CELE MAI NOI ARTICOLE

Guvernul a decis reducerea a 9.200 paturi din spitale şi a 577 posturi directori la nivel naţional

Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea a 9.200 de paturi în spitale şi a 577 posturi de directori, concomitent cu transferul, de la 1 iulie, a 373 de spitale în administrarea autorităţilor locale, a anunţat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Guvernul a decis reducerea a 9.200 paturi din spitale şi a 577 posturi directori la nivel naţional

Şiman: Există o intenţie a Rapidului de a-l transfera pe Bălan

Finanţatorul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că există o "intenţie" din partea clubului Rapid de a-l transfera pe mijlocaşul Tiberiu Bălan, dar a precizat că gruparea giuleşteană nu a prezentat o ofertă.
Şiman: Există o intenţie a Rapidului de a-l transfera pe Bălan

Mureşan: Hora a semnat pe cinci ani cu CFR Cluj

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul formaţiei Gloria Bistriţa, Ioan Hora, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea clujeană.
Mureşan: Hora a semnat pe cinci ani cu CFR Cluj

Echipele under 17 ale Barcelonei şi Real vor participa la un turneu al Academiei „Gheorghe Hagi”

Academia de fotbal "Gheorghe Hagi" va organiza, în luna august, trei turnee, la Constanţa, pentru juniorii sub 21 de ani, sub 17 ani şi sub 15 ani, la cel de-al doilea urmând să participe, pe lângă formaţia gazdă, grupările spaniole FC Barcelona şi Real Madrid şi turcii de la Galatasaray Istanbul.
Echipele under 17 ale Barcelonei şi Real vor participa la un turneu al Academiei

Romanian President Calls For Reexamination Of Anticorruption Body Law

Romanian President Traian Basescu asked the Parliament Wednesday to reexamine a recently adopted law regulating the country’s National Integrity Agency, whose powers have been weakened.
Romanian President Calls For Reexamination Of Anticorruption Body Law

AMR vrea să sesizeze Avocatul Poporului în legăturile cu reducerile pensiilor şi salariilor

Asociaţia Magistraţilor din România cere opinia magistraţilor, deoarece intenţionează să sesizeze Avocatul Poporului pentru contestarea actelor normative prin care sunt reduse pensiile şi salariile, AMR spunând că magistraţii acuză deja presiuni în ce priveşte soluţionarea litigiilor de muncă.
AMR vrea să sesizeze Avocatul Poporului în legăturile cu reducerile pensiilor şi salariilor

Romania Govt: Salaries To Be Cut In State-Run Cos, Not In Cos Already Restructured

The budgets of Romanian state-owned companies will be reevaluated, as a first step towards reducing salaries, but the budgets of companies that have already been restructured will not be reevaluated, Romania’s Government spokeswoman Ioana Muntean said Wednesday.
Romania Govt: Salaries To Be Cut In State-Run Cos, Not In Cos Already Restructured

FEN precizează că menţine greva generală şi continuă conflictul de muncă

FEN precizează că a decis continuarea conflictului de muncă, inclusiv prin grevă generală pe care o va suspenda numai prin decizia membrilor de sindicat, anunţul survenind declaraţiilor liderului "Cartel Alfa" privind posibilitatea renunţării la grevă în favoarea acţiunilor de stradă.
FEN precizează că menţine greva generală şi continuă conflictul de muncă

Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea Legii ANI

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, miercuri, Parlamentului, reexaminarea Legii ANI. De asemenea, şeful statului propune ca termenul pentru care ANI verifică persoanele care părăsesc funcţiile publice să fie de trei ani, aşa cum prevedea legea anterioară, şi nu de un an.
Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea Legii ANI

Dieta mediteraneeană este o soluţie eficientă pentru a îndepărta surplusul de kilograme

Dacă numeri pe degete zilele rămase până la plajă, ai nevoie de un regim care să te scape în timp record de grăsimile rebele. Aşa că nu ezita să consumi din abundenţă alimentele vedetă din Balcani.
Dieta mediteraneeană este o soluţie eficientă pentru a îndepărta surplusul de kilograme

Miniştrii au contestat, în Guvern, planul de investiţii luat în calcul în strategia bugetară

Miniştrii au contestat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, cadrul fiscal-bugetar elaborat de Ministerul Finanţelor pentru 2011-2013 spunând premierului că au fost incluse alte proiecte de investiţii decât cele prioritare, iar Boc i-a cerut lui Vlădescu să revadă cu toţi miniştrii aceste investiţii
Miniştrii au contestat, în Guvern, planul de investiţii luat în calcul în strategia bugetară

Cod roşu de inundaţii pe un tronson al râului Crasna, în Satu Mare

Hidrologii au instituit, miercuri după-amiază, codul roşu de inundaţii pe sectorul din aval de staţia hidrometrică de la Craidorolt al râului Crasna, avertizarea fiind valabilă până joi după-amiază.
Cod roşu de inundaţii pe un tronson al râului Crasna, în Satu Mare

Trei partide din Cehia anunţă un proiect de coaliţie guvernamentală de centru-dreapta

Două partide de dreapta din Cehia şi o formaţiune de centru, care au obţinut o majoritate confortabilă în urma alegerilor legislative de vineri şi sâmbătă, au convenit miercuri asupra unui proiect de coaliţie guvernamentală, a anunţat preşedintele ODS, Petr Necas.
Trei partide din Cehia anunţă un proiect de coaliţie guvernamentală de centru-dreapta

Nu există viaţă după moarte – e doar o iluzie

Medici din mai multe universităţi si spitale de prestigiu din toata lumea susţin că au identificat cauzele aşa numitelor „experienţe din pragul morţii” şi se declară convinşi că nu este vorba de experienţe metafizice si de dovezi ale unei lumi de dincolo ci, mai degrabă, de o reacţie involuntara a creierului inainte de a-si opri toate functiile.
Nu există viaţă după moarte – e doar o iluzie

Vodafone România va reduce, din 11 iunie, tarifele la apelurile în roaming cu 10-20%

Vodafone România va reduce, din 11 iunie, cu procentaje cuprinse între 10% şi 20%, tarifele pentru apelurile efectuate si pentru apelurile primite în roaming în statele Uniunii Europene, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, conform normelor Comisiei Europene.
Vodafone România va reduce, din 11 iunie, tarifele la apelurile în roaming cu 10-20%

Udrea:Guvernul nu va mai acorda stimulente, solidaritatea este să munceşti mai mult pentru mai puţin

Guvernul va tăia stimulentele salariale acordate în instituţiile publice, pe considerentul că solidaritatea în perioada de criză presupune să accepţi să munceşti mai mult şi plătit mai puţin, potrivit ministrului Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea.
Udrea:Guvernul nu va mai acorda stimulente, solidaritatea este să munceşti mai mult pentru mai puţin

Salariile în companiile de stat vor fi reduse, dar nu şi în unităţile deja restructurate

Bugetele companiilor de stat vor fi reevaluate, ca prim pas spre reducerea salariilor, dar unităţile care au efectuat deja restructurări, precum CFR, nu vor fi supuse acestei reevaluări, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
Salariile în companiile de stat vor fi reduse, dar nu şi în unităţile deja restructurate

Condescu: Obiectivul va fi promovarea în Liga I într-un an

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, miercuri, că obiectivul pentru sezonul următor este promovarea în Liga I, precizând că lotul va avea în componenţă foarte mulţi jucători de la echipa a doua a clubului.
Condescu: Obiectivul va fi promovarea în Liga I într-un an

Udrea despre demisia lui Bădescu: Sunt vremuri pentru politicieni puternici, nu pentru cei slabi

Secretarul executiv al PDL, ministrul Elena Udrea, a apreciat, miercuri, că demisia din formaţiunea democrat-liberală a senatorului Iulian Bădescu se produce într-o perioadă destinată politicienilor puternici şi în care cei "slabi" părăsesc barca guvernării, preferându-i pe cei care au generat criza
Udrea despre demisia lui Bădescu: Sunt vremuri pentru politicieni puternici, nu pentru cei slabi

Romania Ranks Second Among 37 States Regarding School Violence – WHO Survey

Romania is ranked second regarding school violence, according to a research surveying the situation in 37 states, which was conducted in 2007 by the World Health Organization, the World Psychiatric Association and the International Association for Child and Adolescent Psychiatry.
Romania Ranks Second Among 37 States Regarding School Violence – WHO Survey

Baconschi: Am pregătit terenul pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington în acest an

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat că în cursul vizitei la Washington a pregătit terenul pentru o vizită a preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite, în acest an, la împlinirea a 130 de ani de relaţii diplomatice româno-americane.
Baconschi: Am pregătit terenul pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington în acest an

Anastase: Ponta, vedetă de mare succes în „Copiii spun lucruri trăsnite”

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că afirmaţiile liderului PSD Victor Ponta referitoare la numirea unui judecător la Curtea Constituţională arată că acesta este "o vedetă de mare succes" în producţia "Copiii spun lucruri trăsnite".
Anastase: Ponta, vedetă de mare succes în

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a stabilit creşterea punctajelor pentru pensiile de invaliditate

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să mărească, la propunerea PDL, punctajele lunare acordate persoanelor care beneficiază de pensii de invaliditate, pentru gradele I şi II.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a stabilit creşterea punctajelor pentru pensiile de invaliditate

Al Gore divorţează, după o căsnicie de 40 de ani

Fostul vicepreşedinte american Al Gore şi soţia sa, Tipper, au trimis un e-mail prietenilor de familie prin care îşi anunţă decizia de a se despărţi, după o căsnicie de 40 de ani, a declarat un apropiat al celor doi, citat de CNN.
Al Gore divorţează, după o căsnicie de 40 de ani

Romanian Public Education Unions FEN, Alma Mater To Halt Strike

Romanian public education unions FEN and Alma Mater decided Wednesday to suspend their general strike and join the protest actions organized by the country’s five union confederations, said Bogdan Hossu, leader of the Cartel Alfa confederation.
Romanian Public Education Unions FEN, Alma Mater To Halt Strike

„Spiru Haret” îl atenţionează pe Funeriu că mediile se încheie la final de semestru, nu „până marţi”

Federaţia "Spiru Haret" atrage atenţia ministrului Daniel Funeriu că aprecierile sale potrivit cărora profesorii vor pune note în catalog şi vor încheia situaţia şcolară până marţi nu au bază legală, întrucât mediile se încheie la sfârşitul semestrului.

Proiectul de reabilitare a 10.000 kilometri drumuri judeţene în 2010-2013, aprobat de Guvern

Proiectul de reabilitare şi modernizare a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi de interes local, în 2010-2013, prioritate având drumurile cu importanţă economică şi socială deosebită, legate de autostrăzi, de zone industriale şi de zone turistice, a anunţat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.
Proiectul de reabilitare a 10.000 kilometri drumuri judeţene în 2010-2013, aprobat de Guvern

James Cameron, consultat de guvernul american în privinţa petei de petrol din Golful Mexic

James Cameron a fost consultat de reprezentanţi ai guvernului federal american care speră ca regizorul canadian să îi ajute cu câteva idei pentru a stopa scurgerile masive de petrol din Golful Mexic, informează accesshollywood.com.
James Cameron, consultat de guvernul american în privinţa petei de petrol din Golful Mexic

Insule din largul statelor Alabama şi Mississippi, afectate de pete de petrol

Petrol ce ar putea proveni de la platforma scufundată în aprilie în Golful Mexic a fost descoperit pe ţărmurile insulelor barieră situate în largul statelor americane Alabama şi Mississippi, în timp ce alte pete de petrol par să se deplaseze spre coastele acestor state, relatează CNN.
Insule din largul statelor Alabama şi Mississippi, afectate de pete de petrol

Romanian Ex General Chitac Not To Pay Compensations To Victims Of 1989 Revolution

The Bucharest Court of Appeals admitted the request of former high-ranking general Mihai Chitac and annulled two rulings issued in 2005 which compelled him to pay compensations of 2 million lei (EUR1=RON4.1835) to the victims of the anti-communist Revolution of December 1989.
Romanian Ex General Chitac Not To Pay Compensations To Victims Of 1989 Revolution

Lotul definitiv al naţionalei Elveţiei pentru turneul final al Cupei Mondiale

Selecţionerul naţionalei Elveţiei, Ottmar Hitzfeld, a ales lotul definitiv de 23 de jucători pe care va conta pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, ce se va disputa în perioada 11 iunie - 11 iulie, informează site-ul football365.fr.
Lotul definitiv al naţionalei Elveţiei pentru turneul final al Cupei Mondiale

Automobilul Aston Martin DB5 condus de James Bond în 1964, scos la licitaţie

Automobilul Aston Martin DB5 condus de James Bond în 1964, calificat de reprezentanţii casei de licitaţii RM Auctions drept "cea mai celebră maşină din lume", va fi scos la licitaţie, în octombrie, la Londra, fiind evaluat la un preţ minim de cinci milioane de dolari, informează Reuters.
Automobilul Aston Martin DB5 condus de James Bond în 1964, scos la licitaţie

One Third Of Romanian Cos Breached Financial Report Deadline

Over 280,000 Romanian companies have failed to submit their 2009 financial results at the trade registry by the law-imposed deadline of May 31, according to data provided by the trade registry.
One Third Of Romanian Cos Breached Financial Report Deadline

Ponta: Dacă Anastase nu semnează numirea lui Dorneanu, ne vom adresa Parchetului

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, că refuzul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, de a semna numirea lui Valer Dorneanu la Curtea Constituţională constituie o infracţiune, PSD urmând să se adreseze Parchetului.
Ponta: Dacă Anastase nu semnează numirea lui Dorneanu, ne vom adresa Parchetului

Şcolile din România sunt pe locul doi, în ce priveşte violenţa

Şcolile din România se situează pe locul doi într-un clasament care cuprinde 37 de ţări în ceea ce priveşte violenţa, peste 70 la sută dintre elevii români recunoscând că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor, potrivit unui studiu realizat de OMS, citat de "Salvaţi Copiii" România.
Şcolile din România sunt pe locul doi, în ce priveşte violenţa

Iniţiativă legislativă: Politicienii şi rudele lor până la gradul II să nu facă afaceri cu statul

Deputatul PDL Mihail Boldea a depus, miercuri, la Biroul Permanent al Camerei, o iniţiativă legislativă care interzice politicienilor şi rudelor lor de până la gradul II să intre în orice fel de afaceri cu instituţii ale statului.
Iniţiativă legislativă: Politicienii şi rudele lor până la gradul II să nu facă afaceri cu statul

Doi tineri, reţinuţi pentru trafic de droguri în Galaţi

Doi tineri în vârstă de 18 şi, respectiv, 20 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii gălăţeni, după ce aceştia i-au prins în flagrant delict vânzând aproximativ 80 de grame de cannabis în schimbul a 4.000 de lei.
Doi tineri, reţinuţi pentru trafic de droguri în Galaţi

Gavrilescu: În proporţie de 80 la sută, vom aduce antrenor străin la Oltchim

Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat, miercuri, că, în proporţie de 80 la sută, antrenorul care va fi adus la campioana României, după plecarea lui Radu Voina, va fi unul străin.
Gavrilescu: În proporţie de 80 la sută, vom aduce antrenor străin la Oltchim

O treime din firme nu au depus situaţiile financiare aferente anului 2009 în termenul legal, 31 mai

Peste 280.000 de firme, reprezentând 35% din numărul total de societăţi comerciale obligate să depună situaţiile financiare pentru anul 2009, nu au transmis datele respective la registrul comerţului, depăşind astfel termenul legal stabilit pentru 31 mai.
O treime din firme nu au depus situaţiile financiare aferente anului 2009 în termenul legal, 31 mai

Fabio Cannavaro a semnat un contract pe doi ani cu gruparea Al-Ahli Dubai

Fundaşul italian Fabio Cannavaro, în vârstă de 36 de ani, a semnat un contract pe două sezoane cu clubul Al-Ahli din Dubai, a anunţat, miercuri, gruparea din prima ligă din Emiratele Arabe Unite fără să precizeze valoarea contractului.
Fabio Cannavaro a semnat un contract pe doi ani cu gruparea Al-Ahli Dubai