă o negociere pentru ca Blaga să se retragă

CNADNR a selectat constructorii pentru patru autostrăzi din zona de vest, în valoare de 3,5 mld. lei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a selectat companiile care vor proiecta şi construi tronsoanele de autostradã Nădlac-Arad, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu, valoarea totală a contractelor fiind de 3,45 miliarde lei.
CNADNR a selectat constructorii pentru patru autostrăzi din zona de vest, în valoare de 3,5 mld. lei

Mika vine la B’estfest 2011

Mika este cel mai nou nume confirmat în line up-ul B'estfest (1 - 3 iulie), alăturându-se astfel celor de la Skunk Anansie, Flogging Molly, Asian Dub Foundation, LAMB, Pendulum (live), House of Pain şi Hadouken! pe afişul celei de-a patra ediţii a festivalului, informează organizatorii, Emagic.
Mika vine la B'estfest 2011

Comisia LIBE votează privind aderarea României la Schengen pe 2 mai, plenul PE – în 4 iunie

Avizul plenului PE privind aderarea României la Spaţiul Schengen ar putea fi dat la 4 iunie, după ce raportul întocmit de Carlos Coelho va fi supus votului în Comisia LIBE la 2 mai, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai PE.
Comisia LIBE votează privind aderarea României la Schengen pe 2 mai, plenul PE - în 4 iunie

O biografie a lui Steve Jobs va fi lansată în 2012

Editura americană Simon & Schuster a anunţat, luni, că va publica în anul 2012 prima biografie oficială a patronului grupului Apple, Steve Jobs, creatorul vizionar al computerelor Macintosh, dar şi al deja celebrelor iPod-uri, iPhone-uri şi iPad-uri.
O biografie a lui Steve Jobs va fi lansată în 2012

UPDATE: George Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele lui Cioran Bibliotecii Academiei

(adaugă declaraţiile omului de afaceri George Brăiloiu şi ale academicienilor Eugen Simion şi Marius Sala)
UPDATE: George Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele lui Cioran Bibliotecii Academiei

BC Mureş a renunţat la jucătorul american Dwight Lewis

Echipa de baschet masculin BC Mureş a anunţat, marţi, că a renunţat la serviciile jucătorului american Dwight Lewis, cu doar o zi înaintea debutului în play-off.
BC Mureş a renunţat la jucătorul american Dwight Lewis

Şapte poliţişti răniţi şi nouă arestări la Paris, în trimpul unui miting pro-Gbagbo

Manifestaţia unor susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al Coastei de Fildeş, Laurent Gbagbo, desfăşurată luni, la Paris, a degenerat în confruntări violente cu poliţia, în care şapte poliţişti au fost răniţi, iar nouă persoane au fost arestate, a anunţat o sursă din poliţie, citată de AFP.
Şapte poliţişti răniţi şi nouă arestări la Paris, în trimpul unui miting pro-Gbagbo

Conceicao: Mergem la Mediaş să câştigăm

Antrenorul formaţiei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat, marţi, că elevii săi vor merge la Mediaş cu gândul de a lua puncte echipei Gaz Metan, după cele două înfrângeri suferite în deplasare cu Dinamo şi pe teren propriu cu Gloria Bistriţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conceicao: Mergem la Mediaş să câştigăm

Chiriţoiu: Consiliul Concurenței nu poate controla preţurile, ci doar să sperie firmele cu sancţiuni

Consiliul Concurenței nu este "un mercurial capitalist" sau o soluție pe termen scurt pentru prețurile de pe diferitele piețe, iar singura modalitate prin care poate preveni încălcarea legislației este să sperie firmele prin sancțiunile aplicate, a declarat preşedintele instituției, Bogdan Chirițoiu
Chiriţoiu: Consiliul Concurenței nu poate controla preţurile, ci doar să sperie firmele cu sancţiuni

Şeful OPSPI: Sperăm într-o tranzacţionare acceptabilă a rafinăriei Arpechim de la OMV la Oltchim

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Victor Vlad Cazana, a declarat, marţi, că speră într-o tranzacţionare "în termeni acceptabili" a rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom (SNP) la Oltchim.
Şeful OPSPI: Sperăm într-o tranzacţionare acceptabilă a rafinăriei Arpechim de la OMV la Oltchim

Echipa ICR New York îşi exprimă regretul faţă de moartea lui Alex. Leo Şerban

Echipa Institutului Cultural Român de la New York îşi exprimă regretul faţă de dispariţia criticului de film Alex. Leo Şerban, "un susţinător şi prieten de neînlocuit", iar Festivalul Filmului Românesc de la New York de anul acesta îi va fi dedicat, informează un comunicat al instituţiei.
Echipa ICR New York îşi exprimă regretul faţă de moartea lui Alex. Leo Şerban

Doi militari americani, ucişi de un avion fără pilot al SUA în Afganistan

Doi militari americani au fost ucişi săptămâna trecută de un avion american fără pilot, în provincia Helmand, din sud-vestul Afganistanului, au anunţat luni reprezentanţi ai Armatei americane.
Doi militari americani, ucişi de un avion fără pilot al SUA în Afganistan

Singurul bebeluş din ţară care a supravieţuit leucemiei congenitale are şansa de a trăi

Singurul bebeluş din ţară care a supravieţuit leucemiei congenitale, spre surprinderea medicilor, are şansa de a trăi, însă este nevoie de 140.000 de euro pentru ca micuţul să beneficieze de un transplant de celule stem hematopoietice, o procedură care nu poate avea loc decât în străinătate.
Singurul bebeluş din ţară care a supravieţuit leucemiei congenitale are şansa de a trăi

Mureş: Infiltraţiile de gaze din imobilul afectat de explozie nu provin din reţeaua E. On Gaz

Infiltraţiile de gaze din imobilul afectat de explozia de la Pogăceaua, judeţul Mureş, soldată cu cinci răniţi, nu provin din reţeaua E. On Gaz Distribuţie, potrivit companiei, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş afirmă că sursa acestora nu a fost determinată.
Mureş: Infiltraţiile de gaze din imobilul afectat de explozie nu provin din reţeaua E. On Gaz

Workshop-uri cu Mircea Tiberian, la Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz de la Târgu Mureş

Interpretul Mircea Tiberian va susţine, marţi şi miercuri, mai multe workshop-uri la a treia ediţie a Festivalului Internaţional Studenţesc de Jazz de la Târgu Mureş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Workshop-uri cu Mircea Tiberian, la Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz de la Târgu Mureş

George Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele lui Cioran Bibliotecii Academiei -2-

Omul de afaceri George Brăiloiu, care a cumpărat fondul de manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran scos la licitaţie joi, la Paris, a anunţat marţi, la Academia Română, că va dona aceste bunuri Bibliotecii Academiei.
George Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele lui Cioran Bibliotecii Academiei -2-

Programul de monitorizare a unor companii încheiat cu FMI nu a dus la niciun rezultat – consultant

Programul de monitorizare a unor companii încheiat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a dus după doi ani la niciun rezultat, iar arieratele acestor societăţi au crescut, afirmă Aurelian Dochia, consultant financiar la firma de consultanţă Concept.
Programul de monitorizare a unor companii încheiat cu FMI nu a dus la niciun rezultat - consultant

AIE: Preţul mare al petrolului începe să afecteze creşterea cererii

Preţul mare al petrolului începe să afecteze creşterea cererii, a avertizat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), adăugând că avansul ar putea în ultimă instanţă să fie moderat de încetinirea activităţilor în economia mondială, transmite Reuters.
AIE: Preţul mare al petrolului începe să afecteze creşterea cererii

Millennium Bank dă credite ca alternativă la Prima Casă, dar cu dobânzi mai mari şi avans de 10%

Millennium Bank acordă credite ipotecare ca alternativă la programul guvernamental Prima Casă, dar cu dobânzi egale cu Euribor/Robor la trei luni plus cel puţin 5 puncte procentuale și avans de 10%.
Millennium Bank dă credite ca alternativă la Prima Casă, dar cu dobânzi mai mari şi avans de 10%

George Brăiloiu va dona manuscrisele lui Cioran Bibliotecii Academiei. Ca recompensă, omul de afaceri a primit deja cea mai înaltă distincţie a Academiei Române

Omul de afaceri George Brăiloiu, care a cumpărat fondul de manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran scos la licitaţie joi, la Paris, a anunţat marţi, la Academia Română, că va dona aceste bunuri Bibliotecii Academiei.
George Brăiloiu va dona manuscrisele lui Cioran Bibliotecii Academiei. Ca recompensă, omul de afaceri a primit deja cea mai înaltă distincţie a Academiei Române

Carl Lewis şi-a anunţat candidatura la alegerile pentru Senat

Fostul atlet american Carl Lewis, care a câştigat nouă titluri olimpice în perioada 1984-1996, a anunţat, luni, că va candida la funcţia de senator în statul New Jersey, informează AFP.
Carl Lewis şi-a anunţat candidatura la alegerile pentru Senat

Adi Minune a primit NUP de la Parchetul Judecătoriei Buftea pentru fals în declaraţii

Parchetul Judecătoriei Buftea a dispus neînceperea urmăririi penale pentru fals în declaraţii în cazul lui Adrian Simionescu, consilier în Consiliul Local Ştefăneştii de Joc, cunoscut sub numele de Adi Minune, cercetarea fiind făcută la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Adi Minune a primit NUP de la Parchetul Judecătoriei Buftea pentru fals în declaraţii

Romanian President Traian Basescu On Official Visit To Estonia

Romanian President Traian Basescu and his wife Maria Basescu arrived Tuesday in Tallinn, Estonia, for an official visit at the invitation of Estonian President Toomas Hendrik Ilves.
Romanian President Traian Basescu On Official Visit To Estonia

Doi angajaţi ai unei firme din Bihor, cercetaţi pentru o delapidare de peste 500.000 de lei

Doi angajaţi ai unei firme din localitatea Valea lui Mihai au fost anchetaţi de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor Bihor după ce şi-ar fi însuşit peste 500.000 de lei din banii societăţii comerciale, anchetatorii propunând trimiterea în judecată a celor doi, pentru delapidare.
Doi angajaţi ai unei firme din Bihor, cercetaţi pentru o delapidare de peste 500.000 de lei

Poliţia Bistriţa-Năsăud face anchetă pentru a stabili cauzele incendiului de la Valea Măriilor

Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud a început, marţi, o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului care a distrus două cabane din complexul turistic Poiana Zânelor, de la Valea Măriilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţia Bistriţa-Năsăud face anchetă pentru a stabili cauzele incendiului de la Valea Măriilor

Lady Gaga a căzut de pe un pian în timpul unui concert – VIDEO

Lady Gaga a dovedit că poate avea probleme din cauza vestimentaţiei pe care o alege pentru concerte. Vedeta a căzut pe scenă în timpul unui concert, din cauza tocurilor foarte înalte pe care le purta.
Lady Gaga a căzut de pe un pian în timpul unui concert - VIDEO

Preşedintele Băsescu şi-a început vizita de stat în Estonia

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au ajuns, marţi, la Tallinn, urmând să se întâlnească cu omologul eston şi cu soţia acestuia, într-o ceremonie în cadrul căreia cei doi şefi de stat îşi vor conferi decoraţii.
Preşedintele Băsescu şi-a început vizita de stat în Estonia

Filmul „127 de ore”, de Danny Boyle – din 22 aprilie, în cinematografele româneşti

"127 de ore", în regia lui Danny Boyle, un film inspirat dintr-o întâmplare reală din viaţa alpinistului Aron Ralston, are premiera pe marile ecrane româneşti pe 22 aprilie, informează Transilvania Film.
Filmul

CJUE: Interzicerea unei contrafaceri pronunţată de o instanţă naţională, se extinde pe teritoriul UE

Interzicerea unei contrafaceri pronunţată de o instanţă naţională sesizată în calitate de instanţă compententă în domeniul mărcilor comunitare se extinde, în principiu, la întregul teritoriu al Uniunii Europene, potrivit unei hotărâri de marţi a Curţii de Justiţie a UE de la Luxemburg.
CJUE: Interzicerea unei contrafaceri pronunţată de o instanţă naţională, se extinde pe teritoriul UE

ANI verifică averea lui Adi Minune, care nu poate justifica o parte din venituri

ANI verifică averea lui Adi Minune şi sesizează ANAF, constatând că există diferenţe de peste 100.000 de euro între veniturile dobândite şi cele realizate în perioada mandatului de consilier local la CL Ştefăneştii de Jos, precum şi că a făcut tranzacţii bancare suspecte de 800.000 de euro.
ANI verifică averea lui Adi Minune, care nu poate justifica o parte din venituri

Şoferul maşinii implicate în accidentul din Neamţ soldat cu doi morţi a fost prins

Şoferul maşinii implicate în accidentul petrecut luni în comuna nemţeană Ion Creangă a fost prins de poliţişti în zona Târgu Jiu şi se află în drum spre municipiul Roman, unde urmează să fie audiat, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, Dorel Manolea.
Şoferul maşinii implicate în accidentul din Neamţ soldat cu doi morţi a fost prins

Elveţia ia în considerare posibilitatea de a renunţa la energia nucleară

Elveţia ia în considerare posibilitatea de a renunţa la energia nucleară, a declarat preşedintele Micheline Calmy-Rey, luni, la finalul unei reuniuni cu omologul său austriac, Heinz Fischer, la Viena, relatează AFP.
Elveţia ia în considerare posibilitatea de a renunţa la energia nucleară