Regizorul canadian James Cameron a confirmat informaţia potrivit căreia filmele "Avatar 2" şi "Avatar 3" vor fi lansate în decembrie 2014, respectiv în decembrie 2015, informează totalfilm.com.
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat miercuri, referitor la îmbrâncelile dintre manifestanţii aflaţi în stradă că îi este teamă "că PDL s-a pregătit să-i provoace pe cei din stradă".
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat miercuri, înainte de începerea votării moţiunii de cenzură, că aceasta "a trecut deja" prin faptul că parlamentarii puterii "n-au curaj să voteze pentru propriul lor Guvern".
Premierul Emil Boc a acuzat trei parlamentari PSD că au semnat de două ori, la poziţii diferite, textul moţiunii de cenzură, arătând că acest gest poate fi pedepsit conform dreptului penal şi denotă că românii nu pot avea încredere în formaţiunea social-democrată.
Tehnicianul Gheorghe Hagi a stabilit o listă de reguli pentru jucătorii echipei Galatasaray, la al doilea său mandat la gruparea din Istanbul, la fel cum a procedat şi la angajamentele sale precedente în Turcia şi la naţionala României, informează cotidianul Takvim.
Administraţia Prezidenţială a reclamat postul Realitatea TV la CNA, pentru emisiunea "Ora de Foc" difuzată în 25 octombrie şi moderată de Oana Stancu, în care informaţiile despre dosarul ALRO au fost prezentate într-un mod "tendenţios", aducându-i prejudicii de imagine preşedintelui Traian Băsescu.
Actorul Harrison Ford, angajat în lupta pentru protecţia biodiversităţii de foarte mulţi ani, susţine că "trebuie să se acţioneze repede" în ceea ce priveşte protecţia pământului, subliniind că absenţa unei reacţii a responsabililor politici ar putea periclita fragilul echilibru al vieţii pe Terra.
Preşedintele american, Barack Obama, şi aliaţii săi depun eforturi de ultim moment pentru a mobiliza electoratul înaintea alegerilor din 2 noiembrie, într-o încercare de a contracara atmosfera favorabilă opoziţiei republicane.
Fostul preşedinte al Argentinei, Nestor Kirchner, soţul actualului şef al statului Cristina Kirchner, a murit în urma unei crize cardiace la El Calafate, în sudul ţării, au anunţat miercuri televiziunile argentiniene.
Costumul purtat de personajul Darth Vader în filmul "Imperiul Contraatacă: Ediţie Specială" din franciza "Războiul stelelor", va fi vândut la licitaţie, luna viitoare, la Londra, informează bbc.co.uk.
Camere individuale, mobilate - şi, la cerere, personalizate - dotate cu televizor, la preţuri cuprinse între 120 şi 45 de lei pe noapte, sunt ofertele unui hotel pentru animale din Capitală, printre ai cărui clienţi se numără şi câinele Andreei Raicu, un metis de labrador negru pe nume Efi.
The International Monetary Fund told the Romanian Government it disagrees with increasing the minimum wage in 2011 to over 650 lei (EUR1=RON4.2819), people with direct knowledge of talks told MEDIAFAX Wednesday.
Romania pays high interests to borrow from international markets because of inconsistent economic policies and of the negative image sent abroad, central bank governor Mugur Isarescu said Wednesday.
Arnold Schwarzenegger, celebru pentru fraza "I'll be back" (Mă voi întoarce) rostită în primul film din franciza "Terminator", a declarat că ar putea reveni în curând pe marile ecrane, informează mirror.co.uk.
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a susţinut, miercuri, în plen, că moţiunea de cenzură este un demers "fals şi ipocrit", iar parlamentarii opoziţiei au îmbrăcat doar pentru o clipă haina intereselor publice şi a compasiunii faţă de cetăţenii afectaţi de criză.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că în sală se află parlamentari vii, care vor vota cu inima şi parlamentari morţi, care se vor uita cum moare România.
Liderul reţelei Al-Qaida, Osama ben Laden, a lansat o avertizare la adresa Franţei şi a justificat luarea de ostatici francezi în Sahel, într-un nou mesaj audio, difuzat miercuri de postul de televiziune Al-Jazeera.
Adrian Păunescu este conştient, iar medicii încearcă stabilizarea funcţiilor afectate de bolile pacientului, în cazul căruia prognosticul este rezervat, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca.
Prima de risc a României, reflectată de CDS-ul cu 300 de puncte de bază peste cel al ţărilor europene performante, reflectă incoerenţa politicilor economice şi a mesajului transmis în exterior, pentru că fundamentele nu justifică ecartul, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Atacantul formaţiei Astra Ploieşti, Adrian Mihalcea, a declarat, miercuri, că în Italia românii sunt consideraţi ţigani, precizând că ar fi procedat precum Adrian Mutu, care s-a simţit jignit şi a reacţionat violent în incidentul cu ospătarul din Florenţa.
The International Monetary Fund and Romania’s central bank have requested local lenders to send data on potential losses following the introduction of a government approved ordinance on consumer loans, people familiar with the matter told MEDIAFAX Wednesday.
Ministrul de Finanţe, deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, a cerut, joi, în Parlament, respingerea moţiunii de cenzură depusă de opoziţie, pe motiv că ar conţine afirmaţii false, iar soluţiile propuse sunt prezentate superficial, departe de realităţile economice ale prezentului.
A diamond necklace worth EUR24,000 and a pair of shoes donated by Madonna will be auctioned off at the sixth edition of the Halloween Charity Ball that will take place on October 30 in Romania’s capital city Bucharest, organizers told MEDIAFAX.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a transmis Guvernului că nu poate accepta pentru anul viitor o majorare a salariului minim pe economie mai mare de 650 lei, sub nivelul de minim 700 lei avansat în discuţii de reprezentanţii Executivului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.
Central European Media Enterprises (CME) revenues in Romania decreased by 8.9% in the first nine months of the year, to $109.17 million and its OIBDA (Operating Income before Depreciation and Amortization) profit dropped 49%, to $19.59 million.
Trupa americană Bon Jovi va concerta la Bucureşti pe 10 iulie 2011, show-ul urmând să aibă loc în Piaţa Constituţiei, informează site-ul formaţiei, bonjovi.com.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că premierul Emil Boc este "primul asistat", dar şi "primul client" al ţării, el apreciind că acesta, fiind "un tânăr român încă în putere, cu oarecare calificare", nu mai trebuie asistat, ci trimis la muncă.
Parlamentarii PSD anticipează, cu câteva ore înaintea votului la moţiunea de cenzură, un rezultat strâns, însă majoritatea sunt sceptici cu privire la şansele de reuşită, doar Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, declarând, optimist, că opoziţia are deja patru voturi peste necesarul de 236.
Comunicaţiile cu 50 de rachete nucleare americane au fost perturbate sâmbătă, timp de 45 de minute, iar echipe militare au fost trimise pentru a stabili cauza incidentului, potrivit unor oficiali din domeniul Apărării, citaţi de Wall Street Journal în ediţia online.
Reprezentanţii "Miliţiei Spirituale" şi-au recuperat, miercuri, la ieşirea din Parlament, cele trei banane reţinute la intrare de ofiţerii SPP, ei stabilind, ironic, destinatarii acestora: Anastase, Băsescu şi Boc.
Un bărbat surdomut a fost arestat miercuri, în faţa sediului preşedinţiei bulgare, în timp ce conducea cu viteză o maşină în direcţia intrării în clădire, a anunţat Ministerul de Interne.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a ajuns la Parlament, după marşul la care a participat alături de sindicalişti, el oprindu-se în Piaţa Constituţiei, la studiourile televiziunilor amplasate acolo.
Site-ul firenzeviola.it a publicat astăzi fotografiile cu ospătarul bătut de Adrian Mutu. Imaginile sunt şocante, semn că atacantul Fiorentinei "şi-a făcut treaba bine".
Peste 30.000 de oameni protestează, miercuri, în Bucureşti, faţă de măsurile luate de Guvernul Boc. Vezi aici imagini din Piaţa Victoriei şi din timpul marşului spre Piaţa Constituţiei.
Veniturile CME în România din primele nouă luni ale anului au scăzut cu 8,9%, la 109,17 milioane dolari, iar profitul OIBDA (operaţional, înainte de depreciere şi amortizare) a coborât cu 49%, la 19,59 milioane dolari, dar rezultatele grupului la nivel internaţional s-au îmbunătăţit semnificativ.