CELE MAI NOI ARTICOLE

Noua Zeelandă, prima formaţie de la o Cupă Mondială cu o femeie doctor

Celeste Geertsema este prima femeie doctor a unei reprezentative prezente la o Cupă Mondială de fotbal, ea fiind medicul echipei naţionale a Noii Zeelande încă din 2003, informează site-ul oficial al FIFA.
Noua Zeelandă, prima formaţie de la o Cupă Mondială cu o femeie doctor

Locuinţa lui Adi Minune a fost spartă, hoţii au furat bijuterii de 2.000 de lei – VIDEO

Locuinţa din judeţul Ilfov a cântăreţului Adrian Simionescu, cunoscut drept Adi Minune, a fost jefuită, luni după-amiază, însă hoţii au furat doar o geantă cu acte şi bijuterii, după care au fugit de la faţa locului, a spus, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada.
Locuinţa lui Adi Minune a fost spartă, hoţii au furat bijuterii de 2.000 de lei - VIDEO

Doina Melinte: Este foarte emoţionant când ne amintim de performanţele sportivilor români

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Doina Melinte, a declarat, luni, la premierea foştilor campioni olimpici de către Fundaţia "Casa Campionilor", că este emoţionant atunci când îşi aminteşte de performanţele României de la competiţiile majore.
Doina Melinte: Este foarte emoţionant când ne amintim de performanţele sportivilor români

Romanian TV Station Owner Charged With Blackmail

Romanian anticorruption prosecutors on Monday officially charged private television station owner Dan Diaconescu with blackmail in a corruption case opened in February 2010.
Romanian TV Station Owner Charged With Blackmail

Grup PDL: Oajdea şi Trandafir să fie excluşi din partid, Negruţ să fie sancţionat cu avertisment – VIDEO

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor a decis luni, prin vot secret, să propună BPN al partidului excluderea din PDL a deputaţilor Daniel Oajdea şi Teo Trandafir, în timp ce pentru Clement Negruţ se recomandă sancţionarea cu avertisment.
Grup PDL: Oajdea şi Trandafir să fie excluşi din partid, Negruţ să fie sancţionat cu avertisment - VIDEO

Resturile unui avion dispărut sâmbătă au fost găsite în Congo, toţi pasagerii fiind morţi

Epava unui avion dispărut sâmbătă, având 11 persoane la bord, inclusiv bogaţi oameni de afaceri australieni, a fost găsită în Congo, anunţă ministrul camerunez al Comunicaţiilor, Issa Tchiroma Bakary, precizând că nu există supravieţuitori.
Resturile unui avion dispărut sâmbătă au fost găsite în Congo, toţi pasagerii fiind morţi

Barack Obama afirmă că a fi tată este „meseria sa cea mai importantă”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat luni că a fi tată este "meseria cea mai importantă" pe care a practicat-o vreodată, în timpul unei alocuţiuni cu ocazia Zilei Tatălui (Father's Day).
Barack Obama afirmă că a fi tată este

Dan Diaconescu, pus oficial sub învinuire pentru şantaj şi ameninţare

Procurorii DNA l-au pus sub învinuire, luni, pe Dan Diaconescu, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile de şantaj şi ameninţare în legătură cu primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ.
Dan Diaconescu, pus oficial sub învinuire pentru şantaj şi ameninţare

Proiectul lui Adrian Sitaru „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, finanţat de Eurimages

Cel mai nou proiect al lui Adrian Sitaru, "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", a primit, recent, o finanţare de 110.000 de euro din partea fondului Eurimages, informează un comunicat al Consiliului Europei.
Proiectul lui Adrian Sitaru

Cioloş: CE analizează propuneri de înfiinţare a unui sistem de asigurare a veniturilor fermierilor

Comisia Europeană (CE) analizează propuneri pentru înfiinţarea unui sistem de asigurare a veniturilor fermierilor, finanţat public, parte a reformei politicii agricole comune a blocului comunitar, a declarat, luni, comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş.
Cioloş: CE analizează propuneri de înfiinţare a unui sistem de asigurare a veniturilor fermierilor

Gazprom va continua să reducă treptat livrările de gaze naturale către Belarus

Gazprom nu va aştepta două săptămâni pentru ca Belarusul să-şi plătească datoriile la furnizarea de gaze naturale şi va continua să reducă treptat livrările către fostul stat sovietic, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al grupului, citat de RIA Novosti.
Gazprom va continua să reducă treptat livrările de gaze naturale către Belarus

Rezultatele primului tur al prezidenţialelor poloneze lasă deschisă problema victoriei finale

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale în Polonia, care îl plasează în frunte pe liberalul Bronislaw Komorowski în faţa conservatorului Jaroslaw Kaczynski, lasă deschisă problema victoriei finale, comentează, luni, presa poloneză.
Rezultatele primului tur al prezidenţialelor poloneze lasă deschisă problema victoriei finale

Oajdea: Vreau să rămân în PDL, dar nu mă subordonez celor care îmi spun, fără argumente, cum să votez

Deputatul PDL Daniel Oajdea a declarat luni, înainte de şedinţa grupului democrat-liberal, că obiectivul său este să rămână în PDL, menţionând însă că nu se va subordona celor care îi dictează, fără argumente, cum să voteze.
Oajdea: Vreau să rămân în PDL, dar nu mă subordonez celor care îmi spun, fără argumente, cum să votez

CSAT discută marţi despre forţele ce pot fi dislocate în 2011

CSAT se va întruni, marţi, în şedinţă, urmând să discute, printre altele, despre Strategia de apărare naţională a României, forţele şi mijloacele ce pot fi puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului în 2011 şi despre situaţia din Afganistan.
CSAT discută marţi despre forţele ce pot fi dislocate în 2011

Germania va lansa un program pentru militanţii islamişti care îşi regretă faptele

Ministerul german de Interne a anunţat luni lansarea în această vară a unui program pentru militanţii islamişti care îşi regretă faptele, similar celui care există de nouă ani pentru neonazişti.
Germania va lansa un program pentru militanţii islamişti care îşi regretă faptele

Chile – Elveţia, scor 1-0, în grupa H a Cupei Mondiale

Reprezentativa statului Chile a învins, luni, cu scorul de 1-0 (0-0), naţionala Elveţiei, într-un meci disputat pe Stadionul Port Elizabeth, din Nelson Mandela Bay, şi care a contat pentru grupa H a Cupei Mondiale.
Chile - Elveţia, scor 1-0, în grupa H a Cupei Mondiale

Şedinţa de grup a PDL pentru sancţionarea celor care au votat moţiunea a început

Deputaţii PDL au început, luni, şedinţa de grup în care vor analiza dacă şi cum ar trebui sancţionaţi parlamentarii democrat-liberali care au votat săptămâna trecută moţiunea de cenzură a PSD.
Şedinţa de grup a PDL pentru sancţionarea celor care au votat moţiunea a început

Cazul Dan Diaconescu: Primarul din Zărand va merge la audieri dacă va fi contactat de DNA

Primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, a declarat luni că nu a fost contactat de procurorii DNA pentru audieri în legătură cu ancheta de la sediul OTV, adăugând însă că este dispus să se deplaseze la Bucureşti dacă i se va cere acest lucru.
Cazul Dan Diaconescu: Primarul din Zărand va merge la audieri dacă va fi contactat de DNA

Oprescu: Schimbarea lui Gheorghe Aron de la conducerea RATB s-a făcut cu încălcarea legii

Schimbarea lui Gheorghe Aron din funcţia de director al RATB, exclusiv de către consiliul de administraţie, s-a realizat ilegal, întrucât era necesar avizul primarului general al Capitalei pentru revocarea directorului "uneia dintre cele mai importante regii", precizează luni edilul Sorin Oprescu.
Oprescu: Schimbarea lui Gheorghe Aron de la conducerea RATB s-a făcut cu încălcarea legii

Liberalii, nemulţumiţi că nu le-au fost publicate declaraţiile de avere

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu şi-a exprimat nemulţumirea, luni, în plen, vis-a-vis de faptul că decizia grupului liberalilor privind publicarea declaraţiilor de avere este "cenzurată" de secretariatul General al Camerei care solicită declaraţii individuale.
Liberalii, nemulţumiţi că nu le-au fost publicate declaraţiile de avere

PDL cere comisie de anchetă pentru distribuitorii de gaze naturale

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat, luni, că grupul parlamentar democrat-liberal din Senat cere constituirea unei comisii de anchetă care să investigheze modul în care cei care au cumpărat pachete majoritare în domeniul distribuirii de gaze naturale au respectat obligaţiile pe care le aveau.
PDL cere comisie de anchetă pentru distribuitorii de gaze naturale

Patronul Adidas: Fotbaliştii au avut suficient timp se se familiarizeze cu balonul Jabulani

Patronul Adidas, Herbert Hainer, a recunoscut, luni, că balonul Jabulani, criticat de mai mulţi jucători de la Cupa Mondială, este mai rapid, în special atunci când este folosit la altitudine, dar a precizat că fotbaliştii au avut timp să se familiarizeze cu acesta.
Patronul Adidas: Fotbaliştii au avut suficient timp se se familiarizeze cu balonul Jabulani

Programul meciurilor din tururile I şi II preliminare ale ediţiei 2010/2011 a Ligii Europa

Programul meciurilor din tururile I şi II preliminare ale ediţiei 2010/2011 a Ligii Europa, stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, luni, la sediul UEFA de la Nyon:
Programul meciurilor din tururile I şi II preliminare ale ediţiei 2010/2011 a Ligii Europa

Boc a economisit încă 5.000 lei pe carduri bancare, în ultimele şase luni

Premierul Emil Boc a strâns, în ultimele şase luni, încă 5.000 de lei pe cardurile bancare, ajungând la un total de 70.000 lei economisiţi pe aceste carduri, şi a fost remunerat de Guvern, în intervalul ianuarie-aprilie, cu 24.736 lei, conform celei mai recente sale declaraţii de avere.
Boc a economisit încă 5.000 lei pe carduri bancare, în ultimele şase luni

Accesul la Sonisphere Festival se face de la ora 14.00

Accesul la Sonisphere Festival, care se desfăşoară în Capitală vineri, sâmbătă şi duminică, va fi permis începând cu ora 14.00, concertele urmând să se încheie la ora 23.00, informează organizatorii.
Accesul la Sonisphere Festival se face de la ora 14.00

Belarusul se va împrumuta şi va plăti datoria pentru gazele ruseşti în termen de două săptămâni

Belarusul va plăti în termen de două săptămâni datoriile către Rusia pentru livrările de gaze naturale, însă va fi nevoit să se împrumute, a anunţat, luni, guvernul bielorus, după ce Moscova a redus livrările către Minsk.
Belarusul se va împrumuta şi va plăti datoria pentru gazele ruseşti în termen de două săptămâni

Programul „Casa Verde” începe săptămâna viitoare

Programul "Casa Verde" începe la 1 iulie, când proprietarii de case îşi pot deschide dosarul în baza căruia, după finalizarea lucrării, pot beneficia de subvenţiile de la stat pentru completarea sistemelor de încălzire tradiţionale cu unele ecologice, valoarea cofinanţării fiind parţial modificată.
Programul

România ocupă poziţia 28 într-un clasament al atractivităţii pentru retaileri

România a coborât în acest an cinci trepte într-un clasament al celor mai atractive 30 de pieţe emergente pentru retailerii internaţionali, pe poziţia 28, şi se menţine în categoria destinaţiilor cu atractivitate scăzută, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă A.T. Kearney.
România ocupă poziţia 28 într-un clasament al atractivităţii pentru retaileri

Lech Walesa: Revenirea la putere a lui Jaroslaw Kaczynski ar fi o nenorocire pentru Polonia

Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, a avertizat luni în legătură cu o posibilă întoarcere la putere în Polonia a lui Jaroslaw Kaczynski, care a trecut duminică de primul tur al alegerilor prezidenţiale anticipate.
Lech Walesa: Revenirea la putere a lui Jaroslaw Kaczynski ar fi o nenorocire pentru Polonia

Cursul a închis ziua la 4,2295 – 4,2315 lei/euro

Cursul monedei naţionale a revenit pe creştere în a doua parte a şedinţei interbancare de luni, în linie cu evoluţia valutelor ţărilor din regiune, iar la închiderea pieţei locale euro era cotat la 4,2295 - 4,2315 lei.
Cursul a închis ziua la 4,2295 - 4,2315 lei/euro

Ministerul de Interne din Taiwan organizează activităţi de „peţit” pentru a stimula natalitatea

Ministerul de Interne din Taiwan a anunţat că va organiza activităţi de "peţit" pentru angajaţii necăsătoriţi din cadrul acestei instituţii, pentru a stimula rata natalităţii din ţară, una dintre cele mai mici din lume.
Ministerul de Interne din Taiwan organizează activităţi de

Doru Pârv, ridicat de anchetatori, va fi adus în Capitală pentru a fi confruntat cu Diaconescu

Doru Pârv, cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă în urma denunţului primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, a fost ridicat de anchetatori şi va fi adus de la Arad la Bucureşti, în baza unui mandat de aducere, el urmând să fie confruntat cu Dan Diaconescu.
Doru Pârv, ridicat de anchetatori, va fi adus în Capitală pentru a fi confruntat cu Diaconescu

Doi bărbaţi condamnaţi la moarte pentru crimă, decapitaţi în Arabia Saudită

Doi bărbaţi condamnaţi la moarte, în dosare diferite, pentru crimă au fost decapitaţi, luni, în Arabia Saudită, iar corpul unuia din ei a fost crucificat, pentru a da un exemplu.
Doi bărbaţi condamnaţi la moarte pentru crimă, decapitaţi în Arabia Saudită

Cseke: Satu Mare este primul judeţ unde toate spitalele au trecut în subordinea autorităţilor locale

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi ai CJ Satu Mare au semnat luni, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, protocolul de predare-primire a celor cinci spitale, Cseke afirmând că acesta este primul judeţ unde toate spitalele au trecut în subordinea autorităţilor locale.
Cseke: Satu Mare este primul judeţ unde toate spitalele au trecut în subordinea autorităţilor locale

Bilanţul inundaţiilor din China a ajuns la 175 de morţi şi 107 dispăruţi

Bilanţul inundaţiilor din centrul şi sudul Chinei a ajuns la 175 de morţi şi 107 dispăruţi, anunţă Guvernul de la Beijing.
Bilanţul inundaţiilor din China a ajuns la 175 de morţi şi 107 dispăruţi

Dan Diaconescu la DNA: Nimeni nu s-ar fi întors din străinătate pentru o asemenea glumă

Patronul postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, a venit luni după-amiază la sediul DNA, unde va fi audiat de procurorii anticorupţie, el declarând că nu exclude posibilitatea să fie "închis" şi precizând că a crezut că ancheta procurorilor anticorupţie este o farsă, o glumă.
Dan Diaconescu la DNA: Nimeni nu s-ar fi întors din străinătate pentru o asemenea glumă

Al Pacino, Uma Thurman şi Sylvester Stallone, victime ale unei scheme piramidale

Actorii Al Pacino, Uma Thurman, Sylvester Stallone şi Wesley Snipes au pierdut peste 30 de milioane de dolari în urma unei înşelăciuni financiare de tipul schemelor piramidale, informează express.co.uk.
Al Pacino, Uma Thurman şi Sylvester Stallone, victime ale unei scheme piramidale

Maradona despre golul lui Luis Fabiano: Nu a fost mâna lui Dumnezeu, ci braţul său!

Selecţionerul Argentinei, Diego Maradona, a apreciat, luni, că al doilea gol înscris de brazilianul Luis Fabiano în meciul cu naţionala Coastei de Fildeş nu a fost marcat cu "mâna lui Dumnezeu, ci cu braţul lui Dumnezeu".
Maradona despre golul lui Luis Fabiano: Nu a fost mâna lui Dumnezeu, ci braţul său!

Coreea de Nord, a doua echipă eliminată de la Cupa Mondială

Reprezentativa Coreei de Nord a devenit, după înfrângerea cu Portugalia, scor 0-7, a doua echipă eliminată matematic din lupta pentru calificarea în optimile Cupei Mondiale din Africa de Sud după naţionala Camerunului.
Coreea de Nord, a doua echipă eliminată de la Cupa Mondială

Vlădescu: Punctul de pensie pentru 2011 să fie stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a propus, luni, un amendament la proiectul Legii sistemului unic de pensii care prevede că pentru anul 2011 valoarea punctului de pensie se va stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor.
Vlădescu: Punctul de pensie pentru 2011 să fie stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale