CELE MAI NOI ARTICOLE

Ambasadorul von Mettenheim: Investiţiile germane au scăzut, statul român are datorii la noi

Ambasadorul german la Bucureşti, Andreas von Mettenheim a declarat, duminică, la Pro TV, că investiţiile germane în România au scăzut cu două treimi în acest an, dar şi că statul român are de plătit firmelor germane din România datorii de aproximativ 140 de milioane de euro.
Ambasadorul von Mettenheim: Investiţiile germane au scăzut, statul român are datorii la noi

Campioanele serii la „Dansez pentru tine”, Adela Popescu şi Paula Seling – GALERIE VIDEO

După o seară plină de emoţii, lacrimi şi surprize din partea tuturor celor dragi, cele trei perechi care s-au duelat vineri, Nicola, Octavian Stunilă şi Răzvan Fodor alături de partenerii lor, au terminat seara cu ochii în lacrimi, chiar dacă doar una a fost eliminată din concurs.
Campioanele serii la

Putin a primit cadou un căţel ciobănesc bulgar de la premierul Boiko Borisov

Premierul rus, Vladimir Putin, a primit cadou de la omologul său bulgar, Boiko Borisov, un căţeluş din rasa ciobănesc bulgar, de care a fost foarte încântat şi pe care l-a ţinut în braţe şi l-a pupat, după o conferinţă de presă susţinută la Sofia, relatează site-ul Novinite.com.
Putin a primit cadou un căţel ciobănesc bulgar de la premierul Boiko Borisov

Şapte morţi, în urma unui incendiu într-o clădire de imigranţi în Franţa

Şapte persoane au murit şi alte patru au fost grav rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un incendiu produs într-o clădire unde locuiau muncitori imigranţi la Dijon, în partea central-estică a Franţei, au anunţat pompierii.
Şapte morţi, în urma unui incendiu într-o clădire de imigranţi în Franţa

Un fost ofiţer SRI a fost prins la vânătoare de capre negre

Un fost ofiţer SRI în vârstă, de 55 de ani, din Curtea de Argeş, a fost reţinut, duminică, pentru braconaj şi uz ilegal de armă de vânătoare, după ce a fost prins în flagrant cu trei capre negre vânate în zona Capra, din nordul judeţului Argeş, vânatul fiind evaluat la 24.000 de euro.
Un fost ofiţer SRI a fost prins la vânătoare de capre negre

Cel puţin un milion de români suferă de bronşită cronică obstructivă. Mai puţin de 50% au acces la servicii medicale

Cel puţin un milion de români suferă de bronşită cronică obstructivă (BPOC), iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus, mai puţin de 50 la sută dintre pacienţi beneficiaseră de o spirometrie în ultimul an, arată un studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie.
Cel puţin un milion de români suferă de bronşită cronică obstructivă. Mai puţin de 50% au acces la servicii medicale

Francois Fillon, numit din nou în funcţia de premier, în Franţa

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a numit duminică pe Francois Fillon în funcţia de premier, din care acesta demisionase sâmbătă seara, a anunţat preşedinţia.
Francois Fillon, numit din nou în funcţia de premier, în Franţa

Ploi abundente, inundaţii şi torenţi de noroi în Belgia. Două persoane au murit

Două persoane au murit în Belgia, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza ploilor puternice care afectează ţara de 24 de ore şi care au provocat inundaţii şi torenţi de noroi.
Ploi abundente, inundaţii şi torenţi de noroi în Belgia. Două persoane au murit

Ariel Sharon, aflat în comă de cinci ani, a fost readus la spital

Fostul premier israelian Ariel Sharon, aflat în comă de aproape cinci ani, a fost adus sâmbătă seara cu ambulanţa la spital, după ce a petrecut mai puţin de 48 de ore la ferma sa din sudul Israelului, a anunţat postul public de radio.
Ariel Sharon, aflat în comă de cinci ani, a fost readus la spital

Zsa Zsa Gabor a fost externată

Actriţa Zsa Zsa Gabor a fost externată sâmbătă şi este supusă unui tratament cu antibiotice la domiciliu pentru o infecţie în sânge, după ce fusese spitalizată vineri, pentru a patra oară în ultimele cinci luni, a declarat soţul actriţei.
Zsa Zsa Gabor a fost externată

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Vâlcea, audiat la DNA Piteşti

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Vâlcea, Teodor Trancă, a fost adus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la DNA Piteşti, unde a fost audiat de către procurori timp de două ore după ce aceştia au făcut o percheziţie la domiciliul său din Râmnicu Vâlcea şi la casa sa de vacanţă din Drăgoeşti.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Vâlcea, audiat la DNA Piteşti

Semnificaţii istorice pentru data de 14 noiembrie

565 - A încetat din viaţă împăratul bizantin Justinian
Semnificaţii istorice pentru data de 14 noiembrie

Guvernul francez demisionează, înaintea unei remanieri anunţate cu mai multe luni în urmă

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a acceptat sâmbătă seara demisia Guvernului condus de premierul Francois Fillon, deschizând astfel calea unei remanieri anunţate cu mai multe luni în urmă.
Guvernul francez demisionează, înaintea unei remanieri anunţate cu mai multe luni în urmă

Ana Maria Brânză: Acum încep să realizez performanţa obţinută

Sportiva Ana Maria Brânză, componentă a echipei de spadă a României care a cucerit, vineri, medalia de aur la CM de scrimă, a declarat, sâmbătă, la sosirea în ţară, că abia acum începe să realizeze performanţa obţinută la Paris.
Ana Maria Brânză: Acum încep să realizez performanţa obţinută

FC Braşov – Sportul Studenţesc, scor 2-0, în Liga I

Formaţia FC Braşov a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Sportul Studenţesc, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I.
FC Braşov - Sportul Studenţesc, scor 2-0, în Liga I

Unirea Urziceni – FC Timişoara, scor 1-1, în Liga I

Echipa FC Timişoara a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, sâmbătă, în deplasare, în compania formaţiei Unirea Urziceni, în cadrul etapei a XV-a a Ligii I.
Unirea Urziceni - FC Timişoara, scor 1-1, în Liga I

Marius Berbecar, locul I la sărituri în etapa a 6-a a Cupei Mondiale de gimnastică

Gimnastul Marius Berbecar a ocupat locul I în finala la sărituri la turneul internaţional "DTB - Pokal" de la Stuttgart, a 6-a etapă din cadrul Cupei Mondiale de gimnastică artistică, informează site-ul oficial al competiţiei.
Marius Berbecar, locul I la sărituri în etapa a 6-a a Cupei Mondiale de gimnastică

Boc: Dacă Orban făcea ceva cât a fost ministru acum erau în lucru toate autostrăzile cu bani europeni

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, în Pasul Tihuţa, că dacă fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban se preocupa de atragerea fondurilor europene pentru programele de infrastructură rutieră în prezent erau în lucru toate autostrăzile cu fonduri europene.
Boc: Dacă Orban făcea ceva cât a fost ministru acum erau în lucru toate autostrăzile cu bani europeni

Unul dintre suspecţii de terorism arestaţi în Franţa spera să obţină o „franciză Al-Qaida”

Unul dintre susţinătorii jihadului încarceraţi vineri la Paris le-a mărturisit anchetatorilor că spera să obţină o "franciză Al-Qaida" asasinându-l pe rectorul moscheii din Paris, Dalil Boubakeur, au anunţat sâmbătă surse apropiate dosarului.
Unul dintre suspecţii de terorism arestaţi în Franţa spera să obţină o

Cârţu a fost suspendat două meciuri, iar Borcea patru partide

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, vineri, ca tehnicianul echipei CFR Cluj, Sorin Cârţu, să fie suspendat două meciuri, iar oficialul FC Dinamo, Cristian Borcea, patru jocuri, informează site-ul oficial al forului.
Cârţu a fost suspendat două meciuri, iar Borcea patru partide

Boagiu: BEI va finanţa cu aproape 600 de milioane de euro modernizarea a 800 km de drumuri naţionale

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat, sâmbătă, în Pasul Tihuţa, că vor fi începute lucrări de modernizare a unor drumuri naţionale în valoare de aproape 600 de milioane de euro prin finanţări ale BEI pe programele de reabilitare V şi VI.
Boagiu: BEI va finanţa cu aproape 600 de milioane de euro modernizarea a 800 km de drumuri naţionale

Boc a inaugurat în Pasul Tihuţa finalizarea modernizării E 576, Suceava – Cluj Napoca

Premierul Emil Boc, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi preşedinţii Consiliilor judeţene Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava au inaugurat, sâmbătă, în Pasul Tihuţa, la limita dintre judeţele Suceava şi Bistriţa Năsăud, finalizarea lucrărilor de modernizare a e 576 Suceava-Cluj Napoca.
Boc a inaugurat în Pasul Tihuţa finalizarea modernizării E 576, Suceava - Cluj Napoca

Oficialii Universităţii Craiova refuză invitaţiile la tribuna oficială puse la dispoziţie de Dinamo

Conducerea Universităţii Craiova a decis să refuze invitaţiile la tribuna oficială puse la dispoziţie de Dinamo, în vederea meciului din etapa a XV-a a Ligii I, ca urmare a hotărârii grupării bucureştene de a vinde fanilor olteni bilete mai scumpe, se arată într-un comunicat al clubului craiovean.
Oficialii Universităţii Craiova refuză invitaţiile la tribuna oficială puse la dispoziţie de Dinamo

Steaua va juca doar un meci fără spectatori

Comisia de Recurs a FRF a decis reducerea cu o etapă a sancţiunii impuse clubului Steaua de Comisia de Disciplină, de a organiza meciuri fără spectatori pentru două etape, ca urmare a incidentelor din Cupa României, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul economic al FC Steaua, Valeriu Argăseală.
Steaua va juca doar un meci fără spectatori

Coloană de maşini de câţiva kilometri pe DN1 între Bucureşti şi Ploieşti din cauza unui accident

Circulaţia rutieră se desfăşorară cu dificultate, sâmbătă după-amiază, pe Drumul naţional 1, între Bucureşti şi Ploieşti, din cauza unui accident produs la intrarea în localitatea Săftica, accident în care au fost implicate mai multe autoturisme.
Coloană de maşini de câţiva kilometri pe DN1 între Bucureşti şi Ploieşti din cauza unui accident

Boc: Demersurile privind Legea educaţiei nu le facem pentru UDMR sau pentru altcineva

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Gilău, judeţul Cluj, că demersurile privind adoptarea Legii educaţiei nu sunt făcute pentru UDMR sau pentru altcineva, ci pentru că actul normativ este unul care modernizează din temelii sistemul educaţional.
Boc: Demersurile privind Legea educaţiei nu le facem pentru UDMR sau pentru altcineva

Sebastian Vettel, în pole-position în ultima cursă a sezonului, MP al Emiratului Abu Dhabi

Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) va ocupa prima poziţie pe grila de start a Marelui Premiu al Emiratului Abu Dhabi, a 19-a şi ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care va avea loc, duminică, pe circuitul Yas Marina, informează AFP.
Sebastian Vettel, în pole-position în ultima cursă a sezonului, MP al Emiratului Abu Dhabi

Boc: Legea bugetului pe 2011 va fi gata imediat după finalizarea Legii salarizării unitare

Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, la Gilău, judeţul Cluj, că Legea bugetului pe anul 2011 va fi gata imediat după finalizarea Legii salarizare unitare pentru că aceasta trebuie să stea la baza bugetului.
Boc: Legea bugetului pe 2011 va fi gata imediat după finalizarea Legii salarizării unitare

Ploi şi vânt puternic în vestul Europei. Vreme însorită şi neobişnuit de caldă în est

Vestul Europei este afectat de ploi şi rafale violente de vânt, care riscă să provoace inundaţii şi să perturbe traficul rutier, în timp ce în estul continentului vremea este neobişnuit de caldă pentru această perioadă a anului, provocând schimbări în viaţa animalelor.
Ploi şi vânt puternic în vestul Europei. Vreme însorită şi neobişnuit de caldă în est

Spice Girls s-ar putea reuni pentru deschiderea Olimpiadei de la Londra din 2012

Mel C, fosta membră a formaţiei Spice Girls, speră că formaţia se va reuni pentru un concert special în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, informează femalefirst.co.uk.
Spice Girls s-ar putea reuni pentru deschiderea Olimpiadei de la Londra din 2012

Anne Hathaway refuză tratamentul cu Botox

Actriţa Anne Hathaway a refuzat să îşi injecteze Botox, deşi a primit o astfel de ofertă când avea numai 23 de ani, informează femalefirst.co.uk.
Anne Hathaway refuză tratamentul cu Botox

Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată, sâmbătă, pe stadionul "Cetate" din Alba Iulia, cu echipa Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XV-a a Ligii I.
Universitatea Cluj - Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, în Liga I

Aung San Suu Kyi, simbolul democraţiei birmane, a fost eliberată

Opozanta Aung San Suu Kyi, simbolul luptei pentru democraţie în Myanmar, a fost eliberată sâmbătă după ce a petrecut peste şapte ani în arest la domiciliu, a declarat un oficial birman sub acoperirea anonimatului.
Aung San Suu Kyi, simbolul democraţiei birmane, a fost eliberată

Răzvan Lucescu admite că Mutu ar putea reveni la naţională

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a explicat, într-un interviu acordat Sport.ro, motivele neconvocării lui Adrian Mutu pentru meciul amical cu Italia, de miercuri, şi admite că jucătorul Fiorentinei ar putea fi chemat din nou la echipa naţională, informează www.prosport.ro.
Răzvan Lucescu admite că Mutu ar putea reveni la naţională

Romania PM Says Govt To Make A Top Priority Out Of Infrastructure Next Year

Romanian Prime Minister Emil Boc said Saturday infrastructure works will be a top priority for the Government in 2011 because it is a major resource for economic growth and job creation.
Romania PM Says Govt To Make A Top Priority Out Of Infrastructure Next Year

Cseke: După descentralizarea spitalelor, informatizarea sistemului sanitar este cea mai importantă

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Oradea, că informatizarea sistemului de sănătate este cel mai important lucru după descentralizarea spitalelor, afirmând că prin cardul naţional de sănătate se vor evita birocraţia şi fraudele din sistem.
Cseke: După descentralizarea spitalelor, informatizarea sistemului sanitar este cea mai importantă

Boagiu: Constructorii străini au adoptat în ţară cu multă lejeritate obiceiul prost al contestaţiilor

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a criticat, sâmbătă, firmele de construcţii din străinătate, spunând că acestea practică obiceiul "ruşinos" de a contesta licitaţiile la lucrările de infrastructură, pentru a obţine ulterior subcontractarea acestora.
Boagiu: Constructorii străini au adoptat în ţară cu multă lejeritate obiceiul prost al contestaţiilor

Boc spune că în 2011 infrastructura va reprezenta o prioritate majoră a Guvernului

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Gilău, judeţul Cluj, că în anul 2011 infrastructura va reprezenta o prioritate majoră a Guvernului, deoarece aceasta este o resursă importantă pentru creşterea economică şi pentru crearea de noi locuri de muncă.
Boc spune că în 2011 infrastructura va reprezenta o prioritate majoră a Guvernului

Marius Urzică s-a recăsătorit – GALERIE FOTO

Fostul gimnast Marius Urzică, multiplu campion mondial, olimpic şi european, s-a căsătorit, sâmbătă, cu Elena Simona Georgescu, ceremonia fiind oficiată de primarul sectorului 2 Bucureşti, Neculai Onţanu.
Marius Urzică s-a recăsătorit - GALERIE FOTO

Obama ar fi promis mai mulţi bani pentru arsenalul nuclear în schimbul aprobării tratatului START

Administraţia Obama s-ar fi oferit să cheltuiască patru miliarde de dolari în plus în cinci ani pentru producţia de arme nucleare în schimbul adoptării în Congres a tratatului START cu Rusia, au declarat vineri surse citate de Washington Post, în ediţia electronică de sâmbătă.
Obama ar fi promis mai mulţi bani pentru arsenalul nuclear în schimbul aprobării tratatului START